Precis și voi v-ați întrebat. Oare ce o fi în capul producătorilor de uleiuri, șampoane și balsamuri în general? ”Hai, pentru bebeluși, să folosim cele mai bune ingrediente, cele mai curate, să facem ceva excepțional.”
Versus:
”Pentru adulți, dați încoace mizeriile și toate prostiile care ne-au mai rămas prin sertar”.
Huh?
Poate ați râs, dar e ceva care m-a tot măcinat 🙂 Mai ales că sunt în acel capitol din viața mea în care reînvăț să mă iubesc și să mă apreciez. Ce, noi, mamele și tații, avem dreptul doar la resturi și margini de pizza sau cum?
De asta și vreau să vă arăt niște produse noi pe piața românească, bune și pentru bebeluși, bune și pentru părinți. Speciale pentru pielea uscată așa cum e pielea mea. Iar Tudor mă moștenește maxim. Ce vorbim, măi, inclusiv tații au voie să se dea! Să vedeți ce-o să le placă, pe cuvânt 🙂
Soțul meu are o superpiele, speram să-l moștenească și copiii. Eu am o piele cu dermatită atopică de mică, care s-a estompat mult după prima sarcină. Până la 4 ani am ținut un regim alimentar strict. Probabil multe din mofturile mele actuale au rădăcina în acei ani. Biata mama!
Mi-am dat seama că și Tudor are o piele sensibilă când i-au apărut niște zone cu uscăciune accentuată, care îl și mâncau. Am observat că se accentuează la frig și la căldură. Yey, cum ar veni. Victor, cel mic, e ok momentan, dar v-am povestit lucrurile astea ca să știți că înțeleg nevoia unei rutine de îngrijire a pielii inclusiv la copii.
Mixa e o marcă franțuzească nouă pe piața românească, deși povestea ei începe în 1924 cu un medic francez, dr. Roger. El amestecă ingrediente active cu unele tradiționale și obține un unguent care tratează pielea sensibilă și uscată a mâinilor. De aici îi vine și numele, Mixa.
Și pentru că efectele asupra mâinilor au fost excepționale, Mixa a trecut la pielea uscată și sensibilă și din alte zone. Toate produsele sunt testate pe piele sensibila, sunt hipoalergenice si formulate sub control medical.
Apa micelară pentru ochi și față
poate fi folosită de la bebeluși până la adulți. Nu are alcool și nici parfum. Eu nu mă machiez des, fiindcă n-am de ce și fiindcă îmi umplu copiii de sclipici. Dar când mă demachiez pe mine, știu sigur că trebuie să-i demachiez și pe ei. Mă ajută mult să nu avem jdemii de produse diferite în baie, plus că cei mici sunt mai sensibili la miros. Nu le place orice, deci fără parfum mă ajută din start.
Pentru hidratarea pielii și la duș -uleiul de baie 2 in 1
Vine în două formule. Cel portocaliu e un ulei spumant, cu un miros discret. Îmi place tare. Face spumă ca un gel, nu ca un ulei, și se clătește ușor. E special pentru pielea sensibilă a bebelușilor peste 3 luni și pentru adulții cu piele uscată.
Cel alb, Atopiance, e un ulei special pentru pielea uscată și cu predispoziție de atopie. Formula sa este îmbogățită cu Omega-8, un complex de 8 acizi grași complementari. E potrivit pentru bebelușii peste 3 luni și pentru adulții cu pielea sensibilă, uscată sau predispusă la mâncărime. Produs hipoalergenic din categoria dermato-cosmeticelor.
Pentru hidratat pielea după duș – balsamul de corp Atopiance
E special pentru pielea foarte uscată, cu tendință de atopie. Fix așa e și pielea mea și nu suport cremele speciale, fiindcă sunt foarte grase de obicei și lipicioase. Mă bucur să văd că se găsesc formule tot mai ușor de purtat, în care să nu te simți ca un șnițel prăjit în ulei pe toate părțile. Balsamul conține Omega-8, un complex de 8 acizi grași complementari, și ingrediente anti-mâncărime.
Crema de față Hyalurogel Rich a devenit baza mea preferată de machiaj
Conține acid hialuronic și glicerină, hidratează foarte bine și lasă o peliculă ca de silicon pe piele. De asta zic că e baza de machiaj ideală, fiindcă fondul de ten o să alunece foarte bine peste ea. Dacă și voi aveți tenul foarte uscat și folosiți o cremă grasă, știți că fondul de ten se poate aduna pe o astfel de textură.
