De ce ”Nu mai plânge!” nu va funcționa niciodată

Amintiți-vă un moment foarte trist din viața voastră, o durere mare, din aia adevărată, nu când v-ați lovit în cot. Deși doare și aia foarte tare, dar măcar știi că trece rapid. Nu, gândiți-vă la ceva serios. Când v-a murit pisica sau v-a enervat șeful ultima dată. (Pentru copii, orice plâns e cel mai tare.) Oare nu s-a găsit vreun inteligent să vină la voi, cu cele mai bune intenții, și să spună numaiplânge? Mie îmi vine să îi tund zero pe acești sfătuitori enervanți. Cel mai nasol lucru atunci când tu ești supărat e să-l auzi pe altul cum râde cu poftă sau cum îți spune din suflet să nu mai fii. Supărat, domnule!

De câte ori nu am văzut un copilaș în lacrimi și un părinte nervos alături, care urlă aproape la fel de tare:

Nu mai plânge!

De câte ori s-a oprit copilul din plâns? Niciodată. Adesea am văzut însă palme trăsnite de către părinți, de parcă bătaia e de pus pe rană atunci când tu suferi deja.

Când plânge, omul nu are nevoie de ordine, să-i spui ce să facă, ci are nevoie de acceptare a sentimentelor sale. Să simtă că e cineva de partea lui. Uneori avem nevoie doar să fim ținuți în brațe. Exact așa și omuleții noștri dragi.

Cum îi putem ajuta pe copii să își controleze mai bine emoțiile

Din scurta mea experiență de până acum, vă pot spune un lucru simplu: orice fază ar avea bebelușul, ea trece. Mușcă, se dă cu capul de pereți, lovește părintele? Toate trec.

Mai ales când sunt mici, bebelușii explorează. Ei așa învață să cunoască lumea. Când te mușcă și văd că tu țipi, se gândesc, wow, ce grozav, iată butonul care schimbă volumul din boxe! Când ei se dau cu capul de pereți și tu sari ca ars să-i iei în brațe să-i consolezi, își zic, ce superputeri de control de la distanță!  Când ei lovesc și tu te superi, în continuare îți testează reacții și limite. Exact cum aruncă lucruri fiindcă li se pare fascinantă gravitația, tot așa explorează lumea și din punct de vedere social, comportamental, nu numai fizic.

Ce a funcționat la noi până acum:

Nu țipăm. La noi în casă se vorbește răstit în foarte puține ocazii. Eu am un fix de când eram mică, nu suport strigăte și uși trântite. Mi se blochează mintea și atunci le evit. Copilul a început de exemplu să ne imite cum vorbim la telefon. El însuși încă nu vorbește, dar își ia un telefon de jucărie, o carte de joc la ureche și se plimbă prin casă oftând în telefon. Deci ei copiază absolut tot. Dacă ne văd pe noi nervoși, că trântim și strigăm, va învăța să trântească și să strige. Din fericire, noi doar vorbim mult la telefon.

Îi acceptăm emoțiile, durerile, plânsul. De când era mic, dacă se lovea de ceva, nu îl luam în brațe să îi spun ”nu-i nimic, trece”. Nici nu-i dădeam bătaie obiectului de care s-a lovit, nici vina pe acesta. Cunoașteți sistemul ”na-na, masă, ce te-ai pus în calea copilului meu”. Cred că e greșit să învățăm copilul să caute vinovați mereu în afara lui pentru propriile probleme. Vai, ce te-ai lovit, știu cât de tare doare e o abordare pe care o prefer și eu să-mi spună alții atunci când mă lovesc. Pe bebeluș îl și iau în brațe de cele mai multe ori, dacă simt că are nevoie e asta. Uneori mă împinge cu mâna și nu insist. Și folosesc acest prilej să învăț copilul ceva: Te-ai împiedicat de masă, data viitoare poți merge pe aici, și îi arăt cum.

