Despre autonomia copilului și încrederea mea în el: cum am început să-i dau dulciuri și ce s-a întâmplat apoi

Pentru că o poză face cât o mie de cuvinte, poftiți. Băiatul meu cel mare a primit de la iepuraș acest cofrag plin cu ouă Kinder. De Paști. Acum o lună fix. Și mai are cam atâtea ouă din el:

Să nu aveți impresia că îmi asum un merit în vreun fel. A fost un drum de făcut până aici, cu suișuri și coborâșuri. A fost nevoie de curaj. Mai ales din partea mea, căci copilul e minunat. Acum 3 ani pe vremea asta, dacă mi-ați fi spus că o să scriu  așa ceva, v-aș fi zis să plimbați ursul. Dar lucrurile se schimbă, important e să ne spălăm pe dinți. :p

 


Aș vrea să încep prin a vă spune că eu am crescut până la 4 ani dulciuri-free. Din motive medicale, că nu știu dacă părinții mei ar fi fost pe vremea aia așa informați. Făceam o alergie alimentară cam la orice și era greu să mă hrănească fără să mă înroșesc. Pediatra le-a dat lista cu alimente interzise și, când mama s-a arătat serios îngrijorată, cum să nu îi dea ea ciocolată puiului ei, femeia i-a zis: ”Copilul nu-și poate dori ce nu știe că există!” Așa că, până la 4 ani, nu am știut că există multe lucruri: ciocolată, căpșune, etc. Am supraviețuit, alergia mi-a trecut pentru moment, dar toată adolescența și mare parte din anii de după, am avut senzația că trăiesc să recuperez acei primi ani de privațiuni. Aceasta e povestea mea, poate nu fi și a voastră, însă educația alimentară a copilului meu am abordat-o diferit.


Întâi, a fost tortul ăla îngrozitor de la aniversarea de 2 ani. Ceva comandat la o firmă specializată cu dulciuri baby friendly, care între timp a dat faliment. Să nu ne întrebăm de ce 😛 Acuma, eu înțeleg toată teoria asta cu gustul pervertit, cum morcovul e chiar foarte dulce după o gură de lămâie, ba, în apărarea mea, aș putea spune cinstit că mi-am redus considerabil consumul de dulciuri de când am rămas însărcinată cu domnul meu mic. Adică, toate cele 10 luni de sarcină n-am terminat o tablă de ciocolată albă, ceea ce, înainte, reușeam într-o seară. Pe seară, mai corect ar fi. Deci vorbește un expert, ca să nu zic un dependent.

Cât Tudor era mic-mic, primele încercări de a gusta din ceva cu zahăr s-au soldat cu copilul transformat în titirez. După primele 3 limbi din înghețata cu caramel a tatălui său, și-a împins ora de culcare cu vreo 3 ceasuri mai târziu. Iar modul ăsta titirez nu a fost o coincidență, că l-am mai testat de foarte puține ori. Atunci am zis: ok, copilul nostru mai are de așteptat până la întâlnirea cu zahăr, pentru că nu merită efortul colectiv de a-l prinde când fuge. Pentru ce? Pentru o guriță de caramel sărat. Adevărul e că un copil mic chiar nu are nevoie de dulciuri, de cozonac, de chec sau de torturi. Nu poftește la ceva care nu știe cum e. Așa au trecut Crăciunul, Paștile, Revelionul, aniversări etc. Până la tortul dezastruos. Pe care ăsta mic al nostru l-a devorat. A fost singurul moment în care ne-am întrebat dacă o fi adoptat.

Am fost dezamăgită de situație, serios. Știți când e ziua ta și musafirii lasă feliile de tort pe farfurie, cu lingurița înfiptă politicos, cât să poți crede că au gustat măcar o dată? Nu mi s-a întâmplat niciodată în viața mea. La aniversările noastre, musafirii mereu cer încă o bucată, tortul trebuie porționat inteligent și tot așa. Nimeni nu lasă tort în farfurie, oricât de bine ar fi mâncat!

