Mergi cu copilul la restaurant, e probată în zeci de localuri, mai de fițe și mai de puțin fițe, mai din București și mai puțin din Sibiu (că acolo ieșim mai mult în doi, în trei stăm prin curte :P), dar oricum.
Cofetărie de lux, aproape de Ateneu. Două eclere și 3 macarons, servite pe niște tăvițe foarte chic de tablă. Două furculițe, trăsni-le-ar furculițe.
(Da, știu, luxoșii nu dau eclere la copil, iar ca să vă liniștiți nici noi n-am dat, fiindcă tocmai schimbaseră rețeta la caramel sărat și eclerul a devenit din acceptabil necomestibil. Nici părinții lui nu au mâncat. Vorba lui H, rămânem cu eclerele din Sibiu!)
Restaurant de mâncat mâncare pentru toate vârstele, comandăm așa: trei oameni, trei feluri. O supă, niște paste și-un gulaș. Cum mama soarelui le-a dat la socoteală să n-aducă și trei tacâmuri, nu pricep neam. (au adus o furculiță, un cuțit și o lingură pentru supă. I know, right?!)
Intrăm pe ușă la oricare terasă, vizibil toți trei. Chelnărul ne întreabă:
-O masă pentru două persoane?
Da, frățică, (iar ”frățică” nu îmi aparține în vocabular, e un fel de aproape înjurătură), fiindcă superputerea noastră e că suntem oamenii vizibili care fac copii invizibili, sîc. Cine, ăsta mic pe care-l vezi cu noi de mână? Nu știm de unde-a apărut, nu recunoaștem nimic. Să-și plătească singur mâncarea!
Îmi doresc să facem din țara asta una cu respect pentru copii oricât de mici ar fi ei. Știți, nu au nevoie de multe altele din partea celorlalți, că au părinții lor grijă de ei. Dar au nevoie de respect. Și de-o amărâtă de furculiță pentru ei, trăsneasc-o furculiță.
foto Unsplash
Simo
N-are legatura cu furculita, dar voiam sa zic ca am mancat La Dobrun si au fost tare amabili. Ne-au dat scaun pentru copil si ne-au aratat unde putem schimba scutecul.
Miruna
Super tare, mă bucur să aud asta 🙂
florin matyas
Trebuia să vă luați o furculiță de acasă. Eventual cu tot cu ruscac la copil. :)))))))))))
Miruna
Asta mai îmi lipsește :))
Nicu
Cand am primit si eu aceeasi intrebare, fiind toti 3 (David avea vreo 2-3 ani), la intrebarea “Masa pentru 2 persoane?” i-am raspuns “Nu… 2 persoane si jumatate”.
Si-a dat seama de propria gafa si mi-a servit un zambet sters.
PS: S-a intamplat la Paris, o fi o chestie cu capitalele, poate.
Miruna
Da, și noi am zis asta, fără să ne fi vorbit înainte cu tine :)))
Nicu
Uneori avem aceleasi template-uri la ironii 🙂
Copilul ploii
Ideea era ca boracii nu au ce cauta la restaurant. Boracii stau acasa si beau laptic, in loc sa mearga in locuri destinate activitatilor pentru adulti si sa le strice ziua clientilor de acolo ( bale, racnete, alergaturi, supt gretos la tita, tot tacimul ).
Dar se pare ca parintii insista sa-si tirasca plozii dupa ei prin locuri nepotrivite acestora. Luati-va o bona, in puii mei !
morbo
Snowflake
Corina
Sa înțeleg ca ați fost astfel crescut, dumneavoastră cu bona în timp ce părinții mâncau liniștiți la restaurant.
Trist, părea mea, din fericire exista terapie!
Baftă 🙂
Raluca
Tripleti să faci:))!!! In a doua tura, na! Și mulți bani de bone să ai!
Cristina
Noi, de cele mai multe ori, mergem cu rezervare ca să nu avem surprize și spunem că suntem 4. Așa scăpăm de bătaia asta de cap. 🙂
Miruna
Noi niciodată nu mergem cu rezervare, nu suntem atât de organizați.
Roxana
Si noi mergem cu rezervare… de cele mai multe ori. Si nu imi amintesc sa fi avut probleme…
Am avut noi mai mult noroc?! 😛
Miruna
Copilul vostru e totuși destul de mare.
Cristina
Haideti la Cluj , la Maimuta Plangatoare . Primiti si furculita si masa pentru 3 . 😜😜
Va tzuc !
Miruna
Maimuța Plângătoare??? Sună a Mamaia, m-am uitat de două ori să văd dacă am citit bine! Chiar mă tentează să știi, un weekend peste vară, dar cu avionul. Mă uit la bilete și te anunț.
Andreea
Daca vii la Cluj, la Livada au o terasa in gradina. Si au chiar si un tobogan si un leagan. Mancarea e foarte buna.
Iulian
Ca si regula in codul bunelor maniere, prima data se servesc copii, apoi doamnele, iar in final domnii. Orice ospatar care se considera cat de cat meserias ar trebui sa stie asta
Miruna
Poate nu am fost noi în locuri meseriașe? Deși, la cât costa un ecler sau porția de paste…hm
Miruna
Și chiria de acasă!
Ana
:)))
Stiu ce zici.
“Cine, ăsta mic pe care-l vezi cu noi de mână? Nu știm de unde-a apărut, nu recunoaștem nimic. Să-și plătească singur mâncarea!”
