N-are rost să lăsăm bucuriile s-aștepte. Un text cu multă iubire și un pic de ciocolată, la final (p)

Tata zice că un bărbat care e prea drăguț și prea atent cu tine sigur are ceva de ascuns. Nu știu dacă o zice fiindcă, să recunoaștem, chiar e o scuză bună pentru a fi grozav fără efort sau fiindcă știe el ceva mai mult decât mine. Deși săptămânile trecute a invocat argumentul ”tu ai abia treizecișiceva de ani”, iar eu m-am enervat teribil de tare și i-am spus ”nu-mi vine să cred că la șaizecișiceva de ani invoci argumentul vârstă!”, s-a mai întâmplat uneori să îi și dau dreptate. Da, știu, e teribil de matur să recunosc așa ceva.

Acum, dacă ați întreba-o pe prietena mea, tipul ăla cu care îți însoțești tinerețile, căruia îi dedici pielea ta fină și cele mai rafinate parfumuri de pe ea, ar trebui să fie într-un mare fel. Genul care să-ți țină paltonul când te îmbraci, care-ți deschide portiera să intri-n mașină, genul care niciodată nu uită ”ce zi e azi” și care face cadouri și complimente pe măsură.

Bărbatu-meu, în schimb, nu se prinde nici să-ți toarne apă în pahar, când ești la un restaurant de fițe. El e genul care-ți deschide poarta ca să poți trece dacă ai bagaj, genul care se va servi din felia ta de pâine doar fiindcă e gata tăiată deja. Bărbatu-meu stă prost cu ținerea de minte și evenimentele speciale, nu face cadouri când se așteaptă toată lumea să le facă și nici măcar nu-mi zice zilnic ce  frumoasă sunt.

După criteriile prietenei mele, mi-e și frică să îi spun cu cine sunt căsătorită. După criteriile lui tata, cred că am tras lozul cel mare. După criteriile mele, pot să vă spun că am încercat din ambele tabere, pe principiul ”să gust din fiecare câte-un pic”.

Țin minte că mă curta prin liceu un băiat blond cu ochi albaștri și atâta păr pe cap de îți puteai pierde cheile acolo. Era genul prietenei mele. Frumos, atent, complimentos. L-am poreclit tipul ”Ți-e-Frig-Ți-e-Foame-Ori-Ce-ți-E”. Băiatul ăsta avea foarte multe întrebări. Era atât de preocupat de persoana mea, încât nici nu vorbea despre altceva. Ceea ce în mod normal mi-ar plăcea la nebunie, dar în acest caz particular, mă obosea. Oriunde mergeam, orice făceam, trebuia mai întâi să stabilim că e la temperatura optimă, că nu e nici prea cald și nici prea rece, că nu mi-e nici foame dar nici nu-mi vine să vomez, că aș mai sta și nu aș pleca încă, era teribil, teeeeeribil de greu să trecem de această introducere a fiecărei întâlniri. Dincolo de părul său interesant, nu reușise să mă intrige cu nimic. Așa că, am sărit peste desfășurarea acțiunii căci riscam să adorm, n-am mai ajuns la nici un punct culminant și am trecut direct la un final glorios de care ne-am bucurat cu toții. El, cu o slăbănoagă blondă din liceu, probabil mereu înfrigurată, eu cu singurătatea care-mi era o mult mai bună companie. Măcar ea știa fără întrebări dacă mi-e foame sau mi-e frig 😛

Cumva, niciodată nu mi-am dorit uși deschise la mașină și scaune trase când mă așez. Pe mine asemenea gesturi mă stânjenesc. Eu sunt genul mai ”liberă la mare”. Nu mă potrivesc cu tipul ”Ți-e-Frig-Ți-e-Foame-Ori-Ce-ți-E”. Pentru mine, altele sunt bucuriile dintr-o relație.

De exemplu, când și-a schimbat biletul de avion, ca să treacă prin București să mă vadă, când ne iubeam noi la distanță și la început. A fost un gest mai deosebit decât cea mai scumpă floare. Sau când m-am gătit toată să mergem la bal (absolvisem și eu cu greu o facultate), iar el, pe post de compliment, mi-a spus că lui îi place de mine cel mai tare dimineața când mă trezesc. Recunosc că pe moment m-am enervat un pic, nu vreți să știți cât mă costase rochia sau coaforul. Mult mai puțin decât orice dimineață în pijama, cu părul aranjat pe stilul natural-ciufulit. Dar rochia și coafura mi-au fost lăudate de mulți colegi mai târziu, în schimb, pijamaua și dimineața erau doar ale noastre, cum să vă zic…

Sau mi-a făcut un cadou foarte special, pentru care îmi propusesem că trebuie mai întâi să împlinesc 30 de ani. El a zis că n-are rost să lăsăm bucuriile s-aștepte. L-a împachetat într-o poveste de Crăciun și nu mă refer la inelul pe care mi l-a dat.

Sau, în prima noapte după ce-am născut, când copilul a strănutat și noi eram storși de oboseală. Cu ultimele puteri, i-a zis el un ”norocel”. Ceea ce m-a făcut să mă simt mai în aceeași echipă și mai în siguranță decât 3 acte la primărie semnate.

Când și-a luat o zi întreagă concediu și a plimbat bebelușul pe holurile unui mare hotel, doar ca eu să pot ieși din pijamale și sta cocoțată pe tocuri o zi întreagă la un mare eveniment -pentru care nu s-ar fi oprit pământul dacă nu aș fi mers. Webstock 2016, poate unii își amintesc de un tip brunet cu un bebeluș în brațe.

Sau, la petrecerea blogului, când a înotat prin bălți periculoase cu noii săi teniși de firmă, italieni, spunând că doar nu-s papucii mai importanți decât mine. Aveam de descărcat multe chestii din portbagaj, eu eram ca o prințesă pe niște botine și alea împrumutate, iar singurul loc de parcare liber era practic în mijlocul acestui lac.

Da, știu că uneori ne enervează domnii noștri soți, că nu duc mereu gunoiul la oră fixă sau mai scapă câte o șosetă pe lângă dulap. Dar, dacă fac copii frumoși și pe doamna să râdă, cred că îi ținem și la bătrânețe pe lângă noi 😉

Fiecare tată și fiecare femeie apreciază ceva diferit. Iar asta nu e nici rău și nici bine. Dacă mă întrebați pe mine, votez pentru naturalețe și unghii tăiate scurt, pentru optimism și-o ciocolată bună. Dar na, eu sunt genul care-și poate căra poșeta singură oricând.

Am scris acest text, la invitația Heidi de a povesti care-s ingredientele care fac o relație de cuplu neplictisitoare. Da, mulțumesc pentru propunere, le-am spus, dar mai întâi trebuie să vă gust toate pralinele de pe piață. Era pretextul perfect să nu încep martie cu o cură de slăbire 🙂 Și mi-au trimis oamenii cam doi saci plini de bunătăți. Nu sunați la ambulanță, că nu le-am deschis chiar pe toate! Ce mi-a plăcut cel mai mult au fost pralinele Heidi Signature (creme brulee, preferatele mele). Le găsiți în cutie mare sau mică, cea mare e vișinie și elegantă, cu logo-ul brand-ului embosat cu finețe pe ambalaj, ca la gențile scumpe. Cutia mică are 5 praline și e delicată ca un trandafir de elită. Aș prefera-o oricând în loc de o floare, fiindcă, știți teoria: nu putem mânca flori. Și nu, nu suntem la cură de slăbire.