Aseară ne-am culcat cu vreo trei sute și ceva de decese în Italia și țara toată închisă, de dimineață ne-am trezit cu peste 460. E adevărat că-s oameni cu alte boli asociate, problema însă e că sunt mulți. Și când sunt mulți, oricum ar fi ei, sunt deja un pericol.
Știți că am fost pro-rațiune în această chestiune, am căutat informații de la experți și nu m-am aventurat să golesc rafturile din magazine. Însă astăzi am anunțat organizatorii că băiatul meu nu va participa la cursul de actorie, nici mâine nu mergem la înot. Nu mi se par niște măsuri exagerate, mi se pare ceva de bun simț. Nu are rost să ne expunem, nu o să fim cu nimic mai deștepți.
De dimineață, am vorbit cu mama la telefon și mi-a spus că nu prea e lume la cabinet. Mama e medic de familie într-un orășel de lângă Sibiu. Dar că-s înnebuniți părinții că școlile s-au închis și nu pot primi concediu medical pentru a rămâne acasă. Îi cred. Despre timpurile astea se vor scrie cărți mai încolo și se vor face filme. Unii vor intra rapid în faliment, alții se vor îmbogăți urgent. Cu toții așteptam să ne lovească, dar parcă nici chiar așa.
Se pare că statul intervine cu o măsură preventivă. Înțeleg că nu e doar vorba de bani, că unii pur și simplu nu pot lipsi de la serviciul lor.
Președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, a anunțat că proiectul (de lege care obligă angajatorii să dea liber părinților) va intra joi la votul final, iar că în comisia de muncă va fi modificat articolul referitor la cine va suporta costul concediilor. Ciolacu a spus că plata zilelor libere acordate de angajator să se deconteze din taxele şi impozitele colectate de stat de la firme (detalii aici).
Da, cred că e oficial. Criza economică a venit. Măsurile care se iau sunt bune, că s-au închis școlile e bine, chiar dacă nu ne convine multora, înțeleg perfect. Nu suntem niște copii, să ne bucurăm de vacanță. Nici nu știm încă exact cât de mult ne va afecta. Facem ce putem.
Pe grupurile de medici, situația din presă se confirmă. Cei care au cunoștințe în Italia și au luat legătura cu ele spun că e nasol. Secții întregi și-au oprit activitatea și s-au transformat în stații de urgență pentru pacienții cu coronavirus.
Acesta e momentul să facem ce ni se spune. Ce decizie iau autoritățile, o ascultăm. Bună, rea, că suntem sau că nu suntem de acord, în acest moment e important să ne mișcăm cu toții într-o direcție, să respectăm aceleași norme de prevenție. Ni se spune să stăm pe fundul nostru? Stăm. Ni se spune să ne spălăm 10 minute cu săpun? Ne spălăm. Ni se spune să ne jucăm 12 ore cu copiii? Ne jucăm. Nu comentăm. Acum nu e momentul să arătăm care-i mai isteț și mai presus de reguli, cum facem când traversăm strada la trei metri după trecerea de pietoni.
Îmi e groază să mă gândesc că am un soț care lucrează în spital. Părinții mei sunt amândoi medici. Cei mai mulți dintre prietenii noștri, la fel. De ei va fi mare nevoie, dacă ne lovește. Și părerea mea e că o să ne, e doar o chestiune de timp. Așa că, vă rog, faceți tot ce vă stă în putere să cooperați, să puneți interesul pe termen lung înaintea interesului imediat.
Nu e prea târziu, România nu e o țară de rahat. La nivel de mulțime suntem la fel de expuși pe cât se expune un singur membru din grup. Știți chestia aia că să faci s3x neprotejat e ca și când ai fi făcut s3x neprotejat cu toți foștii parteneri ai partenerului tău? Not so cool. Pentru coronavirus nici măcar nu trebuie să te dezbraci, ci doar să atingi un loc pe unde-a fost virusul. Iar virusul trăiește pe suprafețe metalice, de exemplu, 12 ore -am citit. Apropo de inele.
