Sindromul “prea frumos să fie adevărat”

Ieri stăteam la un pahar de vorbă cu o prietenă bună, pe o banală terasă din Bucureşti. Acolo am pus bazele ştiinţifice pentru ceea ce se numeşte sindromul “prea frumos să fie adevărat”. După ce vorbiserăm o seară întreagă, această expresie a concluzionat apoteotic întreaga filosofie ieftină de puştoaice uitate seara lângă o apă plată şi un ice tea. A fost ca încheierile comentariilor dintr-a cincea, pe care ştiam că trebuie să le fac impresionante, fiind probabil singura parte – în care mă bucuram de atenţia profei de română. Trebuie că femeia avea o încredere deosebită în mine, mă lăsa să turui până la epuizare. Epuizarea compunerii, că ideile mele erau din oficiu epuizate, mai ales când venea vorba de chestii în genul “Sobieski şi românii” sau “Amintiri din copilărie”. Şi vorba asta venea destul de des, să zic…

Descrierea sindromului: afectate sunt ambele sexuri, însă la sexul masculin se înregistrează o frecvenţă crescută, simptomele fiind mult mai agresiv prezente. La debut, semnele obiective sunt absente, ele ieşind la suprafaţa minţii femeieşti abia dupa ce ea s-a pierdut cu totul. Şi mintea şi femeia care vine cu ea. După primele semne, în care el îţi spune cât eşti de frumoasă, de deşteaptă şi de devreme acasă, că eşti fată educată şi îi place cum ţii furculiţa în mână, l-ai putea bănui de imaginaţie lacunară acută, subtilă şi cu desăvârşire lipsă. O pui pe seama emoţiilor, dar nici ăsta nu e vreun un păcat, sănătoşi să fim. La cap! Următorul diagnostic diferenţial se face cu o formă comună de gelozie cronică, boală gravă şi incurabilă de altfel, pe care unii dintre noi ne-am dorit-o la partenerii noştri la un moment dat, până Dumnezeu ne-a dat ce ne-am dorit, ca noi să ne putem lua ce ne-a plăcut. Mai mult: LIBERTATEA. Evident, că doar suntem oameni cu scaun la cap. Simptomatologia continuă progresiv cu întrebarea: “Dar iubito, cum de ţi-a plăcut de mine?” Şi unde tu crezi că e momentul să scoţi cea mai nouă periuţă de orgolii masculine şi să execuţi o debarasare profesională de complexe inventate (şi te simţi, din nou, ca într-o provocare academicească la limba şi literatura română), el sărăcuţul începe să se manifeste. Sindromul, evident. Sau varianta cealaltă e că deja s-a plictisit de tine şi de ochii tăi frumoşi din cap şi de tot ce mai aveai ascuns pe-acolo (prin cap, bineînţeles, că în rest n-a prea explorat mititelu’) şi o dă pe aia cu “meriţi ceva ma bun decât mine”. Şi să fim serioşi, că asta e întotdeauna adevărat! Dacă vă imaginaţi vreodată că, în materie de băieţi, tata e pretenţios, staţi să mă vedeţi pe mine!

Revenind, asta cu “5 motive pentru care îmi place de tine” e prea stilul revistei Cosmopolitan şi nu mă pot alia cu concurenţa. Şi nici stilul unui bărbat lipsit de frustrări şi sigur pe el. Nu mă înţelegeşi greşit, ştiu prea bine că le place să fie alintaţi şi răsfăţaţi şi etc, dar mai ştiu şi că nu e tocmai indicat să înşiri mai mult de 3 minciuni într-o enumeraţie. Se prind şi ei. Doar se presupune că au trecut testul iniţial al minimului de IQ admis.

Confirmarea diagnosticului (deja de o vreme prezumtiv în capul unei fete isteţe) se întâmplă atunci când tânărul prestează un circ de toată frumuseţea în plin vid epic şi te scoate pe tine vinovata number one. Iar tu te uiţi tâmpită, nu ştii de unde i se trage omului sau dacă a mâncat stricat aseară, când indicele de bună dispoziţie prevestea o dimineaţă cu potenţial. Nici nu te scuzi (că vorba vine, te acuzi), nici nu te cerţi. Absurditatea unor situaţii chiar te poate lăsa fără cuvinte. Credeţi-mă, mi s-a întâmplat. (Bine, nu de chiar aşa multe ori :p)

Prognostic: prost spre foarte prost. Nu se moare, decât de inimă rea. Aici prevalenţa sexelor e incertă. Studiile arată că, în general, femeile sunt mai slabe de inimă, dar sindromul ăsta merge pe alt sistem. N-are treabă cu inima, are treabă cu complexele lui de inferioritate. De care inferioritate – irelevant. Ştiţi, mie mi-a zis unul că el ştie că stau cu el doar până îmi găsesc pe altul mai cu bani. Dincolo de mitocănia maximă, am apreciat absoluta lui lipsă de înţelegere faţă de tot ceea ce eram eu.

Dacă un tip vede la tine doar hainele pe care le îmbraci şi furculiţele pe care le mânuieşti, poate ai merita să găseşti pe unul care să ştie şi el asorta ţoale şi tăia elegant friptura. Tocmai ca să nu se mai minuneze de talentele tale şi să aibă timp să descopere altele… Dada, felul acela fermecător în care ştii să-ţi joci cuvintele în propoziţii. Felul în care le pui punct, dar laşi semne de-ntrebare. Sau poate felul în care ţi se sucesc genele şi ţi se-nvârt ochii în cap. Lucruri care ţin de tine şi nu de dulapul tău. Emoţii pe care le poţi trezi tu şi nu tacâmurile din dotare. Cu toate că şi alea-s importante. Dar să fie bilateral prezente. Tocmai ca să nu ne mai minunăm atâta de lucruri auxiliare.

