Tăierea întârziată a cordonului ombilical

shutterstock_104144960 (1)

Cu bucurie, am constatat că e o practică uzuală în maternitatea unde am născut. Mă documentasem înainte pe subiect şi am citit despre riscurile şi beneficiile acesteia.

Ştiţi cum, în toate filmele arată: se naşte copilul şi, pac, sari cu clamparea cordonului ombilicat şi tăierea lui. Ei bine, cele mai recente studii recomandă o perioadă de aşteptare de până la 1-3 minute, într-o sarcină sănătoasă, unde bebeluşul nu prezintă alte riscuri. Royal College of Obstetricians and Gynaecologists (RCOG), adică Colegiul Regal de Obstetrică şi Ginecologie face această recomandare în februarie 2015. (Citiţi articolul pe site-ul oficial aici.) El defineşte orice clampare înainte de 30 de secunde ca fiind “imediată”, tot ce trece peste 2 minute abia se poate considera întârziată. Ba mai mult, NICE guidelines (national institue for clinical excellence -un fel de biblie al protocoalelor clinice în UK) recomandă medicilor şi moaşelor să sprijine mama pentru clamparea întârziată cât de mult aceasta doreşte. Se poate inclusiv lăsa cordonul până nu mai pulsează.

WHO (world health organization) spune chiar mai mult: şi în cazul unei mame infectate cu HIV, unde riscul contaminării bebeluşului cu HIV creşte prin întârzierea clampării, beneficiile sunt mai mari decât riscurile. Deci merită întârziat. Articolul aici.

Pe de altă parte, tot WHO atenţionează a nu se confunda întârzierea tăierii cordonului ombilical cu mulsul sângelui din acesta spre bebeluş. În acest sens, nu există studii suficiente.

Un termen mai potrivit şi foarte des utilizat a devenit “clamparea optimă a cordonului ombilical”, mai degrabă decât “întârziată”. După expluzie, bebeluşul se poate aşeza pe abdomenul mamei până se scurg cele câteva minute.

Beneficiile tăierii întârziate a cordonului ombilical

  1. Bebeluşul beneficiază de o extraporţie de sânge. Ca să ne înţelegem, cantitatea de sânge a bebeluşului e oricum foarte mică. Ceva în plus (aproape 50%) îi este benefic. Un studiu arată că volumul de sânge neonatal a fost cu 50% mai mare în cazul bebeluşilor care au beneficiat de  clamparea întârziată a cordonului ombilical. Se pare că îi asigură o cantitate mai mare de fier, o oxigenare mai bună a ţesuturilor şi o tranziţie cardiopulmonară mai uşoară. În special pentru bebeluşii născuţi prematur, un volum sangvin crescut este un real beneficiu (există mai mult sânge pentru plămâni şi inimă).
  2. Mai multe celule stem: se ştie că sângele din cordonul ombilical este foarte bogat în celule stem. De asta, unii părinţi aleg să preleveze acest sânge şi să stocheze celulele respective într-o bancă privată de celule stem.  “Concentraţia celulelor stem în sângele fetal este mai mare decât în oricare altă perioadă a vieţii. Tăierea imediată a cordonului ombilical lasă aproape o treime dintre aceste celule importante în placentă.” (sursa) Rolul lor este esenţial în dezvoltarea sistemelor imunitar, respirator, cardiovascular, nervos central şi multe altele. Mai ales bebeluşii care au trecut printr-o naştere grea, eventual care au fost privaţi de oxigen sau au suferit traumatisme cerebrale pot beneficia de aceste celule stem minunate.
  3. Scade riscul anemiei la bebeluş. Laptele matern este oricum sărac în fier (ceea ce poate avea legătură cu inteligenţa naturii de a şti că bacterii precum E.coli se hrănesc cu fierul din tractul intestinal), însă fierul e foarte important când e stocat în alte părţi ale organismului. De exemplu, poate avea un rol important în dezvoltarea creierului la copil. (citiţi aici mai multe) Aşadar, această transfuzie naturală de sânge s-a dovedit că poate suplimenta rezervele de fier cu 27-47 mg în primele 6 luni de viaţă (sursa). Un alt studiu a găsit că bebeluşii ai căror cordon ombilical a fost tăiat imediat aveau un risc de două ori mai mare pentru anemie la 3-6 luni, comparativ cu bebeluşii la care s-a întârziat clamparea cordonului ombilical. (sursa)
  4. O mai bună dezvoltare psihomotorie: există dovezi care arată, câţiva ani mai târziu, o amplificare în dezvoltarea neuromotorie la copiii care au beneficiat de tăierea întârziată a cordonului ombilical. Se pare că acele câteva minute în plus au determinat aptitudini sociale şi motorii mai avansate comparativ cu copiii la care cordonul ombilical a fost tăiat în primele 10 secunde. Rezultatele însă nu arată nici o diferenţă de IQ. (sursa)
  5. Şanse mai mari pentru prematuri: La bebeluşii născuţi prematur, la care s-a întârziat clamparea cordonului ombilical, s-a constatat: “că au avut o presiune arterială mai bună în zilele imediat următoare naşterii, că au avut nevoie de mai puţine medicamente pentru a le menţine presiunea arterială normală, au necesitat mai puţine transfuzii sanguine, mai puţini au suferit hemoragii cerebrale şi au avut un risc scăzut de enterocolită necrozantă, o afecţiune care le poate pune în pericol viaţa.” (sursa)

