Fiecare pârț al copilului e prețios pentru mama lui

Să nu vă supărați că vă umplu capul cu ce a mai zis Tudor, cu ce a mai făcut, cum s-a aplecat să mângâie pisica, ce febră a avut sau n-a avut și alte chestii asemănătoare. Și oricum nu le scriu pe toate, nu vă imaginați chinurile prin care trec să mă abțin 😛 Dar trebuie să înțelegeți ceva din natura umană a mamei, ca să nu zic din boala de obsedată a acesteia, de la calculator.

Sunt invidioasă pe fiecare cuvânt nou pe care nu l-a zis în prezența mea. Sunt geloasă pe oricine îmi spune ceva nou despre el. Sunt și bucuroasă, normal că sunt, dar înainte de bucuroasă, chiar o nanosecundă înainte de asta, sunt geloasă. Poate că așa-s mamele de băieți. Poate că așa-s doar mamele nebune, ălea care alăptează până la adânci bătrâneți și țin copiii să doarmă cu ele în pat până pleacă la facultate. Poate că mulți râdeți de mine, poate că mulți v-ați săturat, știu sigur că sunt câteva sprâncene ridicate. Știți ceva, read my lips: I do not care.

Pe toate lucrurile astea moderne care înseamnă un blog, pentru mine e totuși un jurnal. Altul n-am. Deși aș putea să-mi fac unul privat, evident, la fel cum aș putea face sport, mânca înghețată doar vara și învăța limba chineză în 2 ani, nimic din toate astea nu e imposibil. Dar asta nu înseamnă că le fac. Blogul îmi place și asta fac eu când alții aleargă.

Pe toți ceilalți care n-aveți unul, n-o să vă sfătuiesc să vă faceți sau să învățați greaca veche. Dar scrieți undeva momentele astea. Perlele. Printați-vă pozele din telefon în albume frumoase. Nu lăsați să treacă prea mult timp de la ultima vacanță, de la ultimul Crăciun. Știți albumele alea ”primul an al bebelușului”? Mi se păreau o idioțenie. Am primit cel puțin zece, toate drăguțele și simpăticuțe, unele mai scumpe, altele mai ieftinuțe. Să lipesc eu poze? Să decupez eu bebeluș văzut la ecografie? Să adun eu toate astea într-o cutie? Doamne ferește, ce suntem noi, la grădiniță?

Ei bine, cui îi pare rău acum că a uitat atâtea lucruri! Cui îi pare rău că n-a luat foarfeca în mână și un cilindru din ăla de lipici, că nu i-ar fi căzut din gradele importanței. Când bebelușul adorabil va fi un cetățean de 1.90, cu păr pe mâini și picioare, când se va mai lăsa pupat doar la sărbători și atunci cu o viteză greu perceptibilă de ochiul uman, atunci ți-ar plăcea să ștergi praful de pe-o cutie.

Io n-am cutie, tocmai vă ziceam. Așa că, la bătrânețe, în loc să șterg praful, o să-mi printez blogul și-o să citesc offline.

foto Unsplash