Luni sau marţi la şcoală, că nici nu mai ştiu. Am senzaţia că săptămâna asta a început anul trecut şi o să se termine la vară. Care e mai departe decât îmi imaginez, după cum arată pronosticurile. În fine.
Pacient tânăr, puşti care tocmai scăpase de un aparat dentar. Îl iau eu în primire să-i meşteresc ceva în gură. Mi se întorc maţele pe dos. Până aici, nimic nou, c-am mai văzut, mirosit, întors pe dos. Been there, done that! Dar ce-i mai rău urmează: Ştiţi, mai ales când porţi aparat ortodontic (din ăla de îndreptat dinţi), eşti într-un fel obligat să te speli mai des pe dinţi. Că altfel, se adună resturi în sârmele alea şi e mai mare nenorocirea. (Mă rog, “mai des” e relativ, depinde cu ce compari de la-nceput.) Treaba e că puştiul ăsta tocmai scăpase de un asemenea aparat, după ce-l purtase doi ani. Acum avea dinţi frumoşi şi aranjaţi, doar îngrozitor de murdari. Se presupunea că pacientul e unul umblat pe la dentist, obişnuit şi educat. Dar “cine” “se presupunea” se înşela amarnic. Şi i-am spus, cu oarece reţinere: “Ştiu că te-ai săturat să auzi de spălatul pe dinţi, dar chiar ar trebui să te speli mai bine, că ai multe resturi între dinţi…” La care el, ce credeţi că-mi răspunde? A, face, stai liniştită, că doar ce-am fost la Mc Donald’s înainte.
Dacă aş fi fost în cabinetul meu l-aş fi dat pe geam afară. Fiindcă oricât de mult ar costa serviciile medicale, nesimţirea nu se plăteşte. Nonşalanţa aia cu care mergi la McDonald’s înainte de dentist. Seninătatea cu care nu-ţi iei o periuţă cu 2 lei la tine, ca să faci o minimă igienizare înainte de a te urca pe scaun. Cretinitatea de a vorbi atât de deschis despre asta. E sfidător. Şi nu, nu era un copil de pe stradă. Ştiţi cât costă un aparat ortodontic? Cu siguranţă şi-ar fi permis o periuţă de dinţi. Şi o educaţie sanitară. Păcat că cei şapte ani de-acasă nu sunt accesibili tuturor. Iar lipsa lor se perpetuează exponenţial. Periculos.
Să nu vă duceţi niciodată nespălaţi la dentist. Sau să vă cereţi scuze pentru asta. Mai bine spuneţi că nu ştiţi să vă spălaţi corect pe dinţi. Căci e de preferat să fii neştiutor decât nesimţit. Prima trece, dar a doua mai greu…
Dana
Urât din partea lui…Mă apucă scârba; mai cunosc şi eu un individ(coleg pe la şcoală) care se lăuda în stânga-dreapta că a primit o “super” periuţă(nu ştiu cum îi zice, e din aceea cu baterie care se spune că face “munca” singură). Eu zic că asemenea periuţe sunt pentru oamenii leneşi, oare greşesc?
Ana
🙁
Am injurat in gand…
copila blondă
Dana, măcar de-ar fi pentru oameni leneşi! 🙂 Periuţele astea sunt fiţă. La fel de bine te poţi descurca şi cu una cu 2 lei. Ideea e să o foloseşti, indiferent dacă e electrică sau nu.
Ana, mulţumesc! 😛
iulianmindrila
Si cati dintr-astia or sa mai fie…
Teo Negura
Salutare! Ce la fix am nimerit pe la tine, ca-s taaare in cunostinta de cauza, de la pretul unui astfel de aparat ortodontic si pana la nesimtirea celor care iti intra in cabinet nespalati pe dinti sau, mai rau, veniti de la serviciu in salopeta manjita cu ulei de motor sau mai stiu eu ce alte minunatii…
Tu ii respecti, iti iei manusi, dezinfectezi chiuveta, scaun, piesele de mana, tot, si vine beizadeaua, sugandu-si resturile dintre dinti, si ti-o serveste… calda.
Eee, stii ce pot sa zic? Avea, cred, si acel medic, dreptul de a-si selecta clientela. Uneori zau ca e bine sa uzezi de el, macar pentru nervii tai.
Pisica Roz
Din pacate asta e nivelul de civilizatie de la noi. Nu tine de cultura, ci de civilizatie. Suntem abia iesiti din Ev Mediu.
Eu m-as intreba si ce alte oratanii or vedea si alti medici, de alte specializari…
byRouxy
Te inteleg… Genul asta de oamenil-am intalnit si eu insa sub un alt aspect, cel al aaa… cum sa le spun… sa le zicem tipe, care vin la mine la machiaj cu fata incarcata de fondul de ten nedemachiat de o zi jumate, evident cu un ten cu probleme sub aceasta zugraveala-focar de infectie si se asteapta ca eu, prin machiaj, sa le fac disparute toate aceste probleme ca prin minune, iar ele sa fie zanele fresh ale balului… grrr
In alta ordine de idei, vroiam sa iti spun ca la mine pe blog te asteapta un buchet de flori oferit cu drag 🙂 Este un premiu special, insa fara reguli si pe care nu trebuie sa-l transmiti mai departe daca nu vrei. Blogul meu a implinit un an iar florile sunt o apreciere si un “multumesc” pentru cele pe care in acest rastimp le-am descoperit si le citesc cu placere 🙂
Iasi
Am citit postarea ta imediat ce am stat la masa si deja imi pare rau. Mi s-a intors mancarea…
nina
Varul meu care-i dentist (si ma cearta mereu ca scriu de toata lumea pe blog si de el deloc, dar ma revansez eu zilele astea) e atat de obisnuit ca genul asta de oameni incat are la cabinet in baia pentru pacienti multe-multe periute noi si pasta de dinti din belsug.
