Luna: December 2008 (Pagina 2 din 8)

Ce cadouri sa NU facem (II)

Cine a cumpărat toate cadourile până la ora asta? :p Mereu se mai găseşte câte o pungă cu moşi, felicitare sau fofon care e musai de achiziţionat. Şi chiar dacă anu’ ăsta ai fost atât de organizat, cu liste, listuţe şi artificii economice, precis îi mai trebuie mamei un litru de lapte pentru pireu. De ăla a uitat, că numai la fripturi îi stă capul! (glumesc, mami 🙂 Sau dacă a dat norocul ăla peste tine să nu mai aibă nimeni nevoie de încă un kil de roşii ori smântână ori praf de copt, precis a uitat bună-ta să-şi ia ciorapi noi. Sau şi-a luat, dar cum îndemânarea evoluează indirect proporţional cu vârsta, i-a distrus la prima încercare. Asta e de ţinut minte, la capitolul “eventuale buclucuri” în Ajun. Şi, din toată agitaţia specifică, în mod evident, eu trebuie să mă strecor prin aglomeraţie (da, Sibiul e mic, dar nu încape tot într-un Real). Că doar n-om trimite-o pe mama în mijlocul nebuniei, când ea o preferă pe aia de acasă. Să-şi iese din ritm?! Chiar dacă ar fi mult mai odihnitor să zaci la volan decât să mişuni prin casă, dar, cine ar mai fi atunci chiaună în Ajun, seara ?! Nunu, tradiţiile trebuie păstrate! :p

Nici cu tata nu e să-ţi faci de lucru, el are o treabă şi bună. Atât de bună, că îi ocupă tot timpul şi energia, mai precis şi le ocupă el singur. Scoaterea bradului din pivniţă, fierăstrăiatul lui, prinsul în suport, ancoratul crenguşelor (eu mă opresc aici, că şi-aşa se preconizează un post prelungit, dar tata n-a terminat.). Varianta din trafic şi statul la cozi nu s-au numărat niciodată printre hobbyurile lui. Deci, ghiciţi cine a mai rămas! Mda.

Revenind la cadouri. Ca în fiecare an, devenim isterici. Ne pierdem controlul, de parcă ne-am proiecta toţi nervii de peste an într-un fel de concluzie crizată, ca o recapitulare dinaintea examenului final. Doar aşa putem intra liniştiţi în noul an. Sau, mai degrabă, obosiţi, dar şi nervii ăştia self-made îşi au farmecul propriu, de sărbători. Parcă tradiţia i-a asimilat. Adoptat, de fapt.

Listă!

  • fără chestii de şters praful de pe ele, fără moşi cântători şi minunăţii indiene aducătoare de belşug şi vise frumoase. Pe astea şi le ia omul singur dacă îi trebuie iluzii cu pene
  • fără parfumuri, decât dacă ştii precis gusturile omului. Sau ţi-a şoptit o păsărică. Sau Moş Crăciun. Cu toate, că Moş Crăciun nu prea mai are treabă cu păsărelele -era să zic.
  • fără cadouri simbolice – de genul Diplomă pentru cea mai bună iubită. Oau! Cea mai bună la ce? La gust?! NU! Astea sunt cadourile lipsite de imaginaţie, acceptabile doar dacă ai vârsta sub 15 şi bugetul, sub nivelul mării.
  • fără zorzoane decorative, că, din nou, e treabă de gust şi design interior. Astea sunt cadourile reciclabile. Şi nu de alta, dar conform dictonului, ce ţie nu-ţi place, altuia nu face cadou, rişti să te trezeşti la anul cu fix acelaşi obiect neinspirat pe cap. Şi, crede-mă, nu îţi doreşti aşa ceva.
  • fără chestii “pentru casă”, de genul neutru, care merg pe post de cadou colectiv pentru ambii părinţi sau bunici. Ştiu că niciodată nu îi poţi mulţumi pe toţi (şi pe ei, dar şi pe tine, care la maratonul cumpărăturilor tocmai ai ochit o geantă be-ee-ton), dar mama precis n-o să aprecieze ultima generaţie de storcător de fructe. Mai aveţi, oricum, vreo 3 prin pod prăfuite, pe care le-a dat scurt-circuitate, că se săturase săraca de atâta coajă de măr şi miros de ţelină în casă.
  • fără şorţuri. Oricât de drăgălaşi ar fi ursuleţii de pe ele. Spuneţi un NU mare şorţurilor. Nimeni nu apreciază. Oamenii Doamnele vor să se concentreze pe partea pozitivă a vieţii la ceas de sărbătoare. Şi să se bucure.
  • fără chiloţi, şosete şi prosoape. Nici maieuri. Repet, oricât de ursuleţe ar fi motivele decorative. Astea sunt chestii pe care oricum şi le cumpără omu’, că-i trebuie -la modul cel mai primitiv. Fă-i o bucurie, nu-l scăpa de o grijă. Plus, şi chiloţii bărbăteşti sunt de mai multe mărimi, chiar dacă primul tău iubit o purta pe cea “universală” :p

