UPDATE: A VENIT APA!!! Deja încep să miros mai bine… sau na, mai puţin rău 😛 (Deznodământul: vecinii inundaţi au pândit vinovatul dimineaţă devreme, l-au prins şi nu l-au mai lăsat să închidă uşa până nu au reparat. Era de la ceva ţeavă fisurată la jacuzzi. Acum, suntem toţi veseli şi liniştiţi. Unii dintre noi şi curaţi.)
Bine aţi venit în viaţa mea. Ştiţi, eu sunt mai curăţică de fel, aşa m-a învăţat mama. Noi la Sibiu ne spălăm de 2 ori pe zi pe dinţi şi prin alte locuri esenţiale. E simplu: dimineaţa şi seara. Care-i obiceiul pe la capitală, nu-s curioasă, sincer vă zic. Dar eu nu vreau să-mi pervertiţi cei 7 ani de-acasă.
Scriu acest post ca reformulare a ceea ce trâmbiţam acum câteva zile despre dreptul omului la apă caldă. Între timp, militez pentru dreptul omului la APĂ, fiindcă am văzut că se poate şi mai rău. Să vă ţin la curent cu evenimentele din bloc. OTV relatează: Vecinul cu monopol asupra cheii din beci, de unde se inchide/deschide apa e victima principală. Omul stă cu apa pe pereţi, nu la robinet, cum ar trebui să fie în orice ţară civilizată. Fiindcă cel de deasupra l-a inundat şi nu vrea să repare. De fapt, l-a inundat de 3 ani încoace în mod constant, cam o dată pe lună se închide apa. Probabil pe inculpat aşa l-a-nvăţat mă-sa să se spele. Da’ cică are jacuzzi, că ăla dă pe-afară. Iar el -de prostie.
Problema e că omul cu jacuzzi nu răspunde. Nici la sonerie, nici la telefon, nici la nimic. După un scandal monstru făcut aseară, azi am fost din nou vedetă. Mică şi blondă cum mă vedeţi, băteam de mama-focului în uşă, de i-am luat tot luciul. Cu toată scara după mine. Am sunat la Poliţie: nu e de competenţa lor. Să vorbesc cu administraţia. Administraţia nu înţelege ce vorbeşti cu ea. E pe altă coloană, la ea se trage apa la budă, deci mă-nţelegi. Sun la OPC. Scriu la OPC. Primesc răspuns: să vorbesc cu administraţia. Sun la 112 să le spun că vecinul e mort în jacuzzi, îmi face legătura cu pompierii. Care ce credeţi că mă întreabă: dacă am certitudinea că e cineva în casă! Le-am zis că nu pot vedea prin pereţi; că, de-aş fi fost superman, nu mai chemam pompierii. Rezolvam singură treaba. (Aruncam de la etaj vreo câteva bucăţi. Nu de pereţi, ci de vecini.) Apoi m-au întrebat dacă-mi asum răspunderea să spargă uşa şi dacă semnez pentru asta. Semnez, domne. Îmi doresc atât de mult să mă pot c*c* mâine dimineaţă, că semnez orice! / A, nu-i bine, trebuie să semneze administratorul. / Administratorul? Era lângă mine. Vezi-ţi, fetiţo, de treabă. Nu semnez nimic. Iar pompierul de colo: Şi ce sunaţi la noi, doamnă, noi suntem Institutul pentru Situaţii de Urgenţă. – Păi AM O SITUAŢIE DE URGENŢĂ!!!! Dar deh, se pare că totu-i relativ pe lume… Asta până te arde, te mănâncă sau te trece… pe tine, te. Atunci chiar e o urgenţă. Ceea ce le doresc tuturor: pompierilor, poliţiei şi, mai ales, vecinilor din jacuzzi. Cu toate că se pare că ei n-au urgenţe din astea, din moment ce nici la ei nu vine apa şi nu par deloc deranjaţi de acest fapt.
p.s. Sincer, ce mai pot face?! nu-mi ziceţi să mă mut… Eventual mă apuc de scris o saga. Poate una colectivă?
Gerhald
Nu ramane decat sa tot cari apa de la o cismea, sa o incalzesti la aragaz si sa te speli. Cu ocazia asta chiar faci si niste exercitii fizice. 😉
sabina
groaznic. probabil sg solutie este sa il dati in judecata.sau sa dati drumul la apa si sa il inundati voi (intentionat) :))
giolly
Ma deranjeaza superficialitatea oamenilor. Celor care spun “noi ne spalam ca asa am fost educati” sau “de ce nu te barbieresti nu-ti place sa te ingrijesti?” si alte prostii. In categoria asta intri si tu.