Următorul moment de cumpănă a fost lansarea unei cărți a Prințesei Urbane, unde Ioana a prezentat un filmuleț în care mai multe mame mărturiseau ce secret au ele față de copii. Au ieșit chestii foarte haioase. De exemplu, cineva spunea că secretul ei e că le spune copiilor că jucăriile din reclamele de la tv sunt doar acolo, la tv. Ele nu există în realitate. Altcineva spunea că, după ce lasă copiii la grădiniță, nu se duce la serviciu, ci acasă să se uite la seriale. Însă cele mai multe spuneau că au în cămară sau în vreun sertar, un loc secret, unde țin dulciuri. Copiilor nu le dau, dar ele se furișează în baie, în noapte, când și pe unde pot și se bucură de secretul ăsta. Apăream și eu printre ele, secretul meu fiind că ciocolata are cafea și copiii nu au voie cafea. Bietul meu copil, ce să mai zică. N-a comentat niciodată. Noi mâncam și de față cu el, ba chiar el avea plăcerea să desfacă bombonelele alea de la Kinder.

M-am întors acasă, îmi venea să plâng. Tocmai eu să-i ascund asta, eu care i-am vorbit despre bebeluși în burtă, ciclu menstrual, moarte!!! I-am vorbit despre astea și nu i-am spus adevărul despre ciocolată. Am decis că nu se poate așa ceva.

Era decembrie. Aveam calendarul de Advent de la Milka, pe geam. Am ajuns acasă altă persoană, o mamă mai bună. L-am întrebat dacă vrea să guste. A zis da. I-am spus că tocmai am aflat că ciocolata asta e diferită, are lapte înăuntru și nu are cafea. (Trebuia să dreg minciuna; copilul e mic, nu și prost.) Dar că, după ce mâncăm ciocolată, trebuie să ne spălăm pe dinți, că are zahăr și zahărul strică dinții. (El mai gustase ciocolată mai demult, dar atunci nu-l încântase). A gustat, i-a plăcut, ne-am spălat pe dinți. I-a plăcut foarte mult aș putea spune, astfel încât, în fiecare dimineață din cele care au urmat până la Crăciun, abia aștepta să deschidem câte o fereastră din calendar. O ciocolățică n-a făcut pagubă în program, ba chiar ajuta să termine mai cu poftă micul dejun cu gândul la ea.

De Crăciun, i-am dat voie să guste din toate prăjiturile bunicii mele. I-a plăcut una singură, aia care-mi place mie cel mai puțin: cu lămâie! Nimic cu ciocolată maro, de unde a început să se ferească de chestiile maro și să își spună ”Tudo nu pace”. Fine with me 🙂

A înțeles că s-a terminat ciocolata din calendar și că mai primește unul la anul.

În București, în paralel, am început să mergem la înghețată toți trei. Inițial, îi puneam un pic de la mine, cât să lingă o linguriță și el. Îi place mult înghețata, își dorește să mergem să mâncăm. Între timp, îi luăm și lui o cupă întreagă, dar mereu am grijă să ajungem acolo după ce suntem bine mâncați. Concluzia? Rar a reușit să termine toată înghețata lui. De obicei, ia de 3 ori și restul îl donează lui tati, nu cere suplimentar.

Tot înainte de sărbători, am cumpărat un fel de kit de făcut propria ta căsuță de turtă dulce. O porcărie a fost. Dar arăta foarte drăgălaș, ne-am ocupat o după-masă întreagă cu asta. I-am zis: mănâncă atâta cât vrei! Și după ce-a topit o figurină din aia din zahăr, nici că i-a mai trebuit. Ne-am mânjit degetele, ne-am făcut poze, dar… de mâncat, n-am mai mâncat. Adevărul e că ți se cam lipea printre dinți și nouă nu ne plac chestiile care ți se lipesc de dinți, o fi ceva genetic 😉

O prietenă îmi povestea că duminica era ziua ei și a fetiței ei de mers la înghețată. Duminica de răsfăț. Și a lăsat-o pe asta mică să își comande și 3 cupe de înghețată într-o zi. Le-a mâncat, de nu i-a mai trebuit înghețată până în zilele noastre.

Acum, eu știu că și copiii sunt diferiți. Ăsta mic al nostru cred că seamănă totuși un pic mai mult cu tată-său la gusturi. Sau o fi chestiune de bărbat, că nu leșini la auzul cuvintelor ”înghețată de ciocolată albă cu alune”. Ca o concluzie, cred că echilibrul e cheia succesului când vine vorba de foarte multe lucruri. Știm că zahărul nu e sănătos în cantități mari, știm că e cam peste tot, dar nici nu aș vrea să ne transformăm în niște obsedați. Pentru că efectul pe care îl va avea asupra copilului va fi fix invers.

