Pentru că cine vrea să păstreze magia lui moș Crăciun ar face bine să fie foarte atent la povești. Pentru că nu îți permiți să te dai de gol și să crezi că ”e prea mic să se prindă” e cea mai mare greșeală.
Unde mi-oi fi pus papucii de casă? – și mi-i arată el. Îi pusesem la loc, în dulap, ceea ce nu se întâmplă aproape niciodată, de asta i-am și căutat prin toată casa mai întâi. Avea 2 ani și 2 luni. Cine ar fi crezut c-a observat așa ceva neinteresant copilul!
Tudor, unde îți e vesta aia gri oare? Tudor: – Pe pat.
Și exact acolo era. Acum două săptămâni.
Tudor, la nici 3 ani de zile, are amintiri foarte clare despre evenimente din trecutul nu neapărat imediat. Din concediul de anul ăsta, la mare. Sau din concediul din mai. Diverse chestii la fel de plictisitoare precum papucii mei din dulap. Ține minte că MamaBu face supă și că Geli face chec. Că heciumpeciul e de la Dica și că Ada-Miti au un Peugeot roșu 107. Și le-a văzut mașina o singură dată, acum vreo 6 luni. Ceea ce mă face să nu îl subestimez nici măcar o clipă.
E greu, nene. E greu să nu cumperi niciodată nimic când ești cu copilul în mall, chiar dacă mai este alt părinte care-i distrage copilului atenția în acel moment.
E greu să ascunzi plasele-n mașină și să nu scapi vreo privire ieșită din subiect.
E greu să dosești cadourile prin cămară, prin debara, prin coșul cu rufe de spălat. (Unii oameni chiar n-au la dispoziție mai mult de 50 de metri pătrați!) De exemplu, noi am trimis câteva cadouri să se livreze direct în Sibiu, iar ce am dus din București am depozitat doar în mașină. Acele cadouri nu au urcat în casă deloc. Să nu ne asumăm riscuri degeaba.
Dar cel mai greu mi se pare să cenzurezi ce spun ceilalți. Fiecare are o proprie versiune a cadourilor pe care ți le dă. Ba le-a adus moșul, ba se scapă că n-aveau alte culori. Oamenii se încurcă în detalii nu din rea intenție, ci pentru că vorbele ies din gură ca un reflex, nu ca ceva bine cântărit. Și nici nu-i așa important pentru ei, să fim cinstiți. E copilul tău, copilăria lui, vă descurcați.
Mno, după experiența de anul trecut, sunt câteva lucruri pe care le-am făcut în avans:
-i-am spus că în casele fără copii nu mai vine moșul, așa că oamenii au păstrat tradiția și își fac cadouri între ei. Așa am avut libertatea de a cumpăra unele cadouri și de față cu el, de a le împacheta, etc. Cred că e parte din magie, pe care e bine să o învețe de mic.
-am reamintit bunicilor și celor prezenți că nu ne pupăm între noi să mulțumim ”moșului”
-nu am folosit hârtie de împachetat, fundițe sau nimic din ce a folosit moșul pentru cadourile celorlalți (nu, nici măcar o fundiță, copiii sunt foarte atenți la model. Genul ăsta de detalii poate trăda)
Și dacă mai aveți idei, vă rog să îmi spuneți până nu-i prea târziu.
Thanks.
foto Shutterstock
Ioana
Hahaha, da! Îmi amintesc și acum o discuție cu bunica mea. Îmi luase o pijama foarte frumoasă, mi-a zis că s-a întâlnit cu Moșul și i-a zis să mi-o aducă ea. Eu foarte încântată, o probez, timp în care ea îi spune mamei: ”Pe asta am luat-o cu Didina, ce mă bucur că m-a dus ea acolo, că nu mai aveam mult timp până pleca autobuzul.” Am făcut niște ochi cât cepele și apoi am decretat în capul meu: ”da, pe asta cred că mi-a luat-o mamaie, atunci când nu ai copii mici, ci doar nepoți, nu cred că mai vine Moșul, dar a zis și ea așa, nicio problemă” :)))
Atenție și la etichete, eu am citit pe o etichetă scrisă de mama ”Nasa si nasu’ ” și mi s-a părut foarte ciudat că nici Moșul nu pune codițele la Ș, fix ca mama!
Și, deși probabil nu-i cazul la voi, dar pentru cine o mai citi, să știe că e important. Mama nu avea niciodată cadou sub brad și nu înțelegeam ce e cu Moșul de ei nu-i aduce nimic. Faza cu ”e mare deja” nu mergea, că doar nașii mei primeau, de ce nu și mama? Eram doar noi și ea nu-și cumpăra nimic pentru ea, fiindcă nu se putea.
