Am o prietena care si-a pierdut sotul intr-un mod fulgerator. Ea a supravietuit fara sa innebuneasca, fara sa bata copiii, fara nici macar sa tipe prea mult. N-a umblat dezlanata, n-a injurat pe strada, ci a facut, cumva, fata. E grozava tipa asta si mai are si intotdeauna adidasii curati. She rocks, cu alte cuvinte.
Intr-o zi, i-am spus ca o admir. Acum imi dau seama ca ar fi bine sa i-o spun mai des. Te admir enorm, daca citesti asta. Esti una dintre supergagicile pe care le cunosc.
Stiti ce mi-a raspuns?
-Da. Dar n-ar fi trebuit sa fie asa.
De curand, o viitoare prietena mi-a marturisit ca sotul ei are o boala grava, genul care te ia si te lasa si te ia cand ti-e lumea mai draga. Ea e o mana de om, mica si cu parul prins in coada. Parea un munte de curaj in ochii mei, in acel moment. Te admir, i-am spus si ei in momentul ala.
Stiti ce mi-a raspuns?
-E bine pana nu mai e. Asa ca ne bucuram de fiecare clipa.
O colega din Anglia s-a chinuit ani de zile sa obtina o sarcina. Infertilitatea nu e o boala care te omoara, dar te mananca pe dinauntru in fiecare zi, ca o fiara. Desi niciuna nu aveam copii pe vremea aia, iar ea se impacase oarecum cu ideea, intr-o pauza de cafea mi-a zis asta:
-E greu sa astepti ceva ce stii ca s-ar putea sa nu vina niciodata, dar e si mai greu sa renunti la ceea ce-ti doresti cel mai mult pe lume.
Un barbat, un fiu, o fiica, o casa. Un job. O cariera. Un business. Bani. Faima. Recunoastere.
O nastere naturala, alaptarea propriului copil.
Excursia la Paris, in compania potrivita.
Gradina la care visezi de cand erai mic.
Si lista lucrurile pe care si le poate dori un om pe lume e mare. Ce greu e sa nu intri la inchisoare, cand viata ti-a furat ceva ce meritai si tu intr-un fel anume.
Exista multi oameni buni pe pamant, oameni care ar avea toate motivele sa se transforme in niste bestii, oameni care ar putea uri tot ce misca-n jurul lor. Oameni, care ar putea distruge ce e bun, dar care aleg sa nu o faca.
Te admir, voiam sa spun cu textul acesta.
Pentru tot ceea ce nu ai devenit, desi ar fi fost calea mai usoara.
Ioana
Minunat textul!
Cristina
❤️
o femeie
eu am o alta parere: omul e bun pentru ca alege sa fie asa, pentru ca e constient si recunoscator pt lucrurile din viata lui. Sigur ca loviturile naprasnice sunt naprasnice (cunosc 2 femei faine cu sotul mort subit), dar de cand fac voluntariat la spital si vad mame cu copil in brate plecati peste mari si tari pt ca medicii le-au zis ca nu mai au ce face in romania, inteleg ca omenia e dincolo de evenimentele din exterior ci din gandurile interioare si faptele de zi cu zi.
Luati in brate o mama care plange la usa unui spital. Luati in brate o sirianca plangand dupa amintirea casei transformata in crater impreuna cu membrii familiei. In momente ca astea barbatul, fiul, rochia distrusa, nemultumit de sot sau de copil sau de vremea proasta si treburile casei, de cariera si bani sau faima, Parisul, sensul vietii devin niste iluzii de care ne ancoram fix sa umplem golul din suflet, gol ce nu a fost niciodata prea plin, si cred ca golul asta e ca un crater aparut fix din copilarie si construit din copilaria timpurie. Voluntariatul, sau crestinescul cuvant “milostenie” au rolul lor in nivelul de acceptare a vietii, postul, rugaciunea, toate astea carpesc ce e nevoie de carpit dar omenia e o alegere.
Carla
@o femeie, ti-am mai citit comentariile si pe un alt blog pe care il citesc. Te imbratisez.
Luminita
Eu trecui prin niste drame la viata mea so far, dar mereu mi-am spus ca nu altii au fost de vina pt ele, asa a fost sa fie, asta a fost karma mea. Sa ma fi purtat rau cu altii nu cred ca ar fi ajutat in vreun fel. Dar da, sa zicem ca este mai usor sa vezi partea plina a paharului cand lucrurile merg bine, sau macar cand viata te fereste de adevarate tragedii (pierdut un sot, copil etc).