Şi le-am oprit la un moment dat. Ca să le spun că eu cred că avem nevoie de obstacolele alea ca să ne dovedim nouă înşine că putem. Că suntem mai puternici decât ne imaginam.La fel cum sfinţii au nevoie de ispite, în poveştile lor, pentru a-şi arăta înţelepciunea şi evlavia.
Şi le-am mai spus că mereu mă gândeam când eram mai la fundul gropii, că de acolo înainte are să fie bine… Pentru că mai rău de atâta nu poate fi.
Sau mi-am imaginat mai răul, dar m-am înspăimântat aşa puternic, încât m-am ridicat într-un suflet în picioare. Ca să merg să mulţumesc pentru tot răul care se sprijinea pe umerii mei.
Că tot e bine, şi-aşa rău…
aikisan
Si ce faci cand nu-ti poti imagina fundul gropii? Sau ti l-ai imaginat si defapt nu e ala.. se poate si mai adanc? Dar atunci cand groapa te sfideaza si se surpa repetat aruncandu-te intr-un nou fund?
o blonda cazuta... pe ganduri
nu stiu daca am atins fundul ala de groapa, dar de multe ori am avut impresia ca ma aflu deja sub el, gata ingropata. cert e ca…nu exista formule de succes infailibile.
e ceva care se activeaza in creierasul nostru, independent de situatiile inconjuratoare sau strans corelat cu ele.
daca as fi avut formula fericirii, nu as mai fi stat sa scriu pe blog despre cum sa te bucuri de ceea ce ai…