Fiecare pârț al copilului e prețios pentru mama lui

pârț prețios miruna ioani

Să nu vă supărați că vă umplu capul cu ce a mai zis Tudor, cu ce a mai făcut, cum s-a aplecat să mângâie pisica, ce febră a avut sau n-a avut și alte chestii asemănătoare. Și oricum nu le scriu pe toate, nu vă imaginați chinurile prin care trec să mă abțin 😛 Dar trebuie să înțelegeți ceva din natura umană a mamei, ca să nu zic din boala de obsedată a acesteia, de la calculator.

Sunt invidioasă pe fiecare cuvânt nou pe care nu l-a zis în prezența mea. Sunt geloasă pe oricine îmi spune ceva nou despre el. Sunt și bucuroasă, normal că sunt, dar înainte de bucuroasă, chiar o nanosecundă înainte de asta, sunt geloasă. Poate că așa-s mamele de băieți. Poate că așa-s doar mamele nebune, ălea care alăptează până la adânci bătrâneți și țin copiii să doarmă cu ele în pat până pleacă la facultate. Poate că mulți râdeți de mine, poate că mulți v-ați săturat, știu sigur că sunt câteva sprâncene ridicate. Știți ceva, read my lips: I do not care.

Pe toate lucrurile astea moderne care înseamnă un blog, pentru mine e totuși un jurnal. Altul n-am. Deși aș putea să-mi fac unul privat, evident, la fel cum aș putea face sport, mânca înghețată doar vara și învăța limba chineză în 2 ani, nimic din toate astea nu e imposibil. Dar asta nu înseamnă că le fac. Blogul îmi place și asta fac eu când alții aleargă.

Pe toți ceilalți care n-aveți unul, n-o să vă sfătuiesc să vă faceți sau să învățați greaca veche. Dar scrieți undeva momentele astea. Perlele. Printați-vă pozele din telefon în albume frumoase. Nu lăsați să treacă prea mult timp de la ultima vacanță, de la ultimul Crăciun. Știți albumele alea ”primul an al bebelușului”? Mi se păreau o idioțenie. Am primit cel puțin zece, toate drăguțele și simpăticuțe, unele mai scumpe, altele mai ieftinuțe. Să lipesc eu poze? Să decupez eu bebeluș văzut la ecografie? Să adun eu toate astea într-o cutie? Doamne ferește, ce suntem noi, la grădiniță?

Ei bine, cui îi pare rău acum că a uitat atâtea lucruri! Cui îi pare rău că n-a luat foarfeca în mână și un cilindru din ăla de lipici, că nu i-ar fi căzut din gradele importanței. Când bebelușul adorabil va fi un cetățean de 1.90, cu păr pe mâini și picioare, când se va mai lăsa pupat doar la sărbători și atunci cu o viteză greu perceptibilă de ochiul uman, atunci ți-ar plăcea să ștergi praful de pe-o cutie.

Io n-am cutie, tocmai vă ziceam. Așa că, la bătrânețe, în loc să șterg praful, o să-mi printez blogul și-o să citesc offline.

foto Unsplash

Articolul anterior

Imaginație, la nici 3 ani

Articolul următor

Aș fi vrut să-mi spună cineva că sex is not a big deal (p)

13 Comentarii

  1. Onu Laura

    Cat de frumos. Intr-adevar, privind prin ochii parintilor mei, imi dau seama cat de important este sa ai peste ani macar o poza, un gand sau orice altceva care sa iti aduca aminte de aceste momente. De aceea, in prezent, am poze din aproape fiecare zi de viata a copiilor mei. Si am adunat cateva mii.😉

    0
    • Știi că se spune că primului îi fac părinții mii, celui de-al doilea sute și pe al treilea îl fotografiază la majorat :))

      2+
  2. Fata mea a facut ieri 23 ani ,nu am avut in 1995 decat un aparat foto cu film . Au fost momente minunate fotografiate chiar daca in poza nu se vede am o poveste de spus referitor la poza . Cu asta o incant si o dezmierd cu povestile sufletului . Nu imi aduc aminte tot dar ea este mereu eroina principala. Si clar ce a facut ea nu a facut nimeni . As fi vrut sa avem mai mult . Cu respect .

    0
    • Orice e bine,pentru că te transpune acolo și atunci, îți readuce bucuria aia în suflet. La mulți ani, să vă trăiască fata!

      0
  3. Roxana

    Miruna,te inteleg perfect!!! Stiu ce zici…,iar timpul trece atat de repede..🙁

    0
    • un efort mic de azi se poate transforma într-un gest mare mâine. Tot pentru noi, că o să bocim de drag și de dor cu jumătatea, pe copii nu știu dacă îi emoționează tinerețile noastre. 😛

      0
  4. Dana

    Direct la sufletul meu acest articol, ca si celelalte de altfel. Macar nu sunt singura mamica “nebuna si disperata” 😛

    1+
  5. colocatarii (unu de 40 si un de 10 , ani, zic) fac concurs de ragaieli. Si eu sunt tare mandra :D. Na.
    (daca as fi mai buna as participa si eu la concurs dar sunt descalificata din start la asa concurs)

    0
  6. Trifu Mirela

    Jur, nu am ridicat din sprînceană dar da am zâmbit cu gura pana la urechi

    0
  7. Eu am continuat jurnalul pe hartie din sarcina cu cateva randuri notate in fiecare zi din viata noastra la cea mare care are acum trei ani. I-am trimis si lunar cate un mail pana la un an, apoi cate unul la trei luni. La cea mica care urmeaza sa faca un an am repetat figura, insa n-am mai putut sa tin pasul. Iar cand vad acum carnetelul identic insa cu putine pagini scrise imi dau seama ca va veni o zi cand voi avea niste explicatii de dat.
    Adevarul e ca ma intreb des cand prind un ragaz daca sa scriu in resursele acestea private, dar ajung scriind pe blog tot despre viata cu ele.
    Sa scriu doar pentru ele offline ma incarca cu o energie speciala insa faptul ca sunt atat de in urma cu relatarile pune o presiune deloc pozitiva.
    Iar cateodata, in unele seri, chiar nu vreau sa scriu nimic ci doar sa stau cu sotul la un episod de serial.

    1+

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 167 queries in 0.186 s