”Nu cred că nu te poți schimba pentru cel pe care-l iubești”

Stăteam în fața sediului redacției unei faimoase reviste de modă la care lucram. Era săptămâna aia nebună în care a erupt ceva vulcan din Islanda, care a înnegrit tot cerul Europei. Scuza perfectă ca el să mai rămână cu mine un pic.

Eram studentă la medicină dentară în București, aveam un blog în plină ascensiune și un job la care multe fete doar visau. Dar eu visam la ceea ce multe fete aveau lângă ele și aș fi făcut schimb în orice moment: aș fi dat T O T pentru o oră cu iubitul meu. Care locuia și lucra în Marea Britanie, care știam că e iubirea vieții mele și după care mă imaginam suspinând și la 60 de ani. Fiindcă nu îmi pusesem problema că am putea îmbătrâni împreună, nu-i scriam numele după prenumele meu pe colțuri de hârtii, nu exersam semnături cu al său nume de familie. El nu era genul care să te ceară de nevastă, asta mi-am dat seama de la început. Dar scopul meu nici nu era ăsta. Eu mi-aș fi dorit doar mai mult timp cu el, noi doi, undeva în lume, atât. Îl cunoșteam prea puțin ca să-i fac promisiuni pe viață dar prea bine ca să-l las să plece fără să-ncerc. Ceva, orice. Nu știam ce o să fie, știam doar că nu o să prind acei 60 de ani știind că am stat cu mâinile-n sân.

– Pentru tine, o să fac și stomatologie.

Aceste cuvinte au ieșit din gura mea în ziua aia din fața redacției, în săptămâna cu vulcanul erupt. Nu a sunat deloc a mine, nu știu cine a vorbit. Doar stomatologia a fost mereu un plan B și nu era un secret pentru nimeni.

Și să-i spun asta unui băiat care, fiți atenți, lua autocarul ca să mă părăsească mai repede PE MINE și să ajungă la îngrozitorul său job, cu care era oricum tot restul timpului împreună. Ba cred că în perioada aia chiar locuia în spital. Pentru mine, vulcanul erupt era pretextul perfect să își prelungească șederea cu 3 zile, pentru el a fost doar o provocare cum să ajungă în ciuda naturii la pacienții lui. Așa că a luat autocarul. Și, după cele 3 zile peste mări și țări în poziția șezând, s-a limpezit și cerul, de ar fi putut bine-merci rămâne la mine și zbura cu următorul avion, elegant.

În fine, deci acest băiat era iubirea vieții mele, cel pentru care eram dispusă să fac orice. Și nici măcar nu aveam pretenția să mă ia de nevastă…

Dacă mi-ar fi prezentat cineva situația așa, aș fi zis, fugi, Miruno, cât vezi cu ochii. Și bea un pahar cu apă rece pe drum. Bagă-ți picioarele în apă rece și mințile-n cap, că luminile-s aprinse, dar nu-i nimeni acasă dacă te caută cineva.


În viața mea de adult, de soție și mamă, tot aud de pe la alții mai deștepți chestia aia cu ”fii schimbarea pe care o dorești în lume”. Nu aștepta să se schimbe partenerul tău ca să aveți o relație fericită, începe schimbarea chiar tu. Nu aștepta să se schimbe copilul, poartă-te tu diferit cu el. Că e o prostie să faci aceleași lucruri și să te aștepți la un rezultat diferit.

Și știți ceva? Deși înțeleg partea asta când e vorba de alții (ok, sunt sigură că poți aștepta până găsești un coș de gunoi să-ți arunci mizeria, lipsa lui nu e o scuză să lași chiștoacele pe jos), când e vorba de mine, mi se pare complet nedrept.

Fiindcă și eu am nevoile mele.

Am atâta nevoie de somn, încât aș putea trăi un an fără înghețată, dacă m-ați lăsa să dorm neîntrerupt.

Am atâta nevoie de atenție, încât aș putea, să zicem, trăi fără înghețată o lună. Înghețata, mai ales aia bună, te vindecă uneori, deși doar temporar.