Când Italia a fost în punctul în care suntem noi acum, nu s-au luat aceste măsuri. Hai, să fie românii băieții deștepți în acest context, hai să arătăm că putem. Sistemul nostru de sănătate nu ar face față unei epidemii reale, asta e clar. Dar cetățenii pot face față unor măsuri de prevenire a răspândirii, sper că am înțeles cu toții acest fapt.
foto Pixabay
Lia
Citisem ca exact după ce s-au luat aceste masuri s-a împuțit treaba in Italia, pentru ca acum copiii nu mai erau la școală si părinții la muncă, unde se poate verifica cine cu cine a intrat in contact, ci toată lumea era peste tot, mai ales la mall, exact cum va fi si la noi. Deja sunt promoții la locuri de joacă inchise, fără asistenta medicală, deci mult mai periculos decât la grădiniță. Iar părinții ii vor duce, ca nu plătești ratele la bancă cu cat de bun cetățean esti, iar copiii nu sunt oricum expuși, deci nici părinții nu sunt speriați. Cred ca măsura asta ne va exploda rău de tot in fata in următoarele zile sau săptămâni
Iulia
Speram sa scrie cineva un articol ca asta, cineva care chiar are influenta asupra cititorilor sai.
Dacă convingi 2, 9, 15, 100 de oameni să stea linistiti si sa gaseasca solutii pentru copii lor, salvezi vieți, și nu puține. Dar o să convingi mai mulți :). Poate vor fi care să pună umărul…
Eu nu cred ca inchiderea scolilor va trimite pe toata lumea la mall. Se vor duce o parte, dar nu toti. La scoala erau expusi TOTI.
Miruna
Lia, din ce am citit eu, statul susține părinții să stea acasă cu copiii, recomandările sunt NU mergeți la mall, la locuri de joacă etc. NU știu ce să zic, eu am citit fix invers, că Italia nu a luat măsuri.
Lia
Vad pe net articole din 24 feb in care zice ca s-a mai prelungit cu o săptămână închiderea școlilor. Vedem si pe la stirile de la noi o multime de copii si adulti la locurile de joacă. Da, este îndemnul de a se sta acasă, dar până nu va fi o obligație cu o sancțiune serioasă nu îl va respecta nimeni. Vedetica si din izolarea impusă au fugit mulți, riscând amenzi enorme si pușcărie, dar asa cand e doar un sfat?
Ildikomaria
Eu sunt profesor, aşa că vă spun în cunoştinţă de cauză, de mâine, sunt suspendate cursurile la toate şcolile, însă tot personalul didactic, nedidactic şi auxiliar va merge obligatoriu la şcoală. Atunci despre ce mai vorbim? Cu copii mei cine va sta?
Doru
Bunica sau o vecina. Nu sunteti singura in situatia asta. Toti mergem la munca. De ce profesorii nu?
Asavei
Ildikomaria are voie sa scrie cum doreste. O intelegem…
Anonim
Profesor si scrii copii cu ‘doi i’???? Copiii mei…
Un cetatean
Este de limba maghiara
Alexa
Noi nu mergem la scoala, tot profesor sunt
Lia
Cât despre cum susține statul părinții la noi in țară, până acum nu am văzut nicio măsură concretă, tot ce a zis ăla e ca se inchid de miercuri, nu de marți ca sa avem timp sa facem aranjamente. Acum ce aranjamente crede el ca se pot face de pe o zi pe alta nu stiu, eventual un castig la loto, dar nici ăla nu vine asa repede. Eu mi-am luat 10 zile din concediul de odihnă, aveam de toate 24, cand le termin nu știu ce fac, ca medical nu ne dă nimeni in condițiile în care nu avem nimic.
Aura
Deci faza cu locurile de joacă nu o cred, sincer! Chiar asa sa fie?
Lia
Sunt pe vreo 3 grupuri de grădinițe, creșe si altele, pe toate au apărut anunțuri si e si normal ca unde e cerere să apară si oferta.
Aura
Doamne feresteeee! Unii sunt de-a dreptul inconștienti!
