Aș fi vrut să-mi spună cineva că sex is not a big deal (p)

Prima carte despre sex am citit-o în facultate, când eram deja în București. Destul de târziu pentru unii, nu ATÂT de târziu pentru mine, având în vedere circumstanțele unei fete mult prea cuminți pentru vârsta ei.

Să zicem că trăiam cu impresia că sexul fără iubire e o formă de perversitate, că totul e lapte cu vanilie. Iar mie nici nu-mi place vanilia, dacă stau să mă gândesc. Trăiam cu impresia că sexul e mult mai important pentru bărbați, că e o datorie a femeii și o armă în același timp. Aveam senzația că, după ce se culcă un tip cu tine, pac, își pierde interesul subit. De parcă tu ai fi doar un fund cu niște țîțe, să mă scuze rudele apropiate că vorbesc așa.

Primul meu iubit din clasa a 9-a mi-a și mărturisit că își dorea treaba asta cu mine. Oricât de îndrăgostită aș fi fost de el, am luat-o ca pe o jignire. ”Vai de mine, vrei să mă f*ți?” Și am mai tras-o de păr câteva săptămâni de zile, până când el a băgat replica aia cu ”nu ești tu de vină, ci eu” și alte cele, prin alte fete din liceu. Nu i-am purtat pică, deși am suferit nițel, dar am considerat în îngustimea-mi tipică pe acest subiect că am ieșit demnă și, habar n-am de ce, că eu am câștigat.

Cartea aia avea vreo 5 kilograme și nu exagerez. Era un studiu foarte important din domeniu (știu asta, pentru că mereu l-am văzut citat în multe alte cărți pe care le-am citit pe subiect 😛 ). N-am sărit nicio virgulă. După care mi-am cumpărat un vibrator și am simțit că mi-aș fi irosit toată adolescența și jumătate din tinerețe, dar nu sunt sigură cine poartă vina aici .

Mama a vorbit deschis cu mine despre multe lucruri. Mai multe decât vă imaginați. Și nu mi-a vorbit din cărți, deși s-ar fi priceput de minune (e medic, poate nu știați :P), ci din istoria ei personală. În clasa a 3-a m-a așezat la masă și mi-a explicat că nu, prezervativele nu sunt niște chiloți de tablă, așa cum îmi spuseseră mie copiii la școală. Mi-a povestit și de contexte sociale, când prezervativele ceaușiste erau atât de proaste, că puteai fi sigură că rămâi însărcinată. Despre chiuretaje pe mese de bucătărie în loc de săli de operație. Despre șocuri septice și copii orfani. Și mi-a povestit atât de mult despre cât l-a iubit ea pe tata și tata pe ea, de creierul meu n-a înregistrat că uneori zicea și că e bine să cunoști mai mulți băieți, să fii sigură că te potrivești cu ei. Că nu sunt toate femeile norocoase. Nu prea înțelegeam partea asta cu potrivirea, recunosc, mi se părea un detaliu. Aveam impresia că se referă la ce autori citim. Sau ce muzică ascultăm. Dar mi-a spălat creierul partea cu iubirea și mi se părea că o să fiu și eu norocoasă, doar pentru că mama mea a fost.

Cartea nu mai știu cum se numește și sunt cu zero timp de căutat. Asta, ca să nu vă faceți iluzii că o să vi se schimbe viața 😛

Erau zece mii de femei intervievate sau așa ceva. O monstruozitate de număr oricum. Le puseseră să completeze, prin poștă, niște chestionare anonime, iar răspunsurile erau uluitoare pentru fetița blondă care le citea pe wc. Atunci am aflat că femeia poate avea orgasme multiple și mi s-a părut c-am învățat încă o dată să merg. Pentru prima dată, m-am gândit la bărbat cu indulgență, fiindcă într-adevăr la el se vede dacă e bine sau nu e. No pressure, bieții de ei. Pe de altă parte, m-am și enervat un pic, pentru că, auzi acolo, la unii e mereu cu happy end. La femei e doar câteodată, deși nu e tocmai o limbă chineză nici aici. Iar alegerea cuvintelor din fraza anterioară nu e deloc întâmplătoare. Puteți să vă imaginați.

La fel cum bărbații au un penis care reacționează la forțe de frecare, femeile au un clitoris care funcționează aproape la fel. Imaginați-vă o femeie în erecție, nu e greu deloc. E doar metaforic, dar putem. Să ne imaginăm. S-o excităm. Practic, este acest buton magic, căutați-l pe google map.