Am atâta nevoie să mă simt utilă, încât iar am început să visez că pun planul B în aplicare, adică dinți.

Și mi se mai pare nedrept, fiindcă știu sigur că dacă mi-aș primi somnul ăla odihnitor de care am nevoie (un an întreg pe o saltea nouă, apropo, sunt în căutări, dacă aveți recomandări), dacă mi-aș primi atenția aia fix cât trebuie și tot spațiul meu personal, dacă aș face s3x ca un om mare și aș mânca mai sănătos, sunt sigură-sigură că aș fi o mult mai bună persoană. Aș fi o mamă de o mie de ori mai jucăușă și de o mie de ori mai puțin lecțioasă, aș fi o soție mai veselă și mai puțin cicălitoare, aș fi un dentist într-un cabinet, nu pe un internet, aș fi o scriitoare adevărată.

Știu că pot fi toate lucrurile astea, fiindcă uneori le sunt, pentru scurte perioade de timp.

Dar ca să le transform într-o permanență, într-o schimbare adevărată, am nevoile mele mai întâi.

Și de asta zic, mi se pare complet nedrept să fiu nevoită să renunț și la ele.

Fiindcă am renunțat la foarte multe lucruri până acum.

La nopțile mele.

La spălatul în liniște pe dinți.

La făcut caca singură-n baie.

La citit, am dat în boala asta la bătrânețe.

La seriale, n-am mai văzut niciun film de hăt-hăt.

Știu că nu-s toate lucruri esențiale. Supraviețuiești și făcând duș 30 de secunde, dar ești alt om după 5 minute întregi.

Uneori am senzația că am renunțat la mâinile mele, care fac multe lucruri doar fiindcă trebuie. Sau credeți că e o plăcere să mături dimineața în bucătărie?

De asta zic. Să renunț ȘI la nevoile mele este totuși cam mult.

Doar că atitudinea asta n-o să mă ducă prea departe. Eventual o să mă bage într-o depresie, dacă nu-s deja acolo fără să știu. Eventual o să mă îngrașe peste măsură, deși încă încap în blugii de anul trecut.

Singura parte a vieții pe care o pot controla sunt eu. Și, prin mine, pot influența totul din jur.

Pot avea alături cel mai minunat soț din lume, dacă eu sunt o acritură care mereu îl bate la cap, ghici cum o să fie tot restul vieții noastre.

Pot avea cel mai minunat copil din lume, dacă eu stau mai mult pe telefon decât cu el, ghici cât mă va dori el pe mine.

Pot avea cea mai minunată profesie de pe pământ, dacă îi văd doar dezavantajele, pot să îmbătrânesc analizând.

Pot avea cel mai prețios talent, dacă nu pun și umărul un pic, o să mor speranță.


Citesc o carte proaspăt scoasă din tipar, Iubește și fii iubit(ă), scrisă de Domnica Petrovai. Autoarea e psiholog clinician și psihoterapeut, fondatorul companiei Mind Education Health și al Școlii pentru Cuplu. Subtitlul de pe copertă zice așa: (Aproape) totul despre relația de cuplu.

Și mi se întâmplă ceva ciudat. Ba citesc prin ochii mei, ba prin ai soțului meu, ba prin ai mamei mele, ba prin ai tatălui meu. Prin ochii bunicilor mele, ai mamei soțului meu. Și un pic îl înțeleg pe fiecare.

Cartea asta a așezat lucruri în inima mea și mi-a amintit de episodul cu vulcanul și cu ”pentru tine, o să fac și stomatologie”. Ceea ce am și făcut, poate nu știți povestea noastră. Chiar am lăsat T O T și am plecat la el, devenind dentist în Marea Britanie. Acum suntem căsătoriți și avem un pui de aproape 2 ani și jumătate.

Dacă n-aș fi făcut eu toți pașii aceștia, cred că astăzi aș fi așteptat să împlinesc 60 de ani și să-mi număr suspinele. În loc, trăiesc o viață nu perfectă, fiindcă nu există așa ceva, dar alături de băiatul visurilor mele. Cu ceea ce altfel, nu cred că m-aș fi putut lăuda.