Regulile noastre de la 3 ani:

  1. Nu i-am dat nimic cu zahăr înainte de 2 ani, ba chiar 2 ani și jumătate. Până atunci am fost o obsedată, o nebună, o disperată. Dar era evident că băiatul meu nu era încă pregătit pentru asta și nu-mi pare rău de nimic.
  2. Îi dau dulce întotdeauna după masă, când știu sigur că e sătul. Desertul nu e mâncare.
  3. Așa că va mânca puțin, pentru că efectiv nu mai poate. (Copiii au senzația de sațietate mult mai curată decât noi.)
  4. Ne spălăm pe dinți după aia, de câte ori se poate.

Regulile astea nu erau negociabile: ”după ce termini din farfurie, poți lua turta dulce.” ”Ne spălăm pe dinți.” ”Desertul nu e mâncare.”

S-au relaxat brusc când a apărut fratele lui, iar vinovăția mea aproba mai multe lucruri decât ar fi trebuit. Așa, m-am trezit într-o zi că mâncase trei ouă kinder și nimic altceva. I-au apărut și niște pete mici, negre pe dinți. I-am explicat că e periculos să ne hrănim așa și i-am propus să facem o regulă legată de cât de des mâncăm dulciuri. I-a plăcut mult de tot ideea, era o supersoluție: ”Mâncăm dulciuri din comerț doar sâmbăta, dar  mâncăm câte vrem noi, câte putem și  la orice oră! În rest, putem mânca ceva sănătos, făcut de noi.”

A super funcționat o vreme, ne-a ajutat să trecem peste o perioadă mai grea și emoțională. El era liniștit că primește, dacă își dorește ceva cu mult zahăr, păstra pentru sâmbăta.

Inclusiv a venit moș Nicolae într-o joi anul trecut, iar el a păstrat oul pentru sâmbătă și a mâncat portocalele.

Încet-încet, a început să uite de dulciurile pe care le păstra pentru sâmbăta.

Prima dată când a încălcat regula asta nouă a fost teribil de emoționant. Își dorea cu ardoare o bomboană Rafaello, era într-o miercuri. N-o să-l uit niciodată. Îl vedeam că își dorește mult să o mănânce, dar nu îndrăznește s-o desfacă. I-am zis s-o mănânce dacă vrea, ce tot atâta zdroabă pentru o bomboană.

Nu se aștepta, nu îi venea să creadă.

Am vorbit vreo două ore despre asta. Pentru că, de fapt, nu era despre o bomboană, ci despre o nouă senzație: aceea de a încălca o regulă pentru prima dată.

”Mami, dar ce se întâmplă după aia?”
”O să mi se facă negreală?”
”N-o să mai pot dormi la noapte?”

Am fost alături de el când a luat decizia și a desfăcut bomboana. Am mâncat și eu una. L-am însoțit în această nouă aventură și sper să mă lase să-i fiu alături și altă dată când va încălca o regulă. Pentru că se va întâmpla asta, e o certitudine. Nu e o lecție despre corectitudine, ci despre ÎMPREUNĂ. Important e să nu fie singur și, dacă se strică ceva, s-o aibă întotdeauna pe mama care să-l ajute să repare.

Nu aș putea arăta cu degetul exact momentul în care, dar aș putea spune că încet-încet reguile mele au devenit obiceiurile lui. Nu au dispărut, ci s-au transformat. Din reguli, în libertăți. În alegeri.

-Mami, pot să mănânc ciocolată dacă n-am mâncat mâncare?
-Normal că poți, tu decizi.

Și uneori o să mănânce dulciuri înainte de mâncare, alteori nu. Nu mă supăr deloc pe el, doar și eu fac fix la fel uneori.

Și-așa, într-un timp scurt, am ajuns să am un copil destul de mofturos când vine vorba de dulciuri, în sensul că n-o să mai radă felii întregi dintr-un dezastru de tort. E foarte selectiv la ciocolată. Nici prin magazine nu cere, nu face crize, tocmai fiindcă știe că primește, că nu e ceva interzis. Despre unele lucruri deja știe că sunt foarte nesănătoase și că, de aia, noi nu le cumpărăm. Iaurturile cu fructe, de exemplu, care au fructe doar pe etichetă. No way, Jose.

Nu bea sucuri, că nu i-a dat nimeni. Limonadă, da. Smoothie-uri, da. Dar astea-s sănătate curată.

