Ce cadouri să nu-i faci iubitei tale de Crăciun (p)

cadouri craciun iubita miruna ioani

Pentru că bărbații au nevoie să le desenezi ca s-o înțeleagă pe femeie, pardon, pe subtilitate, pentru că în ceea ce privește capitolul ”cadouri de Crăciun” nu vrem să mai riscăm succesul de sub brad ca anul trecut când am primit o tigaie nouă, m-am gândit să profit de faptul că am blog și să le transmitem un mesaj colectiv domnilor soți, iubiți, tați și oricine din viața noastră s-ar mai gândi să facă un cadou.

Dragul meu,

Te iubesc din tot sufletul meu de necadorisită, nenimerită la culoarea de trandafiri de după a doua noastră întâlnire, până la care ai ținut minte că mie îmi plac lalelele, de fapt. Iubirea noastră nu e despre cadouri, dar luna decembrie este. Așa că, hai s-o dăm pe aia cinstită și, dacă tot ai de gând să cheltui niște bani (și ce bine că ai!), îmi permit să îți dau câteva sugestii care să ne scutească de-o ceartă în seara de Ajun.
Îți scriu acest mesaj nu ție, ci tuturor iubiților de pe pământ, deci te-aș ruga frumos să nu o iei foarte personal. Bine, asta o zic mai mult pentru mine, tu ia-o cum poți, citește de mai multe ori, învață pe de rost, orice funcționează pentru tine. Iată o listă de cadouri pe care i le poți face mamei tale, secretarei de la birou, vecinei de la parter, oricărei alte femei în afară de mine:

  • Set de oale de bucătărie – avem o tonă și oricum nu le folosesc. Nu, nu din cauză că nu aș avea destule.
  • Aspirator wireless, mixer silențios, storcător de fructe, mop multifuncțional, făcăleț digital – ideea de gadget îmi place, dar aș prefera un sclav cinstit în loc. A, nu mai e legal să deții unul? Atunci, dacă tot e rost de o infracțiune, aș avea mai multe idei 😛
  • Chestii pentru familie, pentru bebeluș sau ”pentru casă”. Ia să le șteargă atunci casa de praf.
  • Obiecte inutile, de decor – sunt cele mai dificil de bucurat cadouri, nici măcar nu te poți consola cu gândul că le dai și tu vreunui nefericit.
  • Urși imenși de pluși – nu mai am 3 ani, ci spațiu limitat în casă.
  • Câini sau pisici vii – nici măcar dacă e unul singur la număr. În loc de ”plimbă ursul”, o să faci ”plimbă pisica”. Plus că acest dar ar trebui întotdeauna să vină după ce mi-ai făcut o vilă-cadou.
  • Abonament la sală – nu, nici faptul că ai primit gratis o dublură când ți l-ai făcut pe al tău nu e o scuză. Fiecare cu complexele și kilogramele lui.
  • Bomboane umplute cu cremă de alune, când eu sunt alergică la așa ceva. Te-ai gândit vreo clipă la mine? Abțineți-vă râsul, nu vă dați ochii peste cap, preainspiraților, că știu eu o blondă care sigur a pățit ceva similar.
  • Coșuri cadou, din alea frumos împachetate – nu, nici dacă sunt cu vin, nici dacă sunt cu rujuri, nici dacă vin de la însuși Moș Crăciun. Chestiile astea depersonalizate, pe care le primesc încă 5 secretare, pe rând, nu mă fac să mă simt cu nimic mai specială.
  • Cremă de față, de mâini sau de picioare – nu te băga unde nu-ți fierbe oala, că nu știi de care și din astea îmi cumpăr oricum.
  • Mânuși, căciulă și fular – în afară de faptul că nu port căciulă nici să mă plătești, astea sunt atât de ”moș Nicolae”!
  • Bani – neaah, spun prea evident ”ia și tu de-acia, să îți dau ceva”.
  • Săpunuri – nu mai suntem în 1986.

