Şi, mai ales, pentru medicamente nu se mulţumeşte. Fiindcă… la ce răspuns să te aştepţi, “cu plăcere“?! Mama zice întotdeauna, pentru hapuri nu să multumeşte, da’ să-ţi fie de leac, tanti. Şi ea întotdeauna salută cu “sănătate” în loc de la revedere. Mi-e aşa dragă când face chestia asta, că-mi amintesc de măicuţele din mânăstire cum salută ele mereu cu “Doamne-ajută!”. De ai impresia că de fiecare dată salută din suflet. Eu cred că aşa şi este.
p.s. Pornind de la ideea că e cumva puţin moral ca medicii să fe plătiţi pentru că vindecă boli, citeam undeva despre o perioadă în China, când medicii primeau un salar lunar de la oameni pentru a le îngriji sănătatea, şi nu pentru a le trata bubele. Având în vedere că îmbolnăvirea oamenilor aducea bogăţia doctorilor, s-au gândit să îi stimuleze pe aceştia altfel. Şi atunci, rolul lor era de a menţine starea de sănătate a omului, căci altfel erau obligaţi să suporte ei înşişi costurile tratamentului, considerându-se că vina le aparţine. Şi atunci s-a ajuns să se prescrie în loc de pastile, multă mişcare, o alimentaţie echilibrată, somn regulat şamd.
Bine, teoria nu e aplicabilă zilelor noastre, când avem studii ştiinţifice şi apropiaţi decedaţi din cauza cucoanei ŢIGĂRI. Dar tot nu ne punem pofta-n cui.
