Cred că felul în care am fost educați sau mai bine zis felul în care nu am fost educați financiar e un handicap. Înțeleg contextul și nu aș vrea ca mama să se supere în vreun fel. Până ieri-alaltăieri așa gândeam toți, abia acum ne-am mai desfăcut un pic. Ce vreau să zic. Am fost educată în spiritul lui ”ai carte, ai parte”, ”bogătanii precis sunt niște hoți”, pentru că, na, în vremurile post-decembriste, ce să zic, mulți și erau. Bogați și hoți, era un dispreț subînțeles. O asociere pe care nu ți-o doreai.
Părinții mei duceau o viață normală, aveau servicii normale, prieteni normali. Munceau pentru fiecare ban. Dar au văzut în jurul lor alți oameni cu IQ-uri cât mărimea la pantof, cu ascensiuni spectaculoase din punct de vedere financiar și moravuri puternic îndoielnice. Normal că, brusc, banul a devenit ceva murdar și asociat cu toate valorile și compromisurile alea pe care nu ți le dorești mai ales pentru copilul tău.
Țin minte că am citit prin liceu într-o carte a mamei că banii nu sunt murdari. Să nu ne mai ferim de ei, deși e bine să te speli pe mâini. Mi s-a părut fascinant. Nu fusesem niciodată interesată de bani, știam că-s o tipă deșteaptă, cumva prea deșteaptă ca să am nevoie de bani. În educația mea, deștepților le era suficient să fie citiți, educați și corecți. Puteau chiar și să disprețuiască banii, bogăția lor era de alt fel. Doar că, surpriză, anii au trecut și primul șoc a fost când am ajuns prin anul 3 de facultate. Eu la medicină, colegii mei de liceu- pe la alte facultăți, în ani terminali, deja se angajau și făceau mia de euro pe lună. Că știau germană și asta e bine plătit oricând. Wow. Păi, stați așa, nu eram eu aia cu lecțiile multe și grele, la o facultate care durează cam dublu de ani? Și atunci, de ce strângeam bursa ca să-i pot face mamei un cadou de ziua ei? De ce mâncam cașcaval feliat pe balcon și îmi imaginam că servesc lasagna pe terasa unui restaurant?
Apoi, am început să fac bani. Din blog, nu din ce învățam. Nu mulți, dar surprinzător ”de suficienți”. Și mintea mea a ieșit din tot ce știa. Din cutia de la Sibiu. L-am cunoscut pe soțul meu, care tocmai scotea nasul din clinici și din cărți. Am început, împreună, să citim. Să căutăm. Să facem schimb de idei. Cumva, și el venea tot dintr-o familie din aia, genul ”ai carte, ai parte, caută-ți, copile, un serviciu cinstit, să-ți permiți o vacanță pe an”. Împreună ne-am transformat.
Acesta ar fi momentul potrivit să spun povestea fascinantă a felului fulminant în care ne-am îmbogățit, însă adevărul e că locuim într-un apartament cu două camere, la bloc. Și că avem doi copii.
Însă adesea mă gândesc că sunt generația care a schimbat gândirea. Pentru copiii mei, cred că e foarte important.
Noi n-o să-i creștem în sistemul ”ai carte, ai parte” exclusiv. Am doi prieteni foarte inteligenți, care au propriile lor afaceri și o cultură generală de invidiat, iar ei nici facultate nu au terminat. Au început-o, apoi și-au dat seama că e cam pierdere de timp. Stai, mi-am mai amintit de cineva. Trei, în total.
N-o să-i creștem nici în sistemul ”nu-ți irosi vremea prin biblioteci”. Dar n-aș mai juca totul pe-o carte, dacă înțelegeți ce vreau să zic. Aș investi și i-aș sprijini să insiste de la bun început pe domeniul care îi interesează pe ei. Sigur că e important să știi un pic din toată medicina, dar faptul că bărbatu-meu s-a preocupat de neurochirurgie din anul 3 i-a dat un avantaj fenomenal în carieră. Nu ca vârstă, că nu e musai important dacă ești excepțional la 35 sau la 40 de ani, cred că vârsta e scopul părinților nerealizați (al meu stă în fund de la 3 luni, al meu spune poezii intrauterine, știți genul). Deși e discutabil. În Anglia, se vorbea de el la vremea respectivă, că ar fi fost cel mai tânăr neurochirurg din Colegiul Regal de Chirurgie. Însă câștigi avantaj pe altă parte. Cel mai bine înveți atunci când ești interesat. Nu când îți spune sistemul că ești pregătit. Studiezi pe cont propriu, afli cum merg lucrurile, te implici, pierzi nopți citind. Ești în filmul ăla total. Când l-am întâlnit, bărbatu-meu intra pe google și căuta la orice oră din zi ”neurosurgery”.