Merită să le încercați, sunt produse de calitate. Fac ce promit. Știți voi, secretul e să le folosiți. 😉
Le găsiți în Farmacia Tei, Bebe Tei, Hyperfarmaciile Dr.Max, DM și online pe emag.ro si beautybee.ro, farmaciatei.ro, bebetei.ro si farmacialapretmic.ro. Chiar acum e promoție aici.
Abi
Folosesc de la ei de anul trecut, MIXA HYALUROGEL Lapte de corp hidratant intensiv pentru femei. Chiar se absoarbe rapid si lasa pielea catifelata.
Nu ma pricep la “chestii pentru femei”, iau mereu altceva, dar pe acesta chiar l-am nimerit bine.
Miruna
Exelent, merci ca ti-ai facut timp sa scrii mesajul acesta. E important cand un review e dublat de cineva cu mai multa experienta cu un produs.
Eu sunt la prima folosire, dar imi place mult. Iar crema de fata deja am folosit-o de jumatate in vacanta noastra de 5 zile. Am avut vreme sa ma dau de doua ori pe zi!
Silvia R.
Vine fix la timp acest articol. Chiar ma lupt cu pielea super uscata. Bine, recunosc, nici nu beau apa… si nici cu crema nu ma dau. Dar uite, un motiv sa incerc ceva nou. Poate de data asta sunt si consecventa in a-mi da cu crema 😊
Miruna
Nici eu nu sunt consecventa. Dar am perioade si perioade. Vad insa ca imbatranesc si presimt ca imi va parea rau intr-o zi. Deja mi se pare socant ca lumea incepe sa imi ghiceasca varsta. Mie, care imi faceam machiaj anume sa par mai coapta decat eram?!?! 🤦♀️
Ia sa te tii de dat cu crema. Nu e negociabil, in fiecare zi de doua ori!
Daniela Ionela
Crema de față Mixa o folosesc și eu și da pot spune că se simte diferența, când sunt zile în care nu o aplic parcă tenul o cere, o absoarbe cu nesaț atunci când o aplic. Recomand cu drag brandul Mixa! Pupici și multa sănătate! 🥰🤗
Roxana
Bine venit articolul. Chiar voiam sa schimb ce avem. E bun și produsul pe care îl folosim acum, dar parca s – a obișnuit pielea cu el. Irina are piele foarte uscata, predispusa la mâncărimi. Abia aștept sa ajung sa iau gelurile.. Crema de fata tocmai ce am primit de Crăciun, dar voi incerca.
Miruna
Si eu am primit crema de fata de Craciun. I fi semn?! 😂
Andreea
In ultimele 18 luni am tot folosit de la ei apa micelara pentru a ma spala pe fata. Din cauza apei din Praga am facut o dermatita atopica si apa micelara de la Mixa ma ajuta sa o tin sub control.
Miruna
Wow, toata lumea stia de Mixa, se pare, mai putin eu!! Bravo, Andreea 🙂
Andreea
Miruna, dar eu citisem despre glicerina ca mai degraba deshidrateaza pielea si ca “extrage”apa din ea. Si baiatul meu (1 an si 8 luni) are picioarele mereu uscate si “afectate”. Mi as dori mult ceva cu care sa il calmez, intrucat am folosit si creme ff scumpe care nu au rezolvat nimic.
Miruna
Din experienta mea, secretul e perseverenta. Pe Tudor l-a ajutat sa renunte la pijamelele din lana si sa il dau cu strat gros de crema des. Adica efectiv aplicam pana ramanea alba pielea. In 5 minute, se absorbea crema.
Ca prin minune.
Esmeralda
Buna Andreea, mai exista pijamale cu fir de argint special pentru pielea atopica a copiilor (unele Dooderm parca si altele de la Mustela), nu stiu daca si unde se gasesc in Romania. Cremele sunt pe incercate (altfel sunt cele cu cortizon, dar doar de la medic). Numai bine!
Alina
Am dat comanda, sa vedem când ajunge. Nici mie nu-mi place sa fiu unsuroasa, și de aia nu ma dau cu crema, chiar dacă am maare nevoie. Deh, vârsta. Sper sa funcționeze și la mine..
Popescu Paula
Bună…..și eu folosesc produse Mixa, atât pt.mine cât și pt.cel mic….au prețuri bune și calitate de asemenea.