Nu știam așa multe atunci, deși eram, evident, mai înțeleaptă. Fiindcă mă lăsam condusă de iubire, nu de nevoi. Și, iată, asta e mereu calea câștigătoare.


Joi, 7 iunie, ora 18.30, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu se lansează cartea „Iubește și fii iubit/ă“ de Domnica Petrovai. Mă onorează invitația autoarei de a fi alături de ea, într-o companie atât de aleasă. Vă aștept și pe dumneavoastră.

foto Unsplash

Articolul anterior

O invitație de 4 persoane la festivalul Zurlandia

Articolul următor

Luați bunicii în concediu? Am încercat noi

27 Comentarii

  1. Andreea

    Recomand Casper pentru saltea

    0
  2. Off, si abia acuma zici, Miruna?!
    Bănuiesc ca nu durează super mult, nu cred ca mai prind ceva daca ajung pe la 7:15 🙁
    Of, ce rau imi pare, am ascultat-o pe doamna Domnica Petrovai într-un video pe YouTube si mi-a placut atat de mult!! Dar am sa-mi iau cartea macar, chiar daca nu va voi asculta live.

    0
    • Nu știu ce să zic, cred că e totuși târziu. Îmi pare rău, am mai scris pe facebook. Domnica e grozavă, știu.

      0
  3. Daca te prind sa-ti spun “La multi ani” pentru duminica si sa-ti vad ochii atunci vin negresit 🙂

    0
  4. mihaela

    Mi se pare mie sau ai vrea sa revii la stomatologie?

    0
  5. CristinaM

    Uneori, ocolesc unele carti fiindca mi se par prea mediatizate sau “ceva” imi spune: asta nu.
    De asemenea, autorii autohtoni, desi foarte multi sunt incredibili de buni, nu ma atrag.
    De data asta, o sa cumpar cartea fiindca ai scris ceva ce mi-a atras atentia…
    Sa ai o zi bestiala!

    0
    • Cartea e cu foarte multe intrebari. Nu stiu daca am mai citit o astfel de carte, dar eu nici nu am citit prea mult. Sper sa iti placa, sa vii sa imi spui.

      0
  6. Simo

    Si planul A care era? 🙂
    Si mie mi se pare nedrept, dar nah…
    Noi avem saltea Adormo, cu spuma de memorie, parca 21 sau 22 cm inaltime.

    0
    • Bun, a doua recomandare de Adormo.

      Planul A n-am stiut niciodata care era. De asta era important ca B-ul sa fie serios.

      0
  7. 1. In zilele cand te simti asa low si imperfecta gandeste-te ca aici in online (nu mai zic de offline) suntem ataat de multi oameni carora ne place de tine, care te apreciem, care ne-am bucura sa te intalnim pe strada! Ce vreau sa zic e ca tu esti cel mai mare critic al tau (clasic!) si cred ca tot restul oamenilor din viata ta te vad de vreo 100 de ori mai tare decat te vezi tu (cand esti asa low). Gandeste-te la asta, s-ar putea sa te faca sa te simti mai bine 😀
    2. Dormeo. Am luat una saptamana trecuta, dupa ce-am auzit mai multe recomandari, si pare foarte misto. Are doi nuclei inauntru, unul ferm si unul moale, si-ti poti intoarce partea de saltea cum vrei tu, independent de a celuilalt din pat. Asta fara sa fie doua saltele, ci una, imagineaza-ti! :)) iMemory Silver se numeste modelul, il puteti testa in magazinele Dormeo/Topshop.
    3. See you lateeeeeer!!! <3

    0
  8. maddy

    offtopic complet dar citesc si la tine si la alte mame-blogger ca “nu fac caca singura”. nu pricep cum e asta. copilul poate sta in camera de langa baie si lasi usa deschisa ca sa faci conversatie, daca il agita usile inchise.

