Cum să-mbătrânesc frumos

Într-o casă cu încăperi înalte şi ferestre largi. Pe o stradă cu mulţi copaci şi maşini puţine. Într-un oraş mic, în inima ţării. Oricărei ţări. Cu un castron mare cu fructe proaspete pe masă şi un balansoar în grădină. Cu o pătură pufoasă pe el şi o carte bună lângă. Cu miros de cozonaci calzi şi copii mici. Ştiţi cum ăştia mici au aşa o aromă a lor? Fără parfumuri, bebeluşii doar miros a curat şi frăgezime. Vreau să mă trezesc în fiecare zi de dimineaţă, căci trezitul la amiaz e semn că nu mai ai chef de viaţă. Pentru mine, cel puţin. Să-mi beau cafeaua în grădină, în ciripit de păserele şi adiere caldă de vânt.

Ştiu, e frumos ce-am croşetat mai sus, dar probabil m-aş plictisi îngrozitor. Chiar dacă ferestrele largi sunt frumoase şi nepoţii gălăgioşi la fel. Adică, să nu-i ai, ţi-ar lipsi cu siguranţă. Însă îndrăznesc să vreau altfel: În primul rând, o minte clară, care să m-ajute să îmi amintesc care-i diferenţa între stânga şi dreapta. Apoi nişte oase şi articulaţii funcţionale, care să-mi permită un ritm alert atunci când mă plimb. Chiar şi prin magazine. Întotdeauna m-a enervat să merg încet. Cred că e o chestie moştenită de la tata. Mi-ar plăcea o casă, dar n-am pretenţii prea înalte. Mă mulţumesc şi cu ceva cochet. Pe o stradă cu non-stop neapărat, e mai util decât copacii. Oraşul nu contează, important e să aibă aeroport. Că unele obiceiuri nu se schimbă niciodată, iar stabilitatea nu m-a caracterizat niciodată. Şi n-oi începe la bătrîneţe!
Mă imaginez o supergagică la 60 de ani, în tenişi albi şi părul prins în coadă. Cu toate că nici acum nu e atât de lung, încât să îl pot prinde, nu ştiu de ce am această imagine. Cu un soi de ghiozdan în spate şi bilete de avion într-o mână. Cu el, în cealaltă. Şi mi-ar plăcea ca după ce în sfârşit copiii ne vor fi mari şi ratele plătite, să pornim spre locurile care ne-au văzut crescînd în tinereţe. Să investim în reîntâlniri cu cei care eram atunci. Când am fost prima dată amândoi într-o strângere de mână, într-un sărut sau într-un te-iubesc. Dincolo de experienţa-n sine, cred că e un exerciţiu fantastic să te reconectezi la momentele frumoase de început. Dar n-o să aştept ca bătrâneţea să-mi aducă timpul pentru călătorii. Fiindcă nu am nici o garanţie că o s-o primesc şi nici c-o să-mi aducă asta. Plus, niciodată nu ştii ce-o să-ţi ia. Aşa că, până atunci, îmi dau silinţa. Tocmai ca să o întâmpin mai frumos. Ceea ce vă sfătuiesc şi pe dumneavoastră să faceţi.

Încep săptămâna cu corăbiile atât de înecate, încât îmi făuresc singură motive pentru a merge mai departe. Poate perspectiva unor bătrâneţi mai bune decât tinereţile să mă scoată din pat dimineaţă. O săptămână frumoasă s-aveţi!

sursa tablou: Frederick Frieseke (1874-1939)

Articolul anterior

Să-ţi arăţi aprecierea…în rate

Articolul următor

De ce muncim

15 Comentarii

  1. Partea cu balansoarul suna superb!

    0
  2. Zâna Bună Rău

    De remarcat că numai când ne sunt corăbiile înecate ne gândim la bătrâneți liniștite. Cel puțin, așa e pe strada mea :-)))

    0
  3. sa ai o saptamana superba!

    0
  4. Gerhald, hîţa-hîţa? 😛

    Zână Bună, te aşteptam de multă vreme 🙂

    modniza, mulţumesc frumos.

    0
  5. Valeriu

    Mersul încet mă enervează și pe mine, mai ales când am pe cineva în față care abia se miscă. :))
    Pentru bătrânețea fizică, am doar două pretenții, să nu fiu singur și să am o stare de sănatate satisfacătoare. În rest dacă îți ții mintea alertă, citești, înveți și experimentezi. Spiritual și mental nu îmbătrânești, ba chiar întinerești și te maturizezi. :)) Asta așa ca un paradox al bătâneții.

    P.S. Corabia înecată se numește submarin, iar ala iese la suprafață taman când te aștepți mai puțin. 🙂

    0
  6. Nu uita ca unii oameni nu mai apuca sa vada pensia, casa cocheta si plimbarile din aeroport in aeroport. Si se trezesc mult prea tineri, intr-un pat de spital, gandindu-se ca sunt doar un dosar de visuri. E bine sa visam pe termen scurt. E bine sa traim acum. Cat mai putem. 🙂

    0
  7. Inka

    Stii, cumva mi se pare ca ambele scenarii de care-ai povestit au cam acelasi miros: c-o fi de cozonac sau altceva, e unul misto!

    0
  8. Zâna Bună Rău

    Copilă, am venit cu bagheta dar să știi că în ultimul timp cam dă rateuri: nu-i pot face pe oameni să se iubească și pace! În rest funcționează ireproșabil :-)))

    0
  9. Valeriu

    @ Inka, hai să traim ca și cum am muri mâine și să facem planuri ca și cum am trăi 100 de ani. Pur și simplu așa e cel mai practic. În plus de asta este o vorbă: the person you see is the person you will be. 🙂

    0
  10. Valeriu, frumos asta cu submarinul. Menirea lui e să înlesnească supravieţuirea în adâncuri o vreme, ştiind că la un moment dat va ieşi la suprafaţă. Foarte frumos. Cred că voi supravieţui şi eu! 🙂

    Claudia, ştiu. Sunt nedreaptă. Îmi pare atât de rău pentru felul în care simt, mai ales în contextul numit Japonia. Dar e o diferenţă atât de mare între ceea ce înţelegi şi ceea ce simţi.

    Inka, oare e voie cu cozonac în aeroport? 😛

    Zână, eu nici nu îndrăzneam să cer atâta…

    0
  11. Inka

    Bineinteles ca e voie cu cozonac la aeroport. Chiar si in bagajul de mana! The future smells good! 😀

    0
  12. Timpul trece al naibii de repede. Fa copii si ia-ti casa la care visezi, sau macar fa un pas in directia in care vrei sa te indrepti si nu pierde din ochi obiectivul asta. Nu e usor, dar satisfactia e pe masura!

    0
  13. alx, sunt convinsă.
    Aşa o să fac. 🙂

    0
  14. Si eu am inceput saptamana cu corabiile inecate, dar nu am mai gasit in mine puterea de a visa… nici la batraneti, nici la balansoare… Desi un balansoar mi-ar placea enorm 🙂
    Vreau doar sa iti spun sa nu incetezi niciodata sa visezi, dar pana sa ajungi la batranete, traieste clipa, fa viata zi de zi memorabila si cu siguranta vei avea si o batranete placuta, pentru ca vei avea ce sa iti amintesti. Dar pana atunci, o saptamana cat mai placuta :*

    0
  15. îţi mulţumesc pentru cuvintele tale, însă am învăţat că din amintiri nu poţi trăi. Miracolele dacă sunt la trecut nu te mai încântă prea tare…

    eu am avut o zi frumoasă. Plină.

    0

Leave a Reply

© 2007-2017 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 188 queries in 0.448 s