Nu e frustrare. Nu ma deranjeaza omul nespalat asa mult incat sa jignesc. Daca il intalnesc in autobuz mai mult de 10 minute nu am cum sa il am pe cap.
Cu toate astea mi-ar placea si ca omul care nu se spala sa-ti spuna “Blondo, de ce ai stat pana acum sa faci burta aia? nu-ti place sa te ingrijesti? trebuie sa facem exercitii doar dupa observam ca nici oglinda nu ne mai place?” si stiu ca ai si celulita si e urata.(se vede ce burta ai din video pe care l-ai pus)
Si sa nu-mi raspunzi ca ai un organism care asimileaza grasimi mai rapid decat altele pentru ca as putea sa-ti raspund ca unii din autobuz au transpiratia diferita chiar daca se spala de 2 ori pe zi.
Recunosc pentru cateva momente am avut pornirea sa-ti scriu “ca femeie nu-ti place sa te ingrijesti ai facut burta” dar m-am abtinut. As fi ajuns ca tine “stiti eu am un corp atletic asa m-a invatat mama sa mai fac niste exercitii”
Cristina
@giolly: Spalatul e una, barbieritul e alta. Prima e o chestie de bun simt, civilizatie etc, a doua o chestie de gust. Atata timp cat in barba pe care o cresti nu cresti si oaresce… vietati, ca urmare a faptului ca nu te speli.
In fine, ideea postului era alta, din cate am inteles eu. Faptul ca unora nu le lipseste apa nu inseamna automat ca nici altii nu-i duc lipsa.
A, si lipsa de igiena personala a unora poate ajunge sa-i deranjeze pe cei din jur cel putin din privinta… olfactiva. In schimb, nu vad cu ce ii poate deranja daca am cu cativa centimetri in plus la burta. Zic si eu.
Zvoner
Desi cea mai buna solutie ar fi sa te muti (nu doar din bloc, ci si din Romania, poate asa vei fi scutita de comentarii de genul celui de mai sus, pe principiul ca taranii lor sunt mai civilizati decat ai nostri), mai poti face cateva lucruri.
1. Daca exista asociatie de locatari organizata ca persoana juridica, o poti da in judecata. Ii poti face mai intai si reclamatie la OPC, dar asta e mai degraba element de presiune. Ceri daune morale de la asociatie, precum si obligatia de a remedia problema.
2. Poti forta vecinul care opreste apa sa dea in judecata pe moronul care inunda. Cum? Dandu-l pe el in judecata pentru ca iti incalca dreptul de proprietate (o sa-ti explice un avocat mai multe).
3. Pentru a remedia problema mai rapid, afla tot ce poti despre inundator: nume, loc de munca, rude. Fa-i reclamatii direct la acestea.
4. Cheama televiziunile. Poate vin.
Succes.
ambasadoarea
Iarta-ma, Miruna, dar what the fuck, Giolly???
Zâna Bună Rău
Îți respect supărararea și m-aș tăvăli și eu în chinuri de atâta frustrare, dar (iartă-mă că) m-am distrat așa de bine în dimineața asta citindu-te! 😀 Pare o situație de competența poliției și a pompierilor așa că insistă pe lângă ei. Zi-le că îi dai în gât pe blog dacă nu rezolvă situația de urgență. 🙂
iuly
Dragă giolly,
Dacă blogul Mirunei şi imaginea ei îţi bântuie existenţa şi îţi lezează retina..de ce-l mai citeşti?? Că doar nu te pune nimeni să urmăreşti ceva ce nu îţi place…
Părerea mea e că te ataci prea mult şi jigneşti aiurea. Dacă vrei să lupţi pentru cauza nespalaţilor din RATB e strict problema ta, dar nu cred că aici e locul cel mai potrivit. Fă-ţi un blog propriu unde să îţi verşi ofurile. Până atunci, rezolvarea e la un click (pe x-uleţul din dreapta sus) distanţă.
