Publicitatea pe bloguri vs cea clasică

În ultima vreme, am mai ieşit din bârlog şi m-am găsit nevoită să-mi formulez păreri (adesea doar în capul meu, că de cerut, nu mi le cere nimeni) faţă de anumite subiecte. Cum e publicitatea pe bloguri şi datul articolelor la aprobat la client înainte de publicare. 

Cum văd eu treaba: Diferenţa majoră dintre publicitatea clasică şi cea de pe bloguri e că în primul caz plăteşti să se scrie de bine, iar în al doilea, plăteşti să se scrie. PUNCT. De ce nu funcţionează ridicatul în slăvi, care funcţionează de minune la TV şi în revistele de scandal? Fiindcă bloggerul nu îşi poate risca niciodată credibilitatea în faţa cititorilor pentru nici un brand şi reclamă din lumea asta. Cei care recepţionează mesajul pe bloguri sunt cu un IQ mai ridicat (mulţumesc şi cu plăcere!), se presupune că sunt cititori constanţi ai blogului respectiv şi că sesizează orice schimbare de ritm şi măsură.

• De exemplu: a fost campania de Sf Valentin, în care se dădea o cameră web (parcă) celei mai frumoase declaraţii de dragoste şi avea ceva legătură cu cei care nu pot fi împreună în minunata zi. Mi s-a propus să intru în campanie, dar am zis în felul următor: în fiecare an am scris pe blog râzând de această zi. Acum nu pot veni cu nişte creşteri bruşte de glicemie, că dăm în boli ascunse. Nu se potrivea cu mine campania, nu am intrat în ea. Ar fi fost o incoerenţă şi dv m-aţi fi taxat. Cel mai probabil, cu o bilă neagră.

*E cu totul altceva, însă, atunci când eşti convins de o treabă, dar te răzgândeşti. Exact cum mi s-a întâmplat cu aşteptările. Iniţial am scris că-s o prostie, după care… m-am răzgândit. Între timp, cred că am ajuns la concluzia că, indiferent de aşteptări, important e să ai răbdare. Ceea ce nu mă face mai fericită, ci doar mai nehotărâtă. Dar şi asta ştiaţi deja despre mine. Repet: când e din propria ta convingere, orice e permis. Când e pe bani, e bine să te gândeşti. Bine.

Deci dăm sau nu dăm articolele la aprobat? Exact cum îi scriam Ralucăi: cred că nu cei care ne cer textele la verificat înainte de publicare ne enervează, ci aceia care le modifică. Şi mai ştiu un motiv pentru care ne enervează şi pentru care calitatea textului e compromisă în cazul ăsta: fiindcă atunci când scrii un articol cu gândul la doamna profesoară care-ţi va da o notă, deja nu mai eşti tu acolo. Tu, bloggerul ăla, cel de toate zilele. Deja eşti bloggerul ăla care scrie, nu ce vrea el mai întâi, ci cam ce se gândeşte că ar vrea clientul. Sau măcar nu scrii ce te gândeşti că nu ar vrea clientul. Fiindcă să edităm texte e mai greu decât să le scriem, credeţi-mă. Iar această ciopârţire a frazelor tale e dureroasă.

Datoria noastră de bloggeri e să educăm piaţa. Şi agenţiile, dacă nu ştiu singure. Încă o mai putem face. Exact ca pe o virgină, care încă nu ştie cu ce se mănâncă treaba, dar căreia i-ar plăcea s-o facă foarte bine. Să le explicăm oamenilor care e diferenţa dintre tanda şi manda, să le trimitem textele, eventual, la început, până capătă încredere în noi. Ideea Ralucăi cu portofoliu de advertoriale în about nu e rea deloc. Mulţi bloggeri au aşa ceva, dar sub forma unei categorii speciale.

• De exemplu: În campania mea cu Tnuva, nu mi s-a cerut NICI MĂCAR UN SINGUR TEXT la aprobat înainte. Oamenii au zis aşa: te-am ales pe tine să lucrăm, avem încredere în alegerea noastră. Şi-au asumat. Amu, de le-o părea rău, doar ei ştiu… Dar atitudinea asta de încredere mi-a dat libertate şi, astfel, plăcerea cu care m-am implicat a fost mai mare. Dacă agenţia/clientul pricepe chestia asta, o poate transforma direct în avantajul său. Şi asta, în aceiaşi bani.

Dar e evident faptul că atunci când cineva te plăteşte să scrii despre un produs, e de bun simţ să nu-i înjuri marca. Dacă ştii deja că nu poţi găsi absolut nici o parte bună la care să faci referire, mai bine nu te băga. Să fim serioşi, om fi noi bloggeri, influenţări şi mari formatori de opinie a celor 2-3 unici care nimeresc din google pe la noi, dar cred că e important să ţinem cont că n-am inventat mersul pe jos şi nici coada la prună. Că în spatele fiecărui brand şi campanie stau nişte oameni şi că adesea tonul face muzica. Până şi în scris.

În media clasică, ziare şi reviste, publicitate se întâmplă pe sistemul închiriat de spaţiu. Fie că e machetă, vizual sau advertorial (standard sau nu). Pe bloguri, publicitatea se întâmplă prin filtrul bloggerului, dându-i-se acea amprentă personală, pe care cititorul, de fapt, o şi caută când face click pe .ro. Să le explicăm, să le dăm timp să înţeleagă, apoi să le câştigăm încrederea în bloguri. Acestea sunt bazele unei relaţii sănătoase cu publicitarii. Să-i înţelegem şi noi pe ei, fără pretenţii strict unidirecţionale.