Pagina 479 din 645

Ce zodie sunt după noul zodiac

Deci, unde depunem contestaţiile? După ce am citit nemulţumirea lui Crivăţ, m-am căutat şi eu. Astfel, aflu că  lumea aşa cum o ştiam până acum nu mai este… că eu nu mai sunt gemeni, ci taur. Trecerea de la om la animal nu-mi pare a pas înainte. Am început anul cu bine, ce să mai zic… Pe de altă parte, dacă s-au schimbat numele unor intervale, înseamnă că s-au schimbat şi caracteristicile? Intervalelor, nu ale numelor. De fapt, ale persoanelor. Iar ca să dovedesc că sunt o geamănă autentică, nu mă sperie o schimbare. Poate fi asta o renaştere? (bullshit) Mie, vă rog, doar cuvintele nu mi le luaţi!

Capricorn: 20 ianuarie – 16 februarie

Varsator: 16 februarie – 11 martie

Pesti: 11 martie – 18 aprilie

Berbec: 18 aprilie – 13 mai

Taur: 13 mai – 21 iunie

Gemeni: 21 iunie – 20 iulie

Rac: 20 iulie – 10 august

Leu: 10 august – 16 septembrie

Fecioara: 16 septembrie – 30 octombrie

Balanta: 30 octombrie – 23 noiembrie

Scorpion: 23 noiembrie – 29 noiembrie

Ophiuchus: 29 noiembrie – 17 decembrie

Sagetator: 17 decembrie – 20 ianuarie.

sursa

Glumesc desigur. Nu cred eu că te poţi culca gemeni, ca să te trezeşti taur. Adică, să te culci cu capu-n nori şi să te trezeşti cu picioarele pe pământ. Cu toate că, acum c-am zis-o, poate nici n-ar fi aşa de rău.

Întrebări şi răspunsuri lepşeşti

1. Când ai simţit că părinţii tăi au fost cu adevărat mândri de tine ?

Când ne ţineam toţi trei de mână şi intram pe porţile facultăţii de Medicină din Cluj. Mă duceam la înscriere. Ăla a fost un moment în care m-am bucurat mai mult pentru ei decât pentru mine. Ai mei au terminat amândoi acolo.

2. Pe cine ai dezamăgit cel mai tare?
Cred că pe tata. Şi mi-a luat ceva vreme până să înţeleg că dezamăgirea e a lui şi nu am de ce să mi-o asum. Dar încă mai am momente în care trebuie să duc muncă de lămurire cu mine.

Continuare

Gândurile unui viitor absolvent de facultate

Poate nu mă încadrez în profilul clasic al studentului mileniului 3. Asta, din cauză că la (aproape) 25 de ani încă învăţ, pentru că nu-mi place să ies în cluburi, să am aventuri de-o noapte şi nici nu m-am îmbătat niciodată. Nu-mi plac concertele cu lume multă şi după jumătate de ceas de stat în fum, încep să mă usture ochii şi nici cu respiratul nu mă mai descurc..

Sau poate sunt cât se poate de reprezentativă pentru un student al vremurilor noastre: la şcoală mă duc mai degrabă de dragul colegilor, sesiunile mi le petrec înjurând viaţa şi pe mine că m-am înhămat la ea (şcoală sau viaţă; în sesiune, îţi vine să te arunci de la etaj. Sau să-i faci şi vecinei curăţenie prin casă. Credeţi-mă, toţi studenţii ştiu de ce 😉 ) Am şi job şi suficientă inconştienţă cât să nu-mi pun întrebări existenţiale (de genul unde o să fiu peste 6 luni, că pâna la peste 5 ani încă n-am învăţat să număr) şi să-mi pierd vremea pe facebook, acest templu virtual al zilelor noastre, unde tinerii fac click-uri mai des decât rugăciuni. De câte ori pe zi accesăm facebook? Şi de când nu ne-am mai făcut o cruce. Una din tot sufletul, care să ne ocupe întreaga atenţie, ca atunci când stai pe net, mama intră în cameră şi vorbeşte cu tine, dar degeaba, că n-auzi nimic. Eşti prea „prins”…

Revenind la mine şi la studenţie, că nu despre facebook era vorba. Ieri, într-un minunat exerciţiu de imaginaţie, am început să fac planuri împreună cu două prietene. Şi după ce entuziasmul pe care ţi-l dă orice poveste pe care o poţi scrie singur, după bucuria de a ne scrie propriile scenarii şi de a ne desena propriile case, după fericitele estimări cu cifre generoase de venituri lunare, neîmpărţite decât cu animalele de companie, companiile de telefonie şi telefoanele cu mama, mergând singură pe stradă, am îndrăznit să trag o conlcuzie: că habar n-avem ce o să fie. Că nouă fiecare zi de luni ne aduce altceva. Şi că singura certitudine actuală e asta: că nu ştim. Dar e frumos să îţi croieşti viitoruri  la o cafea,  cu prietene de suflet.

