Primul pacient care mi-a ghicit originea

..şi-apoi a refuzat tratamentul.

În timp ce vorbeam cu ea, nu-mi venea să cred! O tanti la vreo o sută cinşpe ani, toată înzorzonată şi pictată pe figură. Abia

am salutat-o şi-am poftit-o în cabinet, că deja m-a şi-ntrebat de unde sunt. Aşa că am rugat-o să ghicească, asta fac de fiecare dată, e o poezie care-i implică şi distrează grozav pe pacienţi. Pe cei cărora le pasă.

Doar că ăsteia îi păsa atât de mult, încât a cerut alt dentist. M-a mai întrebat câţi ani am, că par prea tânără să fiu medic. E drept, aveam părul prins în coadă, ceea ce n-am mai făcut niciodată, fix din acest motiv. Dar e atât de comod şi de practic să nu-ţi sară multiple mostre de sânge şi salivă în plete, mai ales că pe blond se vede! În fine…

Nu m-am înţeles cu ea de nici o culoare, a intervenit şi asistenta, a asigurat-o că sunt capabilă să-i curăţ jegul de pe dinţi, dar tanti nimic. N-am mai avut până acum pacient, care să se poarte aşa urât cu mine. Dar nici să-mi ghicească România din paşaport.

Nu m-a deranjat, doar m-a întristat.

 

Articolul anterior

Batman 3, acest anti-Chuck Norris de culoare

Articolul următor

Când nu te laşi să-ţi fie dor

39 Comentarii

  1. Ruk

    Hei, imi pare rau ca a trebuit sa treci prin asta, asa sunt oamenii…unii mai incuiati la minte, unii mai destupati… considera ca s-ar putea sa nu fi fost ultima data…inca o data, imi pare tare rau! Te imbratisez

    0
  2. poate pe viitor va avea niște probleme grave și foarte dureroase. tot atunci, mi-aș dori să aibă în apropiere numai dentiști români

    0
  3. Hmmmm, ahai ca m-a amuzat, m-a pus pe ganduri si m-a intristat articolul tau. Se intampla prea des poate sa fim judecati dupa aparente si mult prea des dupa buletin. Si e trist. Cica traim o democratie in care nu credem in rasism, dar il practicam de fiecare data cand avem ocazia.

    Dar asta e alta discutie trista. Tot ce tre’ tu sa intelegi este ca esti tanara, frumoasa si unii chiar nu-si merita toti dintii (asta ca sa fiu rautacioasa :P).

    Zambetei, Miruno 😀

    0
  4. Hehe, copila, stii ca padurea romaneasca are uscaturi mai mult ca media. E trist, da, cand dam de ele, dar eu zic sa le punem pe foc, pe focul mintii noastre ca sa se mistuie si sa nu ne mai chinuie.

    0
  5. Ina

    Asta e un lucru foarte trist. Si nedrept, pentru ca toti cei care ati reusit sa ajungeti acolo munciti mult si trebuie sa faceti fata nu doar exigentelor unui alt sistem de sanatate, dar si distantei de casa, de cei dragi…. In fine, probabil ca trebuia sa treci si prin asa ceva pentru a deveni un om mai intelept.

    0
  6. Eu nu văd nici un motiv de întristare. L vârsta aia e normal să mai ai probleme cu capul :), mai grav e când vine cineva de 30-50 de ani și-ți spune asta…
    @iulia și pădurea englezească are uscături 🙂

    0
  7. )) yo medic dentiist ((sa iti zic eu ce am patit? in romania? am mers intr-un sat , primaru :tudom magyar yo : stiu ceva…. primaru : aci tb sa stii bine.. yo ; sstiu . primaru : foga fáj ce medicament dai, yo : am inteles ca va doare picioru dar nu stiu sa va zic in maghiara ce va dau va scriu reteta. ce traim in tara iancului si ei?

    0
  8. Liviu

    Si romanca, si tanara si blonda (aici s-a cenzurat probabil). Un blog ‘Si romanii sunt dentisti’?

    0
  9. Ti-o dat unfollow!

    0
  10. Madalina

    da, trist si aici sentimentul cand citesc … desi am avut si eu experiente, nu acum si aici ci mai demult si pe la sud. apoi vin insa altii care repara totul, pana data viitoare cand iti amintesti sau traiesti.