Era un episod în Friends, în care Joey își rupe ceva și nu mai poate face sex. (Nu îl găsesc și n-am timp nici să-mi amintesc. Scriu acest articol în viteză, cam cum fac bărbații sex.) E disperat o vreme, până primește un sfat demențial de la o femeie: Să se ”ocupe” mai mult de partenera lui. Ceea ce-mi amintește de o altă carte mișto, She comes first. N-am reușit să trec de titlu, dar mi se pare destul de important. Și, long story short, viața (sexuală) a lui Joey se schimbă substanțial. Când, din macho, devine iubitor de femei, își dă seama că o femeie mulțumită e mult mai… recunoscătoare decât una care face sex cu un bărbat care doar e.

Revenind. Sper că nu vă plictisec.

Am avut un prieten -in sensul neromantic- băiat, care vorbea foarte deschis cu mine și care mi-a zis că, la el, primul contact sexual e mai multă vorbărie decât sex. ”Vezi acolo, mai la dreapta, mai la stânga, că așa îmi place mie”. Cică mai întâi trebuie să te cunoști și apoi să îți placă sexul cu cineva. Că nimeni nu poate citi gânduri, deși e destul de logic așa ceva.

Prejudecățile despre sex dispar după ce faci sex. La mine și la mulți alții, precis, a fost ceva de genul: Is THIS it? Cu o oarecare dezamăgire în glas. Da, fiindcă sexul e atât de bine vândut, încât ai impresia că e ca și când l-ai apuca pe Dumnezeu de-un picior. Ba da, sexul e grozav, dar e și ceva destul de normal. V-am zis că am avut un client aici pe blog, care mi-a cerut să scot din articol cuvântul ”penis”? Na, cam așa. Am întrebat dacă să nu scot și cuvintele ”mână, picior, cap, gât”.

Așa că, atunci când am primit într-un mail o propunere să scriu despre lenjerii sexy, am luat-o ca pe o mânușă aruncată. Duel să fie, doar s-o știm și noi. Abia așteptam să vă povestesc de o prietenă de-a mea mai blondă și mai zăpăcită, că toți avem așa ceva. Zic zăpăcită, pentru că-mi povestea tot felul de lucruri intime, iar eu mă uitam ca la televizor. Cică își cumpărase la un moment dat un compleu din ăla cu gaură, de genul ăsta, îmi imaginam, că nu mi-a desenat. Și că îi căzuse fața iubitului ei, în mare contrast cu altceva. Pe care gravitația a învins fără probleme.
-E greu, Miruna, să intri într-o chestie din asta. E un efort. Fă-l să aprecieze efortul ăsta, ca pe un sex oral. Din când în când, bine?
Eu abia mă pupasem cu un băiat, ce știam eu de decupaj inghinal. Sex oral? Ahahaha

-A doua oară când mi-am comandat așa ceva, m-am chinuit să mă îmbrac, m-am aranjat jumătate de oră pe ceas. Bucle perfecte, tocuri cui, tacâm complet. Când m-a văzut, i-a căzut fața, a sărit pe mine instantaneu. (Cică ăsta-i efectul pe care îl are dantela asupra bărbaților, vă zic ce-a zis ea, că eu n-am încercat. Dantela nu a atins pielea mea nici măcar întâmplător, iar fiul meu nu știu pe unde a venit. Am auzit că berzele s-ar ocupa cu așa ceva.)

-Dar i-am zis, a continuat ridicând mâna în aer ca un polițist turbat. Prietene, n-am muncit atâta să mă aranjez ca să-ți țină bucuria două secunde și-un pic. Stai pe scaun și juma’ de oră numai te uiți.

Mă prăpădeam de râs. Mi-l și imaginampe iubitul ei, un băiat cam slăbănog și îmbrăcat prea strâmt pentru statura lui, cum stătea și număra în gând, cu felina asta coafată, norocul care a dat peste el.

Cred că mai mișto decât un vibrator, un toc cui sau un sexy costumaș e atitudinea pe care o pot naște într-un om. Încrederea pe care ți-o dă pe oricare l-ai alege din cele trei. Noutatea pe care o aduci, acel strop de altceva. Îmi imaginez, desigur, că tocuri n-am purtat niciodată în viața mea. Intru pe site-uri din astea, doar pentru că-mi amintesc de prietena mea. 😛

Dar cel mai mult și mai mult mi-ar fi plăcut să îmi spună cineva că sex is not a big deal. Că nu ești o curvă dacă te culci cu iubitul tău. Că nu e cel mai mare păcat. Că n-o să-și dea seama nimeni pe stradă, în autobuz sau la școală, a doua zi. Că, atâta vreme cât îți dorești treaba asta, e perfect ok. Că, atâta vreme cât ești pregătită tehnic (și aici mă refer la sfântul prezervativ -da, și fetele ar trebui să aibă unul în buzunar), cu Dumnezeu înainte. Și înapoi. Și înainte. Că e o parte minunată a ta, de care ai tot dreptul să te bucuri. În fiecare zi.