Cam asta e experiența noastră și, oricât m-ați huidui, echilibrul e cheia succesului în multe. Apoi, aș vrea să înțelegeți că acesta a fost un parcurs, Tudor are peste 4 ani acum. Pe de altă parte nu aș vrea să aveți impresia că nu sunt conștientă că și copilul nu e din ăla căruia să-i placă prea mult, să ceară, să se tăvălească pe jos. Știu că e foarte simplu să spui că, pentru tine, notele nu sunt importante și nu îți controlezi copilul la teme, când el nu vine acasă repetent. Dar vreau să cred că puțin puțin și atitudinea noastră, a părinților, ajută la asta. Dacă notele nu sunt o miză pentru noi, nu vor fi nici pentru el. Dacă dulciurile nu sunt interzise pentru noi, nu vor fi o atracție nici pentru el.

Vă dați seama că, pentru mine, ca dentist a fost un exercițiu complex.Dar mi-am dat seama rapid că mai important decât dinții e autonomia copilului meu. Să știe că am încredere în el. Să îl respect cu adevărat, nu numai declarativ. Și apoi, să nu mă supăr, când el ia alte decizii decât aș fi vrut eu.

Reușesc.

Dă roade, să știți.

Nu vreau să înțelegeți din ce am scris aici ”dați dulciuri fără număr la copii!” Copiii mici și mari nu au nevoie de zahăr pentru a crește, nu au nevoie de ciocolată în fiecare zi, de cereale cu ursuleți și iepurași. Iar recompensele de felul acesta sunt încă și mai nocive. Dar au nevoie să le fie respectată autonomia. Și de încrederea părinților lor.

Însă provocarea cea mai mare e să aibă un exemplu în familie, nu o teorie ca un zgomot de fundal. Mi-am dat seama că cel mai bine e să tratez subiectul ciocolată ca subiectul ciclu, moarte sau sex. Dacă eu nu fac mare brânză din el, nu va fi nici pentru copilul meu. Pentru că ciocolata nici nu e brânză, dacă stai să te gândești.

foto Shutterstock

Articolul anterior

Conturi goale și suflete pline? Învățați-vă copiii că banul nu e ochiul dracului. Educație financiară pe vârste și lansarea Revolut Junior (p)

Articolul următor

Cum m-am gândit să-mi ajut cititorii: Dacă ție ți-e bine, și mie mi-e bine. #TrezimEconomia

34 Comentarii

  1. Oana

    Awesome ! Eu am primit dulciuri când eram mică, nu mai știu începând de la ce vârstă, dar 95% erau făcute în casă. În clasele primare vinerea era ziua în care primeam bani să ne luăm ce voiam noi dulce de la magazin. Și mie îmi plac prăjiturile, dar încerc să mă abțin, mai ales în ceea ce le privește pe cele din comerț, dar recunosc că îmi place să le gătesc, sunt mai bune și pot pune cât de puțin zahăr vreau eu. Bune ponturi, mulțumim!

    1+
  2. Zina7

    Eu i-am dat fetitei mele dulciuri de la 1 an…dar i-am explicat mereu ca are voie dupa mancare si niciodata seara inainte de culcare si ca daca manaca multe dulciuri vin microbii si ii mănânca dinții. Ii plac dulciurile dar niciodata nu exagereaza si ma intreaba mereu daca are voie. A primit ca 1 kg de ciocolata de la iepuras si 90% din ea am mancat-o eu 😣(mi s-a oferit 😉). Problema e ca la gradinița li se ofera dulciuri zilnic si îmi zice ca stie ca nu are voie să manance mereu dar mănânca toți copiii si ii este pofta. In rest pe dinti se spala dimineata la grădi dupa mic dejun si seara o spalam noi si până acum ( 4,3 ani) nu o avut probleme cu dinți ( mie imi e mai frică sa nu devină obeza decât de carii 😖).

    0
    • Nu are cu cine semana obeza.

      0
    • Alexandra

      De ce li se ofera dulciuri la gradi ? Nu se poate face o cerere la director in legatura cu asta? La gradinita fiicei mele, o zi pe saptamana li se dadea iaurt indulcit cu zahar brun (locuiam in Spania) iar eu acasa nu am cumparat mereu doar iaurt natural,pe cel cu fructe il urasc de mic copil . Am intrebat la gradi daca se poate face ceva ,si solutia a fost sa ii duc eu iaurt natural copilului,pt ca firma care se ocupa de meniul gradinitei oferea doar acel tip de iaurt. Poate sunt mai multi parinti care nu sunt de acord si se poate face ceva in privinta asta.