    0
  11. Ruk, merci pt mesaj! Am depăşti momentul, dar şi când îmi amintesc mă enervez la loc.

    daniel, n-avea nimic baba, doar fiţe-n cap.

    Georgiana C, :)) culmea e că asta se întâmplă în poate cea mai “politically correct” ţară din lume.

    Iulia, ştiu. Dar eu am terminat o facultate şi sunt în ţara asta ca să muncesc. Individa respectivă, plină de zorzoane de aur, nu gablonţuri, era pacient care nu plăteşte tratementul, fiindcă e “exempt”. Adică, are o grămadă de beneficii de la stat. Adică, din taxele mele de român muncitor, statul britanic îi plăteşte ei beneficiile. Deci nu ştiu cine ar fi mai îndreptăţit să se uite urât la cine.

    Ina, m-a întristat şi m-a enervat că mi-am pierdut vreo oră aproape să-i explic idioatei, care se făcea că nu înţelege ce zic, asistenta trebuia să repete totul. A luat o atitudine din aia de profesoară la clasă (şi asistenta mea e tânără) şi făcea pe deşteapta cu noi. Am încercat să glumesc, s-o întreb ce mama măsii vrea, că, până la urmă, dacă mi-ar fi zis din start că vrea la altul, mi-ar fi scutit ora aia, în care aş fi putut vedea alţi pacienţi normali la cap.

    Groparule, block de-a dreptul!

    ex-silentio, nu avea probleme documentate medical, crede-mă. Am enervat-o că i-am pus toate întrebările alea din anamneză, dar e important să ştiu dacă pacientul are vreo altă boală când mi se aşează pe scaun. Plus, e obligatoriu să fac asta.

    daniel, nu te supăra pe maghiari, foarte mulţi nu ştiu româneşte. Culmea şi off topic, într-a şaptea am fost la olimpiada naţională la română în Miercurea Ciuc! :)) Şi la o covrigărie, vânzătoarea n-a vrut să ne servească, pentru că nu vorbeam maghiară. Şi cică nu ne înţelegea ce zicem. Haha, de parcă-s aşa multe variante la covrigărie! :))

    Liviu, bună idee! :))

    Tudor, 🙁

    0
  12. Ce sa iti spun, aceeasi situatie este si la mine si tare m-am necajit de multe ori… am 25 de ani dar lumea zice ca arat de maxim 20, unii isi dau cu parerea ca as fi chiar minora (cand am nascut am primit de zeci de ori intrebarile astea 2 chiar in maternitate, de la medici si asistente: “Sunteti majora?”, “Sunteti casatorita legal?”).
    La inceput am luat-o ca pe un compliment, apoi m-am lovit de partea practica a situatiei, in special la job: lumea nu are incredere in tine daca esti prea tanara. La serviciu mi-a luat ceva timp sa dovedesc ce stiu, cred ca ar fi durat mai putin daca as fi parut mai in varsta. Insa cand reusesti sa te impui, lumea trece peste aspectul fizic si te trateaza strict dpdv profesional. Iti doresc sa ai cat mai putini pacienti superficiali, care nu stiu sa treaca dincolo de aparente.

    0
  13. Mădălina, da, normal. Ai şi tu dreptate. Că de cei drăguţi n-am scris. Sau ba am scris o dată. Dar oamenii, în general, sunt fff drăguţi şi amabili. Pacienţii sunt foarte toleranţi.

    0
  14. Klara, merci frumos. Mă străduiesc cu extra make up, dar mi se duce urgent de pe faţă, fiindcă pun masca atunci când lucrez şi etc… transpir. În fine. Am dovedit şi eu ce ştiu şi că pot, însă cu fiecare pacient tb să dovedesc din nou… parcă o iau de la 0 cu fiecare..