Altfel, bomboane fine, un vin bun sau o pungă de pufarine sunt binevenite atâta vreme cât sunt parte din cadou, nu tot cadoul. Ca un fel de garnitură la felul principal 😉

Cu ce anume nu o să dai greș:

  • geantă nouă e binevenită, nu te lăsa păcălit de impresia că nu mai e loc în dulap.
  • Și pantofii sunt buni, deși atenție la mărime. Dacă știi că sunt fan al unui anumit brand (wink-wink) și că acolo port 39, go for it, ce surpriză ar fi!
  • Un voucher decent la un magazin fancy, care știi sigur că-mi place mie.
  • Un pulover simplu, din cașmir adevărat.
  • Un abonament de-o lună la spa, împreună cu abonamentul tău de a sta cu copiii.
  • Un ondulator automat Bablyliss Secret Curl, ca să nu mai stai cinci ore după mine când mergem undeva. (Am scris despre el aici, l-am și testat, las video-ul mai jos, poate găsești vreo inspirație). Atenție, însă, NU E PENTRU IUBITELE CU PĂRUL SCURT! Da? Merge la blonde, la brunete, la șatene și roșcate, merge la pretențioase și la relaxate, merge la sofisticate și efortlessly frumoase, merge la tinere și la foarte tinere, cum sunt toate iubitele de pe pământ. Doar la păr scurt nu merge, sper că ai recepționat.

Sau orice altă prostie care-mi place mie. Atenție, cuvântul cheie fiind MIE, nu ție. Nu e important să îți placă ție, repetă după mine. ”Important e să îi placă ei” Dacă ți-am trimis un link să te întreb cum ți se pare cutare, să știi că acolo se ascunde ceva. Dacă te-am oprit în fața unei vitrine, să știi că nu era din cauză că mă jena o pietricică în papuc.  😉

Sper că am desenat destul de bine. Și repetă după mine: Important e să îi placă ei.

foto Shutterstock

 

Articolul anterior

Au fost odată un bucătar și o stomatoloagă

Articolul următor

Între mirajul lucratului de acasă și mitul de a fi propriul tău șef

33 Comentarii

  1. Mihaela M

    Eu îmi doresc foarte mult unul. Din păcate, moșul de anul asta nu prea are fonduri, poate anul viitor în martie. Te rog să îmi mai aduci aminte atunci :-)).
    În ultima vreme rămân în urmă cu postările, scrii tot mai frumos și mai mult. Felicitări!

    • Mihaela M

      Îmi doresc un ondulator :-)). Asta înseamnă să lași comentarii când ești treaz de la ora 4 și te-ai culcat după 00.

  2. Gabriela F.

    Eu am trimis pe whatsupp un mesaj clar cu un inel de la Pandora…. Îmi pare rău….nu am blog….și asta am considerat că este cea mai frumoasa și directa cale 😅 vorbim in 25….și sper sa am tot moaca asta zâmbăreață….mi.ai veselit ziua….fug după copil….

  3. Adina

    Genial…..si la subiect…fara ocolisuri….cel mai complicat e cand il intrebi: ce sa iti iau de Craciun? Da-mi mai multe optiuni…sa aleg eu….si el raspunde: “Mosul ar trebui sa stie…ca ma cunoaste deja de vreo 30 de ani.” Na…mosul asta feminin de mai putin…dar fraza asta m-a dat gata..

  4. Roxana

    Foarte dragut articolul!!
    M-am amuzat teribil!!
    Si eu imi doresc o jacketa de casmir..😜

  5. CristinaM

    Ce mandru mi-a venit sotul acasa cu “papuci” cadou… erau numai cu 2 numere mai mici 😂
    Au fost schimbati cu alti adecvati

  6. Adriana

    Mie mi ar plăcea un abonament la spa și abonamentul lui pt o luna de stat cu copii😁😂😂😂😂. Deja am implantat Bine în creieraș sindromul “orice sunet și mișcare a copilului”😂😂😂. Ce o fi aia relaxare?😂😂😉😉😉 mamele cunosc sentimentul.

  7. Sa stii ca eu am scris anul asta scrisoare lui Mos Craciun, frumos si clar pe hartie, cu bullet points. Apoi i-am dat-o prietenului s-o pastreze ca sa nu se piarda prin casa, nu se stie niciodata cu toata curatenia asta pre-Craciun…

  8. amy

    Sa inteleg ca pe tine chestiile astea marunte, electrocasnicele, nu-ti aduc bucurie? 😀 Pai ele reprezinta o mana de ajutor, la un moment data, sa stii ca orice femeie si le doreste. Pai si nu vrei sa-ti cumpere creme de maini pentru ca nu ar avea habar ce folosesti, dar crezi ca ti-ar ghici gandurile dac-ar fi vorba despre o poseta? Hmm…ciudat. Eu mai repede cred c-ar da-o-n bara cu o poseta, barbatii sunt in general paraleli atunci cand vine vorba de genti, pantofi, articole de imbracaminte pentru femei….

    Eu i-am spus sa nu-mi cumpere nimic, nici de ziua mea (urmeaza acum pe 22) si nici de Craciun, vreau sa pastram banii aia si sa plecam intr-o mica escapada. Ma bucura mai mult experientele decat chestiile materiale.