Faza terminală: întrucât sindromul nu se vindecă niciodată (eventual poate fi ţinut sub control), va ajunge să-ţi mănânce zilele şi ficaţii. Aşadar sfatul meu e să nu aştepţi să-ţi pierzi minţile după un caz pierdut. Nu zic să cauţi un tip care să nu te aprecieze. Dar nici unul care să te facă să te simţi vinovată fiindcă eşti prea bună. Pentru el.

————

Lângă noi, un cuplu banal (nu ştiu dacă prietena mea l-a observat): el în cămaşă albă clasică, dar cu nişte ochi verzi care nu se mai dezlipeau de ea. Pe ea n-o vedeam prea bine că erau cumva în lateral-spatele meu, dar şi fata se încadra în limitele comunului, că dacă ar fi fost vreo ceva ieşită din comun, aş fi observat-o din prima. Dar se potriveau la fix: nici unul mai bun decât celălalt, ci fiecare cel mai bun pentru celălalt.

Articolul anterior

Idealul de frumuseţe a intrat la apă

Articolul următor

Dedesubturi delicate

12 Comentarii

  1. ardeleanu'

    Parcă nu-mi mai găsesc răbdarea să dezvolt astfel de subiecte. Și e păcat, le simt nevoia.

  2. Păi bine, femeie, fireşte că tu eşti întoteauna de vină. Tu ai vrut să te laşi prostită, aşa că ai văzut ce-ai vrut să vezi. Sau mai degrabă e vorba de feromoni şi de nervul zero (ăla care nu se învaţă la medicină)…

  3. Problema e ca devine din ce in ce mai rau ca sa tot fie adevarat.
    Mai ales cand nici nu trebuie sa ti se spuna ca tu esti mult mai buna decat el si el si el..si atunci ce? sa asetepti sa ti se fabrice robotul care sa fie in sfarsit mai bun decat tine si deznodamantul sa fie acelasi, careva tot va fi mai bun.
    Unii/unele mai trebuie sa lase jos din pretentii, pe cand altii ar trebui sa-si mai modeleze respectul de sine.
    Vanatoare tot va fi si concluzii triste ambalate frumos, de asemenea vor exista mereu.
    and average couples… yeah, they look happy, and sometimes they are.

    dar noi cum suntem prea buni, cum sa ne multumim cu average?

  4. Bag de seamă că a venit vara şi observăm mult mai bine cuplurile. Şi eu fac la fel, cum trec pe lângă unul cum zâmbesc admirativ ca o bunicuţă trecută prin viaţă. 🙂

  5. ardelene, fii binevenit oricând te apucă inspiraţia

    Béranger, nu am vrut să mă las prostită. Poate mi-a plăcut. Centrele de comandă ale celor două senzaţii diferă radical.

    Gloria, nu întotdeauna e aşa. Eu vorbesc de cazul ăla când îţi dai seama că celălalt nu e potrivit. E ca şi când ai vrea să te angajezi pe un post pentru care eşti supracalificat. Şi dacă reuşeşti, în puţin timp vei primi o ofertă mai bună, mai pe măasură şi nu o vei putea refuza. Fair enough?

    idaho, eu ca o fetiţă care-şi doreşte să treacă şi ea…

  6. Ştii tu la ce mă refeream, cu drag, cu jind, cu un pic de invidie, toate adunate la un loc 🙂

  7. ardeleanu'

    Ce tare ar fi să te cuplezi numai că vezi pe alții că se cuplează. Geez.

  8. Valeriu

    Nu nu nu, trebuie musai mai multa imaginaţie într-o relatie, acuma depinde foarte mult şi de nivelul intelectual la care functionează subiecţii. Fazele de genul “eşti frumoasă bine crescută şi tii frumos furculiţa în mană sunt de clasa a 6 a orice fata trebuie sa fie asa, iar daca nu este asa, clar iti vezi de ale tale. Tind să cred că asemenea aprecieri sunt născute dintr-un complex de inferioritate, baieţeii spun o gramada de prostii cand simt ca le fuge pamantul de sub picioare şi le scapă “situaţia” de sub control 😛
    Un compliment atent facut nu strica niciodată, chiar daca uneori nu suna tocmai a compliment :)) dar de aici pană la “eşti frumoasă ca o stele” :)) chiar nu are rost sa te întinzi. Eşti prea buna pentru mine hah! asta e cusuta cu aţa albă si înca daia groasa de cusut saci :)) hai sa fim seriosi, dacă fata te-a acceptat atunci îi clar că există un echilibru. Relaţia în sine trebuie sa fie un echilibru, daca vii cu povesti de genul asta creezi un dezechilibru, orice lucru dezechilibrat se rupe pana la urmă. În concluzie lăsati chestiile de suprafaţă şi căutaţi lucruri mai serioase de discutat admirat şi lăudat dacă se poate şi este loc. 🙂

  9. Am tot citit articolele de pe site-ul vostru si inca nu am comentat nimic. Sunt de parere ca faceti o treaba buna cu acest site, aducand in prim plan numai articole de buna calitate si interesante.

  10. morbo

    @idaho

    ”I hate other people’s love!”
    Homer Simpson

  11. NemerNia

    Draga morbo
    fraza lui Simpson e genial de la locul ei aici.

  12. Buna..citesc de ceva vreme blog-ul tau dar nu am dat pana acum nici un comm.
    Uite parerea mea este ca o femeie se simte extraordinar cand este admirata..fie ea intr-un tricou lung..sau in chilotei de bumbac cu mesaje funny sau si mai bine in dantelutza si matase…increderea femeilor vine de multe ori de la stilul vestimentar…(cel putin la mn asa e) …
    nota 10 pt blog 😉 :*

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 148 queries in 0.368 s