Cum să bagi la spălat. Ghid!

Că sunt incredibilă nu e un secret decât pentru cine nu mă cunoaşte. Şi asta, în cel mai rău sens de surpriză, al factorului incredibil.

De când am început să-mi bag singură rufe la spălat (adică de prin anu’ doi de facultate, că-n primul n-aveam maşină şi geamantanele mele făceau naveta Cluj-Sibiu) am distrus cu sîrguinciozitate haine! E parcă o competiţie cu legile apei şi ale fizicii şi ale temperaturilor, ca să nu mai vorbesc de detergenţi, care mi se par toţi la fel! Eah, dacă în cazul lor mai am vreun dubiu, temperaturile, culorile şi fizica au un mare cuvânt de spus. Tocmai am demonstrat-o în micul meu laborator electric, cu cuvă şi centrifugă, un obiect extrem de uşor de utilizat şi menit să-ţi facă viaţa mai uşoară. Bun, asta până la faza în care se hrăneşte cu mărimile bluzelor tale şi amestecă nuanţele după plac. Sau combinaţii, ar zice mama.

Apropo de ea, niciodată nu am înţeles de ce prosoapele de-acasă sunt ca spuma laptelui şi ale mele … nu. Ba de la o vreme, am evitat orice fel de lenjerie albă, întrucât confortul psihic vine la pachet cu nuanţele de galben din fabricaţie. Măcar aşa, mi-am luat un gând.

Deci, sincer, care-i secretul, că iar am rămas fără vreo două bluze!!! Cum să bagi la spălat. Că eu deocamdată bag doar în… (cenzura, că blondele nu vorbesc urât).

sursa

Articolul anterior

Bilanţ la observaţii

Articolul următor

Gândurile unui viitor absolvent de facultate

31 Comentarii

  1. Carina

    Cand te lamuresti, te rog sa impartasesti informatia. Chiar saptamana trecuta m-am ales cu inca o bluza pentru papusi (pe care nu le am). Iar prosoape… de fiecare data cand merg la Timisoara “imprumut” 2-3 bucati pentru ca ale mele, dupa cateva spalari, devin exfoliante 🙂

  2. Carina, măcar nu-s singură în…problemă. Te ţin la curent!

  3. Simona

    Ciudat, mie nu mi s-a intamlat niciodata :)). Asadar, hainutele delicate le bagi la 30 de grade si ai grija sa setezi viteza de centrifugare la 800 RPM (rotatii per minut. Daca vrei sa-ti iasa alb imaculat le lasi la inmuiat in apa calda cu vanish peste noapte si apoi le speli normal. Ca sa iasa pufoase pui o lingura de bicarbonat de sodiu (sau calgon) in compartimentul cu detergent o data cu detergentul, si pui balsam sensitive :D.
    si nu in ultimul rand, citesti eticheta hainelor fiindca daca este recomandata doar spalarea manuala atunci o data bagata la masina de spalat totul e compromis.

  4. Eu de cele mai multe ori bag hainele la masina si uit sa le pun ori lenor ori detergent ori pur si simplu sa pornesc masina. :))

  5. Ionut Bunescu

    E apa dura la Bucuresti, praf mult, inclusiv in casa… incearca Lenor albastru, parca le face acceptabile

  6. Doamne, de unde ştiţi atâtea?

  7. Un detergent bun, sa le sortezi bine pe culori, un pic de balsam, si cititul etichetei! Aaa… si ceva prespalare la cele cu pete mai dificile!
    Cam asa stiu, doar ca mie mi-e cam lene sa fac chestiile astea, asa ca ma delectez cu lenjerii de pat in nuante de bleu, bluze gri rozii etc

  8. Narcisa

    Daca pui “pe culori” in caz ca nu ai atatea haine de aceasi culoare poti incerca roz cu rosu; verde cu albastru, gri cu negru. Eu cand fac asa nu mi se mai nuanteaza hainele:))O regula de aur pentru mine este la hainele albe unde nu bag nici macar crem doar alb. Bafta!

  9. Ana

    Ah, masina de spalat. Mi-au luat ai mei de vreo cativa ani. N-am folosit-o niciodata. Daca spal, spal de mana. Nu suport ideea de a spala doua chestii diferite in aceeasi apa. Si nu, n-am invatat nici cum se scot petele, de orice fel ar fi ele.

