Azi este ziua perfectă să te comporți ca cel care vrei să devii (P)

shutterstock_171503546

Uite, eu aș vrea să devin Angelina Jolie, doar că nu știu exact câtă ciocolată mănâncă ea pe zi. Și pe noapte. Mi-ar plăcea și milionară să devin, deja am început să strâng zerouri.

Scriu acest articol intenționat într-o marți. Dacă s-ar fi putut nimeri și într-o zi de 13, ar fi fost și mai pe gustul meu. Fiindcă m-am săturat de schimbări programate: de luni, încep cura de slăbire. De la întâi a lunii, îmi fac abonament la sală. De anul viitor îmi părăsesc amanta. De mâine încep să merg la biserică.

Ultimul pachet de țigări.

Ultima noapte împreună. Cu amanta, cu ciocolata, ce mai contează.

Și n-apuci să termini de gândit, că începi cu scuzele: Ba că lunea asta e ziua lu’ cutare și a adus tort la birou, nu era să lași în farfurie, ba că ești prea obosit de la alergat între întâlniri, nu mai poți alerga și prin parc, ba că nevasta e oricum plecată cu sorcova și nici Dumnezeu parcă nu mai e ce-a fost.

Pornind de la un serial la care am început să mă uit (Good behavior, cu Michelle Dockery, Lady Mary din Downton Abbey), m-am tot gândit zilele astea la felul în care (nu) se petrec schimbările în oameni. Deși ar trebui. [Aici e vorba despre o fostă pușcăriașă, eliberată condiționat pe bună purtare. Femeia iese din închisoare cu gândul de a-și recupera băiatul, care rămăsese în grija bunicii. Dar ea e o hoață prin definiție (bine, o hoață sexy, de care ajunge să-ți placă, deși ar trebui să o urăști, fiindcă numai prostii face). Ajunge să se încurce cu un criminal și, deși e mereu cu gândul la copilul ei, o dă din rău în mai rău. De ce nu poate sta locului? De ce nu își poate vedea de drum mai ales când miza e atât de mare? Copilul ei! ]

De ce nu ne oprim din mâncat otrăvuri, când știm că șaorma se depune pe vase? De ce nu ne mișcăm fundul de pe scaun, când știm că statul e boală curată? De ce nu ne lăsăm de fumat, când medicul ne sugerează? De ce ne încurcăm cu amanta, când e clar că nevasta o să afle.

Mi-a fost mult mai ușor anul ăsta să nasc un copil, să-mi dau demisia de la job și să mă mut în altă țară decât mi-a fost vreodată să renunț la ciocolată. Și sunt convinsă că aș putea-o lua de la capăt, m-aș mai putea muta de vreo cinci ori, aș mai putea face vreo trei copii și m-aș angaja astăzi. Dar, la ciocolată, aș renunța eventual de mâine ;).

Uneori, am senzația că oamenii vor să schimbe totul, dar, în același timp, vor ca totul să rămână la fel.

imagine via Shutterstock, femeie semnul ok

Articolul anterior

Te iubesc un pic mai mult de infinit

Articolul următor

Ce nu s-a scris în ghidul bunelor maniere

29 Comentarii

  1. Cristina

    Hei, si mie imi e mai usor sa fac anumite schimbari. Parca din cele mari. Schimbarile astea mici, cum ar fi 30 de minute de miscare in fiecare zi, sunt mai greu de facut.

  2. Ioana

    N-am auzit de serialul asta, dar michelle dockery imi place mult de tot! Trailerul pare interesant, asa e?

    • uită-te la primul episod. E foarte foarte tare. Detalii nu îți povestesc 🙂 (în România, la TV, se lansează pe 17 noiembrie, pe TNT)

  3. Fazele astea cu de luni, de maine, incepand cu data de intai nu le mai practic, dupa ce am vazut ca le lipseste finalitatea. Daca imi propun sa fac ceva, atunci e de acum 😀 Cea mai recenta reusita e ca am ajuns sa fac miscare (aproape) zilnic, un lucru la care am esuat ani la rand si din fericire, am gasit ce imi place si se potriveste cu programul meu. Pe lista de viitoare obiective e ultima tigara, dar si la acest proiect trebuie sa gasesc o abordare care sa fie ok pentru mine.

  4. Mada

    Uite eu acum am iesit de la sport – ala care-mi permite sa mananc ciocolata la care nicicum nu pot renunta. Cat despre serial, chiar cautam unul nou! Mersi de recomandare.

  5. Cris

    Tine de motivare, zic si eu. Sau de motivator :)) sotul meu putea sa se faca personal coach, pe el il aud mereu “dar nu ai zis ca nu mai mananci dulce seara/azi/ever?” si recunosc ca asa am reusit de multe ori sa pun in practica planul meu fictiv. Io nu renunt la ciocolata, doar ca mai rar si mai putin.

    • Pfoa, de cate ori nu mi-am propus asta cu voce tare si, seara, cand inevitabil ajungeam tot la ea…, cand H imi zice din astea cu “dar nu ai zis tu sa nu te mai las sa…”, faceam ca fiarele salbatice. Nu te puteai intelege cu mine. Stii care e faza? Se pare ca sarcina m-a vindecat de multi demoni. Nu insa si de pufarine :))

      • Cris

        Pai eu ii zic asa cu dedicatie: daca ma vezi ca bag ca sparta, adu-mi aminte ca te-am rugat sa imi spui sa ma opresc :))) si dupa ce imi zice de cateva ori, ma simt vinovata oarecum haha. Si hormonii mi-au calmat nervii, asa e 😉

  6. Eu sunt din gama alergicilor, care mananca 80-90% disciplinat. Nu pricep vaicarelile astea, mi se pare atat de simplu sa am grija de mine sa fiu sanatoasa (ca na, am fost deja la 7-8 dermatologi in Bucuresti, 2 alergologi, un pneumolog, generalisti fara numar etc). Si cazul meu e usor, am in jur persoane ce pt mananca fix 20 alimente, de la gustat au ajuns la soc anafilactic (si au peste 10 incidente de genul asta…).