    • Camelia

      Si sigur nu te superi daca nu-ti cumpara nimic nimic? Eu m-as supara, bine, eu nu i-as zice niciodata ca nu vreau nimic.

      • Sa le iau pe rand: desi mi-am dorit si eu la un moment dat aspirator, nu inteleg de ce acesta ar putea fi trecut la cadou pentru mine. E ca si cand am schimba clanta de la poarta si am trece-o in contul cadoului meu. Sau vasul de wc. Poftim, iubito, o budă noua! Pe care o folosim amandoi, deci nu, merci.
        Desi aspiratorul nu il folosim tocmai la fel de egal ca buda, nici mixerul, nici fierul de calcat. Dar de asta, mi se pare jignitor sa primesc un aspirator de la iubitul meu, daca NU mi-l doresc, repet. Ca a fost cand mi l-am dorit, l-am primit, all good. Dar gata, asta a fost o exceptie, nu regula.

        • Cat despre posete, o, ba da, normal ca ar sti! Sunt cateva feluri care imi plac, nu e limba chineza. Plus ca sunt fan al unui anume brand, ceea ce nu e un secret pentru nimeni…

      • Amy

        Nu, cum sa mă supăr? Material, am cam tot ce-mi doresc, ce nu am, înseamnă că nu mi-a trebuit neapărat și nu mi-am cumpărat. Apreciez mai mult experiențele decât cadourile materiale.

  9. Sunt întru totul de acord cu propunerile pentru.
    La lista cu “așa nu” aș scoate partea cu cățeii sau pisicile, eu aș accepta la orice oră un câine. Dar pentru asta trebuie să mă cunoască într-adevăr.

  10. Bubulina

    Nu cred ca ai primit tigaie de Craciun 🙂 Foarte tare, ai ce povesti la nepoti. Eu anul asta mi-as dori bilete la un spectacol, opera, etc, dar sa pot merge cu el, sotul. Nu cu o prietena, ca din astea am mai facut de cand cu copilul 🙂 Am mers chiar si cu baiatul la Babykoncert…

  11. Ondulatorul ala e chiar misto
    Altfel, eu am senzatia ca-s veche (ca sa nu zic baba), desi am numa vreo 3-4 ani in plus fata de voi pe-aici. Noi nu mai mancam porcarii dupa ce adoarme copilul si nu ne luam cadouri surprinse si nici nu ne suparam, din contra. Deja dupa ce treci de un deceniu de cadouri, devine o sursa de stress pt ambele parti, asa ca noi ne cumparam frumusel noi insine ce ne dorim, si ne surprindem cu experiente, nu lucruri. Oai ce fain e cand iti dispare sotul copilul juma de zi iar tu faci ce vrei, si nu mancare. Sau cand te lasa sloboda in mall dimineata si te culege cand obosesti. Ehee :p

  12. mihaela

    Eu am un ondulator, dar nu am timp sa-l folosesc. As vrea sa primesc timp drept cadou.

    • Mihaela, asta e the next level, cum scriam mai sus :))) si devine din ce in ce mai misto pe masura ce se prinde sotul ca te bucura si ca nu ii e f greu sa ti-l ofere. Mie cel mai mult imi place cand iesim undeva toti 3 si daca ma vede ca balesc dupa o vitrina sau o expozitie, sau un loc unde vreau sa fac fotografii, imi zice :noi mergem sa x, ne gasesti acolo cand esti gata 🙂 mai ai putintica rabdare, vine si vremea asta 🙂 and then you’ll feel old :p

    • Absolut! Mosul nu cred ca se ocupa cu asta. Nu stiu, de fapt.

      • Mosul se ocupa de ceva bon la spa, bilet la film, intrare la vreo cititura de scriitor favorit al mamei, in timp ce tatal se ocupa de copil. Tatal se ocupa de copil nu e cadou, altfel si mama face mancare pe post de cadou sau sterge praful, yay 😃
        De fapt ce voiam sa spun, cadou e cand mama face ceva, orice, care nu e in fisa postului, in timp ce tatal se ocupa de copil

  13. Am preferat intotdeauna alternativa cadourilor experienta in loc de cadouri materiale. Acest lucru m-a determinat sa incep de cateva luni un business in acest domeniu, frustrat pur si simplu de nenumaratele cadouri gen voucher la Zara sau chiar bani in plic. 🙂 Situl se numeste http://www.experimenteaza.ro si astept feedback-ul vostru si propuneri de alte experiente.

Leave a Reply

© 2007-2025 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 197 queries in 0.608 s