Asta vreau pentru copiii mei.
Să învețe când sunt interesați, să profite de mintea din prezent, nu s-o lălăie bazându-se pe sistem.
Așa că, am început să-i învăț de mici câte ceva despre bani, ca să priceapă totul când vor fi mari.
Ce ar trebui să știe copiii despre bani, pe vârste:
Între 3 și 5 ani – Învață ce înseamnă banii și ar fi bine să înțeleagă concepte precum venituri/cheltuieli și economii/donații.
- Noi am avut o perioadă lungă în care copilul a crezut că ce aduce curierul e cadou de la el. Iubea curierul, îl aștepta ca pe Dumnezeu.
Legat de valoarea banului, singura metodă prin care am reușit să conving copilul (după muuulte încercări) să plecăm fără circ atunci când își dorea o mașinuță de multe sute de lei a fost să îi spun că tati trebuie să lucreze pentru banii aceia o săptămână. L-am întrebat dacă preferă să iasă tati cu el în parc sau să stea la serviciu să muncească. A ales parcul și a fost singurul argument pe care l-a acceptat. - Aceasta e vârsta jucatului de-a magazinul, când poți traduce valoarea banilor cel mai bine cantitativ: cu banii ăștia pot cumpăra un măr, cu banii ăștia pot cumpăra 3 mere. Avem niște bancnote de jucărie, copii după bani românești, foarte faine, încă le folosim.
- Personal, nu sunt adepta educației ”îți dau cinci lei dacă strângi mașinuțele”. Cred că treburile prin casă trebuie făcute pentru că trebuie, pentru că n-are cine altcineva să le strângă și nu e nevoie de o recompensă pentru asta. Cu atât mai puțin părinții de băieți ar trebui să îi răsplătească mai puțin pe aceștia atunci când fac lucruri normale. Altfel, ne trezim cu bărbați adulți care strâng o dată din bucătărie și ți-o spun pe un ton, de te parcă ar merita o medalie. Nu e ceva perfect normal, noi facem asta zilnic de mai multe ori.
- Însă putem găsi activități excepționale pentru care să plătim copilul. De exemplu, când am o ședință foto sau lucrez la un proiect pentru blog și îl rog să mă ajute, îi spun că primește bani și îi spun suma de dinainte. Fac asta de vreun an. S-a întâmplat ca el să își piardă răbdarea, iar eu să mai am nevoie de puțin timp. I-am amintit că lucrăm pe bani și imediat și-a revenit. Micuții noștri sunt niște colaboratori foarte serioși!
- Apoi, stați că nu s-a terminat. Felul în care alege să cheltuie acești bani câștigați e foarte diferit de felul în care cheltuie banii primiți de la bunici. Nu înțelege sume de bani, așa că i le traduc în ”câte ouă cu surpriză”, ”câte înghețate”, ”câte mașinuțe de la Topolog”.
Între 6-10: Învață felul care cheltuim și ar fi bine să înțeleagă noțiuni precum bunuri vs. servicii, nevoi vs. dorințe și dorințe pe termen lung sau scurt.
- E vârsta la care copiii încep să înțeleagă foarte bine relația cauză-efect în ceea ce privește banii. De exemplu, fiica unor prieteni a întrebat de ce noi avem o casă mai mică decât a lor, suntem mai săraci? Fetița are aproape 7 ani, începe să-și pună întrebări.