Lia
Nu e vorba de inconștiență, e vorba ca de riscurile reale pentru persoana in cauză : riscul de a-ți pierde casa când esti părinte singur si nu mai plătești ratele e muuult mai mare decât riscul sa pățești ceva la 30 de ani de la boala asta
Irina
Care e diferența între a merge la școală și a merge la locurile de joaca? Tot colectivitate, tot pericol de contaminare. In plus, la locurile de joacă vin părinți/bunici cu copiii. Până acum nu s-au raportat cazuri de coronavirus la copii. Bun. Dar adulții care îi însoțesc pe copii la locurile de joacă nu pot veni infectați cu virusul de la servici,din mijloacele de transport,de la serviciu ? Nu toți pot lucra de acasa. Și atunci se duce naibii prevenția, că ducem toți infecția in familie. Cred că singura soluție viabilă e ce au făcut chinezii. Izolarea stricta in case ,drone care îți tipa in urechi pe strada că ai încălcat interdicția de circulație și arestul la domiciliu. Oricum metoda a funcționat doar in China unde nu te joci cu statul militienesc ,rezultatul e că au scăzut cazurile de îmbolnăvire și epidemia pare a da înapoi. In restul lumii,suntem toți cetățenii cu drepturi. Și cu riscuri ,dacă sunt unii care nu țin seama de interdicții luate într-o perioadă delicată și ne falfaim in public că e dreptul nostru sa circulăm liber și să mințim că venim de la Polul Nord când de fapt venim din italea.
Madalina
Evident ca sunt cazuri de imbolnavire la copii…despre ce vorbiti???
Nu sunt cazuri de decese la copii, insa de imbolnavire e 1 chiar acum in Romania
Bogdan
Nr de clienti din Mall-uri a scazut sub jumatate in ultimele 3 zile. Nu mai dezinformati si faceti actiuni de preventie. Italia nu a avut precendent in Europa, noi avem. Sa invatam din greselile lor.
Madalina
Eu ma declar impresionata de masurile luate de Romania.
Sper ca lumea va invata ca e timpul sa lase smecheria pentru alta data si sa nu mai fenteze regulile, altfel ele devin inutile.
Ma ia groaza si disperarea cand constat ca UK-ul se face ca e soare si nu-i nicio problema, ei nu inchid inca nimic, probabil e vorba de prea multi bani la mijloc, si banii primeaza (!). Asta in contextul in care apar zeci de cazuri noi, zilnic, britanicii dorm in papuci, ca si italienii…
Lia
In UK parca au murit de gripa obișnuită vreo 14.000, sau cel puțin asa am gasit intr-un articol, asadar normal ca nu se sperie. Până la urmă media de vârstă a decedatilor in Italia e de 81 de ani!!! La noi nu e speranța de viață asa de mare, asa ca n-o sa prea avem victime, ca cele potențiale au murit deja de vreo 10 ani de poluare si cancere.
Madalina
Stii cum e treaba asta? Ca si cum ai zice ca nu conteaza cati oameni bolnavi de cancer mor, ca oricum mor multi in accidente. Nu inteleg relaxarea asta cat timp exista totusi oameni tineri care au murit, fara complicatii pre-existente.
Si 1 daca a murit, e si aia o viata care conteaza.
Cristiana
Plus ca nu inteleg de ce e ok ca mor oameni batrani, de parca ei nu conteaza. Sau oameni care sunt deja bolnavi, tot asa.
Zina7
Oricum mi se pare ca Romania a luat problema mult mai in serios decat nemți . In Germania iti dau sfaturi dar nu e nimic pus la punct. Noi am fost ” obligati ” sa stam acasa numai ca ne-am intors din Tirolul de sud miercurea trecut. Tirolul de sud a fost vineri declarata zona de risc. Am anunțat la lucru, am anunțat DSP-up ca ne-am intors din zona de risc si sa intrebam cumnl tre sa ne comportam.DSP-ul nu stia , vorbeste cu angajatorul.Angajatorul convoaca sedința dupa 6 ore : raspunsul -stati luni acasa si vedem ce facem.Luni ni se spune ( la.ora 20 ) veniti la lucru -pe raspumderea voastră- dar sa lucrati cu măsti. Le zic ca suntem.deja de 5 zile.si.ne pot testa. Nu vor sa faca testulca nu e clarificat cine il plateste(DSP-ul? , casa de asigurari sau angajatorul?). Pt ziua pentru care ati stat acasa ( am fost obligata sa stau acasa) tre sa va luati concediu. Problema e …eu am.voie la.lucru dar copilul.pt ca vine din zona de risc nu are voie la.gradinița.Le zic pai…toata Germania e deja zona de risc ( cand am fost in Tirol erau 2 cazuri numai comfirmate) acum este in Germania un oras de 40000 de locuitori cu 500 de cazuri. Acum avem.voie sa ne intoarcem la.lucru dar copilul nu la gradinița si nici nu putem sa aducem bunica aici ca e deja prea riscant prin aeroporturi..Ce vreau sa zic e o situatie difuza peste tot desi is de parere ca acum ar fi momentul ca cel putin 2 saptamani sa se inchida preventiv, scoli, transport in comun , baruri, discoteci inclusiv aeroporturi etc .