Larisa
Cred ca oamenii sunt atat de obisnuiti ca mamele sa le dea sa manance copiilor direct cu furculita lor, incat nu mai tin cont de aspectul asta. Eu am vazut cazuri in care parintii vin la restaurant cu lingura din silicon si refuza tacamurile sau altii, care desi primesc tacamuri si pentru copil, nu se ating de ele. Prin primavara am vazut o mama care avea propria tehnica. Mesteca de cateva ori ce avea prin farfurie, stanga-dreapta, dreapta-stanga, si apoi scotea frumusel cu manuta din gura si ii dadea copilului sa manance.
Miruna
ooooooo, Doamne, Larisa….
și eu îi mai dau cu furculița mea, asta e o regulă pe care am încălcat-o de la început. E foarte greu de respectat. Dar numai eu fac asta. Oricum, între mine și copil e o legătură cumva și microbiană, încă e alăptat etc.
Îi și mestec mâncarea uneori, nu numai în public, ci și acasă, păi cum altfel să mă asigur că nu se îneacă? La restaurante mergem cu lingurițele noastre pentru toți trei, nici soțul meu nu suportă inoxul altora. Iar dacă Doamne ferește le-am uitat acasă, avem grijă să le ștergem bine cu fața de masă.
:))
andreea
La polul opus: este un restaurant in Bucuresti care, imediat ce te asezi la masa cu copiii, le aduce cate un kit de joaca(o carticica de colorat si creioane colorate). Masa mai intai este servita lor si apoi parintilor(probabil si-au dat seama ca parintii nu mananca inainte sa dea copiilor si pana reusesc sa faca asta, mancarea lor se raceste). Am fost foarte placut surprinsa. 🙂
ileana50
…un bun obicei care m-a incantat in mai multe locuri (restaurante) in Germania, ba chiar copilul primea la plecare si un balon personalizat cu logo-ul locatiei. Nu ar fi greu de facut si la noi,nu?
Flori
Toate restaurantele city grill au program pentru copii duminica, 2 ore, intr’un interval 12-16 (orele variaza in functie de restaurant, 13-15 e la pescarus, 13:30-15:30 la casa soare, doar 2 exemple). Vine un animator, le ofera copiilor baloane, pictura, jocuri, timp in care parintii pot sta la masa. Cand vine mancarea copiilor, se duc, mananca, se intorc. Vorbesc asta din perspectiva animatorului 🙂
CristinaM
Ai vrea, te rog, sa spui si numele? Daca permite Miruna!
Ma gandesc ca poate sunt mai permisivi si cu cei autodiversificati, ce fac mult mai multa mizerie… ma zgarie pe retina cand stau si se holbeaza ca las copilul de un an sa manance cu mana si cand stiu ca se comenteaza
Miruna
Hai cu numele ăla odată! 🙂
Andra
Cum se numeste?
Cris
Aici nu presupun, ci intreaba direct cate persoane, eu spun ca 2 si 2 jumatati 🙂
Unde locuim mediul e foarte prietenos famillior cu copii, in majoritatea locurilor primesc creioane si hartie pt desenat. intr-un restaurant chinezesc pe care il iubim primesc chiar set de tacamuri, farfurie, cana si castronel, toate asortate, speciale pt copii, din plastic tare. De curand am aflat de un restaurant unde copiii primesc un camion de jucarie, marime serioasa, nu asa cat palma, ca sa ii tina ocupati si pe care il iau acasa cu ei la plecare (nu stiu daca sa il testam, pt ca mancarea nu e chiar pe gustul nostru).
Miruna
Tratamentul ăsta pentru copii e super pentru părinți 🙂 că vei alege să revii într-un loc unde copilul tău e servit respectuos și cum trebuie, unde e preocupat cu alte lucruri și poate toată lumea servi o masă liniștită.
Însă nu toate restaurantele vor asta, atunci probabil că și transmit acest mesaj: we are not child friendly, fucking go away, no toy trucks for you.
În Sheffield era un restaurant unde nu era meniu pentru copii, ba chiar era un * are zicea ceva de genul ”we are not a kids’ restaurant, so don t let them run around” or smthg
Alecia
“Da, știu, luxoșii nu dau eclere la copil”
Intrebare (curiozitate personala): ce este in neregula cu eclerele date copiilor?
Miruna
omg omg omg, au zahăr! ZA HĂR! :)))))))))
O femeie
suntem pe blog la o dentista 😀
Laura V
Probabil că la întrebarea: “Masă pentru 2 persoane?”, răspunsul ar fi trebuit să fie o altă întrebare: “Să înțeleg că de copil vă ocupați voi?!?”
o femeie
fara sa o luati personal dar cand mama masii mai aveti timp si de restaurant?? eu serile dupa job tot ce vreau e joaca in parc sau dus, unde sa mai ies….am gatit serile pepene, hahaha, sau aceeasi ciorba incalzita de 3 ori e minunat de buna cand nu am mancat toata ziua, sa caut restaurant si mers pana acolo si decis si asteptat comanda nu e loc.
(si am noroc ca fiica mea pica la 9 adormita…)
Am imbatranit, zic.
Jorjet
La restaurant cu copilu???!! Moama,inseamna ca ai un bibelou,nu un copil:)
Crina
Fiica-mea de 13 ani a mers cu prietena ei de aceeași vârstă (dar e mai înaltă ca mine) la o terasa și nimeni nu le-a întrebat nimic. Cum au venit, asa au plecat 🙁 Aveau și bani, culmea…