Îi oferim o soluție, un pansament pe rană. Asta am observat că funcționează încă destul de bine, am învățat de la mama. Și-a prins degetele într-un sertar și plânge fiindcă îl doare? Și știu că îl doare, nu face pe nebunul. Îl iau în brațe, îl asigur că știu cât e de dureros și că îmi pare rău și mi-e ciudă că i se întâmplă asta, apoi îi zic: Hai să punem niște apă rece, să vedem dacă ajută. Uneori nu vrea, de cele mai multe ori vrea. Și funcționează.

Transferul de furie sau durere. Vai, ce te-ai lovit de tare, dă-mi mie toată durerea ta! Sau furia sau nervii. Și pe asta tot de la mama o știu, o aud și acum zicând ”mai bine să mă doară pe mine!”Asta alături de empatia exprimată sincer și simplu sunt abordările care mie îmi plac cel mai mult și îmi fac cel mai bine și acum când sunt supărată, furioasă.

Lipsa reacției. Uneori îl văd că se plictisește de o anumită activitate sau se enervează că nu execut în primul moment ce vrea el. Și începe. Îl las să își termine spectacolul, înțeleg că încă nu vorbește, deci plânsul și trupul sunt singurele lui mijloace de exprimare, mă asigur că nu se lovește și aștept. Asta e strategia recomandată și la copiii care mușcă, lovesc ori se dau cu capul de pereți, de podea. Te asiguri că nu are o suferință anume, că nu se lovește, apoi ignori. Copilul are nevoie de o autoritate în fața lui, e important să simtă că ești mamă sau tată, nu o cârpă de șters pe jos.

Ne purtăm ca niște adulți când bebelușul se poartă … ca un copil. Soțului meu îi vine mai greu, mai ales când îi e foame 😛 dar învățăm. Adică, atunci când e furios și nu cooperează, copilul nu este un copil rău, ci unul nemulțumit sau nefericit în momentul ăla. Și ăsta e un drept. Nouă nu ne convine, normal, uneori suntem obosiți, cu nervii întinși la maximum, cu limitele depășite demult. Și ne enervăm, poate simțim și că ne facem de rușine dacă suntem undeva în public. Important e ca cineva să se detașeze de moment și să încalțe papucii de adult. Să numere în gând eventual până trece criza. Să nu o ia personal. Mai mulți nervi, amenințări, pedepse ori bătăi nu aduc nimic bun. Ne-am enervat și noi de câteva ori, dar, din fericire, pe rând. Iar unul a luat copilul până celălalt s-a calmat.

Habar nu am dacă astea sunt sfaturi bune, am căutat ceva mai deștept de la specialiști, dar am găsit multe generalități care nu musai m-au inspirat la mare lucru. Am povestit ce funcționează la noi deocamdată, sunt mari șanse ca peste un timp să nu mai meargă nimic. Dacă or fi faze, mai știți ce ziceam? 🙂

Profit de ocazie să vă reamintesc că în 13 mai vine Laura Markham la București, la Rin Grand Hotel. Va ține 2 conferințe, CUM SĂ DEVII UN PĂRINTE BLÂND și CUM SĂ CREŞTI UN COPIL INTELIGENT EMOŢIONAL. Fiecare costă 210 lei, iar dacă doriți să participați la ambele, prețul unui bilet este 340 lei. Vă puteți înscrie aici, iar dacă folosiți codul siblondelegandesc beneficiați de reducere 15%. Eu merg cu multe cititoare ale blogului, dacă veniți, dați un semn; vom face gașcă mare și frumoasă, abia aștept!

foto via Shutterstock, copii plângând portret

Articolul anterior

Dacă vă plac blondele care gândesc

Articolul următor

De ce iau copilul cu mine în concediu

40 Comentarii

  1. Alta Miruna

    Imi scapa ceva, cred. Cum este lipsa reactiei o dovada de autoritate?