    • serjeniu

      esti prea “snowflake”…stai sa vezi cand vei avea copil si barbat ce stai tu sa speli la masina de spalat ca la spitalu’ de urgenta

  10. Mereu zice mama ca proapele mele albe au culoarea “vântului turbat” :)) Poate le voi baga vreodata separat, doar albe la albe…

  11. Valeriu

    Păi e simplu de tot :)) toată manevra e din temperatură și program. Bagi hainuțele în gura balaurului, îl servești cu detergent, înălbitor și balsam dupa caz, setezi temperatura și programul conform informatiilor de pe eticheta hainelor. Then gooo planet. Recomandat e sa grupezi hainele pe culori si materiale. Daca speli sintetice la 90 de grade cu lenjerii de bumbac nu iese bine, iti zic eu 😀
    Cu toții știm că ai abilități înăscute de femeie gospodină prin urmare trebuie să îți iasa manevra cu spălatul într-un final. 🙂

  12. Dan

    “sârguinciozitate”?!
    blondo, you must have a very twisted mind

  13. Dana, e o supercombinaţie cuvântul ăla. Mă bucur că cineva l-a remarcat. Dacă mai stai prin preajmă, o să mai vezi şi alte “complicăciuni”. Fără ghilimele 😛 Să-mi fie cu iertare!

    p.s. De ce nu mi-aţi spus că PRIMA DATĂ există un potenţial risc crescut?! Am băgat o lenjerie de pat albă cu roz împreună cu alte chestii deschise la culoare…acum au ieşit toate un roz bombon!!!

  14. pentru ca asa exista Prima data! Intotdeauna!
    Nu mai spala lenjeriile cu alte rufe.
    Si cum ti s-a spus si mai sus..citeste intotdeauna eticheta de la orice produs,nu totul se spala la masina,exista bluze sau articole care se spala de mana!
    Ploverele de lanica se clatesc cu sampon (cel mai ieftin sampon),cu apa calaie spre rece se se lasa sa se scurga de apa tinandu-le intr-un saculet(asa nu se intind)..
    Mai vrei?
    Am lucrat 11 ani in domeniu…:))

  15. 2.. 3.. şi :))
    îmi aminteşti de Shannon Christie (Nicole Kidman) din “Far and Away”

  16. Tavi

    Hehee,ti-as putea scrie cateva pagini pe tema spalatului.Si ceva mai multe pe tema calcatului, in special a calatului camasilor.Camasi care intotdeauna-s prea multe cand vine vorba de calcat si prea putine cand vrei s-o alegi pe “aia”.

  17. Tavi

    @Carina -prosoapele exfoliante sunt minunate; le-ati prins pe cele de in/canepa de la bunici?

  18. Mada

    Ghidul dupa care spal rufe de ceva ani:
    – lucrurile murdare si albe – detergent solid praf (eu folosesc Omo, care mi se pare ceva mai bland cu tesaturile si cu care miros m-am obisnuit), 60C (foarte foarte rar spal rufe la temperaturi mai mari de 60, si atunci doar materiale care stiu ca suporta si care sunt extrem de murdare; eu ‘fierb’ doar prosoapele de bucatarie si alte carpe folosite la curatenie), maxim de rotatii, eventual cu balsam (Cocolino Sensitive e alegerea mea)
    – coloratele – fiecare in spectrul lor, adica rosu cu roz si portocaliu, albastru cu verde, negru cu gri, in general dupa rogvaiv ne luam aici; la temperaturi mici 40-50C in functie de material (etichetele sunt bune indicatoare, dar si ghidul masinii de spalat si experienta trecuta); rotatii mai mici daca materialul e mai sensibil, daca e bumbac merge si la 1000; detergent lichid (eu folosesc cu succes de ani Perwool)
    – chestiile mai delicate merg de obicei la 30C cu rotatii mici (700-800 e in general ok), uneori e o idee buna sa le pui in saculeti (se gasesc de cumparat niste plicuri din plasa pe la superketuri, la sectorul de accesorii pt spalat/calcat) pt ca centrifugarea sa nu le dauneze.
    – lana si matasea sunt materiale extrem de dificile pe care e bine sa: le speli de mana si sa le usuci cu grija (mare bataie de cap aici), sa le pui la programul dedicat al masinii de spalat (unele au program de spalare manuala), care de cele mai multe ori are presetate rotatii mai putine si anularea stoarcerii, sau, optiunea castigatoare in cele mai multe cazuri – sa le duci la o spalatorie de incredere (aici e pe incercatelea, am auzit lucruri si bune si rele despre multe).
    Petele: o politica buna este sa analizezi pata si metoda de inlaturare inainte de a te apuca sa o speli, pt ca s-ar putea ca solutia optima sa nu aiba nici o legatura cu apa calda si masina de spalat. Vanish-ul ala nu scoate chiar tot, iar unele materiale chiar nu mai pot fi curatate dupa un incident decat cu foarfecul.
    In general, nu trebuie sa te stresezi vis-a-vis de temperatura apei. Stiu ca daca pe masina scrie maxim 90C e tentant sa vezi ce se intampla, dar in realitate, lucrurile de care ne folosim nu sunt chiar asa de murdare incat sa trebuiasca fierte, ca nu traim/lucram in medii contaminate si trebuie sa ne dezinfectam mereu.