Şi poate tocmai asta ne înscrie în normal. Hai, să fie cu noroc!

sursa

Cum să bagi la spălat. Ghid!

Că sunt incredibilă nu e un secret decât pentru cine nu mă cunoaşte. Şi asta, în cel mai rău sens de surpriză, al factorului incredibil.

De când am început să-mi bag singură rufe la spălat (adică de prin anu’ doi de facultate, că-n primul n-aveam maşină şi geamantanele mele făceau naveta Cluj-Sibiu) am distrus cu sîrguinciozitate haine! E parcă o competiţie cu legile apei şi ale fizicii şi ale temperaturilor, ca să nu mai vorbesc de detergenţi, care mi se par toţi la fel! Eah, dacă în cazul lor mai am vreun dubiu, temperaturile, culorile şi fizica au un mare cuvânt de spus. Tocmai am demonstrat-o în micul meu laborator electric, cu cuvă şi centrifugă, un obiect extrem de uşor de utilizat şi menit să-ţi facă viaţa mai uşoară. Bun, asta până la faza în care se hrăneşte cu mărimile bluzelor tale şi amestecă nuanţele după plac. Sau combinaţii, ar zice mama.

Apropo de ea, niciodată nu am înţeles de ce prosoapele de-acasă sunt ca spuma laptelui şi ale mele … nu. Ba de la o vreme, am evitat orice fel de lenjerie albă, întrucât confortul psihic vine la pachet cu nuanţele de galben din fabricaţie. Măcar aşa, mi-am luat un gând.

Deci, sincer, care-i secretul, că iar am rămas fără vreo două bluze!!! Cum să bagi la spălat. Că eu deocamdată bag doar în… (cenzura, că blondele nu vorbesc urât).

sursa

Bilanţ la observaţii

Câteva observaţii din ultima vreme:

  • foarte multă lume face copii. Cică e criză.
  • foarte puţine sms-uri de sărbători. Din categoria primite. Zero trimise. Dacă tot e criză.
  • foarte puţine sms-uri semnate, plus câteva jumătăţi: “îţi urez un călduros La mul ” -asortat la criză şi un simţ al umorului neidentificat. Sms-ul era anonim, la asta mă refer :p
  • foarte multe despărţiri înainte de sărbători, dar foarte multe statusuri de “in a relationship” după Rev. Se vede că oamenii n-au dormit în noaptea aia. E bine că-şi mai amintesc ce au făcut.
  • şi mai voiam să spun ceva, dar am uitat. De-ndată ce observ din nou, revin.

p.s. E foarte urât că n-am trimis sms-uri?

La anul, pe vremea asta

M-am tot fofilat să scriu următorul post de anul ăsta, în speranţa că o să-mi treacă mahmureala dulce de după sărbători şi o să-mi vină vreo idee mai deşteaptă decât aia în care mă plâng că s-au terminat şi că mai trebuie să aşteptăm un an să se întoarcă. Între timp mi-am pierdut speranţa şi m-am hotărât să scriu. Fiindcă oricâtă maimuţăreală la citit, la scris eu fac terapie. Iar la ora asta aş face orice să-mi treacă. Nu mahmureala, ci dorul. Nu amintirile, ci golul de după ele.

Şi ştiţi, când am băgat cheia în uşă şi am intrat în vechea mea rutină, mi-am dat seama că fiinţa n-are nici o legătură cu anul. Nou sau vechi. Nu calendarele schimbă cicluri, ci întâlnirile. Nu anotimpurile produc modificări, ci sentimentele. Nu vă imaginaţi cu ce greutate mi-am dus bagajele, care cred că vor amorţi în aceeaşi poziţie o vreme. De parcă ar păstra puţin din parfumul camerei din Sibiu, a cafelei cu mama şi a dimineţilor cu el.

Eram în baie, mă spălam pe mâini, cu ochii la praful aşternut pe oglindă. Şi cu groaza curăţeniei care urmează, pe care nu ştiu de unde s-o apuc. Dar mă simt bine în dezastrul din casa mea, căci se asortează oarecum la cel din cap… Singurul gând care m-a trezit din mahmureală şi mi-a resuscitat o parte din entuziasm a fost la mine, anul viitor pe vremea asta. Oare ce prafuri voi şterge atunci?

p.s. Orice relaţii aţi putea să-mi daţi referitor la ce-am zis mai sus, întrebarea e retorică şi nu vreau să ştiu. Pe principiul ăsta, nici nu mi-am pus azi-noapte  busuioc sub pernă. Fiindcă eu aştept visul din care nu mai trebuie să mă trezesc.

sursa

© 2007-2025 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 115 queries in 0.746 s