      0
      • Zina7

        Grădinița unde e fetița mea nu e in Ro! Asta e mentalitatea aici: au la ora 14 prajitura. Nu le da exagerat de mult dar e zilnic. Partea buna e ca indiferent de vreme is in medie 4 ore / zi numai in curtea/ gradina grădiniței si se mișca ff mult.

        0
  3. Otilia

    Si eu am o fetita de 4 ani careia ii plac foarte mult dulciurile, in special inghetata, iar regula noastra este ca a voastra, mancam dulciuri doar dupa mancare. Doar ca a ajuns ca la un moment dat sa manance asa de greu si doar gandul ca va primi dulce o facea sa termine cu greu din farfurie. Asa ca am introdus o noua regula, din cand in cand facem cate o luna fara dulciuri din comert. Accepta cu greu, plange chiar, dar ii trece si respectam regula. Depinde si de felul copilului…

    0
  4. Irina

    Eu am facut cam ca tine. Nu i am dat cand era mic până la 2 ani si eram si eu disperată sa nu primească, dar a primit cumva pe ascuns, de la bunici, ii place teribil ciocolată, o cauta prin dulapuri, își pune scaune, se catara. Pt el e un adevărat sport sa caute ciocolată si apoi sa o găsească si sa se desfete cu ea. Soțul meu făcea la fel. Încă face. Dintr o ciocolată mare eu mănânc un Patratel, el baga un rand in gura dintr o data. Bag seama ca e ceva acolo pe linie ereditară. Sunt aproape identici cand vine vorba de relatia cu cicolata. Si al meu are 4 ani si 4 luni. Ah, ieri am facut checul Geli si a mâncat aproape unul intreg in care pusesem si cacao. Ce sa zic…:) macar era cu oua de tara :))

    0
    • Lesin, checul Geli….
      Cum ar fi sa ii lasi la indemana ciocolata? Sa vezi cata poate manca deodata?

      0
      • Maddie

        Copii încă nu am, dar eu am un frate care a fost diagnosticat cu diabet zaharat tip 1 când aveam eu cam 1 an iar el 9 ani. Am crescut cu ciocolata pe masa, dar știam ca e acolo în caz ca i se face rău fratelui meu, și rar mâncăm și dacă mi se oferea. Pentru el a fost foarte grea tranziția de la dulciuri la fără, însă eu nici până în ziua de azi nu ma omor. Fructe aș mânca în continuu, dar prăjituri, ciocolata, îngheța nu ma atrag în mod special.

        0
    • Lia

      Aoleu ce te-am injurat cu checul ăla!!! Da dependenta! Si mie si copiilor! Ne-am îngrășat toți de la el si eu cel putin eram la 3 kile distanță de my perfect beach body! Acum, după chec si fără mișcare sunt la 10 kile distanță, din nou!

      0
  5. Gianina

    Buna. Nici eu pana la 3 ani nu i-am dat dulce, decat facut in casa si îndulcit cu curmale/ banane, dar …. la gradi primea, cu mai putin zahar decat in comerț, făcute de bucătăreasa grădiniței, la bunica primea dulciuri de casa dar cu extra zahar ca “asa sunt bune prăjiturile, altfel nu au gust”! ( dar reduceam interacțiunea la minim! ) si asa a inceput si el sa mai mănânce! Dar nu s-a tăvălit niciodată pt prăjituri/ bomboane/ oua Kinder/ acadele ( nu i-am dat niciodată ), numai pt mașinuțe, sa le luam pe toate! Abia la trei ani jumătate la Moș Nicolae a gustat din ciocolata si nu i-a plăcut! Nici acum nu cere des, dar primește clatite făcute in casa, cioco neagră ( eu ma chinui sa o mananc! ) si bomboane Kinder. Si nu le devorează, le suge si le simte gustul&aroma! Oul il vrea pt jucarie! Multa vreme nu se atingea de ciocolata, il interesa exclusiv jucăria! Acum da atacul la cioco, dar Conveția este dupa ce mănâncă mancare, numai jumătate din el si niciodată seara!
    Si apropo de mancat dulce si mințit copilul: noi mancam nutela, de obicei nu de fata cu el, si ii ziceam ca e ceva numai pt oameni mari ( cd ne prindea in fapt!). La fel la cola! ( taica-sau, eu nu beau ). Si de cd tot am stat acasa, am facut clatite continuu ( se vede la kg! ) si mancam cu nutela, noi adultii. Si l-am întrebat dc vrea si el ( mi se părea sadic ca lui sa nu ii dam, mai are putin si face 6 ani totusi si ma gandesc ca la scoala va avea multe tentații si nu vreau sa ajunga sa ma minta ) si a prins gustul! Dar nu sare calul, maxim 2 clatite/ zi, mâncate in prima parte a zilei, dupa Smoothie-ul de diminesta, la vreo 2 ore si cam cu 2 ore insinte de pranz! Sunt zile cd nu mănâncă nimic dulce, ii sunt suficiente fructele! Le manca cu placere, orice fructe! Cred in puterea obișnuinței si ca daca nu cunosti, nu are cum sa iti fie pofta! ( cd era micuț tare aveam pb asta cu unii adulti din familie sa ii dau orice ca poftește! Nu am cedat si au vazut si ei in timp ca am avut dreptate; au recunoscut la un moment dat! ).