şi lista rămâne deschisă…

Prima mea experienţă Deko

Tocmai m-am întors de la show-ul din seara asta, din club A. Unde trupa Deko a prestat în faţa unui public numeros şi foarte comunicativ. Cu scop caritabil.

Un calcul simplu (am pile la organizatori :p ) mi-a arătat că au fost vreo 270 de persoane. Vă zic, eu am stat undeva cocoţată, atât de multă lume era. Şi am râs cu lacrimi şi dureri de fălci. E prima dată când văd trupa Deko live. Iar lângă noi acolo, era un grup de oameni care aveau hohotele atât de molipsitoare, încât  îi puteai bănui că sunt plătiţi să râdă fain. Mie mi-a plăcut mult, l-am băgat pe Teo în feedreader, l-aş fi luat şi acasă, pe toţi trei, de fapt, că şi-aşa n-am televizor :p Glumesc, chiar mi-au plăcut băieţii. Cred că au rezonat cu o parte a Clujului meu, a vieţii de acolo, a perioadei Ziarul Studenţesc, pregătirea pentru OC… multe. Mai ales că azi am primit două telefoane care m-au superbucurat, din zona acelor vremuri 🙂

În fine, seara asta a dovedit încă o dată că teoria aia cu naturaleţea care cucereşte inimi (asta e afirmaţie, nu declaraţie :p ) şi descreţeşte frunţi e omnivalabilă. Închei solemn, felicitând organizatorii şi prietenii lor ( hoinaru, Simona şi Luci ), şi vesel, cu o glumă marca Teo (parcă):

Eu nu cred că toţi oamenii sunt proşti. Da’ sunt destui.

Subscriu. Noapte bună!

Short Reminder

  • Dragoş Bucurenci va fi deseară la Universitate, la ora 8. Ne-a chemat şi pe noi. Durează 5 minute.
  • Apoi e programată porţia  creştinească de râs, din Club A. Cu trupa Deko. Eu voi fi acolo, haideţi şi voi.

În siluetă nouă de Rev

Postul acesta îl dedic tuturor celor care îşi chinuie maţele fripte înainte de sărbători, pentru a încăpea în chiloţii din clasa a şasea. Staţi liniştiţi, asta oricum n-o să se-ntâmple.

Plus, degeaba vă chinuiţi acum, o săptămână, două, o lună (adăugat le ce vă veţi fi chinuit deja) , că n-ai cum, de Crăciun să priveşti la alţii cum mestecă tortul între dinţi, iar tu să îţi înghiţi saliva. Iar postul ăsta (as dieta) obsesivo-anorexic se termină negreşit cu centrul atenţiei mutat în frigider. Iar centrul de greutate scos din limitele admise. Fiindcă e simplu: dacă privăm organismul de hrană o vreme, metabolismul încetineşte, căci corpul crede că e vreme de prăpăd şi încearcă să-şi întindă combustibilul pe o perioadă cât mai lungă de timp. Asta înseamnă încetinire. Not good at all.

A doua chestie se întâmplă când dai iama. Adicătelea, în 24 seara, apoi în 25, în a doua şi a treia zi de Crăciun. (Adică, fix cu vreo săptămână înainte de Revelion.) Că, deh, e sărbătoare şi după ce tot te-ai chinuit atâta, măcar jumătate de tort meriţi şi tu. Doar pentru tine.  Corect, dar şi organismul ăla merită să-şi capete dreptul la echilibru. Că el e mult mai deştept decât ne duce pe noi mintea să pricepem. Astfel, când începe realimentarea (care oricum e peste aportul caloric anterior), el va face alte depozite, pregătindu-se astfel pentru eventuale viitoare perioade de prăpăd ca cea de dinainte. Iar dacă nu ar fi vorba de burţile noastre revărsate sau şoricii de la purtător, aproape am înclina să ne minunăm cât noroc pe capul nostru, să avem asemenea deşteptăciune de organism!

