Cea mai deprimantă zi a anului

Monica îmi zicea azi la telefon că e oficial. Astăzi Ieri a fost cea mai deprimantă zi a anului. Susţin şi înţeleg acest titlu, fiindcă încă nu ştiu de unde am cules forţa de a mă scoate de sub plapumă azi-dimineaţă.

A fost atât de bine la Sibiu.

• La volanul celei mai frumoase maşini din lume, încă simt că nimic nu e imposibil şi că mai sunt multe de cucerit. În patul cel de la Sibiu, tot mai dorm somnul cel mai dulce, deşi sincer mărturisesc o teamă că ai mei se pregătesc să renoveze. Adevărul e că-n camera mea încă e cu tweety pe pereţi şi dulapul e galben cu albastru.
• Mâncarea gătită încă vindecă oamenii, mai ales cea gătită cu drag. Mama mi-a zis că nu-mi iasă tocăniţa fiindcă n-are spirit. Că trebuie să mai pun încă ceva pe lângă ceapa aia urât mirositoare în cratiţă. Doar că mie atâta nu-mi place putoarea care se face în casă şi-mi intră în păr, încât nici să povestesc cu drag despre tocăniţe nu pot. Noroc că iubitul mă iartă şi-şi rabdă dorurile de mâncare tradiţională până ajunge la mama lui acasă.
• Unele lucruri nu se schimbă niciodată. De fiecare dată când mergem acasă, eu dorm la părinţii mei, el doarme la ai lui. Şi bunica mă ceartă pentru asta. Întâmplarea frumoasă face că în avionul spre Sibiu ne întâlnim cu doi consăteni plecaţi de vreo 16 ani în SUA. (Căsătoriţi de vreo 20, dacă nu greşesc, Liliana. ) Care încă dorm – fiecare la mama lui când vin acasă, la Sibiu.
• Pentru nuntă n-am rezolvat mare lucru, de revelion am stat mai mult în cameră decât la petrecere (eram cu laringită şi tuse, de nici acum nu ştiu dacă noi chiar am povestit în noaptea aia sau doar mi s-a părut, de la febră), finuţa nu mi-am văzut-o şi cred c-am băut mai multă cafea în oraş decât cu mama. Noroc c-am zăcut beteagă o zi întreagă, că altfel nu m-ar fi prins 24 de ore la domiciliul din buletin. Am redescoperit ciorba de perişoare (printr-o întâmplare, de am ajuns după aia să mănânc toată oala) şi-am schimbat ţinutele mai mult decât le schimb în Sheffield într-un anotimp. Bluzele, mai exact, că-n rest nu vă imaginaţi rochii lungi, cu spatele gol. Nu de alta, dar la cum behăiam pe sec, de şale am avut o grijă deosebită vacanţa asta!

Singura parte bună a întoarcerii la normalul nostru deprimant e că întotdeauna, când se apropie ora de plecare, ne bucurăm că mergem împreună şi nu separat. Că una e când tu părăseşti şi alta e când eşti cel părăsit. Deşi nu recomand nici o

variantă. Rezoluţia lui 2014 e să fim mai aproape şi mai bogaţi. Dacă rezolvăm geografia, vine şi bogăţia la pachet. Fiindcă tare sărac e omul singur şi deprimat în prima lui zi de lucru.

Spor la treabă! Mâine nu poate fi decât mai bine. Doar cea mai deprimantă zi tocmai s-a terminat 😀

foto 1