Ziua Tineretului, instituită prin lege

Ziua Tineretului este sărbătorită, la date diferite, în funcţie de fiecare ţară în parte. România şi-a instituit ziua de 2 Mai ca Zi Naţională a Tineretului, prin lege, în anul 2004, după ce în perioada comunistă aceasta fusese singura zi de sărbătoare legală pentru tineret. Conform actului normativ, toate autorităţile administraţiei publice centrale şi locale ce au atribuţii în domeniul educaţiei, culturii, sportului, cercetării, turismului, protecţiei mediului, sănătăţii şi finanţelor au obligaţia să susţină financiar şi organizatoric respectivul eveniment. (R.F.)

Mulţumim frumos pentru urări, la fel şi dumneavoastră!

Oare are rost să vă mai umflu capul, respectiv retina cu revolta mea faţă de lipsa promovării şi susţinerii resurselor umane? Şi mă gândeam acum, dacă să scriu în ţara asta miraculoasă sau în societatea minunată… Încă nu mă pot hotărî. Probabil, toate variantele sunt valabile.

Eu nu mă uit la TV. Prefer net-ul, unde îmi aleg ce consum şi nu îngurgitez ce mi se dă pe tavă. Dar toată ziua rulează muzică pe sticla din camera mea, uneori pe mute, alteori pe vibraţii. Ale undelor sunetului, evident. Iar butonând spre RTL, Pro Sieben sau alte posturi de naţionalitate înfrăţită, am nimerit pe Antena 3. Unde se vorbea despre tineri şi ziua lor. Şi pentru câteva ore, în loc de muzică pe mut, TV-ul meu a consumat curent pe Antena 3.

Şi mi-a plăcut ce au arătat. Personal, am nimerit la povestea lui Andrei Costescu , care şi-a construit succesul încă de pe băncile facultăţii. “Mi-am gândit afacerea, şi nu firma. Şi am făcut-o într-o manieră profesionistă.”

Îmi place să admir o câmpie cu flori. Şi să ascult oameni de la care am ceva de învăţat. Şi mi-a plăcut iniţiativa de a-l arăta pe băiatul ăsta. Pentru că, văzând că se poate, clişeele -ca “sunt prea tânăr, nu mă ia nimeni în serios”- sunt demolate instantaneu. Şi împreună cu ele, toate scuzele jalnice, înrudite ca sens.

Mai spuneau că multe companii caută oameni proaspeţi prin şcoli. Că multe firme puternice au deschidere mare pentru tineri. Da, cu adevărat. Dar din interes propriu, nicidecum în numele unui viitor mai bun pentru planetă. E mai profitabil să-ţi creşti pionul de mic, în direcţia pe care o doreşti, să-i speli creierul în zona potrivită. Poate verbul a fost prea dur aici. Dar, într-un sens metaforic, chiar face…toţi banii. E mai rentabil să ţi-l creşti, spuneam, să îi dezvolţi o loialitate morală faţă de tine şi, evident să îl foloseşti în beneficiu propriu. Evident, în tot timpul ăsta, “ăla micu’ ” îşi primeşte şi leafă. Care leafă, la început e mică, doar, deh, cine-a mai văzut: şi în scutece şi cu pretenţii!

Şi Andrei al nostru mai povestea, cum crede el că facultatea e “vacs”. Bine, o spunea mai “metaforic-elevat”, dar mesajul l-am prins. Cică ai nevoie de idee, informaţie, muncă şi răbdare. Vorbea la general aşa, dar ştia ce vorbeşte. La 22 de ani e un tânăr de urmărit.

Dacă ţinem ochii deschişi, căscaţi de-a drepu’, şi neuronii treziţi (aş fi zis “sculaţi”, dar risc să fiu altfel înţeleasă) tot mai avem o şansă. Chiar şi noi, ăştia micii, pe care ne cresc ei. Şi vor să ne crească bine.

Dar un “bine” care să ne mulţumească, să nu ne facă să dorim mai mult. Care să ne satisfacă şi să nu ne provoace spre “mai bine”. Deoarece copiii puţine înţeleg -auzim deja la creşă. Dar se pricep multe să rezolve -aş replica eu cu certitudine.

Şi până când vom ajunge să fim aleşi în funcţie de analiza genetică, trebuie să avem încredere în noi. Să vorbim ferm şi să ne păstrăm virginitatea morală. Căci curvele societăţii ajung sclavii ei. Să nu-i pedepsim pe cei mai săraci cu duhul ori IQ-ul, ci să înţelegem că nu e vina lor. Mama zice că trebuie să-i iubim.

Să aveţi curaj de vis, curaj de dorinţă,curaj de speranţă! Şi drum bun…