Acum, revenind la problema principală: Miruna, sunteţi siguri că vecinul cu pricina e în România? Că poate voi vă daţi de ceasul morţii pe lângă uşa lui, şi el se prăjeşte la soare în ţările calde. Până la urmă se pune problema reparării ţevii respective. Chiar aşa o avere o fi costând? Încearcă să le lansezi vecinilor-parteneri-de-suferinţă ideea de a plăti în comun costurile reparaţiei. Zic şi eu…
dorina
Pandeste-i usa dimineata sa vezi daca pleaca la serviciu si atunci e momentul sa actionezi si sa te iei la harta cu el. 🙂
copila blondă
Gerhald, am apa la bucatarie, deci excludem varianta aragaz. Cert e ca-s si dobi eu, aseara m-am bagat cu amandoua picioarele-n lighean, apoi mi-am dat seama ca-s in mijlocul baii si n-am echilibru. Sa ma vezi topaind cu ligheanul prin alunecare… Cum o mai fi si asta
Sabina, asa cred si eu. E o situatie de rezolvat cu gorile. Unor oameni trebuie sa le vorbesti pe limba lor! :p
Giolly, e evident ca am burta si ca ma deranjeaza, ca daca as fi fost vreun fotomodel, nu as fi fost in respectiva campanie. In rest, ce sa zic, esti penibil cu ce comparatie ai facut, nu ma obosesc sa iti explic de ce, ca scriu de pe tel. Dar iti recomand sa te speli mai des pe dinti, e evident ca te-ai simtit atacat/a de subiectul “igiena”. Inceputul e greu, apoi incepe sa-ti placa 😉
P.s. Nu am metabolism lent, nici probleme cu glanda, decat cu ciocolata. La cat de mult imi place, ma mir si eu ca n-am o burta mai mare! Eah, la asta nu te asteptai! ;p
copila blondă
Cristina, bineinteles. Iti admir rabdarea pentru redactarea acestui comentariu. Dreptul meu se termina acolo unde incepe dreptul tau. Iar burtile nu intra sub jurisdictia altor persoane decat a celor care le-au crescut. 🙂
Oricum, ma mir ca reactiile de genul acesta au aparut abia asa tarziu. Haterii de genul asta te fac sa te simti important. Asta, dupa ce te fac sa te simti prost, evident
Zvoner, vecinului inundat ii e frica, a fost amenintat urat. Deci pe el nu ne putem baza. E un pensionar amarat, care si-a asteptat batranetea sa se odihneasca, nu sa se certe cu vecinii. In rest, administratia a zis ca suporta cheltuielile de reparatie, insa nu are cum sa-i comunica chestia asta vecinului, ca nu mai iese din jacuzzi. La televiziuni m-am gandit si eu. Ca tot voiam sa ma fac vedeta! 🙁
copila blondă
Ambasadoarea, :)) scuza-ma si tu, de obicei nu vorbesc asa…ca-n titlu. Sper sa nu citeasca tata, nu cred ca stie ca eu stiu astfel de cuvinte :))
Zana, macar atata din tot necazul :)) mie nu mi-e frica. Semnez orice si ma cert cu toata lumea. Eu sunt mica, dar voinica! 🙂
copila blondă
Iuly, Da, suntem siguri ca e acasa. Fiindca aseara vecinii lasasera bilete pe usa omului si blocasera soneria sa sune continuu, iar cand am ajuns eu, nimic din toate astea nu mai era. Si s-a vazut cum se aprinde lumina…:(
Dorina, crede-ma ca eu n-am timp de pandit. Dar azi-dimineata cand am plecat la 8 fara ceva de-acasa, vecinul pagubit era pe la usi… Iar la harta nu stiu daca are rost sa-l iau, fiindca stiu deja ce-o sa-mi zica: scuze, o sa reparam. Eventual, imi vor zice ca deja au vorbit cu un instalator! Been there, heard that! Treaba ar fi sa-si opreasca apa de la robinetul sau din casa, ca ceilalti sa poata da drumul la apa. Apoi sa repare, evident, dar cu echipa dusa de administratie, nu cu instalatori-fantoma
ionut (hater pentru cunoscatori)
Proprietarul unui bloc de locuinte este asociatia de locatari. Adica TOTI locatarii. Prin urmare atat drepturile cat si oligatiile se impart in mod egal.
Din pacate nu tu ar trebui sa te zbati, ci administratorul acestei asociatii. El este platit din banii vostri sa va reprezinte. Persoana cu aceasta functie trebuia sa sune la politie, pompieri etc. Normal, intrebarea e ce cauta in rolul amdinistratorului o persoana care nu isi face datoria, dar, dupa cum stim toti, administratorul e ales de comun acord (majoritatea) dupa alte criterii decat comptenta.