Cu alte cuvinte, vorbesc serios, nu vă chinuiţi aiuria. Permiteţi-vă toate mofturile pe care vi le doriţi. Şi veţi vedea că atunci când ştiţi că puteţi mânca din friptura preferată şi mâine şi poimâine, pofta momentului mai piere. Fiindcă ultimatumul dispare. A, şi nu-i puneţi anului nou în cârcă promisiuni pe care ştiţi din start că nu le-aţi ţinut nici anul ăsta, nici cel trecut, nici din clasa a 7-a de când vă doreaţi înapoi în chiloţii de un an înainte. – Promisiuni care să implice niciodată, deloc sau ciocolată. Şi poftele se pot educa! Poftiţi de vă serviţi 😉

Later edit:


sursa

eu nu-s fazan?

O leapşă cel puţin ciudată, dar fiind vorba de prieten (care oricum merită mai mult decât un amărât de link), fie! Nu prea înţeleg despre ce-i vorba doar că… trebuie dusă mai departe de la “reducere“…

eu zic re-muneraţie, ceea ce înseamnă că tema pentru azi e a cuvintelor cu “ie-“. Foarte greu! Să vă văd blonzilor! Care mai doreşte, care mai pofteşte! :p

(ştiu că puteam încuia, da’ pentru că nu prea înţeleg cum merge treaba, zâmbesc galant şi dau mai departe)

Crist(ea)mas Blog Party

Unde multă lume merge la petrecerile de Crăciun de la birou mai de voie mai de nevoie (să nu zică lumea că te zgârceşti, chiar dacă în tu sinea ta, te-ai cam săturat de mutrele lor obosite, cu care îţi petreci oricum mai mult timp decât cu pruncii acasă), altă lume face şi participă la petreceri de bună voie. Şi ca la orice eveniment respectabil, am avut parte de o surpriză cu toţii, inclusiv organizatorii: a fost prea multă lume, domne. 🙂 Dar, cum oamenii buni încap oriunde, ne-a plăcut de numa’! Am băgat la maţ ca nişte păcătoşi ce suntem, am băut bine şi am râs mult. Au fost şi camere şi reporteri, blitzuri şi interviuri, blonde şi brunete. Unii doar temporar, alţii mai permanent (aşa scrie pe cutia de vopsea :p)

Seara a debutat cu faza, în care eu mă rătăceam blondă prin capitală, de a trebuit să mă recupereze hoinaru. Mulţumiri şi recunoştinţă veşnică, domnule. Şi chiar dacă eram în vreo oră jumătate întârziere, Raluca îmi păstrase locul din capul mesei. huh?     În rest, cam toată lumea era deja acolo. Doar Simona şi Lucian au venit mai târziu. Buddha, Olix, Sorin, Geo şi foarte drăguţa lui iubită, care îi este acum, şi în blogosferă, alături. Noi ne bucurăm, sperăm că şi el :p

Le-am cunoscut pe Diana şi Roxana , fashon-expertele care au făcut o observaţie mult prea provocatoare în faţa unei blonde: cică bloggerii ăştia nu-s prea “fashonable” şi că ar suporta nişte schimbări pe ici pe colo, în punctele esenţiale. Evident că mi-a plăcut ideea şi am zis că hai, pe care-l dezbrăcăm primu’?! Da’ nu e logic, pentru a-i putea “revestimenta”… Blondele care gândesc (re)cunosc intenţiile brunetelor 😉

Bobby a plecat imediat, Artistu chiar înaintea lui; nici Maria n-a stat până la spartul chefului; Adrian era ocupat cu researchul şi punea prea multe întrebări :p ; lui Ovidiu ţin să-i mulţumesc oficial şi public pentru toate linkurile alea multe către mine -trecute, prezente şi viitoare, ca să nu mai fie cu supărare (Ovidiu, atenţie, glumesc! 🙂 ) Pe Nihasa îl rog să păstreze tăcerea şi, altă dată, să nu mai apară aşa, pe neaşteptate. Că şi blondele se sperie.

La final, concluzia a fost trasă de dl Cristea: că treaba cu blondele e doar o prejudecată şi că ( unde aşteptam o empatie pentru numele blogului…)  toate suntem la fel. Deci, soţia dânsului precis e  brunetă 🙂

p.s. pe cine am uitat, rog să mă scuze. Nu e intenţionat.

Sunt blondă 😀 şi ce îmi mai place! :))

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 105 queries in 0.430 s