pulsaţii în gambe, ceai de scorţişoară în stomac, strawberry wine în timpane… o oboseală hrănitoare. îmi place atât de mult viaţa mea, încât mi-e frică să nu mă trezesc!
Walking on sunshine
Tu când ai simţit asta ultima dată?
Luna: November 2008 (Pagina 4 din 6)
de la blonde! pam-pam! 😀
Să vedeţi, bruneta asta, colegă de breaslă -cu localizare Sibiu- vrea să demoleze mitul ăla cu cizmarul care umblă cu papucii rupţi, arătându-şi dantura pe coperta unei reviste. Ea e pe cale de a deveni stomatolog cu patalama în regulă. Alţii ar zice că vrea să se facă vedetă, blondele au un fel mai ciudat de a interpreta lucrurile.
Dar ca să susţinem intenţia şi fata şi, ca să arătăm că blondele ajută brunetele la nevoie, haideţi să îi dăm un vot. Aici. Ăştia vor un număr de telefon ca să îţi trimită ei un sms cu ceva cod, îl introduci şi gata. Nu costă nimic. Eu am introdus de vreo trei ori, de a şi-nceput să-mi placă :p Ia încercaţi şi voi! Pritti pliiiiiz.
😉 mulţam fain!
Ipotetic vorbind (fără legătură cu realitatea personală, că nu vreau să stric surprizele oamenilor pentru alţi oameni :p ): musafiri din afara Bucureştiului. La tine acasă. Musafiri din categoria: le arăţi frigiderul, le arăţi dulapul pe dinăuntru, îi laşi să se descalţe în casă (niciodată nu suport să mă oblige să fac chestia asta din “politeţe”), iar la ceas de seară, înainte de culcare, în surdina notelor lui Clayderman, bei ceai de scorţişoară şi le arăţi sufletul tău dezbrăcat. Din categoria aia de care ai nevoie din când în când ca de o lecţie de omenie, de iubire şi adevăr. Pentru că mai există oameni pe lumea asta, care păstrează valori într-o inocenţă aproape de invidiat. Şi mai şi dau altora din bucuria lor.
Ipotetic vorbind: am onoarea să găzduiesc asemenea personaje. Avem o zi întreagă ( 🙁 ) la dispoziţie să ne plimbăm. Ce facem, unde mergem? Fetele sunt aşa, pe sufletul meu, fără fiţe de “merg la capitală în Plaza să-mi iau geantă, ca s-o plimb deseară prin Bamboo”. Nu că aş avea ceva cu Plaza sau cu Bamboo.
Sincer, aş merge la ciocolateria aia din Victoriei (unde este –declarat– cea mai bună îngheţată din lume, ciocolată cu alune, combinaţia ideală, – iar asta o spune specialistul de la tastatură, puteţi avea încredere) şi apoi m-aş seta pe mut, aş ocupa cea mai verde bancă din parc şi doar le-aş asculta poveştile. Despre sori care au apus în glorie, despre studenţii transformate în stări de spirit, poveşti fără sfârşit şi iubiri ce or să (ră)sară din tufiş.
Dar când se termină îngheţata, (că istoriile, niciodată) când ne intră frigu-n oase şi ne paralizează corzile vocale, încotro?
Ciocolata aia are gust de copilărie. Nu ştiu dacă e la fel de senzaţională pentru toţi – postul ăsta nu face reclamă plătită – dar memoria mea involuntară e activată mai ceva decât în romanele scrise cu har. Aş lăsa-o să se topească peste papilele mele gustative, în muzica veselă a glasurilor lor şi în căldura aburilor de cafea, în fiecare zi, câte un strop. Dar din nou, mă pierd în detalii …
În Sibiu, locuim la casă. Asta înseamnă că pot bubui pereţii de la decibeli la orice oră din zi şi din noapte că nu îmi toarnă nimeni apă fiartă în cap.
În Cluj, stăteam la cămin. Asta înseamnă că erau alte reguli, că eram mai supuşi, că ne respectam uneori unii pe alţii, dar nu întotdeauna. Mereu ne enervau chefurile de la cantina de dedesubt, niciodată cele din cămin, că acolo eram de obicei invitate :p Când veneam noapte târziu ori dimineaţa devreme pe tocuri bocănitoare, încercam să merg în vârful degetelor ca să nu trezesc lumea. Că na, în cămin mai învaţă unu’-altu’ până dimineaţa, te miri ce…
În Bucureşti, stau la bloc. Asta înseamnă că nu mă ştiu purta. Adică ce am şi ce nu am voie să fac. Una peste alta, sunt totuşi la mine acasă. Dar am vecini şi dedesubt şi deasupra. Plus, o cea mai frumoasă maşină din lume în parcare, pe care vreau să o păstrez cu unica amintire de la fanul înfocat. :p Nu am nevoie de altele de pe la vecini. Aseară am avut musafiri 4 prieteni de la şcoală, copii cuminţi, cât tărăboi pot face 5 indivizi. Atâta cât stăteam cu muzica -la volum de chillenit- şi povesteam ca oamenii. Spuneam ghicitori.