Stiu ca nu e placut si nu ajuta cu nimic, dar cei de la 112 si pompierii au dreptate: nu e o urgenta. Pana la urma e o problema a proprietarului. Solutia este actionarea in instanta si da, administratorul trebuie sa demareze procedura aferenta. Din proprie experienta stiu ca asta rezolva problemele mai repede decat se crede. Atunci cand locuiesti la comun nu conteaza ca nu ai bani pentru reparatii; dc nu-i ai, ii iei de altundeva pentru ca altfel provoci pagube celorlalti locatari.
Valeriu
Cu 700 de euro rezolvi problema în 2 zile. E simplu. Te muți. 🙂
Cu țăranul urbanizat forțat nu o poți scoate la capăt.
copila blondă
Credeam ca-mi recomanzi gorile. De banii aia, cred ca ma descurc. Mai raman si de-un iaurt 🙂
Valeriu
Și de iaurt mai ales, ăla să fie așa ca recompensă supremă. Să îl savurezi în cada cu apă fierbinte în noua baie. :))
Liora
Eu daca as sta cu chirie, m-as muta. Serios. Sa ma enervez eu si sa ma prepelesc cand oricum am atatea pe cap? Nope! Sa umblu eu pe la avocati, sa ma cert cu toti tampitii?(apropo de asta, NU te poti certa decat cu persoanele care-s la acelasi nivel cu tine ca daca incepi sa-ti bati capul cu prostul pierzi din start. prostul are mintea odihnita).
Bucura-te ca nu ai cumparat apartamentul si muta-te intr-o zonabloc unde-s mai putini tampiti(ca virgula cativa sunt peste tot)
Vazui comentariul cu burta…mai frate, da urat mai gandim! Inutil sa repet ce deja s-a spus in legatura cu asta, vreau doar sa mai precizez un lucru: viata e mai faina langa una cu burtica si celulita(celulita pe care o poate avea si una slaba batz) decat langa una care PUTE. Sigur, asta doar daca a mirosi niste picioare nespalate nu e un fetish.Ca daca e,atunci da, esti happy sa te-mbeti cu mirosul patrunzator.
giolly
Stiam ca vei spune ca e frustrare sau ca m-am simtit atacat. Dar pentru cultura ta sau a celor care tot imi spun tot e igienic prin tarile nordice daca te dai cu parfum te bat aia. In avion ti se recomanda iar sa nu te dai cu mult parfum. Si daca stai vreo 5 ore intr-un avion prinzi miros. Te asigur. Caci eu daca am vreo alergie nu-s obligat sa-ti suport tie igiena ta. Iuly daca am comentat si am citit inseama ca imi place blogul blondei. Iar pentru tine draga mea Miruna am o dantura foarte buna. N-ai nimerit-o aici. 🙂 Doar ca iti place tie sa scrii raspunsuri pentru cititorii tai puerile. “inceputul e greu apoi iti place” daca nu te superi cred ca e vrajeala aruncata de primul prieten cu care ai facut sex.
Si specific imi place blogul tau.
Liora
:)) mai, nu va suparati pe Giolly, el e un tip extrem de amuzant!Daca reusiti sa treceti de impertinenta si prejudecati cu carul, chiar va puteti amuza!
Giolly, dar la care companie aeriana ai primit interdictia de a te parfuma? 🙂 Si ce fel de miros prinzi in avion dupa mai multe ore?
Serios acum, a te da cu parfum nu inseamna igiena. igiena este aia cu apa si sapun 🙂 Si daca n-o ai, da, mai bine nu mai folosesti nici parfum.
Hai ca m-am amuzat teribil!Cel mai tare mi-a placut aia cu ´´alergia si igiena´´, e de 100 de puncte! Mai, da nici eu nu-s obligata sa stau sa put doar pentru ca cineva are alergie la igiena . Empatie, empatie, da hai sa nu exageram.:))
PS: Giolly, cine ´´e puerile´´? Comentariile e sau cititorii e? 🙂
Petra
E la inceput Giolly, trebuie sa faca si el un pic de trafic 😛
ana
“Vecinul cu monopol asupra cheii din beci, de unde se inchide/deschide apa e victima principală. Omul stă cu apa pe pereţi, nu la robinet, cum ar trebui să fie în orice ţară civilizată. Fiindcă cel de deasupra l-a inundat şi nu vrea să repare. De fapt, l-a inundat de 3 ani încoace în mod constant, cam o dată pe lună se închide apa. Probabil pe inculpat aşa l-a-nvăţat mă-sa să se spele. Da’ cică are jacuzzi, că ăla dă pe-afară. Iar el -de prostie.
