Nu-mi place nici xanaxul și nici alcoolul, dar mai am atâtica și mă apuc. Nu scriu acest articol dintr-un moment bun sau dintr-o glumă. E un moment care durează de ceva timp, asta ca să nu credeți că m-am trezit mai supi azi-dimi. Știu exact ce se întâmplă cu mine, am mai fost pe strada asta nu demult.
Mi-a plăcut mult acest text scris de Cindy Gatewook și găsit aici. L-am văzut într-o postare preluată pe facebook, care are peste 200mii de shares.
Când m-am dus să-l iau de la grădiniță, a sărit în brațele mele și a început să plângă. Foarte mirată, educatoarea îmi face semne destul de clare: habar n-are ce se întâmplă. De ce plânge copilul. Niciuna dintre lacrimile care i se rostogolesc pe față nu are explicație.
Cu o zi înainte de a pleca la Buzău, încă nu știam dacă ne facem bagajele degeaba. La Sibiu, am planificat de atâtea ori să mergem și am anulat, încât am decis să nici nu-i mai amăgim pe copii sau pe bunici. Le spunem doar în momentul în care ieșim pe ușă.
Fix acum 10 minute:
