O lume fără litere şi sunete la fel

Cineva m-a întrebat astăzi dacă sunt un bun comunicator. I-am răspuns fără a sta pe gânduri în cel mai puţin modest fel: Pentru că sunt! După care am început să mă transmit într-o englezo-gimnastică de excepţie, uitând să cer un detaliu esenţial la întrebarea lui: în ce limbă.

Ştiu, comunicarea e mai mult limbajul trupului şi mai puţin cel al gurii. Credeţi-mă, nu e chiar aşa. Un fin cunoscător al unei limbi poate fi un mult mai bun comunicator. E ca diferenţa între 9.50 şi 10. Insesizabilă, dar , totuşi: atât de puţini iau 10!

Apoi, am început şi eu să vorbesc, să înţeleg altfel lucrurile, să asociez sunetele scoase de ei cu cele scoase de mine şi, uite-aşa, să-mi formez o părere despre cum ar trebui eu să-mi plimb limba-n gură şi cum să-mi racordez timpanele pe frecvenţele lor. M-am acomodat rapid şi atât de bine, încât m-am trezit la un moment dat să întreb ceva în româneşte. A fost momentul în care am cucerit limba, accentul şi am doborât bariera. Dar până la 10 mai am.

De asta, am trimis un SMS la 874. Nu ştiu ce se va întâmpla cu cenţii mei, dar ştiu că tare mi-ar plăcea să trimită cineva sms-uri şi pentru mine. Deşi oamenii sunt foarte amabili în Liverpool şi nu e vina lor că eu încă nu le falsez limba.


—————————————————-

Salvaţi Copiii România a demarat una dintre cele mai ample campanii sociale pentru accesul la educaţie al copiilor aflaţi în situaţie de risc. Ilie Năstase, Nadia Comăneci, Andi Moisescu, Andra și Cătălin Măruță, Smiley, Melania Medeleanu, Andreea Marin Bănică şi Andreea Raicu sunt personalităţile care au acceptat să se implice, pro bono, în campania “Ajută un copil să meargă la școală”. Campania se desfășoară în perioada 1 noiembrie 2011 – 31 ianuarie 2012, donațiile putand fi făcute prin SMS la numarul 874. Clipul e aici.

Articolul anterior

Adi Hădean luat la întrebări de către o amatoare

Articolul următor

Vreme trece, vreme bine

6 Comentarii

  1. Mda, deşi după ce-am învăţat să citesc m-au năpădit toate nenorocirile numite Capacitate, Bac , admitere şi toate examenele ulterioare! :))

    glumesc, copii. E bine să mergeţi la şcoală; altfel e mai greu să îţi faci prieteni. Dar nu o luaţi foarte în serios. De asta se ocupă alţii pentru voi. Părinţii, de exemplu. Sau domnul diriginte.

  2. Valeriu

    Copiii trebuie să meargă la școală, dar asta nu-i suficient. Elevii ce au picat bacalaureatul anul ăsta tot la școală au fost și degeaba. În realitate sunt în acceași situație cu oamenii ce nu au fost niciodată la școală. Școala este una, educația este alta. De citit însă este absolut obligatoriu să învețe.

    O singură problemă am, sunt prea multe campanii pentru donații, unele eficiente și corecte altele nu. Asta creează un sentiment de neîncredere.

    O fetiță cu fundiță cu doi euro-n mânuță a plecat la grădiniță. :))

  3. Pisicuţă pis pis pis. Campanii prea multe? Drept îi. Dar nevoia mea de 2 euro s-a nimerit cu asta.

    Pentru mine ai fi trimis un sms,da? DAAAA???

  4. Valeriu

    Pentru tine în mod special. 🙂

  5. Cateodata ma gandesc cu groaza la ziua in care va trebui sa-i explic copilului pe care nu-l am de ce trebuie sa invete… sau alte intrebari capcana pe tema asta… Pentru ca e atat de important ce-i spui, pentru ca fara facultate nu esti nimic in ziua de azi, d-apoi fara scoala deloc!
    Campania e frumoasa, sper doar ca vor intelege copiii ca au si o datorie daca merg la scoala…

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 123 queries in 0.422 s