Era cam timpul de culcare, fiului meu cel mare îi cădeau ochii în gură, așa cum îi cad ochii în gură oricărui copil care n-a dormit la prânz în ziua respectivă. L-am chemat să îi pun pijamaua, nu pentru că el n-are încă patru ani, un frățior proaspăt pe lume sau că îl răsfăț până la cer, ci… PENTRU CĂ ALTFEL NU AM TERMINA ÎMBRĂCATUL CU O PIJAMAMA NICI CÂND FRATE-SĂU VA SPUNE POEZII.
A început să-l zică pe l, mai are însa de lucru la r. Ocazie cu care, mama se străduiește să-l învețe poezia următoare:
Dragi tați care veniți acasă și vă trântiți ochii-n telefon, dragi tați care aveți responsabilități în afara casei,
Știu că vă e greu și vouă, că v-ați trezit devreme. Gândiți-vă că partenera voastră nici măcar n-a dormit, pentru că nu se cheamă somn când te trezești de 10 ori pe noapte.
Și ne-a auzit fratele cel mare că lucrurile care îi rămân lui mici ajung la Victor, a văzut deja că haine cu care apărea în poze, bebeluș, sunt folosite cu succes de frățior. Deci n-ar fi trebuit să ne mire când a zis:
-Când îmi cad dinții de lapte, ce facem cu ei? Îi dăm lui Victor!
foto Pixabay
Vești din lumea medicală, dar dintre cele cu care nimeni nu face bani, nimeni nu vinde nimic. Suntem într-o frenezie cu gripa asta, suntem într-o nebunie cu toate știrile care circulă, panica e la un pas de a ne exploda în față. Iar o mulțime de oameni disperați, care iau medicamente haotic, cu pumnul, care suprapopulează spitalele, golesc farmaciile și abuzează antibioticele nu ne va face sănătoși.