    1+
    • Din câte am observat la noi, dacă el se crizează și eu mă topesc toată, mă tai ca maioneza, criza are toate șansele să dureze câteva minute. Dacă, în schimb, îi spun că îl înțeleg că e nervos și o să aștept să îi treacă, pleacă nervii cei mari in no time. It s like magic! FIindcă își dă seama că nu are puterea de a mă impresiona. Dacă nu generează o reacție, nu mai e interesant să țipe, cam asta…

      4+
      • Denis

        Totally agree! Desi mie initial mi se parea o porcarie ignoratul nervisorilor, am invatat ulterior ca asta ajuta cel mai mult. Bineinteles, ii explici ca ii intelegi nemultumirea, ca esti alaturi de el, dar cand incepe sa faca repetitiv un gest (Tudor al meu se lovea cu nasucul de gresie cand era nervos) trebuie sa-l faci sa inteleaga ca nu e ok sa reactioneze asa, ca nu il ajuta la nimic si implicit sa-l ignori si cum spui si tu, parca dintr-o data nici nu mai e interesant sa fii nervos. 🙂 Mie mi se pare ca uneori au si ei nevoie de spatiul lor ca sa-si consume frustrarile.

        1+
      • Alta Miruna

        De acord cu empatia, ignorarea (insert whatever works for you here) . Nu inteleg ce loc are autoritatea aici. Dar poate am eu prea multe nopti nedormite :)))

        0
    • La noi, când Isabella (12 luni) face ceva cu care tatăl ei nu este de acord, cum ar fi să-l muște, el nu reacționează. Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. A Încercat de două ori cu el. Și nu-l mai mușcă. La mine însă…ne tânguim amândouă de nu se poate eu că mă doare, ea de durere că-i iau sânul. De ceva vreme am început…să fac ca taică su…Ce să vezi…nu mă mai mușcă :))). Deci e cu schepsis autoritatea asta :))))
      Deci descurajatul unui obicei, care nu ne convine nouă, părinților este lipsa de reacție ;).
      Cică la fel trebuie să procedăm și când va înjura :)))

      1+
      • Problema e cum reactionezi cand face ceva gresit, dar foarte funny? Te poti abtine sa nu razi? E ataaaaat de greu!!! Cred ca trebuie sa ma maturizez si eu

        0
  2. De crezi ca te-ar putea contrazice specialistii? Sau care specialisti, in ce? 🙂
    Iar lipsa de reactie, cred ca se poate confunda usor cu indiferenta, insa sunt sigura ca nu despre asta e vorba (se poate confunda in scris, nu in realitate), asta apropos de comentariul de mai sus.
    Din experienta mea, un pic mai lunga decat a ta, functioneaza tot ce ai scris mai sus, mai greu la ultima :), imi vine uneori sa fac asa un tantrum….

    1+
    • Si mie, noroc ca pana acum era sotul in zona, mi-a smuls copilul din brate si s-au dus. Am trantit eu usi de la dulapuri singura in voie.

      0
  3. Stim deja ca plansul este o eliberare emotionala. Iar compasiunea si reactia modeleaza. Am studiat in facultate feedback-ul. Exact asta cautam toti, reactie si contrareactie. Asta dincolo de stimul si raspuns!

    1+
  4. Nu cred că are foarte mulți dinți băiețelul tău, altfel nu l-ai ignora când te muşcă :))) Eu încerc să o gâdil în astfel de momente şi scap de capsator 🙂

