Suntem generaţia de sacrificiu. Aterizaţi pe lume înainte de ’89, dar crescuţi după.
Educaţi de oameni care au trăit în comunism. Care l-au iubit în gura mare sau l-au hulit în tăcere. Iar noi, copiii lor, am preluat sisteme de gândire pe care le-am implementat într-o societate modernă. Sau, după caz, le-am adaptat.
Suntem generaţia care s-a jucat şi “de-a v-aţi ascunselea”, dar şi “warcraft” în reţea. Noi nu am avut Barbie colorate, dar le-am văzut în reclamele străine. Nu am ştiut ce-i Monopoly, dar ne-a plăcut “Nu te supăra, frate!”
Noi nu am mâncat cinci feluri de ciocolată pe săptămână, doar am poftit când le vedeam la TV.
Pe noi, părinţii ne duceau la iarbă verde şi ne luau cu ei în concedii. Nu am avut bone, ci bunici la ţară.
Ne-am uitat la desenele de la 7 seara pe TVR1, iar apoi la “Dexter” pe Cartoon Network. (Mie ăsta nu mi-a plăcut niciodată)
Suntem generaţia care a dat admitere la liceu, Capacitate şi Examene Naţionale (sau cum le-o mai spune acuma). Ne-am luat BACul atât cu note, cât şi cu calificative. Am învăţat câte ceva pentru facultate sau ne-am înscris pe bază de dosar.
Noi am ştiut pe de rost comentarii la română, dar am studiat şi în străinătate.
Am abandonat cărţile şi am îmbrăţişat televizorul. Iar acum, abandonăm viaţa şi ne dedicăm netului…
Părinţii ne reproşează lipsa de acţiune şi reacţiune. Orele petrecute pe net şi lipsa sportului. Ei nu ne-au certat pentru muzica ascultată sau culoarea părului. Noi fumăm în faţa părinţilor noştri şi le aducem prieteni să doarmă în casă. Prieteni mai intimi sau nu. Nu le mai cerem sprijinul financiar pentru a termina o şcoală, ci direct un apartament pentru a-l ocupa pe parcurs. Vorbim cu ei la telefon, pe mess sau le trimitem sms-uri. Şi ne enervează că mintea lor nu funcţionează în sistem binar.
Iar, una peste alta, nu ştiu în ce măsura tranziţia, modernul şi năvala tehnologică ne-au uşurat viaţa şi împovărat spiritul.
Suntem generaţia Coca-Cola, bem cafea în cana de lapte, dar luăm pastile de somn.
Avem dureri de spate şi purtăm ochelari. Ne tratăm alergiile la doctori şi admirăm natural în poze. Vorbim în neologisme ieftine şi vedem filme pe dvd. Avem mobil, laptop şi restanţe. Unii şi job. Aşteptăm weekendul ca să mergem la shopping în mall. Doar miercuria mergem la multiplex. Mâncăm hamburgeri ori salate cu sosuri light şi mestecăm gumă sugarfree. Folosim fard waterproof şi ne dăm cu body lotion. Avem abonamente la spa şi gym ca să rămânem fit.
Avem deadline-uri stresante şi task-uri de îndeplinit. Bloguri obosite şi ticuri verbale gen “uarevaa” şi “gizăz craist“. Cunoaştem sensul “BRB” şi “WTF“, iar “LOL” folosim literalmente şi offline.
Însă, toate astea termină obosindu-ne îngrozitor.
Alaltăieri, colega mea de cameră se trezea pe la 11 căscând şi spunând cât e de obosită. HM?! De fapt, nu sunt obosită, doar am căscat :p Zilele astea mă întreba cineva, ce faci, eşti obosită, aşa-i?
Păi de ce să fiu, că numa’ ce s-a terminat vacanţa. Dar dacă vreţi, …sunt.
Şi ieri, mi-am dat seama că toate acţiunile noastre sunt iniţiate cu gândul la ce urmează după. Şi indiferent cât de minunate, extraordinare, constructive ar putea fi ele, noi tot obosiţi le facem. Şi neimplicaţi.
Credeţi în puterea minţii? Eih, subconştientul funcţionează ca un robot care face ce i se spune. Ce aude şi ce vede. Iar dacă propria noastră gură scoate atâta oboseală din ea, mintea va ajunge să creada că e adevărat şi să se comporte ca atare.
Haideţi să ştergem termenul din arhiva minţii noastre şi senzaţia din oase.
Şi mie îmi place să dorm, dar e vremea să-mi placă şi altele!