    0
  15. Ali

    Mie nu mi se pare ca sunt rasisti si intr-un fel le dau dreptate. Nu e vina lor, e vina unor romani care au cutreierat prin Europa si numai civilizat nu s-au comportat.
    Tu ai noroc ca esti blonda. Situatia devine un pic mai complicata intr-o tara de blonzi cu ochi albastri daca ai par inchis la culoare si o piele nu tocmai ca laptele ca a mea. 🙂

    0
  16. hmmm, cred că întorci nişte priviri pe stradă! O blondă printre blonzi şi roşcovani, se pierde, crede-mă! ;P

    0
  17. Ali

    Le mai intorc. 🙂 Unii mai si tipa… Dar nu o sa locuiesc vesnic in tara asta si gandul asta ma face sa ma simt un pic mai bine! 🙂

    0
  18. Uf, mai copila, problema ii la ea in cap. Pot paria ca daca nu stia, ar fi spus ca.i f multumita.

    Stiu ca nu suna f bine, insa te vei mai lovi de astfel de incuiati. Insa asa cresti.

    Eu o tot patesc, chiar si la mai bine de un an de cand sunt printre straini.

    Felicitari pentru ca ai stiut sa te comporti ca un profesionist. Si Om.

    0
  19. probabil o s-o mai păţesc şi eu..

    0
  20. Lavinia

    :((( Fuck her! Trebuia sa ii arati ca ii cunosti limba si jargonul chiar daca ea habar nu are de ale tale si poate si-ar fi dat seama ca te duce mai mult capul decat crede ea. Si poate mult mai mult decat ea.

    0
  21. brontozaurel

    Imi pare rau ca ai patit tu asta, insa nici pe ea nu pot sa o condamn.

    E foarte usor sa condamni prejudecatile si sa uiti ca, de foarte multe ori, sunt chiar foarte bune. Sunt mecanisme de aparare. Si functioneaza. Gandeste-te la momentul in care iti asiguri cu mana geanta pe undeva prin aglomeratie in centrul Bucurestiului.

    Daca alegi sa treci peste ele, sa ignori toate beculetele rosii care se aprind, toate alarmele care suna… s-ar putea ca la sfarsit sa te bucuri ca ai facut asta. Dar la fel de bine se poate intampla sa te coste enorm.

    Unii oameni nu sunt dispusi sa riste. Atat.

    Si da, de fiecare data trebuie sa o iei de la zero sa dovedesti ce poti. Indiferent de domeniu. You’re the winner only until the next race, that’s what they say in motorsports. And there will always be people to criticize moves, analyze gestures, reasons, alternative outcomes should you have done something different at a certain point…

    Aia e.

    0
  22. mo

    holy shit!
    dar cel mai important: seful tau cum a reactionat?
    si apropo de aratat ca la 15 ani, i’m feeling you. si la mine conversatiile pe santier merg dupa regimu “a si tu faci practica?” “nu, lucrez” “ca ce?!” “arhitecta” “… pardon”

    0
  23. theo

    Daca pui in balanta un pusti de 6 ani “zâmbind cu toţi ochii ăia verzi” si “o tanti la vreo o sută cinşpe ani” plina de hachiţe, vei vedea ca nu trebuie sa-ti faci atatea probleme… dupa “asta” urmatorii pacienti or sa ti se para mult mai draguti.
    Nu e tot timpul vreme buna, din cand in cand mai si ploua (desi inteleg ca acolo predomina ploaia)… dar cum zicea Creanga:”Ieşi copilă cu părul bălai afară şi râde la soare poate s-o îndura soarele de zâmbetul tău!”

    0
  24. Tot ce ii putem dori cu drag estte o carie mare cat creierul ei. sunt rau, dar tanti aia nu stie ca destui romani fac treaba pre bun a pentru bani putini pe tot feluld e functii. Hai mars. Eu m-am suparat la faza asta. Baba xenofoba, pfff.

    0
  25. Lavinia, eu am dovedit altora ce şi cât pot, de asta sunt în poziţia aia. De babe nemulţumite să se ocupe alţii.

    brontozaurel, mda, nu e chiar aşa. Incidente şi accidente se pot întâmpla şi unui medic experimentat, niciodată nu e 100% nimic până la urmă. Dar aşa cum i-am zis ei, nici eu nu pot lucra liniştită când văd cum îi ia pulsul la goană prin piele.

    mo, n-am apucat să-i spun şi nici nu cred că o voi face. Am trimis baba la o altă colegă pentru un motiv foarte bun şi credibil, n-am nevoie să ştie că pacienţii mă refuză pentru că sunt româncă şi tânără. nu e ca şi cum poate lua vreo atitudine.

    theo, da, ştiu. Şi sunt mult mai mulţi cei care mă complimentează şi mă iubesc. baba asta e una singură.