    0
  6. Carina

    Am avut copil cu anorexie infantila. Nu manca, la propriu, nimic pana la 1 an si 2 lumi. Eu eram disperata sa ii dau mancare numai bio-baby-friendly, dar bombe calorice. Sa pic din picioare vazand ca terapeuta ii da pufuleti si stafide. Si a inceput sa manance. Dupa ce a inceput sa manance normal, nu i-am dat zahar, prajeli, otet etc. La 2 ani si 6 luni a descoperit ciocolata. Era disperat dupa ea. Cea cu lapte nu ii place. O mananca pe cea neagra cu minim 70% cacao. Nu ii place kinder. I-am spus ca poate manca in fiecare zi un patratel. Cum a vazut ca respectam promisiunea si ii dam zilnic, s-a linistit. Are multe zile la rand in care imi spune “nu, multumesc, azi nu vreau ciocolata. Iau uleiul de peste si gustarea de fructe” (are 3 ani). Refuza 99% din dintre dulciuri, spunandu-mi ca sunt prea dulci. Dar mananca 2 castraveti murati daca nu sunt atenta :))

    1+
  7. Geanina

    Kinder cred ca e cea mai dulce ciocolata de pe piata🤪. Noi avem in casa cioco amaruie, ii place piticului si nu stie ca exista si de alt fel (3ani) 😂 Titirez e si el dupa dulce, asa ca regulile voastre se aplica si la noi.

    Si mai facem “icecream” acasa: iaurt (ceva mai) gras, fructe congelate de bunica de asta’ toamna, vanilie, si un pic de miere daca o facem cu fructe mai acrisoare, gen zmeura. Nu o poti servi in cupa ca pe inghetata adevarata, dar e numai buna pt un desert rapid si sanatos.

    F fain articolul! Imi place ca esti o mama super realista si sanatoasa la minte 🤪

    0
  8. viviana

    Sincera sa fiu, asteptam articolul asta de la tine :). Stiam ca erai contra ciocolata si dulciuri date copilului, dar ne impartaseai “patima” ta pentru inghetata :). Eu cred ca totul tine de echilibru, in alimentatie cat si in viata. Micutul meu are 2 ani jumate, dar are voie la ciocolata. Ii place, dar nu orice ciocolata sau orice dulce… Clar, am copiat de la tine “ne spalam pe dinti dupa orice dulce” si e singura regula pe care o respectam. Ii mai dam inghetata, nu sucuri din comert sau iaurt din ala cu fructe. Dar, nu as vrea sa creasca cu atatea interdictii alimentare si apoi sa incline balanta in favoarea lor cand scapa de acasa, daca intelegi ce vreau sa spun. Noi, pe vremea noastra, nu am avut atatea tentatii, poate de asta suntem mai stricti in gandire… Nu gaseai ciocolata sau fructe pe toate gardurile…Oricum imi place articolul la nebunie!

    0
    • Da, exact la asta ma gandeam si eu. Nu vreau sa ajunga sa se ascunda de mine. Plus, mi se pare nedrept ca eu sa pot face tot ce imi pofteste inima, doar pentru ca sunt adult. As vrea sa poata face si el ce isi doreste, cu limite de siguranta, bineinteles.
      Cred ca din libertati vine mult echilibru