Da, am decis, și eu o să încerc să țin cât de cât vie magia asta când o fi să fie. Vedem cum iese 😀
Miruna
Foarte bune observatiile!!! Mai ales cu scrisul, mama a scris deja etichetele, o sa o rog sa le scrie si pe cadourile noastre pentru ei, sa fie la fel scrisul :))
CristinaM
Asa mi-am dat eu seama ca Mos Nicolae este defapt mama: mi-a scria o dedicatie pe cartea de la Mos… de acolo restul legaturilor au fost floare la ureche…
Desi, la mine magia a tinut destul de mult…
Miruna
uite, apropo de asta, ce m-am mai bucurat când am văzut că pe cadoul meu era scrisul soțului. Doar că tocmai mi-a confirmat că nu era al lui :)))) hahahah cică nu putea scăpa de mine să-l împacheteze 😛
Alina
Si pustiul meu m-a intrebat anul trecut, cand avea 3 ani si 8 luni, de ce nu mi-a adus si mie Mos Nicolae nimic si a adus doar pentru el si tatal lui… am simtit ca mi se rupe inima. Copiii vad, simt si retin aproape tot, desi noi credem contrariul. Drept pentru care anul asta nu m-am mai neglijat, iar copilul a fost mai mult decat incantat sa descopere fructele si dulciurile din incaltarile tuturor. 🙂
Ana
Legat de atenție: Conduceam, (prin sat, drum neasfaltat,viteza a 1-a). El : “Mami, când ai tras de centură, ai început să mergi mai repede. ” într-adevăr am pus mâna să îmi pun centura și între timp, conștient am accelerația un pic. Concluzia : spiritul lor de observație este maxim! 3ani 2 luni.
Miruna
Absolut! Nu trebuie subestimat nicio secunda! Fantastic ce a observat!
Karla
Azi oprim masina, el fuge din scaun, se uita in portbagaj si ma intreaba: ce e in cutiile alea? Eram cadourile de Craciun pe care nu le-am adus in casa pentru a nu fi gasite. Dintre toate cutiile a vrut 2 masinute de pompieri. Si are 2 ani si 5 luni.
Miruna
Multi inainte!! Incredibil cand te crezi mai istet decat copilul de 2 ani si un pic.
Bunica cu bundita
Si niciodata sa nu fie MOS,un membru al familiei!!!!Asta poate distruge magia,chiar daca ati luat toate masurile de precautie inainte!
Anca
Eu as zice “nici măcar un cunoscut al familiei”. Mos Crăciun se recunoaste dupa papuci, dupa clopoțel, dupa maxilarul de sub barba… Copiii vad lumea din alt unghi, la propriu. Pot sa vada mosul de sub barba falsă
Miruna
Bun, foarte buna asta!
Ioana
Subscriu la cunoscutul familiei! I-am recunoscut papucii si ceasul Mosului meu. :)) Bine, eram mare deja si eram mandra de descoperire.
Maddie
Și eu subscriu. Am recunoscut mâinile femeii de servici de la grădiniță 😂 ciudat e că doar asta mi-a sărit în ochi, și nu faptul că avea o mască oribila pe față 😅
Mo blonda din fabricație
Când eram copii, cel mai bun prieten al tatălui meu s-a costumat in MC dar a uitat să își scoată ceasul, așa că am priceput rapid cine e 🙁
Miruna
daaaa, ce gafă! Îți dai seama că nu a vrut, dar…pățești 🙁
Roxana
Eu sincer am ametit in minciunele. Nici eu nu mai stiu care e care. Cand disperati ca si-au dat copiii seama ca am luat tuturor finilor acelasi cadou (varste similare) nu am mai stiut ce sa spun si l-am rugat pe sotul meu sa zica si el ceva. Iar el le lamureste:
-Mosul a rugat-o pe mami sa le cumpere
-de ce?
-pai Mosul are o relatie cu mami…. (o fi vrut sa zica ca il cunosc eu mai bine decat el, ce a iesit a fost altceva, am plecat sa rad cu lacrimi in bucatarie cu usa inchisa).
Insa oricate minciunele se aduna musai trebuie sa facem ordine in ele :)))), copiii aleg sa creada. Cea mare a banuit ceva anul trecut, a intrebat, era cam clar si nu, totusi a ales constient sa creada in magie. Ne dorim sa ramanem copii cat mai mult..
Miruna
Cred ca e greu, dar nu te supara si tu… ai vrut sa scapi de cadourile finutilor si ai dat de alta :))) oricum venea momentul ala intr-o zi, stii? Hugs!
