Fraierică Geamantan, îl știți? E numele meu mic.
Vine Tudor de la școală și îmi spune o super poveste pe care le-a citit-o doamna. L-a impresionat.
Povestea e așa, o redau fix cum a zis-o el:
Erau doi frați. Gemeni. Unui nepăsător, care doar critica. Celălalt păsător și vesel mereu. Tatăl lor le spune că urmează să le facă un cadou foarte special, dar nu le spune ce. Așa că băieții se pun pe căutat. Cel nepăsător găsește în curte, acoperită, o motocicletă adevărată, cadou pentru el. Când o vede, se înfurie și îi spune tatălui: -Ce, mi-ai luat motocicletă, vrei să fac accident și să mor?!?!
Celălalt frate vede pe jos cadoul lui: o balegă de cal.
-Oo, înseamnă că o fi și calul meu pe aici, pe undeva, zice bucuros.
Morala lui Tudor: Oamenii nepăsători nu se vor bucura de nimic, nici de un cadou foarte special. Cei păsători vor găsi bucurie în orice, chiar și într-un căcat.
Morala mea: Oamenii critici, urâcioși și de care ceilalți se tem vor primi motociclete adevărate cadou, iar cei buni și amabili vor primi un rahat.
Ziceți voi, dacă am greșit. Stați liniștiți, nu i-am zis copilului ce am gândit.
Vă pup,
Fraierică Geamantan
Photo by Pairach Boriboonmee on Unsplash
Georgiana
De-aia am devenit eu din Fraierica Geamantan un om critic si uracios. Si ce sa vezi? N-am primit o motocicleta, nici macar o balega de cal…
Miruna
dar încă nu e târziu. Deși nu știu dacă oamenii critici știu că sunt critici. Cred că lor li se pare normal să fie așa.
Georgiana
De fapt, asta era un banc vechi iar pasatorul si nepasarorul erau optimistul si pesimistul.
Miruna
Yes, dar e foarte fain povestit de copil
Silvia R.
Da, da, ai mare dreptate! Intotdeauna oamenii se vor chinui sa le faca pe plac uraciosilor, iar pe cei buni ii lasa in plata Domnului, ca oricum ei nu se supara si nu supara pe nimeni.
Miruna
da, măi..
Georgiana
Exact!
Larisa B.
Cat adevar!!!!
Fix asa trateaza viata pe cei buni si pasatori😖😤
Alena Ignatescu
Eu sunt aia cu balega. In orice situatie nasoala vad luminita de la capatul tunelului. Am constatat insa, ca nu e bine asa. Se obisnuiesc cei din jur cu chestia asta, ca tu esti cel optimist din nastere si de asta nici nu se mai sinchisesc sa te multumeasca: tu oricum te vei autosatisface 🙂 no matter what.
Ioana
Facem un club de Fraierici? Aș fi avut același gând la auzul acestei povești.