- Am implementat o listă a dorințelor de termen scurt și lung deja de vreun an, iar fiul meu cel mare are 4 ani acum. Am mixed feelings despre asta, cum se zice. Am constatat că într-adevăr unele lucruri scumpe dispar de pe lista ”viața mea depinde de asta, dacă n-o am”, alte lucruri rămân. Doar că uneori se întâmplă ceva la care nu m-am așteptat. Trece momentul. Se bucură mai puțin. Morala: nu-i lăsați să aștepte prea mult.
- Pe de altă parte, într-o perioadă în care am avut cheltuieli mari și am rămas pur și simplu fără bani, copilul a înțeles. Pentru că i-am explicat. Întâi trebuie să plătim rata și întreținerea, apoi să vedem câți bani ne rămân. A fost uimit că apa de la robinet costă.
- În acest interval de vârstă, îi puteți face Revolut Junior, un serviciu nou lansat în România. Copilul are aplicația lui și cardul lui. Trebuie să aibă 7 ani împliniți. Practic, legați de contul dv Revolut card-ul copilului, pe care îl puteți gestiona în totalitate. Îi transferați bani, primiți notificări legate de tranzacțiile sale, e un control important, să vezi pe ce-și cheltuie banii. Copilul are o aplicație separată, autonomie supravegheată, are și cardul lui personal, colorat, imprimat cu numele lui. Îi dă încredere și e ceva cool. Învață să folosească un card și nu riscă să piardă bani. În cazul în care pierde cardul, acesta poate fi imediat anulat din aplicație.
Între 11 și 13 ani: Învață ce înseamnă consecințe și ar trebui să înțeleagă noțiuni precum credit, datorie și dobândă, bugetare și furt de identitate.
- La modul simplist, în termeni pe care să-i poată integra, dar mi se pare foarte important să știe că există. Eu nici acum nu știu calcula dobânzi și toate vorbele pe care mi le-a spus funcționarul care mi-a explicat condițiile unui credit sunau a chineză.
- Un studiu din 2017 arată că părinții care discută despre bani în casă au copii cu o inteligență financiară cu 61% mai bună decât ceilalți.
- Poate veți zice că sunt mici, dar e vârsta la care deciziile emoționale pot fi cu ușurință înlocuite de cele raționale. Pe de altă parte, e și vârsta la care încep să-și manifeste independența, iar presiunea prietenilor e tot mai mare. De asta, cred că organizarea bugetului e o aptitudine foarte importantă pe care o pot deprinde acum. Vorbiți cu ei, implicați-i în gestionarea bugetului familiei. Cred că e singura metodă de a nu crește niște adolescenți cu care să îți smulgi părul din cap.
Între 13 și 15 ani: Cam pe aici mi-aș dori să se prindă copiii mei deja cum se fac banii și să înțeleagă noțiuni precum muncă, banking și investiții (acțiuni și obligațiuni)
- Aici copilul se distanțează și mai mult de părinte, se identifică mai mult în grupul de prieteni și e foarte influențat. Vrea să își ducă independența la un alt nivel și nu e nimic rău în a-l lăsa să prindă aripi. Am citit un studiu din 2015 făcut de Programme for International Student Assessment (PISA), care zice că 80% dintre tinerii între 15 și 24 de ani fac tranzacții online.
- Pe de altă parte, un alt studiu din același an arată că doar 57% dintre adulții americani sunt ceea ce se numește ”financiar alfabetizați”, adică oameni care înțeleg ce-i aia dobândă și inflație. Cam problematică diferența. Ideea e ca, pe viitor, distanța dintre unii și alții să fie tot mai mică, iar un număr tot mai mare de oameni să fie capabil să înțeleagă, să gestioneze și să ia decizii în cunoștință de cauză în ceea ce privește banii lor.
- Pentru că, în acest moment, în România (n-am un studiu, dar fac pariu că nu greșesc) lucrurile stau cam așa: îmi doresc foarte mult un apartament, n-am bani, deci fac un credit. A citit bărbatu-meu contractul, eu doar semnez.
Între 15 și 18 ani: Iar aici să le și pună în practică în viața reală. Să înțeleagă taxe și impozite, dar și felul acela de a pune banii în mișcare pentru ei, nu pe ei în mișcare pentru bani.