      0
  9. ANA

    Am 2 baieti (5 ani jumate si 2 ani jumate). Pe cel mare l.am tinut fara zahar pana spre 3 ani, în schimb,cel mic, la 1 an si 7 luni manca inghetata 🙁
    Au fost cateva dati cand am reusit sa.i dau celui mare pe ascuns, in ideea de al proteja pe cel mic (nu aruncati cu rosii.n mine), dar in ultima vreme, nu mai merge treaba…
    Amandoi mananca după masa, doar ce e negru (cu ciocolata sau cacao) si destul de putine dulciuri de casa. Am incercat si ciocolata amaruie (80% cacao), crezand ca o vor respinge din prima, dar efectul a fost opus asteptarilor mele.
    Oul de ciocolata e preferatul lor, regula fiind aceea ca il consuma in 2 zile.
    Grea tare chestiunea asta cu zaharul…

    0
  10. Olivia

    Eu am o fetita de 4 ani. Eu am. fost mai relaxata cu dulciurile. La noi in casa a fost mereu sertarul cu rontaneli :)… dulciuri, biscuti, nuci, tot felul. E un setar mai jos, la nivelul ei, tocmai sa aibe acces. Pana la 2 ani nu i-am dat deloc zahar… ciocolata. Am avut oarecum norocul ca nu e un copil mancacios, pofticios. Acum mananca dulce, nu zilnic, imi cere, nu ia nimic din sertar fara sa ceara. Nu s-a tavalit niciodata prin magazine ca vrea sa ii iau cine stie ce dulce. Ceva dulce primeste numai dupa masa principala, dar nu ii amintesc, daca uita, aia e… norocul meu 🙂 La gradinita nu primesc dulciuri, din fericire. La noi a fost acceasi abordare si cu tv-ul, a stat deschis in casa permanent si nu a manifestat vreo atractie deosebita. Se uita la reclame cand era mai mica, o fascinau. Acum are cateva desene care ii plac si la care se uita seara 30 de minute si cam atat. In rest, televizorul e pornit, ea se joaca cu jucarii. La treaba cu dulciurile mi-a ramas intiparita in minte o intamplare povestita de o colega inainte sa o am pe fetita mea, de asta am abordat problema mai lejer. La gradinita de Mos Nicolae s-a votat sa aduca celor mici si un ou Kinder… un parinte s-a opus vehement, a vrut batoane cu cereale ca al lui copil nu gusta zahar. A fost minoritar 🙂 a venit Mosu’ cu oua Kinder. Copilul lui a mancat atunci pentru prima data ciocolata, efectiv a devorat-o, a incercat apoi sa ia si de la colegi. Mi s-a parut incredibil, copilului respectiv daca ii dai o punga de dulciuri, o mananca pe toata. De aceea mi s-a parut mai important sa imi invat copilul ca trebuie sa existe echilibru in toate, mancam si dulciuri, dar cu masura, cred ca ii va fi mai util in viata sa isi formeze un stil echilibrat, decat sa fie frustrata.

    0
    • Da, cred ca e simplu sa gandesti asa cand nu ai un copil disperat, genul ala care ar manca tor sertarul odata.

      0
  11. Ana

    La noi fetita are 3 ani si o luna si pana acum a gustat o singura data din ciocolata, cea cu 90% cacao. Nu i-a placut evident. Cine mananca acea ciocolata. De atunci nici ca mai vrea. In privinta oualor Kinder, are o mica avere investita acolo. Dar, ca sa evitam sa manance ciocolata pana la varsta asta, i-am spus ca ciocolata este ambalajul jucariei si se arunca. Ea in continuare face acelasi lucru. Sa nu spun de cate ori ne uitam la ciocolata din cosul de gunoi si pofteam la ea noi, parintii :)))))). Nu stie nici ce e aia bobo sau alte apelative de genul pentru ca niciodata nu am rasplatit-o pt ceva. Am considerat ca un sincer “bravo” si incurajari sunt de ajuns. Intr-o zi am intrat in magazin, fetita ramanand afara cu sotul si il tot intreba de mine. Un batranel trecand pe acolo, i-a spus ca mami ei e in magazin si ii ia bobo. A intrat dupa mine in magazin cerandu-mi bobo, dar nu stia ce anume cere. Eu i-am cumparat napolitane fara crema, alea devenind bobo ale ei pt ziua respectiva, dupa care a si uitat de ele. Consider ca mancand fructe isi ia destul doza de zahar necesar organismului si nu are nevoie de zahar procesat. Ea mananca foarte multe fructe. Sper sa amanam cat mai mult momentul si sa gestionam cu bine situatia cand va da de gustul ciocolatei. Oricum, am fost certati de diferite persoane ca de ce nu-i dam ciocolata pentru ca organismul cere si dulce. Intotdeauna am raspuns ca organismul cere ce stie si cu ce e obisnuit! Am fost priviti ca niste ciudati, dar ne-am tinut pe pozitii. P. S.: Noi mancam dulciuri pe ascuns cu capul in camara :))))