    Cred ca multe persoane nu se iubesc suficient de mult pe ei si nici nu se respecta dar isi ineaca tristetile in mancare/bautura/tigari/delasare etc. . Mi-e mila de ei.

    • Asa este. Disciplina, disciplina. Cred ca e importanta miza. Ti-am mai zis cat te admir, da? 🙂

      • Nu ai ce sa admiri: alergia e o boala, mostenita. As fi preferat mostenire un cont sau niste oi. Pana cand nu am constientizat ca singura pot avea grija de mine, ca e musai sa citesc orice prospect: si la mancare, si la cosmetice (nu folosesc nici macar anti perspirant din motive de aluminiu) si evit medicamentele, ba chiar si la latexul din manusa dentistului fac alergie pe obraz de imi trece in cateva zile iritatia.
        Si ca mine sunt 20% din populatie, cu forme mai usoare sau mai agresive. Daca stiti vreunu in jur care ii cure nasul apa, stranuta des, curg ochii, se scarpina cam des etc. apai sa stiti ca nu e contagios – ci e de-al meu.

        Pana nu pierdem ceva, nu stim sa apreciem cu adevarat ce avem. Unii ajung sa isi piarda viata dar nu ar face efort sa slabeasca/lase fumatul etc. Si o zic tocmai ca fusei pe sectii de pneumologie… Din tot sufletul rog pe toti fumatorii de aici, nu va apropiati de un copil sub 6-7 ani, pana cand aparatul respirator e suficient de matur. (remarca din teste si studii din mai multe tari!, publicata pe asthma.org.uk, asthma australia, jama.com etc )

        • Vai, am avut un pacient, avusese cancer la gura undeva, ii rezecasera jumatate de mandibula, cu mari complicatii, in fine. Era operat de vreo 5 ani, mergea periodic la control. I-am zis, Mr. Smith -sau cum il chema- tu inca fumezi? (Wtf)
          Si mi-a zis ca da, he’s all cancer clear now.
          La nici un an, a venit inapoi, ca i-a recidivat cancerul, incepea radioterapia si avea nevoie sa-i fac si eu un control…
          🙁

  7. Si eu cred ca depinde de gasit o motivatie, dar si de acceptarea procesului si efortului. Nu e usor! Nu e confortabil! Nu e lejer sa ies din zona de confort si sa depun efort zi de zi, minut de minut. Uneori obosesc si imi vine sa dau cu caciula de pamant si sa trag pe Dumnezau de picior sa ne sfadim oleaca. Dar moama ce bine cand vad rezultate, ce creste respectul de sine ca mi-am depasit limitarile din creier, iar cel mai mare castig e in sanatate! iar aici se simte si financiar, si in timp.

    La noi in casa nu a mai racit nimeni de 6 ani. Ramane o casa cu o boala cronica, cu 2 alergici, un maratonist din ala de alearga la 1-5 gr pe ploaie afara. Calculati voi cati bani ati dat la farmacie in ultimul an si comparati cu noi care am dat zero. 0. Nada. Null. Si leucoplastele ne-au expirat acum 😀

    • Hai ca-i tare asta cu leucoplastele!

      Mi-ai amintit de prima mea cura de slabire, clasa a 9a. Mancam doar orez. (Nu intreba.)
      Si m-am nimerit prin metro, sectiune patiserie. Si tot asa ma sfadeam cu Dumnezeu in capul meu, de ce exista asemenea bunatati pe lume, daca eu nu am voie sa le-ating. Sau de ce exista si mie imi plac atat de tare :))

  8. Si eu pot face schimbari in viata mea. Aveam si eu in trecut obiceiuri proaste de a manca tot felul de prostii, dar acum mananc cat se poate de sanatos, fac sport, de fapt sport am facut cam tot timpul, si intradevar nu sunt bolnav.

  9. O sa ma uit la serial, multumesc de recomandare. Cat despre prostiile pe care le facem si le refacem, ce pot spune, e atat de usor sa ne mintim singuri, sa ne promitem ca e ultima data…

  10. Violeta

    M-am regăsit cumva în ce am citit, dar la naiba….taman la ciocolata nu vreau să renunț (și jur mănânc cu atenție ca nu cumva doamne păzește să dea diabetul peste mine). Te pup, numai bine.

  11. Ioana C

    Motivatia, fetelor! Desi, pentru copilul tau ar trebui sa fii capabila de orice, bun si rau.

    • Ideal, sa fie bun.

    • ma scuzati, dar cred ca motivatia sa slabesc/las fumatul pt altii nu e sustenabila la mine. Eu am grija de alimentatia mea, de sportul meu etc. in primul rand pt mine! pt linistea si o viata impacata, pt fericirea mea. Nu pot sa fiu happy cand ma doare ici colo si nici cand merg la doftor (sa ma scuze doamnele doctor de fata, dar eu am insomnii si inainte de a merge la dentist, chit ca e pt un control). Da, indirect ma gandesc cat sufera ecilalti cand eu sunt bolnava/imi tarai piciorul/ma auto ucid lent cu fiecare shaowrma inhalata.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 191 queries in 0.467 s