Bine ne-am găsit la şcoală.

Unde stupefacţia merge mai departe. E foarte interesantă viaţa, când îţi petreci timpul minunându-te oare ce se mai poate întâmpla ca să te mai şocheze.
Din acelaşi capitol face parte următoarea imagine: un dulap cu două rafturi conţinând
o tavă cu prăjitură neacoperită,
câteva castroane de plastic cu capac (nu am avut indrăzneala de a verifica ce e sub el),
condimente aromate,
hârtie igienică şi…
antenţie! … papucii de casă. Aromaţi şi ei, îmi imaginez.
De fapt, mai bine îmi ţin bine imaginaţia în frâu, căci risc să se dovedească săracă, ţinând cont de peisajul respectiv şi de evenimentele ultimelor zile.

Şi revenind la ea şcoală. Parcă pe măsură ce trece timpul, devenim tot mai versaţi în ceea ce o priveşte. Şi mai focusaţi pe ceea ce avem chef si nu pe ceea ce ar trebui sa avem chef.
Hoţul neprins, negustor cinstit.
O târguială ca-n piaţă şi glume ca-n vârful dealului. Toate astea în salonul medical, evident. Dezgustată încă o dată de angrenajul în care mă găsesc, m-am hotărât să îmi deplasez fizicul la următorul curs de după-masă.

Trebuie să explic. Pentru a justifica aprecierea cerşită de la cititorii judecători ai medicilor în devenire, studenţii din noi, adică. E vorba de ginecologie, un curs scurt, fără stagii prin spitale. Din cauză că suntem prea mulţi. Asta ştim de mult. Profu vorbeşte repede şi sacadat, că doar mai are şi el alte treburi luni seara. Cine ştie ce vorbeşte, îl poate urmări. Cine nu, oricum nu poate ţine pasul. Şi nici ochii deschişi. Deci oricum, am lua-o, se anulează posibilitatea de a pleca acasă cu vreo informaţie nouă.
Dar eu sunt hotărâtă să schimb această concluzie logică! Aşa că o să-mi iau noul număr din Cosmo cu mine…