    2+
  12. Cristina

    Mie inca imi este greu sa accept dulciurile in viata copilului (are 4 ani jumate) dar si eu am ajuns la concluzia ca daca interzic cu totul nu este bine, mai bine invata sa aleaga ceva mai sanatos si sa manance cu masura (eu nu mananc cu masura sau mai bine zis nu mancam, acum am ajuns la un oarecare echilibru). Copilul este fan dulciuri, cred ca ar manca orice oricand asa ca am ajuns la cateva reguli de care ne tinem: mancam o data pe zi (acum cu carantina, la gradinita nu primesc, mancam doar in weekend), mancam pe post de gustare la o ora dupa masa de pranz (cand manca direct dupa masa, nu mananca mancare pentru a ajunge la dulce), ne limitam la un dulce (incepe sa ceara mai mult dupa cateva zile) daca avem mai multe variante in casa alege ce mananca azi si lasa pentru urmatoarea zi restul. Am ajuns aici dupa mai multe incercari esuate, momentan se pare ca functioneaza. Mai facem si exceptii de la regula in anumite situatii. Mie personal mi-a fost greu sa ma obisnuiesc cu ideea ca am in copil care este fan dulciuri si sa gasesc solutii sustenabile pentru el pe termen lung. Buna ideea cu spalatul pe dinti (si pentru adulti), pare un obicei sanatos pe termen lung 🙂

    0
  13. Mihaela

    Întrebare… Cum ai abordat subiectul moarte? E singurul nediscutat cu copilul și pur și simplu nu știu ce sa ii spun… Mi se pare greu de digerat mie ca adult….

    0
    • Lasa-l pana te intreaba, nu forta nimic.
      I-am zis fix ce stiu eu. Ca nu stim, de fapt.
      Ca nimeni nu s-a intors de acolo.
      Nu a fost prea interesat pana de curand cad a inteles prea bine pt varsta lui despre ce e vorba. Ca moartea e ceva ireversibil. A suferit mult, am plans si eu pt durerea lui. Dar si lucrurile astea fac parte din viata.

      0
  14. eu sunt mama de copil cu alergii. Si copil cu dantura slaba (smalt sarit). Rutina copilului a devenit rutina parintilor, se poate trai ca adult si fara dulciuri, si fara fainoase etc. ba chiar foarte sanatos.
    E crunt sa fii cu copilul in brate si sa nu stii la ce medic/spital sa fugi. Imi pare rau ca nu am fost mai stricta mai devreme….
    Consecinta: de la 2 ani nu a mai racit niciodata, nu a mai primit niciun medicament sau supliment, nu am mai avut niciunu in familie nevoie de farmacie (samponul antipaduchi nu punem aici, da? 😀 )

    2+
  15. cat despre dependenta de dulciuri, medicul curent a ridicat 2 probleme:
    1. insulina. Cica fluctueaza la unii mai rau decat la altii asa ca la unii le cere corpul mai dramatic dulce. O cauza ar fi genetica, dar mai ales alimentatia ca tot si sa nu uitam de diabetul gestational diagnosticat sau nu ( medicul pediatru, cand a preluat ca pacient copila din dotare, a intrebat inclusiv de cum a decurs travaliul, ce probleme am detectat in sarcina etc. )
    2. bacteriile intestinale. Unele, cele nasoale, sunt intretinute fix de zaharuri. Cica unele boli autoimune ar fi agravate de ele (anumite tiroide, alergii, absorbtia intestinala etc).
    Asa ca de aceea e important cat mai putin si cat mai rar zahar. Ca la unii poate sa fie si predispozitie genetica, si comportament gresit invatat transmis din mama in copil, inclusiv flora bacteriana ar fi transmisa.
    Medicii inteleg mai bine, eu doar respect cu strictete din motive de imunitate.

    P.S. la scoala am cunoscut copii ce nu au primit niciodata dulce, iar copilul avea argumente (invatate) solide. Mi s-a parut super. Unul din parinti lucreaza la spitalul asta mare si gras de langa mine, spital unde sunt tratate situatii ce niciunul din romania nu face. Pana la 12 ani aparent copiii astia sunt echilibrati emotional, mai echilibrati decat multi altii…

    1+

Leave a Reply

© 2007-2020 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 237 queries in 0.265 s