Oana
În plus nu las să vină Moșul și la bunici, și la mine la servici, și la nași, și la pritena mea din copliărie. Toți îi dau cadouri din partea lor ptr că așa se dă de Crăciun. Moșul e unul singur, vine doar la el acasă și e invizibil. Vibe doar noptea ca să aibă timp să ajungă la toți copiiii, că dacă ar sta de vorbă cu toți n-ar fi timp. Și d-aua uneori nici n-are timp să mănânxe din ce-i lăsăm noi. Până acum a funcționat😂😂😂
Miruna
Da, e foarte buna strategia asta. Fix asa o sa fac si eu de la anul, ca altfel ne incurcam in povesti.
Maddy
Tatal meu se imbraca anual in Mos Craciun si fetele mele sunt convinse ca e Mosu’ adevarat (fac 5 ani in ianuarie). E drept ca si el ramane in pielea personjului pe toata durata vizitei, chiar daca moare de cald in costum si barba falsa :))
Abia asteptam pe Mos Craciun si anul asta!
Miruna
Distractie placuta!
Ioana
Nu lasati bunicii sa le dea cadourile inainte de Craciun! Indiferent cate zile nu va mai vedeti, indiferent ca trece Craciunul!
Orice poveste ii zici ca a fost cuminte si Mosul a venit mai repede… tot e franta magia.
Miruna
bună și asta! notat.
Zina7
Eu o trebuit sa cumpar hartia de impachetat cadourile de fata cu fetita mea ( 2,9 ani) dar i-am.spus ca lasam hartia intr-un anumit loc sa vina mosul sa o ia (caci mosul aduce cadourile dar hartia de impachetat tre sa o cumpere parinții 😊)
Miruna
păi cred, uneori chiar n-ai alternativă, e foarte greu să te organizezi când n-ai ajutor. Crăciun fericit!
Dana
Eu am ramas fara Mos la 5 ani. Si am suferit la greu. La gradinita se costumase in Mos Gerila (fratele comunist al lui Mos Craciun) administratorul. I-am recunoscut pantofii si pantalonii.
M-am prefacut o vreme acasa de teama ca nu mai primesc cadouri deloc dar nimic nu mai avea acelasi farmec.
Snow Flow
E foarte greu sa mentii o asemenea poveste fara sa te dai de gol si fara sa inventezi nu stiu cate aberatii. Mie mi s-a parut ca is prea destepti si prezenti copiii si merg pana in panzele albe cu intrebarile, ca aceasta poveste sa isi gaseasca rostul. Prin urmare le-am spus de la bun inceput ca e doar o poveste, dar nu zica altor copii ca fiecare crede ce ii spun parintii, sa nu strice “magia” altora, cum se tem unii parinti. Nu le-a impiedicat niciodata cunoasterea adevarului sa se bucure de cadourile pe care stiu ca mami si tati le pun sub brad.
Iar Craciunul trebuie sa fie despre cu totul altceva, in fond, eu asa cred.
In alta ordine de idei, Merry Merry Christmas and an amazingly fun and Happy New Year 🙂
ionică
Anul trecut a primit cadourile neimpachetate si s-a bucurat. Anul acesta si-a dorit Omnitrix, ceasul lui Ben10 si Nitro masinile zburatoare. Zis si facut. Seara a adormit, Delia le-a impachetat frumos si le-a pus sub brad. Dimineata s-a trezit, a venit si s-a uitat la brad si a inceput sa planga ca lui Mosul nu i-a adus nimic. Dupa ce s-a linistit, i-am explicat ca acele cadouri, impachetate sunt pentru el. Acum e in camera cu ceasul pe mana doarme 😂
E foarte atent la orice, sa vezi cand mergem cu masina si conduce Delia ii spune ce sa faca 😂
Sarbatori Fericite!
Dana Zaharia
După serbarea de Craciun de la grădiniță, unde evident a aparut si Moșul, băiețelul meu de 5 ani mi-a spus “mami, eu stiu ca ăsta nu era un moș adevarat ci o persoană deghizată si stai linistită că le-am spus si celorlalti copii ca e doar o persoană normală.” Eu am incremenit si l-am intrebat de ce crede ca nu e real . Raspunsul lui a fost …logic: “mami, păi Moș Craciun e magic..nu se arată niciodată, ai impresia ca nu este ocupat in perioada asta si incepe sa vina pe la serbari si pe la mall-uri?cred ca glumești!” (după logica răspunsului, avea dreptate.. dar m-am bucurat ca totusi crede in cel “real”)