    Manuel, ba să nu-i dorim probleme mari, că am trimis-o la o colegă şi bună prietenă de-a mea, nu aş vrea să-i facă şi ei capul calendar. 😛

    0
  26. brontozaurel

    Bineinteles. Eu spuneam doar ca indiferent de “track record”, nu vor fi tolerate. Nici macar nu trebuie sa fie reale, e suficient sa existe in mintea celui care critica. Iar daca ai un pacient care porneste de la “I don’t trust you creeps, you’re all the same”, aluia ii e usor sa interpreteze orice aiurea. Unora reusesti sa le schimbi parerea, da’ mai sunt destui si cu idei scurte si inflexibile… asa ca baba.

    In cazul asta, eu ma bucur ca baba a vrut alt dentist. Nu te mai freaca pe tine la blond 🙂 Ea nelinistita ca esti romanca si tanara, tu nelinistita ca e ea nelinistita = nervi tocati de ambele parti = not good.

    0
  27. Sper sa fie primul si ultimul pacient de acest gen!
    La cei 100 de ani ai ei…poate ca nu avea toate tiglele pe casa. Nu toti imbatranesc ca bunica ta!

    0
  28. adriana

    Ah! Ce-as vrea sa arat ca la 20 de ani!

    0
  29. de departe

    Foarte aiurea comentariul tau apropos de faptul ca statul britanic ii plateste unui cetatean tot felul de beneficii, din taxele pe care le platesti TU. Arogant si pe langa realitate, cum ii sade bine romanului. Nu ai nici o idee ce a facut “baba” aia in cei “o suta cinspe” ani de viata acolo si de ce i se platesc beneficii. Tu esti acolo de foarte putin timp, vii dintr-o tara al carei nume are rezonanta internationala mai mult negativa si nu esti o somitate in materie de stomatologie. E dreptul “babei”, mai ales la varsta ei, sa fie suspicioasa si sa refuze sa o tratezi. Din relatarea ta n-am inteles ca ea sa te fi jignit in cursul discutiei, tu de ce postezi si comentezi astfel? Esti o straina in tara aia si pentru multi o sa ramai o straina si cand o sa ajungi tu la varsta “babei”, o sa porti zorzoane de aur si n-o sa mai ai capacitatea de a judeca foarte limpede. Asta face partea din realitatea emigrantului, doar nu te-ai asteptat ca toti de acolo sa te idolatrizeze din momentul in care ai pus piciorul pe pamant britanic.

    0
  30. Socrates

    Mâine, poimâine o să comparăm frecăngeala de la Davila cu Oxford sau Cambridge şi o să ne mirăm de ce ne tratează străinii cu sictir. 😀

    0
  31. de departe, adevărul e că oamenii în zona asta sunt foarte foarte amabili şi toleranţi, mai mult decât m-aş aştepta sau mai mult decât aş fi eu probabil, dacă aş fi în locul lor.
    Problema cu sistemul stomatologic din ţara asta e alta, dar e atât de mare, încât n-are rost să ţi-o povestesc aici. Iar babele, indiferent de zorzoane, n-au nici o vină. Doar că nu poate ea, dintre zorzoanele ei, să-mi aprecieze mie calitatea profesională. Până să ajung în faţa ei, am trecut de nişte autorităţi reale şi am trecut greu, să ştii.
    Însă şi pentru mine e important ca pacientul să aibă încredere în mine, altfel lucrurile n-au nici o şansă de a ieşi bine.
    Cât despre beneficiile astea, crede-mă că 80% dintre pacienţi le au. Statul încurajează lenea în ţara asta. Primul ex care-mi vine în minte e că dacă eşti tânără, necăsătorită şi faci un copil, ţi-ai asigurat ajutor social pe viaţă. How cool is that.
    Şi da, m-am simţit umilită, pentru că mi-a vorbit urât. Dar na, poate meritam asta. Că, deh, sunt româncă şi tânără pe deasupra.