    0
  5. oana

    Buna, la noi a inceput constant faza NU cam la orice ii propunem; urmata de multe ori de mini or MAXI crize de nervi; am observat ca acum, cu perioada vacantei de paste, pt. ca am schimbat rutina, au inceput si mai intens protestele.
    De cele mai multe ori incercam sa o distragem, sa ii vorbim, sa ii aratam ca intelegem ce o supara.
    Avem insa o problema cum sa gestionam momentele in care efectiv incearca sa isi faca rau, sa se dea cu capul de podea sau de perete, si in care nu accepta sa fie tinuta in brate (pare sa se enerveze si mai tare daca incercam sa o tinem aproape de noi ca sa nu se loveasca); in astfel de momente nu putem sa ignoram comportamentul, imi e frica efectiv sa nu se loveasca f. tare.
    Any ideas care e cea mai buna strategie?
    In rest, respiram adanc si incercam sa ramanem calmi – macar unul dintre noi :))

    0
    • Nu stiu ce sa zic, eu nu am solutii pana acolo. Dar ma gandesc oare de cate ori s-ar lovi daca ai lasa-o? Oare ii face placere sa o doara?

      0
  6. dia

    Acuma daca se lovesc cu capul de podea sau altele, eu zic ca e ok sa ii protejam si sa ii luam de acolo,bineînțeles explicându-le de ce facem asta… si sa le acceptam protestul..e f interesant cum răbdarea mea de cand am devenit mama s-a înzecit😁

    0
    • oana

      Da, asta am incercat sa facem, dar efectiv e impotriva vointei ei, am trecut printr-o faza in care se zbatea si plangea asa tare cand o tineam in brate ca aveam senzatia ca mai rau ii fac…e f. frustrant 🙁

      0
      • dia

        Stiu ca e foarte greu! Dar ce facem atunci cand vor sa meargă pe mijlocul șoselei? Un copil in plina criza de furie se poate lovi foarte tare… datoria noastră e sa ii protejam. Si crede-ma ca e mult mai bine in brațele tale decat cu capul spart…in plină criza de furie nu o sa își dea seama neaparat de cat ii doare si comportamentul lor nu e de manipulare… atâta timp cat tu ii explici si o protejezi si esti blândă e ok…mai e teoria ca, cu cat copilul se simte mai in siguranța, cu atât ca plange si protesta mai tare…

        0
    • Faza e ca daca sari, pac, ei au obtinut o reactie. Which is bad.

      0
  7. Bine scris! Doar ca eu am niste amendamente.
    La faza cu muscatul spre exemplu, eu una n-am ignorat. La prima muscatura si la urmatoarele doua -trei tentative i-am zis ca ”nu”, ”nu facem asa”. Ferm, fara loc de-ntors sau interpretari. Tonul spunea totul. E drept ca eram cu mult inainte de bebe cu capsa pusa pe chestia asta. De cand vazusem un copil de vreo 2 – 3 ani muscand un altul mai mic, de obraz, de i-a ramas amprenta intregii danturi perfect inscrisa pe obrazul celui mic. Iar reactia parintelui copilului care a muscat a fost una foarte relaxata insotita de explicatia ”asa mai face el uneori”, desi cel mic urla de durere. Am zis de-atunci ca al meu nu o sa faca asa nici macar uneori.
    Iar cand plange in incercarea vadita de convingere a adultilor (printre care si eu) intr-o anumita directie care nici macar nu e in beneficiul lui, cand deja am agreat (inclusiv cu el) ca lucrurile se intampla altfel, ii spun clar: ”plangi degeaba; la mine nu merge cu d-astea” si mai suspina de doua ori si se opreste.
    Cand e durere cu adevarat sau doar emotii pe care nu si le poate stapani ii spun, insa, ”plangi; daca simti ca te ajuta (sa te descarci), atunci plangi, sunt langa tine”.

    0
    • Ai avut tu noroc de copil, eu nu cred ca acelui parinte cu copilul uneori muscator i-a fost egal de la inceput..

      0
    • dia

      Mi se pare foarte normal sa folosești NU-urile in situațiile de genul… asta e ideea cu folosirea selectiva si nu de 100 de ori pe zi la chestii de genul: nu alerga, nu te urca, nu plange etc. Atâta timp cat esti blând dar ferm e perfect!

