Luna: June 2008 (Pagina 9 din 9)

Student fiind, nu ştiam să vorbind

În atenţia celor care mai au practicul la cario:
În examen, trag bilet. Sistemul digă -fantezia oricărui aspirant la nota 5. Şi ghinionul blondelor care gândesc (cu intermitenţe, între noi fie vorba).

Îmi iau jucăriile, le aşez cu atenţie în gura închipuitului pacient, vine profa.
Face cum verifici dacă e bine fixat cramponul pe dinte?

Păih, cum, cu mâna…

-Păih sigur că cu mâna!!! Da’ cum cu mâna???

Deja se preconizau precipitaţii.
– Verific dacă are… mobilitate, dacă..mhh.. joacă pe dinte.

-Domnişoară, nu vă ştiţi exprima. Cum mobilitate, ce mişcări faci?

Brusc mi-am amintit de profa de română din generală. Care mi-a zis într-a cincia că am avut cea mai frumoasă teză de-a cincia pe care o văzuse până atunci. Şi probabil, la nivelul ăla am şi rămas.
-Păih…mmhm.. mişcări antero-posterioare, de lateralitate, du-te – vino …

-Mişcările de lateralitate sunt astea (şi îmi arată cum îşi plimbă mandibula dintr-o parte în cealaltă. Se ştie că medicii se dezvoltă “mai” unilateral, deci probabil lateralitatea în afara sferei stomatologice aparţine inginerilor..)
Cuvântul, domnişoară, cum îi zice la cuvântul ăla!! că nu vă ştiţi exprima. nu cunoaşteţi limba română. şi nu ştiţi vorbi. asta pentru că nu citiţi!!! Apeşi, domnişoară. PRE-SI-U-NE se cheamă.
Mda…
Şi o să o ţin minte ca fiind primul om care mă acuză de ceva pentru care toţi ceilalţi, de obicei, mă laudă. Şi ştiţi de ce? Pentru că avea dreptate. Şi pentru că mi s-a făcut ruşine.
Aşa că am oprit la prima librărie, de unde am plecat cu 4 markere pentru morfopat şi o carte. Pentru sufletul meu. Că tot tre’ să mă apuc de citit.

Fiind student, examene dădeam

Nimic nou sub cer, examene am tot dat, şi o să mai dau încă vreo câţiva ani. Colegii mei de generaţie îşi pregătesc licenţele, iar eu nici la jumătatea şcolilor prea înalte n-am ajuns..
Voiam să spun că emoţiile înaintea unui examen se manifestă profund silenţios, nici măcar pe vibraţii. Stările provocate sunt cel mult vegetative, de fapt somatice, că baia noastră a fost suprasolicitată în prima jumătate a zilei. Trei din utilizatoarele ei am avut examen.

Mi-e dor de stresul ăla chinuitor, dulce, care nu mă lăsa să dorm somn după somn, noapte liniştită. Când visam atlase de anatomie şi mă trezeam într-un paralelism cel puţin ciudat cu mintea mea rulând ca o bandă stricată microscopia de la Kapoşi.
Zilele astea, visele şi-au schimbat subiectul…

Pentru evenimentul de azi m-am pregătit de dimineaţă. Şi nu doar gândindu-mă cu ce să mă îmbrac :p Mi-am pus alarma în zorii zilei şi-am luat calea sălii de lectură. Îmi place dimineaţa când sunt numai eu cu aerul stătut de peste noapte, cu ochii holbaţi în cana cu cafea, minţile ascuţite şi ochii pe ceas. Întotdeauna am funcţionat cel mai bine contra cronometru.

Descurcată prin minunatele taine ale cariologiei, îmi dă prin cap ideea că nu vreau să-mi pice taman primul subiect din cursuri. Şi că, acuma, precis o să-mi vină ăla, tocmai pentru că m-am gândit la el. Nu ar fi prima dată când cad victimă unei greşite uzitări a subconştientului propriu. Degeaba am citit atâtea, că tot n-am înţeles nimic!

Şi, bineînţeles, pe al meu bileţel ce să scrie?! Ghici ciupercă ce-i! Primul gând după cel mai înfundat “Nuuu creeeeeeeeed!!!!” din toată arhiva gândurilor mele blonde, a fost că e semn.
Ştiu sigur că nimic nu e întâmplător pe lumea asta, am mai spus-o. Nu cred în coincidenţe. Cred în Dumnezeu. Şi am convingerea că se lucrează fără pauză de ţigară. Doar că nu pricep eu, de cele mai multe ori, mesajul. E ca şi cu cititul ăla de mai sus.

Mi-e dor de zbuciumul dinaintea unui examen greu, de pulsul gâlgâind în carotidă şi de emoţia de după. În nici o săptămână, dorul îmi va fi ostoit.

Sexul vinde. Dintotdeauna întotdeauna!


De multe ori am auzit ca femeile sunt impresionate de BMW-uri. Acum ştiu şi de ce.


Oare trebuia sa inversez ordinea imaginilor din postul ăsta? Adică, să fie crescătoare… sau descrescătoare… m-am încurcat de tot.
ar merge expresia: WTF?!?!?!?!

Poftă de viaţă

O fi semn?! Luaţi de vă minunaţi 🙂

A bătut ora doişpe

Şi Cenuşăreasa s-a trezit.
Într-o lume a recuperărilor, presesiunii şi examenelor, doar îmbrăţişarea mamei te mai ţine la suprafaţă. Şi eventual, o imagine pe desktop.
Ori visul pe care ţi-l închipui sub plapuma rece.

Apel de urgenţă! Către tine însuţi.

*Motto: Do not follow where the path may lead. Go instead where there is no path and leave a trail. ~Ralph Waldo Emerson

Ştiţi că de îndată ce mai citesc şi eu câte ceva -bloguri, that is, că de Morfopat încă nu am binevoit să mă apuc :p- hop mă laud rapid pe blog!

Lăsând gluma la o parte, vreau să mergeţi să citiţi articolul ăsta.
Se numeşte “Dincolo de stabilirea obiectivelor” şi vorbeşte despre datoria fiecăruia de a urma un har, o cale. Despre obligaţia morală faţă de noi înşine de a dobândi fericirea profesională. Sau măcar de a avea curajul să accedem la ea.

Şi am zis fericire, nu realizare, pentru că nu sunt sigură cât are de-a face cu remuneraţiile din conturile bancare.
Dar ştiu precis că cele sufleteşti ar fi abundent îmbogăţite.
Şi probabil, ulterior vine şi restu. Declanşat ca fenomenul în cascadă.


Am făcut apel la conştiinţa mea, pentru a-i pune întrebările cheie din articol. Încă o mai caut să-mi răspundă. S-o fi supărat pe mine? că nu o mai găsesc nicicum…

Pagina 9 din 9

© 2007-2025 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 112 queries in 0.540 s