Problema e că omul cu jacuzzi nu răspunde. Nici la sonerie, nici la telefon, nici la nimic. ”
Asta e ce ai scris tu .
Unde e logica ? De ce-l cautati pe ala cu jacuzzi ?
Dati drumul la apa , daca al de sub asta cu jacuzzi e inundat sa sparga usa de la apartamentul de unde vine apa , si sa intre acolo cu-n instalator !
Stiu ca e cam naspa sa-i sparga usa , dar, INUNDATUL + ADMINISTRATORUL + INSTALATORUL trebuie sa-l caute pe proprietarul care inunda si daca nu-l gasesc sa-i sparga usa .
Ce atata tevatura fara rost ?Cum isi permite ala sa opreasca apa in tot blocul ?
Cum sa sunati la pompieri si al politie ?Cred ca aveti prea multi bani si nu stiti pe ce amenzi sa-i prapaditi.V-ati pus problema ca ala nu vrea sa repare pt ca el nu e deranjat de nimic ? V-ati gandit ca daca puneti mana de la mana si chemati VOI , astia AFECTATI , un instalator si-l PLATITI VOI ,atunci poate inundaciosu o sa va permita sa reparati ?
Cum isi permite ala sa inchida apa in tot blocul dar sa nu ia nicio masura sa REZOLVE problema ?
Asa e-n Romania , mai bine suferim toti , ca doar imputiciunea ne caracterizeaza ,decat sa platim si sa rezolvam.
copila blondă
Liora, =)) nu mai pot de râs! :)) eşti delicioasă!!!
giolly, repeţi că-ţi place blogul meu, dar, sincer, în condiţiile date, nu ştiu dacă asta mă flatează. Şi felicitări pentru dantură. Vezi cum faci s-o păstrezi tot aşa. Nu cu parfum 😉
ana, tu te-ai enervat mai rău decât mine 🙂 ştiu, ai toată dreptatea din lume, însă toţi cei pe care i-ai enumerat acolo nu făceau nimic. Când, în sfârşit, am zis că plătim noi reparaţia, n-am avut CUI spune, că omul cu jacuzzi nu era. Şi treaba cu psartul uşii cică e mai complicată din punct de vedere legal decât credem tu şi eu. Aseară mai aveam puţin şi le rupeam uşa, crede-mă.
Gigione
:=))))))))))) MAXIM ! Am spus.
Norocu’ meu ca am avut inspiratia si rabdarea sa citesc si comentariile, altfel ma amuzam numa’ pe jumate. Giolly e maxim, trecand peste faptul ca ma jigneste in calitatea mea de cititor al blogului blondei, il iert cu nonsalanta (asa cum ierti un caine care face pipi pe roata masinii tale…ce sa stie saraca potaie?!). Cat despre vecinii tai, sorry … nu prea ai ce face sa stii. Decat sa te muti intr-o casa pe pamant. Asta ar trebuie sa fie the final destination … . Enjoy your bath !
copila blondă
Oh, yeah! 😀
Ana
Si eu sunt in aprox aceeasi situatie. Nu e prima data cand vecinul de sus ma inunda si nu raspunde la usa sa-i zic sa-si bage in fund furtunul de la masina de spalat, pe care-l pune aiurea, intentionat sau nu, ca sa-mi strice mie tencuiala..
eu i-am amenintat cu politia pe astia pentru ca sar ca animalele de dimineata pana seara si asculta manele astfel incat sa aud fiecare vers tare si clar.. se pare ca pot adauga si inundarea pe lista..
culmea e ca vecina tot la mine se ratoia, ca cica eu stau cu chirie, cand ei sunt chiriasii 😐
ar trebui sa infiintam o asociatie a locatarilor cu vecini tampiti si needucati.
imi cer scuze pentru termenii utilizati dar mi-am adus aminte prin ce cosmar traiesc atunci cand stau acasa
copila blondă
Ana, şi eu mi-am cerut scuze pentru titlul vulgar pe care l-am pus. Mie mi-au trecut nervii între timp, fiindcă m-am calmat cu o baie luuuuuungă. Dar îţi ţin pumnii să rezolvi cumva problema. Vezi poate nu e totuşi de la furtun. Câte maşini să speli ca să ajungă apa la vecini?! O fi de la altceva…
Oricum, ţin pumnii.