Ii trimite urgent acolo pe cei care vin nepregatiti. Si ii taxeaza cred pentru asta sau daca nu o face, pacat, ar merita sa le bage taxa. 😀
Organizare nunti
Cred ca de asta sunt adevarate statisticile care arata ca suntem un popor de nespalati, apa nu mai folosim decat cu masura, sapun din an in paste, pasta de dinti aproape deloc, deodorant sau parfum, ce sa mai zic, cred ca nici nu mai stiu unii cum arata, am senzatia ca ne-am intors in timp cu 100 de ani, in loc sa ne civilizam…offff, grea educatia asta pentru unii…
omulvaly
Chiar nu credeam că există şi astfel de indivizi !!!
copila blondă
iulian, nu e nici primul, nici ultimul. Sunt conştientă. Dar nonşalanţa cu care mi-a zis-o… Aia e cruntă!!!
Teo Negura, domnule doctor? 🙂 I feel you.
Doar că atunci când eşti la şcoală nu îţi permiţi să comentezi, ci doar să execuţi. Am avut o dată un pacient urlător la pedo, pe care l-am dat afară din cabinet. După ce a ieşit, profa a zis că mai bine aşa… 😛
Pisica Roz, mai bine să nu. Să nu te întrebi. Şi nici să nu vezi. Că nu mai mănânci o săptămână.
Rouxy, 🙂 pentru mine? 🙂 eşti foarte amabilă! La mulţi ani!
p.s. cine crede că problemele tenului se rezolvă prin machiaj are, de fapt, încă o problemă: machiajul foarte des scoate în evidenţă, mai ales bubele şi ridurile. Ajută. Dar nu face minuni. N-am dreptate?
Iasi, oaaaaaa, îmi pare chiar rău! Rău de tot! Data viitoare pun avertisment la începutul textului: A nu se consuma după masă. Dar nici înainte, că ţi se taie şi de apă…
nina, în vest exista igienişti, care se ocupă de asta. plus, de educaţia igienei la pacienţi. Ştiu. Şi tata are periuţe-n cabinet. Dar noi eram la şcoală..unde suntem fericiţi dacă avem scaune pe care să stăm.
Organizare, e grele. Ciudat e că o periuţă costă 2 lei şi pastă găseşti cu vreo 3, cred. Şi cine n-are bani de pastă să se spele cu apă chioară, dar să frece bine. N-o fi bai. Dar lumea-i leneşă.
omulvaly, glumeşti, nu-i aşa?! 😛
byRouxy
well, nu stiu daca sunt amabila 🙂 am facut-o cu drag
cat priveste machiajul, da 🙂 folosit aiurea, in surplus si cu produse necorespunzatoare poate strica tenul… urmarile acestor abuzuri nu se vad imediat insa cu siguranta isi vor face aparitia si e pacat… tendinta este ca imediat ce ai probleme cu tenul sa incerci sa acoperi si mai mult,iar asta este o greseala. Intr-adevar, machiajul ajuta si poate mima un ten ok, camufland niste imperfectiuni. Insa stralucirea, supletea, netezimea pielii pe care o vedem la modelele din reclamele beauty se intretine cu produse bune si cu sanatate :)Eu merg, ca si tine, pe principiul ca frumusetea sanatoasa este cea mai valoroasa si ca mai bine inveti sa previi decat sa repari
copila blondă
Şi mai e important să îţi setezi aşeptările în funcţie de materialul cu care lucrezi. Există tenuri şi tenuri. Cele din reviste nu există 😛
byRouxy
😛 nu prea, cele din revista 🙂
dar vorbind de frumusete sanatoasa, eu stiu femei care la 30-35 ani au tenul la fel de suplu, neted, frumos si sanatos ca la 20, sau care la 55 stiu sa arate de 40 si, pe de alta parte, mai tinere domnisoare carora la 22 de ani li se vad deja ridurile 🙂
e adevarat, exista tenuri si tenuri, dar si ingrijiri si ingrijiri, produse si produse, trucuri si trucuri 🙂
cum zicea si Coco Chanel: “Natura ti-a dat fata de care te bucuri la 20 ani, dar tine de tine sa meriti fata pe care o vei avea la 50 ani”
modniza
te citesc demult, imi place cum scrii.stiu ca vei deveni in curandstomatolog.eu sunt stomatolog de 20 de ani si acum [la batranete] am o mica pasiune cu blogul meu .daca vrei,uite te un pic.te admir!bravo ca ai timp si de scoala si de blog si de servici frumos.te imbratisez cu drag.
copila blondă
doamna doctor, şi eu vă admir pentru a vă fi descoperit o pasiune după atâţia ani de carieră. Ştiu mulţi medici (în special stomatologi) care mai fac încă ceva pe lângă cabinet. Probabil din cauză că munca asta este individuală, nu presupune atâta interacţiune şi nici un colectiv foarte mare. Şi atunci…compenesezi cum poţi, prin alte părţi. Bravo, să nu vă lăsaţi de blog! Pentru mine e oaza mea de linişte. De blogul meu mi se face dor.