Am citit în celebra carte ”Tată bogat, tată sărac” a lui Robert Kiyosaki (v-o recomand, o să vă schimbe viața) despre un adolescent care și-a dorit cadou de absolvire o mașină în valoare de 1000 de dolari, să zicem. Părinții își permiteau acest cadou, dar au vrut să-i ofere și o lecție financiară, nu numai o mașină. Așa că, tatăl său a spus: te împrumut cu o mie de dolari. Dacă găsești o soluție să îi dublezi, îi poți păstra și cumpăra mașina. Dar ai învățat ceva.
Am reținut pentru că mi-a plăcut mai ales felul în care a legat lecția asta de motivație. A creat aproape un joc. Poate i-ar fi dăruit oricum mașina, dar a creat o poveste și o oportunitate în jurul ei. Sper să fim la fel de isteți ca părinți, să facem la fel.
Dacă stăm să ne gândim, bogații zilei de astăzi nu mai sunt doar moștenitorii marilor imperii financiare, sunt acești self made millionaires, care și-au umplut conturile pe forțe proprii. Au făcut un amazon, un alibaba, un airbnb, un facebook, un uber. Nu e floare la ureche, dar nici nu e ceva SF. Tot Kiyosaki zicea că secretul nu e să faci mulți bani, ci să-i păstrezi. O, da! Nu că s-ar compara, dar, de câte ori am avut mai mulți bani, i-am cheltuit. Nici nu mi-am pus problema să îi înmulțesc! Țin minte că a vândut bunica mea ceva mai valoros și mi-a dat 10 milioane de lei vechi. Erau bani de bani. Mi-am luat un aparat de masaj sofisticat, pe care l-am făcut cadou pe blog acum 4 ani. Îl folosisem de 5 ori. Dar nici măcar nu e grav asta, ci faptul că, pusă în fața acestei sume mari, nicio secundă nu mi-am pus întrebarea cum să o cresc. Cum să o împart. Sau dacă să o economisesc.
Așa că, poate vreți să vă împrieteniți copiii cu banii și să vă dau niște detalii despre Revolut Junior.
Pentru cine nu știe, Revolut e o platformă financiară globală. Are 12 milioane de utilizatori în toată lumea. Îți faci cont și îl alimentezi de pe cardul tău bancar, îl gestionezi din aplicație, poți face transferuri fără comision, poți schimba bani la un curs de schimb valutar excelent, poți face plăți în străinătate fără comision. Îți poți genera card-uri de unică folosință, care se autodistrug după ce faci o cumpărătură online, ca să nu îți cloneze nimeni card-ul. Sunt multe beneficii, vă recomand. Adevărul e că eu mi-am făcut Revolut ca să pot transfera ușor când cumpăr lână de pe un grup, dar să vă schimbați acum părerea despre mine că n-aș fi o femeie de afaceri care călătorește mult dincolo de locurile de joacă din parc.
Doar clienții Premium și Metal pot accesa aplicația Revolut Junior. (Eu sunt client Metal, nu că mă laud, dar am un card roz!) Revolut Junior are trei componente:
-aplicația pentru copii, de unde pot își gestiona soldul și primi alerte referitoare la tranzacții
-o secțiune nouă în cadrul aplicației Revolut pentru părinți, de unde pot vedea tranzacțiile copilului
-cardul Revolut Junior, cu design exlcusiv
Știți, Tudor a zis la un moment dat că el vrea să se facă doctor ca tati, dar că nu poate merge să opereze direct, întâi trebuie să învețe cum. Avea vreo trei ani. Mi-a plăcut asta, cred că e primul pas în a face lucrurile corect. Mintea mea de fată crescută în sistemul exclusiv ”ai carte, ai parte” e foarte mândră de băiatul ei. Doar că asta nu e totul, să nu ne amăgim. Succesul e mai mult decât să fii primul din clasă. Așa că mintea mea cea ieșită din cutie ar vrea ca băieții mei să știe că oricând îți place ceva și te implici, ești serios și bun, banii sunt o consecință naturală.
Că e bine să ai un scop, dar ceea ce te face să te ridici din pat dimineața e sensul.
