Pentru o blondă care are dificultăţi cu a memora nume de filme şi de oameni, e un exerciţiu bun: să nominalizez 5 filme care mi-au plăcut cel mai mult. Dacă e musai să fie de firmă sau nu, de Oscar, adică, nu (vreau să) mă prind. Niciodată n-am ţinut la etichete. Nu ştiu dacă ordinea are vreo semnificaţie, le zic aşa cum mi le amintesc.
1. Sissi – l-aş revedea oricând, de oricâte ori. Îi ştiam cadrele pe de rost înainte de a-i înţelege povestea, îi admiram rochiile înainte de a-i vorbi limba. În toate jocurile mele din copilărie, pe prinţ îl chema Franz şi rochia era cu crinolină. Între timp, chiar dacă îmi imaginez că nici crinolinele nu se poartă la fel de uşor precum se admiră, chiar dacă viaţa şi câţiva oameni s-au îngrijit să-mi arate că iubirile sunt mai eterne în filme decât în realitate, Sissi îmi va trezi întotdeauna puterea aia de visare de copil. Căruia-i place, fără să înţeleagă. Care-şi doreşte, fără să ştie de ce. (Viena e oraşul meu preferat, m-aş întoarce acolo de tot atâtea ori de câte am văzut filmul. De nenumărate.) Aici e primul lor te iubesc. Farmecul e în limba germană şi-n cei 4 ani pe care îi aveam când mă uitam obsesiv-repetitiv la el. Sper să-l găsiţi şi dumneavoastră.
2 . Sunetul muzicii – un clasic. E un film care-mi produce bucurie. Cred că asta ar trebui să căutăm la un film. Aşadar, pe cele horror le consider o povară pentru mintea umană. Nu are rost s-o otrăvim cu aşa ceva.
3. La vita e bella – tot bucurie, dar o bucurie deşteaptă şi mă emoţionează când îl povestesc celor ce nu l-au văzut. Sper să nu fie cazul dumneavoastră.
4. Blue Valentine (trailerul e prost, dar PROST, nene)- e o achiziţie recentă în top, un film care face o radiografie foarte realistă a unei relaţii de cuplu. Arată şi scenele de închiloţare de după sex. Nu ştiu dacă se potriveşte atâta realism alături de atâta poveste în acelaşi top. Dar e bine de luat, de văzut şi de meditat: la ce face o relaţie să meargă, după ce ţi-ai pus Rolexul pe noptieră şi diplomele-n cui. Dacă de primul te poţi dezbrăca, de ultimele mai greu. Uitaţi-vă la film. E de viaţă. Şi actorul o bomboană! Şi-apoi spuneţi-mi dacă a fost iubire sau dcă doar li s-a părut. Sau dacă e de-ajuns.
5. Mr. Nobody – un film despre alegeri. De asta, vă las pe dumneavoastră să alegeţi interpretarea care vă e mai uşoară. De curând citeam într-o carte că, de fapt, deciziile pe care le luăm şi care ne influenţează viaţa sunt cele pe care trebuie să le luăm. Eu nu cred în destin. Cred în alegeri. Dar, atâta timp cât nu alegi, orice rămâne posibil.
Merci, Camil, de leapşă. Chiar mi-a făcut plăcere! Sper să vă facă şi vouă: Ioana, Raluca şi doi băieţi, ca să fie egalitate 🙂 Manuel şi Gerhald.
p.s. Eu cred că mă mai uit o dată la Sissi…. :p
Gerhald
Daca supravietuiesc zilei de astazi (a fost anuntata Apocalipsa), atunci maine o sa si raspund la leapsa.
copila blondă
perfect! 🙂
camil
faină selecția, mă bucur că ți-a făcut plăcere 🙂
uff, acum îmi dau seama că am uitat de Mr Nobody, unul dintre cele mai bune filme ale ultimilor ani, din păcate cvasi-necunoscut la noi :(. își merita cu prisosință locul în decadă
Manuel
Mersi ce leapsa. Eu deja traiesc Apocalipsa cu un proiect la care lucru acum. Ah, Salvation :))) Voi scrie si eu.
copila blondă
Camil, precis mai sunt multe care ar avea un loc în top, dar cum ziceam-..fiecare ce şi-a amintit.
Manuel, după cum ziceam. Când ai timp şi chef. Că dacă o scrii obosit, nu îmi e de nici un folos 😛
Alina
Ai vazut Life is Wonderful al lui Frank Capra? este superb.
copila blondă
nu, acum il caut pe net. merci!
Alina
It’s a wonderful life, scuze.
http://www.imdb.com/title/tt0038650/
Arhetipal
Preferatul meu e “What dreams may come” cu Robin Williams. Si mai sunt multe altele…
yneedtrust
recomand If only..-din 2004..chiar daca e mai vechi- cu Jennifer Love Hewitt- Paul Nichols..
de aseamenea The Notebook..
Ana.
La vita e bella si Mr. Nobody sunt si in topul preferintelor mele. 🙂 interesante nominalizari, blondo!
copila blondă
Alina, dada, mi-am dat seama, că ai zis de Capra.
Arhetipal, nu l-am văzut. E pe listă.
yneedtrust, Le-am văzut pe amândouă. Dacă the notebook mi-a plăcut mult, if only a fost ok, dar nu ştiu de ce, ok şi atât. Probabil, aşteptările erau prea mari după ce mi l-a lăudat atâta lume.
Ana, serios? 🙂 super!
razvan
Nu am auzit pana aseara de Blue Valentine, l-am descarcat si l-am vazut. A intrat si la mine in forta in topul preferintelor (merci de pont). Interpretare de exceptie a unui actor care din pacate se pare ca nu e atat de comercial si ramane oarecum de nivelul doi (sa nu uitam ca e acelsi actor din The Notebook). Daca s-au iubit vreodata ? El da, a iubit, ea … a gasit omul responsabil si pe care sa se bazeze alaturi de care sa isi creasca copilul intr-o familie adevarata.
PS Acuma descarc Mr Nobody ()eh, sunt intr-o delegatie si am mult timp
copila blondă
Răzvan, la un moment dat au fost îndrăgostiţi. El a iubit-o pe ea până în momentul în care frustrările s-au întors împotriva lui şi a iubirii lui pentru ea. Nu se potriveau. Când pasiunea se duce, rămâne mintea. Acolo e important să fie nişte asemănăti în linii mari, care să permită compatibilităţi. Altfel…
Să-mi zici de Mr Nobody. Vizionare faină!
Manuel
M-am lipit si eu de leapsa. No, eu zic ca am o selectie d efilme dupa inima mea 😀 http://obisnuit.eu/2011/05/22/o-leapsa-cu-cinci-filme/