
Luna: June 2008 (Pagina 9 din 9)

Voiam să spun că emoţiile înaintea unui examen se manifestă profund silenţios, nici măcar pe vibraţii. Stările provocate sunt cel mult vegetative, de fapt somatice, că baia noastră a fost suprasolicitată în prima jumătate a zilei. Trei din utilizatoarele ei am avut examen.
Mi-e dor de stresul ăla chinuitor, dulce, care nu mă lăsa să dorm somn după somn, noapte liniştită. Când visam atlase de anatomie şi mă trezeam într-un paralelism cel puţin ciudat cu mintea mea rulând ca o bandă stricată microscopia de la Kapoşi.
Zilele astea, visele şi-au schimbat subiectul…
Pentru evenimentul de azi m-am pregătit de dimineaţă. Şi nu doar gândindu-mă cu ce să mă îmbrac :p Mi-am pus alarma în zorii zilei şi-am luat calea sălii de lectură. Îmi place dimineaţa când sunt numai eu cu aerul stătut de peste noapte, cu ochii holbaţi în cana cu cafea, minţile ascuţite şi ochii pe ceas. Întotdeauna am funcţionat cel mai bine contra cronometru.
Descurcată prin minunatele taine ale cariologiei, îmi dă prin cap ideea că nu vreau să-mi pice taman primul subiect din cursuri. Şi că, acuma, precis o să-mi vină ăla, tocmai pentru că m-am gândit la el. Nu ar fi prima dată când cad victimă unei greşite uzitări a subconştientului propriu. Degeaba am citit atâtea, că tot n-am înţeles nimic!
Şi, bineînţeles, pe al meu bileţel ce să scrie?! Ghici ciupercă ce-i! Primul gând după cel mai înfundat “Nuuu creeeeeeeeed!!!!” din toată arhiva gândurilor mele blonde, a fost că e semn.
Ştiu sigur că nimic nu e întâmplător pe lumea asta, am mai spus-o. Nu cred în coincidenţe. Cred în Dumnezeu. Şi am convingerea că se lucrează fără pauză de ţigară. Doar că nu pricep eu, de cele mai multe ori, mesajul. E ca şi cu cititul ăla de mai sus.
Mi-e dor de zbuciumul dinaintea unui examen greu, de pulsul gâlgâind în carotidă şi de emoţia de după. În nici o săptămână, dorul îmi va fi ostoit.
O fi semn?! Luaţi de vă minunaţi 🙂

Ştiţi că de îndată ce mai citesc şi eu câte ceva -bloguri, that is, că de Morfopat încă nu am binevoit să mă apuc :p- hop mă laud rapid pe blog!
Lăsând gluma la o parte, vreau să mergeţi să citiţi articolul ăsta.
Se numeşte “Dincolo de stabilirea obiectivelor” şi vorbeşte despre datoria fiecăruia de a urma un har, o cale. Despre obligaţia morală faţă de noi înşine de a dobândi fericirea profesională. Sau măcar de a avea curajul să accedem la ea.
Şi am zis fericire, nu realizare, pentru că nu sunt sigură cât are de-a face cu remuneraţiile din conturile bancare.
Dar ştiu precis că cele sufleteşti ar fi abundent îmbogăţite.
Şi probabil, ulterior vine şi restu. Declanşat ca fenomenul în cascadă.

Am făcut apel la conştiinţa mea, pentru a-i pune întrebările cheie din articol. Încă o mai caut să-mi răspundă. S-o fi supărat pe mine? că nu o mai găsesc nicicum…