Și că, înainte să îți umpli conturile, e bine să îți umpli sufletul.
foto Unsplash
Itu
Eu zic ca tot ce e pana la 18 ani in articol ar trebui pana la 10-11 ani. E mai urgent decat istoria, biologia, fizica sau chimia. Intai trebuie sa stii cum functioneaza societatea in care traiesti, abia apoi despre clorofila sau stefan cel mare. Ca sa nu mai zic de radacini patrate, puteri sau genuri literare.
Da, dispretul fata de bogati in unele familii intelectuale era raspandit cand eram mici, dar era izvorat din experienta practica a ceea ce vedeai. Stiam care e treaba cu inflatia la 8 ani, ca nu era aproape imperceptibila ca acum. Cand e 200% pe an, vrei, nu vrei, prinzi educatie financiara si la varsta aia. Mai ales ca noi ne duceam si ne cumparam bonibom sau jelibom de la “privatizati”, cu din ce in ce mai multi bani de la o saptamana la alta.Ok, nu stiam mecanismele mai detaliate, dar ce inseamna inflatia, clar.
Miruna
Da, sunt total de acord! Cu banii operezi zilnic, cu logaritmii mai putin.
o femeie
As adauga ca de pe la 6 ani copiii ar trebui sa inteleaga si sa stie ce este si ce contine bugetul lunar, si lista de cumparaturi, si sa participe efectiv la astea.
Altfel, cunosc multe persoane in jur ce stiu sa faca bani dar nu stiu sa ii gospodareasca, si invers, persoane care castiga putin dar au economii si planuri de viitor si o siguranta financiara mai buna decat primii. Asta, ca si gatitul, se invata de la mama.
Miruna
Stiu. Mie imi e foarte greu sa imi invat copiii lucruri pe care nu le stiu nici eu. Exact ca gatitul.
o femeie
e important copilul sa invete macar ce stie parintele. Si gatit si administrare buget si ingrijit sanatate si ingrijit copil am invatat singura, copila a fost mereu pe langa mine si printre picioarele mele, a fost mereu cu mine la piata (ca nu puteam lasa singura), a invatat sa scrie dictandu-i ingredientele eu fiind cu capul in frigider, a fost intrebata mereu ce vrea sa scriu pe meniu (desi raspunsul ei de la 3 ani este: paaste si pepeeenee), la cateva luni o luam in bucatarie si explicam: acum curat un cartof, acum pun asta in gunoi, la 1 an batea cu lingura de lemn in oale, la 2-3 ani spala cu buretele de vase temeinic castravetii in chiuveta, etc. , la 10 ani deja face mancare cot la cot cu mine desi deseori strang oua de pe jos si frec pe ici colo, si deja a descoperit pinterest si are o evolutie mai rapida decat noi.
E un esec al educatiei sa nu invat lucrurile primare, pe copil, nu am stiut sa o fac prin jocuri ci prin implicare in ritmul familiei.
Tudor
Bazele se pun in copilarie cu jocuri creative, jocuri care le pot dezvolta dorinta de a descoperi, de a explora, de a testa limite.
In copilarie, fiecare activitate poate fi transformata intr-un joc creativ. Cele mai bune rezultate noi le avem cu diy (ne facem propriile jucarii din ce avem la indemana) si cu folosirea altfel a pieselor dintr-un joc (contrar cu respectarea unui regulament). Discret, in aceste activitati, strecuram informatii pe care le va intelege mai tarziu.
Iti recomand canalul micutei noastre energizate https://www.youtube.com/c/AnaCreativePlay
Acest canal are si o latura de educatie financiara. Cu ajutorul lui a invatat ca o jucarie costa “un cantecel”, alta costa “doua cantecele”. A invatat ca o jucarie diy poate fi mai atractiva decat una scumpa din magazin. A invatat ca daca ii invata pe alti copii cum sa faca ceva poate primi cadouri.
Miruna
Multumim
Ioana
Mentiune: cardurile disposable doar dispar din contul tau dar, la nevoie, le poti reactiva (am patit sa am nevoie de informatiile unei plati, pentru ca au fost probleme cu retururi si nu m aveau unde pune banii inapoi).
In rest, numai de bine. 🙂
Miruna
Multumesc pt info, nu stiam.