    Socrates, celor cu intoleranţă faţă de medicii tineri doar medici bătrâni le doresc. Să vadă cum e.
    Să dacă tot eşti isteţ, află că am primit un job în altă parte, în principiu datorită faptului că-s de la Davila şi nu de la Oxford. Tipul care-mi oferă jobul e un fost profesor băştinaş, care a zis că-i evită pe tinerii englezi, fiindcă ăia au impresia că le ştiu pe toate. Şi că doar cei din estul Europei îşi cunosc lungul nasului şi doar lor nu le e ruşine să întrebe. Chiar şi după calificare. E atât de diferită teoria de practică, încât te-ai înspăimânta.

    0
  32. Socrates

    Eu zic că ăla a vrut mai mulţi bani decât tine şi profu’ te-a minţit frumos cum că eşti om de nădejde.

    0
  33. catalin

    Trebuia sa-i spui ca medici britanici nu sint, ca nu-si mai bate nimeni capul cu medicina cind poti sa stai cu ajutor social.

    Mai ce pacienti nasoi ai, eu as veni pe la cabinetu’ tau si asa, fara sa ma doara dintii 😀

    0
  34. catalin

    @ de departe: misto idiotenii debitezi, de ce te-ai oprit?

    Daca cineva in Anglia e lasat de capul lui sa practice medicina, inseamna ca a trecut niste examene. Ce crezi, ca vine orice bou ponta care a copiat in facultate in Romania si se face medic in Anglia?

    In al doilea rind, baba din poveste nu s-a dus la un medic cu renume (pe care probabil ar fi trebuit sa-l plateasca de 3-4 ori mai mult), ci a venit unde era mai ieftin. Putea foarte bine s-o lase pe copila s-o trateze si eventual, dupa prima sedinta se ducea cu radiografiile la altcineva si cerea o alta opinie, daca nu avea incredere.

    0
  35. catalin

    Auzi blonduto, o intrebare serioasa (pe bune): la ce e bun un irigator bucal? Tu il recomanzi? Mie mi-a zis doctorul de el, cam mereu fac carii care pornesc dintre dinti, pe unde nu ajunge periuta. De spalat ma spal des, ba chiar prea tare, ca mi-am dezgolit putin dentina la un colt.

    0
  36. Poţi încerca, asta cu siguranţă. Foloseşte-l vreo 3 luni şi vezi ce rezultate ai.
    Însă ca protecţie anticarii mai poţi folosi o pastă de dinţi cu conţinut crescut de fluor şi o apă de gură cu conţinut ridicat de fluor. Cred însă că ai nevoie de reţetă de la medic pentru ele. 5000ppm fluor.
    Există studii multe care arată o eficienţă enormă ale acestor produse.
    Şi încă ceva: ultimele studii spun să nu clăteşti gura după ce te-ai periat. Tocmai ca să rămână pasta pe dinţi şi să-i protejeze. Eu nu ţi-aş recomanda să faci asta, ba să clăteşti bine de tot, dar eventual, să aplici apoi, cu periuţa curată, în cura curată, puţină pastă, care să rămână pe dinţi.
    Ce mai poţi face, dacă problema e între dinţi, e să foloseşti aţa dentară (ca să nu rămână resturi) şi să îmbunătăţeşti tehnica.
    Îmi pare rău să aud că ai carii. Ştii, unii oameni se spală din an în Paşti şi nu au o gură varză, iar alţii… e foarte multă ereditate la dinţi, dar asta nu înseamnă că avem o scuză să-ţi neglijăm! Succes, Cătăline!

    0
  37. catalin

    A, hai sa-ti dau un link interesant. Un studiu serios, facut prin 1940, cind inca mai existau oameni care mincau sanatos si pasta de dinti nu se inventase. Arata destul de clar ca alimentatia moderna (zahar + faina) duce rapid la aparitia cariilor si la modificari semnificative ale oaselor fetei.

    http://gutenberg.net.au/ebooks02/0200251h.html

    Multam si tie pentru linkuri! 🙂

    0
  38. n+ai sa scapi de stigmatul ca esti din Romania niciodata.
    Poate doar atunci cand un roman face ceva sa sterga atatia ani de nesimtire…
    o medalie de aur la tir nu face primavara…

    0

Leave a Reply

© 2007-2016 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 177 queries in 0.326 s