Riscurile: 

  • Icter – se face din cauza numărului crescut de celule roşii, care determină depunerea bilirubinei în ţesuturi. De obicei, se tratează cu terapie cu lumină, iar complicaţiile sunt foarte rare.
  • Policitemia -este o boală de sânge definită printr-un număr crescut de eritrocite, adică celule roşii. La bebeluş, poate cauza formări de cheaguri, stres respirator sau chiar infarcturi. Însă există studii (un exemplu aici) care, deşi au găsit un număr crescut de celule roşii la bebeluşii respectivi, nu le-au corelat cu alte complicaţii.
  • Nu întotdeauna se pot preleva celule stem pentru stocare într-o bancă privată. Deşi, depinde de experienţa medicului şi de cantitatea de sânge existent. Unii, acceptă o întârziere de 60 de secunde până la tăierea cordonului. Aici e probabil decizia părinţilor. Ce preferă aceştia: ca bebeluşul să beneficieze de tăierea întârziată a cordonului ombilical sau să aibă stocate celulele stem într-o bancă? Aici e o întreagă altă discuţie, la care vom ajunge într-un articol viitor.

Dacă mai aveţi răbdare după toate astea, urmăriţi-l şi pe tipul ăsta, e medic, cu temele făcute. Aduce nişte argumente valide şi le întoarce pe toate părţile mult mai bine decât mine.

Iar, în final, vă spun că nu vreau ca acest articol să nască vreo vină în acele mame care nu au avut informaţia la timpul potrivit. Nici vreo presiune pe cele care o au acum şi urmează să nască. Luaţi-l doar ca pe o informaţie, un posibil beneficiu. Vorbiţi cu medicul dv despre asta, vedeţi ce vă sfătuieşte. Îi puteţi arăta chiar şi acest articol, este bine documentat, cu referire la studii seriose de pe pubmed şi cochrane review. Eu cred că nu e ceva foarte complicat de implementat în rutina medicilor, ce mi-s 3 minute în sus sau în jos?

Naşteri uşoare şi pui sănătoşi să aveţi!

imagine via shutterstock, bebelus cordon ombilical

Articolul anterior

Ce-i greşit în poza asta?

Articolul următor

Să-i apreciaţi pe bunicii copiilor voştri

  1. acum 8 ani nu se practica in Romania ….

    0

  2. Io n-am nicio problema. Am prelevat celule stem, deci probabil au taiat cat mai repede. Nu stiu sigur, ca eram preocupata de urlatoarea mica, nu de cordon. Cat despre dezvoltarea psiho-motorie, probabil ar urca pe pereti ca spiderman si ar preda teoria relativitatii la 2 ani in cazul respectiv. Nu zic sa ma laud, copilul chiar s-a dezvoltat extrem de frumos si aparent nu-i nici chiar proasta. Asta cu tot cu lapte praf, nastere prin cezariana si probabil cordonul taiat cat de repede. 😀

    3+

    • Nici la mine nu cred ca au mai asteptat, fiindca am facut cezariana de urgenta. Plus, sunt multi copii geniali nascuti cu tehnici de acum 30 de ani, uita-te la noi 😉

      2+

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 179 queries in 0.254 s