    0
    • Maddy, unii copii nu prea pot sta cand te vad iesind pe usa, chiar daca ramane deschisa. Conversatia nu ajuta. Asa ca daca vrei sa faci caca cat e mai mic il iei cu tine. Iar cand mai creste vine el singur. Zic unii pentru ca pot fi si exceptii. Eu il pun pe hol pe al meu, nu inchid usa la baie ca plange instant. Si apoi apare langa picioarele mele fara sa-mi dau seama. 🙂

      1+
    • Situatie intre mine si fiica mea, care intra in baie.
      Eu: INCHIDE USSAAA!

      Si a inchis. A inchis cu ea in interior, sa imi zica neaparat ceva urgent urgent. Si mi-am adus aminte in copilaria timpurie cand mamaia era la wc-ul din fundul curtii si eu de dupa scanduri ii ami ziceam ceva :)))))))))))))

      1+
    • maddy

      fetele mele au 4 ani acum, recent le`am invatat conceptul de “intimitate”. daca fac dush sau am nevoie de toaleta pot sa stea in camera de langa, cu usa deschisa. nu intra peste mine.
      ce ma distreaza e ca aplica si ele acest concept si cand le pun pe toaleta imi spun “intimitate, ca fac pisu/caca!” si eu stau afara pana ele termina si ma cheama sa le sterg :)))

      0
    • CristinaM

      Nici eu nu am inteles asta… pana cand la vreo 8 luni ale copilului, care misuna in 4 “labe”, era si in plin puseu a inceput sa urle cand m-am ridicat de langa el, nu am reusit sa ies din camera; acum are momente cand sta in alta parte si eu merg la baie singura, are momente cand sta si se uita la usa inchisa si ma asteapta sa ies, momente cand tipa pana ii deschid sau cand pur si simplu trebuie sa fie in baie cu mine.
      Astept sa creasca si o sa-i explic si ce este aceea intimitate dar momentan nu are nici un an implinit asa ca: merg la baie cu copilul dupa mine.

      0
  9. Maddy, unii copii nu prea pot sta cand te vad iesind pe usa, chiar daca ramane deschisa. Conversatia nu ajuta. Asa ca daca vrei sa faci caca cat e mai mic il iei cu tine. Iar cand mai creste vine el singur. Zic unii pentru ca pot fi si exceptii. Eu il pun pe hol pe al meu, nu inchid usa la baie ca plange instant. Si apoi apare langa picioarele mele fara sa-mi dau seama. 🙂

    0
  10. Cred ca ai atins o problema mult mai grava: noi tot asteptam de la altii, dam vina pe altii…
    – e vina dentistului ca mi s-au rupt dintii, nu carentele alimentare sau cele igienice
    – e vina mamei ca nu ma iubeste cum merit
    -e vina sotului ca nu ma respecta cum merit
    -e vina astora care stranuta si nu isi iau medicamente ca am racit si eu
    -sirienii/evreii care au inceput razboiul/fug de acasa etc
    etc.
    Iubirea si respectul de sine este cheia, si schimbarile vin si pe neganditelea pt noi sau pt altii. Nicio reteta din lume, niciun alt om nu poate inlocui gaurile din suflet ce ni le facem singuri, si corpul cere cum stie: hormonal (indragostirea), boala, asa ca e important sa ascultam si instinctele nu doar banii sau ratiunea….

    0
    • așa e. Eu mă lupt cu așteptarea, e o boală grea. Mă vindec uneori temporar, sper măcar să fie mai dese aceste episoade.

      0
      • si eu, nu esti singura. Dar crestem :).
        mi-e mai simplu sa arat cu degetul pe altul, dar de evoluat fizic si psihic am evoluat numai cand mi-am asumat viata ce o duc.

        0
  11. dia

    Eu am învățat pe propria piele ce bine ne e tuturor când paharul meu e plin:)) și de atunci încerc sa îl țin plin: nevoile mele sunt de baza: somn, mâncat sănătos, sport o jumate de ora pe zi. Și le respect cu sfințenie. Stimularea intelectuala e de asemenea f importantă pt mine. Dar e f greu de găsit un echilibru

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 198 queries in 0.426 s