Aş fi de trei ori mai ambiţioasă decât sunt. Aş avea un cuvânt nu numai în faţa altor oameni, ci inclusiv în a mea. Aş ţine cont de sfaturile celor mai şcoliţi ca mine şi nu m-aş crede mai deşteaptă decât sunt.
Dac-aş semăna şi numai de jum’ate, aş fi cea mai harnică din câte aş putea să fiu. Nu mi-ar fi greu să mă ridic din scaun şi nici să mă aplec după nimic, aş fi aprigă şi hotărâtă, înţeleaptă şi reţinută. Iar bunica nu-i femeie cu şcoli înalte, doar cu un bun simţ pe care nouă nu ni l-au predat nici la facultate.
Ştiţi ce mi-a spus acum când ne-am văzut, cu cea mai serioasă variantă a feţei pe care-o deţine: Tu, Miruna tu, să vezi ce am păţit! (Când îmi zice “tu-miruna-tu”, ştiu că-i groasă)
-Ce-ai păţit, bunico?
-M-am îngrăşat 2 kilograme! DO-UĂ, tu copilă!
Eu, mută. Bunicul de colo: – Ce, tu Nuţă?
-Da, mă Nelule, 60 de kilograme. (Bunica nu zice niciodată “kile”)
La care bunicul, în culmea empatiei după atâţia 50 de ani de căsătorie: -Hai, tu Nuţă, tu!
Eu, mută.
La care bunica îmi explică: -Vai, da’ ce m-am mai năcăjit. Adevărul e că nu m-am mai cântărit de vreo lună. Şi io mă cântăream tot o dată la săptămână. Duminică dimineaţa. Era lege. Şi niciodată n-am trecut de 58. Iar acum, 60!!!
Apoi a început să-mi explice cum i-a spus ei doctorul a doua oară când s-a operat de tiroidă, pe la vreo treizecişiceva de ani, când nu ştiu ce complicaţie a făcut la inimă, că pentru ea e o chestiune de viaţă şi de moarte să nu treacă de 60kg. Iar de-atunci a fost tot între 56, 58 maxim. Da’ acuma nu s-a mai cântărit şi iacătă! Şi că din exact ziua aia a început să ia măsuri. Că ştie exact unde a greşit.
– Am mâncat un kilogram de biscuiţi pe lună, că m-am învăţat prost dimineaţa la cafea. Şi s-or adunat, 2-3 biscuiţi în fiecare zi şi iacătă. Şi, ce-i drept, ăştia de la magazinu’ din colţ aduc nişte plăcinte din ălea cu mere, de sinceră să fiu luam cam tot a doua zi câte un apfelstrudel din ăla. Şi dacă tot e s-o spun pe aia dreaptă, m-am învăţat să şi beau. Un pahar de bere duminica la masă. No, da’ 60 de kilograme tu, copilă? Până aici mi-o fost, io nu mai pui gura pe beutură!
Eu, tot mută. Şi cu această mărturisire şi atentă analiză nutriţională, bunica mea a crescut cu zece clase în ochii mei. Vă daţi seama ce intuiţie fantastică, aplicată departe de orice teorii şi principii nutritive ale unor mari filosofi în viaţă! Cum şi-a dat ea singură seama unde greşeşte şi cum a abandonat prăjitura cu măr de la colţ. Şi cum de arată ea aşa senzaţional la vârsta ei şi după atâţia ani de căsnicie.
-Am făcut burtă, tu copilă, nu mai pot sufla. În viaţa mea n-am păţît aşa ceva! Da’ nu mai pui gura, uită-te numa’ la mine. Nu mai îmi trăbe.
Şi n-a zis-o cu semnul exclamării la final. Ci cu semnul certitudinii că aşa va fi. Că deja este. Iar singura mea certitudine cu care-am plecat de acolo a fost că ambiţia nu curge prin vene, fiindcă aşa, s-ar şi moşteni, dar nici nu se învaţă la şcoală. Deci, dacă nu ne moştenim bunicii, măcar să învăţăm ceva de la ei.
Aşa pot semăna cu bunica mea la vârsta ei. Sau la orişice vârstă de-a ei.
Costin
Macar de`am invata din spusele lor. Presupun ca majoritatea luam aminte doar cand e vorba de sanatatea noastra, in rest, las` ca merge si asa. Ce am remarcat este ca bunica ta are si spiritul de lupta la varsta ei, fata de bunica mea de ex. As vrea si eu sa am o bunica,mama conform descrierii tale.
mimi
🙂 imi place bunica ta.
Costin
Vreau si eu o bunica, ca a ta !
nina
O, tu, Miruna tu, ce bine mi-a picat mie acum articolul asta, nici nu-ti trece prin cap. 🙂
copila blondă
Costin, fiecare bunică şi mamă are ceva de la care poţi învăţa. Sunt sigură că şi bunica ta are ceva, ce alei mele îi lipseşte.
mimi, îi transmit 🙂
nina, când o scrii, n-are nici un efect 😛 o tu nina tu. :))
Şi bunicile au efectul ăsta asupra oamenilor: să facă bine.
Tomata cu scufita
draga de ea. ce simpatica e bunica ta. 🙂 sa-ti traiasca si sa ramana mereu asa de faina 🙂
copila blondă
Asa sa fie! Merci frumos.
Ernest
O putem numi Super Grandma, salvatoarea varstelor!
Napocel
Să-ți trăiască mulți ani bunicuța!
Alt stil, atitudine-n ele.
Eh, bunicuțele, draga de bunica, Dumnezeu s-o odihnească, n-o pot uita. Pomenitu-am și-n blogul meu:
http://napobloghia.wordpress.com/2011/10/29/%E2%80%9Cdosare%E2%80%9D-din-copilarie-2/
Ali
🙂 Mama e in Romania … Eu in alta tara. Numai ce am vorbit cu ea o ora si jumătate si ne-am adus aminte de bunica. Tare mandra si demna era bunica mea. Si ce mult mi-as fi dorit si eu sa fiu mai ca ea decât ca mine.
Miruna… Încă o data, gând la gând cu bucurie! De multe ori ce scrii pica exact la momentul oportun!
Nu comentez eu de multe ori, dar la tine pe blog sunt zilnic! 🙂
Mada
tu-miruna-tu, ce fain! 🙂
copila blondă
Ernest, îţi zic, măcar jumătate din ambiţia ei s-o am…
Napocel, merci frumos,
Ali, ce bine că mai aud şi de alţii care vorbesc cu orele cu mamele la telefon! 🙂 Şi mai ales, despre bunici 🙂
Te aştept să comentezi mai des, dacă gândurile noastre se întâlnesc.
Mada, 😛
Orin
Pot spune doar că te invidiez că poți vorbi despre bunicii tăi la timpul prezent! Eu nu mai am norocul ăsta de mult. Să-ți trăiască!
Ovidiu
Bunica a fost cafegioaica toata viata. A facut tensiune la batranete, s-a lasat de cafea.
Bunicul a fumat toata adolescenta. I s-a nascut copiii, nu prea avea bani, s-a lasat de fumat.
A baut toata viata vinul si tuica productie proprie. A imbatranit, a facut tensiune, n-a mai pus gura
BabyRacy
Super gagica! ..si asta s-a mostenit!:):*
morbo
dizţiplin, dizţiplin. cu asta am dat şi io kile jos.
copila blondă
Dizţiplin. Amin.