  19. Dan

    Nope, mi-a ajuns. Bye-bye.

  20. daca ai lucruri pe care scrie ca trebuie spalate de mana, o sa gasesti la masinutza ta de spalat un program care e expres pentru asa ceva ( cauta un pic in manual). Eu spal puloverele la programul asta cu spalat de mana si nu patesc nimic.

    Albele le speli la albe, incearca sa folosesti temperatura de 40 de grade sau maaxim 60, daca pe toate etichetele scrie ca ai voie si 60. La albe e recomandat sa folosesti un inalbitor granule ( il gasesti pe la supermarketurile nemtesti, Penny market de exemplu), pui o doza langa detergent.

    Coloratele le sortezi dupa nuanta, cele negre cu cele inchise la culoare in general, si cele deschise la cele ..deschise la culoare evident :D.

    Foloseste Ariel. Te scapa de multe griji. Are in compozitie si Calgon si balsam…eu m-am convins de calitate!

    Spor la spalat hainute !

  21. Claudiu

    Nu înţeleg de ce hainele din bumbac capătă un miros urât după spălare pe când cele sintetice miros chiar plăcut,şi folosesc Ariel lichid.

  22. hed

    prosoapele dupa o vreme de folosire chiar daca sunt curate cand te stergi apare un miros foarte neplacut pe corp, daca fierb prosoapele o vreme tine dar reapare dinou acel miros foarte urat ce ramane pe piele ??

  23. Ana

    Buna fetelor va multumesc ca nu sunt singura care este in ceata la capitolul spalat… bleah! :)) Si eu am micsorat niste camasi deh! Daca ar fi sa fie persoane care sa plateasca ca noi sa le micsoram sau distrugem lucrurile am putea sa mai facem niste bani frumosi in plus! :))) Lasand gluma as vrea sa cumpar un detergent natural bio insa daca este bun pentru matase si lana atunci este bun si pentru materiale sintetice? Fara sa mai distug hainele?! Logic ar fi sa fie bun pentru orice daca este pentru lana si matase… dar practic este bun pentru toate? Rog raspuns.

  24. eu am amestecat un blug negru cu mai multe haine albe ce treuie sa fac acum ??/?

  25. eu am amestecat un blug negru cu mai multe haine albe ce trebuie sa fac???

  26. eu mia-m bagat la masina o pereche de pantaloni neegri cu mmai multe haine albe ce trebuie sa fac imi spuneti si mie plizz

  27. anaa

    Buna dimi…ieri am comiso 😉 am pus sosete lenjeria intima tricouri si opereche de adidasi la.spalat.mama si cand a vazut iubi mai sa sara la bataie 😉 deci voi cum mixati hainele

    • Caludia

      De obicei lenjeria intimă se spala separat si sosetele separat de orice ale haine pt a evita împrăștierea microbilor pe toate rufele.Gaseste o combinație potrivita din ounctul tau de vedere sau daca nu esti inspirată in acel moment da un search pe google(ca tot ne informeaza de atatea)si vezi poate gasesti cum ai putea combina hainele.succes

  28. Andreea

    Buna,sunt Andreea, am 14 ani. Am si eu niste tenisi vty de culoare alb cu albastru si nu stiu ce detergent se pune. Detergent lichid pentru rufe colorate sau albe?
    Si ca sa-ti alegi programul, rotesti acel buton catre dreapta sau catre stanga?

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 184 queries in 0.463 s