Și eu sunt o servitoare și nu mi-e rușine s-o arăt

[Spun asta apropo de articolul Danei Nălbaru, care a fost criticată de presa de scandal fiindcă a ieșit nemachiată și fără manichiura făcută…cu familia la o cafenea. Apoi, cineva i-a trimis Danei un mesaj în care îi spunea să se îngrijească, altfel riscă să o părăsească soțul. ]

Doamnelor și domnilor, ne revenim și noi un pic?! Hei, lume, soro lume, normalitatea e aia de pe fața Danei! Realitatea e aia pe care o vedem cu toții dimineața în oglindă! Numai în filme se trezesc femeile cu genele gata întoarse. Doar că atât de mult ne învârtim printre tencuieli, falseturi și extensii, încât am ajuns să nu mai facem diferența între una și alta! Să nu mai știm care e adevărul! Și să pedepsim oamenii pentru că arată cum arată ei și nu cum vrem noi să arate. Viitorul nu e al celor cu sprâncene tatuate și buze injectate, credeți-mă. Fiindcă lumea se plictisește ultrarapid de același lucru din nou și din nou, la fiecare colț de stradă. Și, fără să vrem, aici vom ajunge, la oameni care vor arăta la fel: aceleași sprâncene pătrate, aceleași buze umflate, aceleași unghii gelate.

Știți postările alea penibile de pe facebook ”no make-up selfie”, în care femeile sunt PROVOCATE să se fotografieze în starea lor naturală, adică exact așa cum arată ele, fără filtre, fără pudră, fără anticearcăn. Pfoa, ăsta da curaj 2.0!

Îmi imaginez cum i-au picat Danei acele poze și comentarii. O fi deschis femeia la un moment dat telefonul (poate era chiar pe wc în cele 2 milisecunde de pace, ori poate era pe drum din dormitor în bucătărie, după ce-o fi adormit un copil și alăptat pe celălalt, ori legănat pe unul și spus poveste celuilalt, ori poate era după ce tocmai și-a terminat curățenia, ori vasele de spălat, ori strâns jucăriile, ori alergat cu copiii, ori desenat stele de mare, ori spus ghicitori, ori repetat vreun cântec, ori înregistrat vreun album … ori…ori…) și-o fi văzut. Apoi, mai citește și mesajul binevoitoarei, prezicătoare a viitorului femeii nemachiate, părăsite de bărbatul ei. (Părerea mea e că un astfel de mesaj jignește profund o mare parte a soților noștri, și anume pe toți aceia care nu ne iubesc doar pentru felul în care ne fixăm buclele, ba unii dintre ei declară deschis că ne preferă chiar mai ciufulite, nici pentru felul în care ne împodobim unghiile – ba mulți declară că ghearele de zgripțuroaică scăpată prin sclipici îi sperie, nici pentru felul în care ne tencuim fețele – ba mulți declară că straturile groase îi de-a dreptul îngrozește ).

Nu știu dacă Dana o să citească articolul ăsta. Dar mi-ar plăcea să mai audă o dată că aia e normalitatea. Pe care o vezi când te uiți în oglindă.  Mi-ar plăcea să audă că și eu sunt o servitoare pentru copilul meu. Nu sunt una foarte organizată,  e drept, dar mă orientez bine; nici nu prea gătesc pentru bărbatul meu, dar îl aștept cu zâmbetul pe buze; nici nu îi calc cămășile la timp, dar inventez soluții rapide. Pruncul e curat, mâncat, distrat, în curând și diversificat. Aș vrea ca Dana să știe că prima dată când m-am machiat după ce l-am născut pe Tudor, am făcut alergie de la fard, atât de mult timp trecuse ori atât de tare se învechise. Aș mai vrea să știe că am aceeași pereche de pantaloni scurți, pe care-am purtat-o toată vara, nu din lipsă de imaginație vestimentară, ci fiindcă imaginația mea e redirecționată. Să știe că mă străduiesc să mă spăl zilnic pe dinți, nu să-mi pudrez nasul. Că mă gândesc cum să-mi împart timpul ca să-mi ajungă de-un duș, nu de-o manichiură. Că unghiile mi le tai pe genunchi, uneori nici pe toate în aceeași tură.

Și aș mai vrea să știe că, întotdeauna, sub o perfecțiune frumos afișată zace o mare problemă îngropată… sub straturi mii de fond de ten și gel de unghii semipermanent.

imagine via Shutterstock, realitate

Dacă doriți să aflați când scriu, vă invit să urmăriți pagina de facebook a blondelor.