Prieteni, am supraviețuit primului weekend fără net! Mă simt ca după luna de miere și vacanța de vară combinate! Mi-am văzut visul cu ochii:

Era 23:53 și H insista să îmi povestească nu-știu-ce impresii despre nu-mai-știu ce, iar eu nu mă puteam gândi decât la faptul că mai sunt fix 7 minute cât îmi mai pot naviga internetul de pe telefon și că vreau să profit la maximum de fiecare dintre ele.

Doamne-Dumnezeule! Când am devenit această persoană posedată eu?! Cum s-a întâmplat nenorocirea, când acum câțiva ani aș fi dat orice să îl am în carne și oase lângă mine, pe iubitul meu de peste mări și țări! Iar acum, când minunea s-a întâmplat într-o continuare fericită a poveștii de iubire, eu ce fac? Mă enervez că el vorbește cu mine în loc să mă lase să mai stau 7 minute pe net. Lumea s-a întors cu fundul în sus la un moment dat și eu nici măcar n-am observat.

Când mi-am propus aceste #WeekenduriOffline, nu mi-am închipui că mă așteaptă un sevraj de două zile. E greu să stai fără net, te simți cam ca atunci când pleci de acasă fără să îți pui ceasul la mână sau ochelarii pe nas sau verigheta pe deget. Te simți cumva descoperit, dezbrăcat, neasigurat, deși tu ai, desigur, mai mult decât doar chiloții pe tine. Ai și un cap pe umeri, cu pretenții de stare perfectă de funcționare.

Prima zi, fun facts:

• M-am trezit că deschid facebook automat în telefon. O singură dată, e drept, noroc că era închis netul. Totuși, nu mi se pare normal.
• M-am trezit că mă duc la baie cu telefonul după mine, deși nu prea aveam ce face cu el. Nici asta nu mi se pare normal. Parcă telefonul a devenit această extensie a noastră, un fel de a treia mână sau ceva.
• Am fost la cafea cu soțul meu și cu băiatul nostru. Culmea, drumul cu mașina a fost mult mai plăcut, fiindcă am fost și eu acolo. Deși, eram și până acum, doar că profitam de orice secundă în care bebelușul nu avea nevoie de mine, ca să mai răspund la câte un mail. Culmea e că nu numai bebelușii au nevoie de noi, ci și soții, și străzile, și oamenile. Ele degeaba există, dacă noi nu le admirăm.

• Selectam niște poze dintre cele pe care le făcusem (unul din secretele ca să nu ți se încarce memoria telefonului cu jdemii de poze de același fel e să păstrezi câte una din fiecare ipostază care îți place). La care H: Ce, dacă nu mai stai pe net, stai pe poze? This is the next level. În curând, o să stai pe setări :))
• Nu am observat o diferență în timpul petrecut cu copilul meu, ceea ce poate fi și rău și bine. Totuși, cred că se datorează și faptului că am fost la Sibiu și aici e mereu ca în concediu. Nu mi se pare că am petrecut mai mult timp cu Tudor acum sau mai de calitate. El s-a trezit mai devreme și s-a jucat cu bunicii cât noi am mai dormit (ce pot face 3 ore de somn în plus, pe cap de locuitor!), iar în timpul somnului său de prânz, am ieșit la cafea în doi.

Care, apropo, a fost delicioasă, minunată, cu adevărat o cafea care ne-a trezit! V-am zis că nici soțul nu a intrat pe net tot weekend-ul? Și ne-am amuzat sâmbătă seară, când, după ce s-a culcat copilul și am stins lumina, i-am zis lui H: -Facem o nebunie?
La care el: -Ce? dăm drumul la net și nu spunem la nimeni?
:)))

Ceea ce nu am făcut, am vorbit extrem de puțin la telefon, am răspuns la fix 2 sms-uri și am trăit să povestesc despre asta. M-a ținut bateria la iphone 2 zile, un miracol pe pământ! A fost un experiment social foarte interesant, deși nu tocmai ușor, dar îmi place. Cred că mai fac! 🙂
Acum ziceți, la voi cum a fost?
P.s. Pe facebook mă așteptau mult mai puține notificări decât preconizam, traficul pe blog nu a fost afectat deloc, iar consumul meu de baterie după 2 zile offline arată cam așa:

p.p.s. Cea mai bună cafea din Sibiu, cu cei mai prietenoși chelnări și barista adevărați – The Refresh, în Piața Mare. Când mi-a adus cafeaua și am aflat că e espresso dublu, am cam strâmbat din nas, fiindcă doza de cofeină era prea mare pentru mine, deși era fix ce comandase dl soț la bar. Dar Toni (în dreapta în poză) s-a oferit imediat să îmi aducă alta și mi-a explicat ce alte opțiuni mai am. A fost atât de amabil, încât am păstrat cafeaua și am și băut-o pe toată, atât de bună era! În zonele astea mega turistice e mare lucru să dai peste niște oameni amabili, fiindcă ei au asigurat fluxul de clienți indiferent cât de urâcioși ar fi. Și când i-am zis soțului că vreau să scriu despre Toni, că a fost foarte drăguț, replica lui H a fost: Dar toți sunt așa! Ce-i drept, că doar îi știm de când au deschis. Bravo, băieți, faceți o super treabă!

Și cea mai bună înghețată din Sibiu, Il gelato di Gianfranco, neapărat s-o încercați pe cea Kinder. Ăștia n-au fost la fel de amabili ca Toni, ba chiar s-a lăsat cu un pic de circ, dar măcar înghețata a fost la înălțime. Poate-mi trece supărarea până săptămâna viitoare și-mi mai iau 😉 Vedeți că au două gherete pe Nicolae Bălcescu, una chiar în capătul dinspre Piața Mare, cealaltă pe mijloc, o vedeți în poza de mai jos.

*Acest text a fost scris în notes, pe bucățele de-a lungul celor 2 zile. Despre proiectul meu, #WeekenduriOffline, vă invit să citiți aici. Și să-l aplicați în weekend-urile dumneavoastră. Vi-l dau gratis 😉 mă veți răsplăti cu recunoștință veșnică. Vara asta ni se schimbă viața!