Silviu
https://www.iss.it/primo-piano/-/asset_publisher/o4oGR9qmvUz9/content/id/5292020?_com_liferay_asset_publisher_web_portlet_AssetPublisherPortlet_INSTANCE_o4oGR9qmvUz9_redirect=https%3A%2F%2Fwww.iss.it%2Fprimo-piano%3Fp_p_id%3Dcom_liferay_asset_publisher_web_portlet_AssetPublisherPortlet_INSTANCE_o4oGR9qmvUz9%26p_p_lifecycle%3D0%26p_p_state%3Dnormal%26p_p_mode%3Dview%26_com_liferay_asset_publisher_web_portlet_AssetPublisherPortlet_INSTANCE_o4oGR9qmvUz9_cur%3D0%26p_r_p_resetCur%3Dfalse%26_com_liferay_asset_publisher_web_portlet_AssetPublisherPortlet_INSTANCE_o4oGR9qmvUz9_assetEntryId%3D5292020 – aceasta este sutiatia la zi in Italia. Cititi care sunt grupele de varsta afectate si apoi comentati. Nu faceti decat sa turnati benzina pe foc in acesta situatie si asa sensibila !
Cristiana
Asa, si? Nu inteleg ideea. Oamenii in varsta nu conteaza, sau cum? Poate nu intelegi ce inseamna terapie intensiva pentru un om cu sapte alte boli si peste 70 ani. Care e media de varsta a populatiei Romaniei? Benzina trebuie turnata pe foc, pentru ca pana una alta inca sunt oameni pentru care alti oameni nu conteaza deloc si fac glumite despre acest subiect.
Masha
Eram pe punctul de a rezerva o vacanta cand s-a declansat toata nebunia. Ma bucur ca nu am facut-o, desi mi-e tare ciuda ca nu mai plecam … si nici nu stiu pentru ce perioada de timp. 🙁 Sper doar sa fie bine pentru toata lumea.
Lia
Well noi am rezervat, 2 chiar, una de 2 sapt in Paris si Londra, de Pasti si una in Sardinia in iulie. Nu stiu ce mai prind din ele, dar in 5 ani maxim le termin de plătit 🙂
Masha
Uf, ce rau imi pare pentru tine! 🙁 Si nu poti recupera nimic? Eu mereu rezerv prin Airbnb si am grija sa iau ceva cu posibilitate de anulare. Mi s-a intamplat sa nu mai pot sa plec si sa nu-mi pot recupera banii, asa ce de atunci m-am invatat minte si rezerv doar proprietati cu politica flexibila de anulare/modificare.
Iulia Olariu
Un articol de bun simt. Este într-adevăr o problemă pentru părinții care nu au cu cine sa-și lase copiii, poate ceva rude din același oraș, o vecină în care sa și încredere…. Foarte, foarte greu. Nu știu de ce trebuie sa vina cadrele didactice la școală, dar la nou, de exemplu nu au îndemnat copiii sa profite de aceasta perioadă, să se odihnească, să citească, să lucreze sau sa ia legătura online cu ei. Partea cu educația lasă de dorit, dar nici n-am auzit de vreun profesor/învățător care să-și ia din zilele de concediu, ca noi toți ceilalți.
Bogdan Cristea
Da, da, asa este, ei stau acasă cu bani, noi ceilalți doar cu C M, CO sau fără plată. Nu aud unul acum ca nu merita banii aia sau ca vor recupera. Niciodată nu recuperează, deși mereu trebuiau sa o faca.