Şi se trezeşte un vecin să bată în ţeavă. Am dat volumul mai jos, şi noi şi muzica, dar nu am trimis oamenii acasă. Mai bate o dată. Am înkis muzica, mă gândeam, măcar să audă şi el -vecinul neliniştit şi insomniac- ce vorbim. Poate îi mai trec nervii. Iar, azi-dimineaţă pe la nouă jumătate, taman sincron cu nenea ăla cu bohrmaşina frenetică, îmi sună soneria prelung. Evident că nu am deschis, că doar nu am nevoie să mă încarce negativ vreun frustat şi asta, încă de dimineaţă. Mă gândeam că în mileniul trei al nostru, oamenii au bioritmuri diferite şi au învăţat ce înseamnă toleranţa. Eu nu mă enervez în trafic, doar pe nenea cu bohrmaşina, că nu pricep unde mai are vreun milimetru pătrat negăurit. În fine. O să merg să îmi flutur genele şi să îmi cer scuze cu umilinţă, că doar nu îmi pică din grade dacă sun la uşa omului. Dar asta, când vreau eu, nu când are el chef să-mi urle în timpane.
Şi totuşi, nu vreau să încep un război cu vecinii. Nu de alta, dar la dimensiunile mele, nu îmi permit. Aveţi vreun sfat? (Menţionez că obişnuiesc să fac duş înainte de culcare. Înainte de fiecare culcare şi indiferent de oră. E un obicei tâmpit, ştiu. Dar la ăsta nu pot renunţa. Ca nenea, la bohrmaşină)
Off -topic: Ştiu, şi eu îmi doream… Să instalez asta şi asta şi asta.
Am pluginurile activate, da’ nu vrea, domne, nu vrea wordpressul sau neuronul meu anesteziat să le facă să şi funcţioneze! Azi mi-a zis Buddha că nu merge nu-ştiu ce plugin, Ştefan să pun alt plugin….grrr Am încercat, numa’ în mâini nu am stat, şi tot degeaba, nu mă pricep, şi gata. Omul tre’ să ştie să se întindă cât îl ţine plapuma. Deci, ideea era în felul următor: dacă are careva vreun pic de vreme liberă şi ceva aptitudini pedagogice (care presupun mare volum de răbdare pe cap de blondă) i-aş rămâne veşnic recunoscătoare să dea o idee de ajutor.
On-topic: De vreo două săptămâni de când cu campania minunată, parcă toată lumea mă întreabă dacă am intrat în politică. Li s-o fi trăgând de la asta, motivul pentru Dan Dumitrescu deschidea subiectul acu’ vreo 2 săptămâni. Şi după el, potopul. Deci, nu, nu mă interesează politica, nici concurenţă doamnei Udrea nu fac, nici la sclipire, că de decolteu oricum nu poate fi vorba :p Doar atât o să zic vizavi de subiect, că în rest nu discut, am propriile mele convingeri că în general românii sunt un popor de idioţi (în majoritate, iar cei mai destupaţi nu ne pot trage după ei :p) DAR: aţi observat întâmplător afişul electoral al unui domn, pe numele său Tălmăcean? Nu mai ştiu dacă în Băneasa sau pe Ştefan cel Mare, dar ştiu precis că am râs cu lacrimi când mi-a atras mama atenţia. 
Eu eram la volan, că aş fi făcut urgent o poză. Nu îmi imaginez cum poate încăpea atâta incompetenţă de photoshop – că natura umană îşi are scuzele ei – la o echipă de promovare a imaginii unui om. Egal în ce scop. Să vă zică blonda cum se face? Nu, nu mă mai obosesc, că tot mi-aş răci degetele degeaba. Eu ştiu de dinţi, iar nenea ăsta nu şi-i arată în poză. Nu mă iau de defecte fizice, că aş fi o cretină să fac asta, mă iau, în schimb, cu mâinile de burtă, de râs, când văd cum se face politică de nivel înalt la noi în ţară. Ori o fi ceva mesaj subtil, că ei nu recurg la artificii de imagine? Din păcate, mă îndoiesc… nenea ăsta e ilegal de urât. În poză, că în realitate, nu l-am văzut.
Dar stau, mă minunez când constat. Precis era cea mai bună dintre toate, de au ales-o de pus pe afiş. Noi să fim sănătoşi şi să rămânem frumoşi (ăia care sunteţi), restu’ să mulţumim lu’ Dumnezeu dacă ne dă ochi să ne uităm în oglindă. Sau pe panourile electorale. Ba!
Avem cablu mocca. Aia înseamnă că am firu’ în casă ca să fac ce vreau cu el, că de plătit, nu plătesc nimic.Ceva combinaţie, că are firma sediu-n bloc. Nu ştiu la HBO cum stă treaba, da’ încă nici administratorul nu ştiu cum arată şi mă gândesc la detalii!