Iubiți-vă. Vorbiți deschis cu copiii dumneavoastră. Nu poate fi nimic necurat în așa ceva.

foto Unsplash

 

Articolul anterior

Fiecare pârț al copilului e prețios pentru mama lui

Articolul următor

Să mesteci gumă fără să te speli pe dinți e ca și când te-ai da cu deodorant fără să te speli, numai că mai rău

15 Comentarii

  1. Adina Maria

    Ce mult mi-a placut. DOAMNE!!!
    Esti lectura mea de seara preferata ❤

  2. Nu mi-e nou seven sins, dar am un mic feedback, in caz ca citeste cineva de la ei: site-ul mi se pare foarte old school, ne-elegant si plin de culori prea tipatoare. Pe mine nu ma face sa vreau sa stau mult acolo. Mie nu mi se pare sexy in sensul bun, ci mai mult inspre vulgar in sensul rau. Just my two cents 🙂

    In afara de asta, Miruna, eu cand am ajuns in Manchester luna trecuta, prima data intr-un Ann Summers am intrat. Si daca nu-mi iau mare lucru de obicei, imi place atat de mult sa roșesc în magazinul ala! :))))

    Imi place ideea acestor magazine pentru ca mi se pare ca te ajuta sa distrugi foarte rapid rutina care apare uneori in cuplu (nu doar din pat!) si din cand in cand asta e asa de bine venit 🙂

  3. Auzi, dar faza aia când îi desenează Monica lui Chandler zonele erogene o mai știi? Mor mereu de râs când îi văd fața odată ce Monica trece de zona numărul 3 :))) Uite, o să las linkul în caz că vrea cineva să o vadă: https://youtu.be/gimLhXUJKvo?t=145

    Altfel, mi-aș printa articolul ăsta și l-aș împărți așa pe la unii oameni care tot ridică sprâncenele când aud vorbindu-se de sex, de parcă pe ei chiar i-a adus barza (mereu mă întreb dacă berzele știu cât de ocupate ar trebui să fie). Ai scris delicios!

    @Ioana, pentru ceva cu un look mai clean, poți să intri pe Oysho. Eu de la ei am doar bluze pufoase (cu Hello Kitty și Snoopy), însă azi când am intrat pe site de la birou, am remarcat că au blocat site-ul, cică ”provocative attire”. M-a pufnit râsul, ținând cont de câte haine pufoase cu pinguini, pisici, căței, ursuleți panda găsești în orferta lor. Am zis că trebuie să arunc o privire mai atentă :))

  4. ana

    Buna. Era cumva ‘ The Hite report: A nationwide study of female sexuality’?

  5. Roxana

    Ai scris asa ..haios! Esti delicata,imi place stilul tau 😜
    Si mie imi plac produsele Oysho…

  6. Diana Preda

    Hmmm, prietena ta cea nebunatica a descoperit un adevăr crunt pe …lenjeria ei(scumpă): contează ce-i înăuntru. Cred ca lenjeria a fost făcută mai mult pentru noi femeile, să ne simțim mai sexi și încrezătoare. Probabil și pentru bărbații cu fetisuri. Altfel, imi amintesc de o scenă din “Lost in Translation”, când personajul lui Bill Murphy era fascinat de fundul imens, intors spre el, acoperit de un banal chilot de bumbac, al lui Scarlett Johansson.

    • Hai, măi, Diana, normal că sufletul contează. Dar mai ajută și un ruj pe buze, un parfum, un chilot de bumbac :)))

      • Diana Preda

        Contează orice ne facem să ne simțim frumoase. Eu nu ies din casă fără ruj pe buze, soțului meu nu ii place.Ideea este ca sunt mai mult pentru noi,fetele, aceste props. Probabil însă și Eva și-a pus o floricica(in par)înainte de pacatul original 🙂

  7. Diana

    Era donator de sperma Joey si d-asta nu putea sa “presteze”. De episodul asta vorbesti 🙂
    Biiig like pentru articol. Foarte misto scris…cu de toate 🙂

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 153 queries in 0.410 s