      0
  8. Si eu sunt total impotriva lui “nu mai plange” sau “nu mai fi suparat”, tocmai pt ca pe mine ma enerveaza maxim cand cineva imi spune asta!
    Singurul lucru pe care eu l-am facut diferit de ce ai scris tu a fost ca nu l-am ignorat niciodata cand plangea. Daca nu avea chef sa il iau in brate sau sa vorbim, doar ma asezam langa el pe jos si ii spuneam ca sunt acolo si poate veni oricand la mine.
    Ignor insa uneori crizele de genul “vreau acum..”, dupa ce ii explic in mod calm care sunt alternativele. Prin ignorat ma refer ca ii spun care sunt variantele si de ce nu se poate ce isi doreste, apoi il rog sa discutam. Daca nu vrea sa vorbim si prefera sa protesteze il informez ca eu nu pot continua discutia in tipetele lui, asa ca ori stam amandoi undeva pana se linisteste, ori poate continua scandalul, dar eu nu mai am ce sa ii raspund pentru ca nu imi pot schimba parerea. Am constatat ca uneori tocmai insistentele noastre cu explicatii prelungesc inutil criza, asa ca abordarea asta mai degajata ma ajuta sa nu ma enervez si cred ca il ajuta si pe el sa isi dea seama cum poate aborda problema.
    Dar asta acum, la 3 ani si jumatate. In perioada aia grea de la 2 ani stateam langa el la toate crizele de furie…

    0
    • eu simt că se răresc crizele de furie, ori o fi și asta o etapă 😛
      E bună ideea cu așezatul lângă el, aș putea face asta cu fermitate, fără să am vreo altă reacție. Good tip, you smart woman!

      1+
  9. O femeie

    Eu sunt aia cu ‘nu mai plange’…

    0
  10. Noi scoatem buba cu mâinile și o eliberăm. O lăsăm să plece. Toată. Tragem până pleacă toată. Uneori ascultă de vorbă bună și pleacă singură la prima rugăminte. Este un joc. Acceptăm durerea, dar îidăm o altă formă.

    0
    • Ce minunată idee!!! Îmi place mult mult de tot! Cam asta fac și eu când îi spun că așteptăm să treacă durerea aia mare și că eu îl țin în brațe cât așteptăm. Dar să o luăm să o scoatem noi e și mai bine, că simțim să facem ceva!

      0
  11. Ce articol misto! Stiam si aplicam cate ceva din ce ai scris.
    Imi pare asa rau ca nu pot veni si eu la conferinta!

    0
  12. Raluca Stoia

    Când Isabela (geamăn 1- nume de cod primit în maternitate) plânge cu furie si nici la mine în brațe nu vrea să se liniștească o pun pe jos(dacă suntem acasă si în cărucior dacă suntem în deplasare). Încerc să o pun într-o parte si eu lângă ea. 90% din timp se liniștește. Dacă e în picioare, de supărare, e în stare să se arunce pe spate.
    + cuvinte calme potrivite momentului declanșator :))

    0
  13. Raluca Stoia

    Când Isabela (geamăn 1- nume de cod primit în maternitate) plânge cu furie si nici la mine în brațe nu vrea să se liniștească o pun pe jos(dacă suntem acasă si în cărucior dacă suntem în deplasare). Încerc să o pun într-o parte si eu lângă ea. 90% din timp se liniștește. Dacă e în picioare, de supărare, e în stare să se arunce pe spate.

    0
  14. bunica cu bundita

    Ce ma emotionez cand imi aduc aminte de etapele astea!!!!Noi nu am avut la dispozitie nici o sursa de inspiratie sau de informatie!Am reactionat cum am simtiti!O data mai bine,alta data gresit!Acum aveti acest mijloc de comunicare care va ajuta mult!Sunteti minunati ca vorbiti intre voi si schimbati pareri!!

    1+
  15. Complimente pentru scriere.

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 204 queries in 0.401 s