Camelia
“vai,tata nu stie ca stiu asemenea cuvinte gen pisat,cacat”..banuiesc ca la voi la sibiu,nu folositi asemenea cuvinte..am inteles,esti o delicata…copila blonda cu burtoaca cat o balena[cacofonia e intentionata).daca te simti jignita du-te si papa o remorca plina de ciocolata,iti trece.Iti tin pumnii
ruxa
de fapt, cel care incalca legea e vecinul care blocheaza accesul la apa. problema lui cu vecinul de deasupra nu e problema blocului. tot ce poate face e sa’i dea pe aia in judecata pentru stricaciunile produse. proces pe civil, pe care il castiga fara probleme. dar dureaza si costa.
altfel, daca vecinul cu jacuzzi chiar locuieste acolo, organizati o pânda si prindeti’l cand iese din casa. si “discutati” 😀
exista metode, totul tine doar de imaginatie si de cat de “ticalosi” sunteti in stare sa fiti si voi, la randul vostru. succes!
copila blondă
Camelia, tu de ce eşti aşa răutăcioasă? Ia spune, ce ai tu pe suflet. (Pe mine, ăştia ca tine doar mă motivează. Am o singură rugămine: vezi că sunt mai multe articole cu ciocolată şi burtă; astea vin la pachet. Mai comentează şi pe-acolo, să fie cât mai multă interacţiune 😉 )
ruxa, da, iniţial pe el, cel cu monopolul pe apă, eram supărată. Dar îl înţeleg şi pe om, cum să stea cu niagara-n casă?! Ideea e că problema asta e de mult aşa, iar el, în loc să o rezolve (cumva), preferă să tot închidă apa. Fiindcă e mult mai uşor. Şi fiindcă aşa ne stârneşte şi pe noi.
giolly
poate vezi acum diferenta dintr-un comment rautacios si unul constructiv. ma refer la camelia
copila blondă
Eu n-am zis nici o clipă că ai fost răutăcios, ci doar absurd pe alocuri
Valentin
Vai. Povestea din articol mi-a facut instat dor de Romania.
yneedtrust
asa cevaaaa:-)
blonda mi-ai facut seara vesela:-)cu postul asta!
am atitea comparatii in minte acum,incit nici una nu o pot relata instant:-)
cert e ca nu imi pleaca zimbetul de pe buze:-)
fii calma,orice situatie se rezolva,pacat de nervii si neplacerile simtite.
iulianmindrila
Update…Pai daca a venit e bine…
Camelia
Ma eu nu am nimic pe suflet da’tu sigur ai ceva in burtoaca!:-))
me
miruna nu ma asteptam la titlul asta pentru nivelul la care te afli 🙂
Cred ca mesajul a fost cumva postat la nervi. e bine sa te gandesti de 2 ori inainte.
copila blondă
Vai, tu ştii ce nervi am avut, că m-a umflat şi plânsul cu mama la telefon. Nu vorbesc aşa urât, crede-mă, dar în momentele alea îmi venea să strâng de gât pe cineva. Fiindcă era o situaţie absurdă, din care nu vedeam ieşire. Eu făcusem tot ce se putea pe principiul “nu-ţi face singur dreptate”. Şi de asta zic, nu ştiam ce-o să urmeze…
Bine că s-a rezolvat. Data viitoare (cu toate că sper să nu mai existe), mă voi gândi de 2 ori. Iar tu data viitoare ai putea să-ţi asumi părerea şi să semnezi comentariul 🙂
Alle.
:)))))))))))))))) Ce m-a amuzat postul tau. M-ai facut sa rad cu lacrimi :))
Bravo! De as fi avut si eu tupeul si instinctele tale primare atat de dezvoltate cand am avut si eu situatii asemanatoare…
P.S. Lol, am citit si comentariile si tot ce pot zice e ca ..ehh, vorba aia: “MARE e gradina Domnului”…Mie nu mi se pare absurd nici articolul nici titlul acestuia, ce mare scofala? Sau sunt eu mai spurcata in vorbe? Ma indoiesc, doar ca si eu mai postez la nervi una alta. E sentimentul omului imortalizat la o anumita vreme. Whats the big deal?
Calin
Doamna care a comentat faptul ca vecinii creeaza probleme intentionat avea dreptate. In blocul meu traiesc niste personaje asemanatoare, insa nu indrazneste nimeni sa-i deranjeze. Deoarece au posibilitatea sa zica o poezie unde trebuie si se poate intampla un accident banal, cand pleci din parcare cu masina.
Nu ai voie sa deranjezi asemenea sfinti si sfinte.