Categoria: ţărăncuţă din Ardeal (Pagina 3 din 5)

Vecinilor mei, cu nedumerire

Dacă scoţi capul pe fereastra mea de la bucătărie şi arunci privirea în peisaj, cu direcţie descendentă, cam asta se întâmplă…

(Atenţie, una din cutii e prinsă-n pom, după modelul Crăciunul reloaded.)

Întrebarea: DE CE?

Dragilor, nu vă fie cu supărare, dar am dat de un dead end. Aici nu mai avem pe cine da vina ba că n-a strâns, ba că n-a pus coş de gunoi pe cap de trecător. Aici vinovaţii se reduc la culmile noastre personale de scursuri sociale, care se lăfăie într-o dulce lene lipicios de mizerabilă, pe care însă ne-o plângem talentat de câte ori prindem ocazia. Dacă s-ar putea, ne-ar plăcea să vină cineva să ne spele şi la fund.

RUŞINE!

Prima mea experienţă Deko

Tocmai m-am întors de la show-ul din seara asta, din club A. Unde trupa Deko a prestat în faţa unui public numeros şi foarte comunicativ. Cu scop caritabil.

Un calcul simplu (am pile la organizatori :p ) mi-a arătat că au fost vreo 270 de persoane. Vă zic, eu am stat undeva cocoţată, atât de multă lume era. Şi am râs cu lacrimi şi dureri de fălci. E prima dată când văd trupa Deko live. Iar lângă noi acolo, era un grup de oameni care aveau hohotele atât de molipsitoare, încât  îi puteai bănui că sunt plătiţi să râdă fain. Mie mi-a plăcut mult, l-am băgat pe Teo în feedreader, l-aş fi luat şi acasă, pe toţi trei, de fapt, că şi-aşa n-am televizor :p Glumesc, chiar mi-au plăcut băieţii. Cred că au rezonat cu o parte a Clujului meu, a vieţii de acolo, a perioadei Ziarul Studenţesc, pregătirea pentru OC… multe. Mai ales că azi am primit două telefoane care m-au superbucurat, din zona acelor vremuri 🙂

În fine, seara asta a dovedit încă o dată că teoria aia cu naturaleţea care cucereşte inimi (asta e afirmaţie, nu declaraţie :p ) şi descreţeşte frunţi e omnivalabilă. Închei solemn, felicitând organizatorii şi prietenii lor ( hoinaru, Simona şi Luci ), şi vesel, cu o glumă marca Teo (parcă):

Eu nu cred că toţi oamenii sunt proşti. Da’ sunt destui.

Subscriu. Noapte bună!

Ce cadouri să NU facem anul ăsta(I)

Nu v-aţi săturat de toate sfaturile şi sugestiile colorate de pe afişele de la metrou sau de pe spam-ul din poşta offline? Toate revistele “de specialitate” se pricep la

  • ce i-ar plăcea iubitului meu să găsească sub brad,
  • ce parfum nu-i dă greţuri matinale lu’ mama
  • şi care ceas elveţian s-ar asorta cu personalitatea lu’ tată-mio

Sună cunoscut?

Ceea ce mă duce la concluzia că anul ăsta toată lumea va primi ce îşi doreşte => toată lumea a fost cuminte. Dar, criza financiară stă drept dovadă că nici vorbă să fi fost cuminţi, ba dimpotrivă, dacă până acum măcar credite căpătam -s-avem şi noi de-o porcărie pe masa de Crăciun ori o măslină sub brad- situaţia s-a schimbat, iar unii primesc lunar, în loc de rata la bancă, venitul de şomaj. Nasol moment.

Azi am fost la Sala Dalles, la târgul de Crăciun. Ştiam exact ce vreau, dar când am încercat o succesiune de inspir-expir, mi-am dat seama că sunt ca în Run for life (era un joc...) Horror. Şi mi-am amintit de senzaţia aia de pe la 1-2 noaptea din cluburi, când te ia cu transpiraţii şi broboane la mustăţi , sufocări şi freze pleoştite,  coate în figură ori lovituri sub centură. Plus, frecatul interpersonal, care intră-n standard.

Mâine mă duc iar. Da’ mai în zori, ca tot omul consumator de O2 şi spaţiu vital. Şi din tot kitschul care abundă, cred că e mai important să ştim ce cadouri să NU facem anul ăsta. Pentru că multe prostioare ne fac cu ochiul. Dar suntem prea crizaţi săraci să cumpărăm atâtea.

Christmas Blog-Party

După reacţiile pe care le-am primit după prezenţa de la Web Club, cred că sunt pe cale de a-mi da seama că am pseudotrăit fantezia dublu-i. În traducere liberă: imposibilo-interzisă . (Mai ştiţi cum ne explicau ăia la română diferenţa între iubirea imposibilă – Hyperion&Cătălina- şi aia interzisă -Romeo&Julieta? :p)

[       În continuare aş vrea să fac o legătură- la scară mult mai, mhhm, virtuală…-  între francmasonerie şi web club de ieri; că între francmasonerie şi blonde -nu se pune problema. Din cauza diferenţei, mă-nţelegi. Dar nu ştiu ce e mai mult (legătura, zic): interzisă (femeile nu sunt acceptate, e lege) sau imposibilă :))) Mereu mi-am dorit să fiu bărbat. Ăsta e unul din motive. Iar exclusivitatea întâlnirii de aseară (pe care încă o privesc nedumerită, dar bucuroasă) îmi satisface puţin fantezia dublu-i de care vorbeam mai încurcat decât am putut scrie vreodată. (Fac vreun sens?)      ]

Şi sâmbătă se mai întâlneşte lumea o dată (nu numai francmasonii internetului, de data asta) la o haleală în grup, tocmai cum se cuvine în sfânt post al Crăciunului: cu porcării şi apă plată. Apă plată pentru copile, că porcăriile sunt cu sare şi pentru oameni mari.  Asta în cazul în care mă mai primesc organizatorii, după lectura acestui post în top coerenţă. Ce voiam să spun: sâmbătă- Christmas Blog Party, de la 18.30. Detalii aici.

Daţi sfoară-n ţară.

Am fost şi eu la Web-Club

Hm, şi asta mă face membru? Habar n-am, da’ atâta vreme cât nu presupune consum de lichide ciudate ori rugăciuni la ore fixe (glumesc), m-aş bucura.

Să vă zic ce am văzut: Locaţia a fost la înălţime- şi la propriu şi la figurat- Orange Concept Store. Tare bine s-a potrivit cu şoşonii mei de eschimos şi starea interioară de “fără tocuri“. Până şi părul mi s-a sucit invers astăzi :p Era scena, unde unii oameni au vorbit. Despre lucruri. Care -unele- sper să se întâmple cât mai rapid, fiindcă dorim să creştem copii (chiar dacă nu sunt ai noştri), nu roboţei, nu-i aşa, Sandra? Îmi pare rău că nu am dezvoltat taclalele cu fetele, că tare îmi place de ele, da’ Maria a zis să ne vedem la party sâmbătă, că precis e fain.

Am cunoscut lume cu care interacţionam doar virtual,  Vlad Bogos, SwaMp, artistu, t3mb3, Mihai (sper să nu visez căprioare la noapte!!!) şi am revăzut o grămadă de feţe, dintre care Buddha mi-a citit gândurile la un moment dat şi a râs pe sub mustăţi, Sorin şi Ahilosu (dacă am uitat pe cineva, strigaţi îndată, nu e proastă creştere, ci ora colgate depăşită)

Am mulţumit lui Cristian Manafu pentru invitaţie şi am plecat spre “căşi”. Concluziile sunt următoarele:

  • lumea se minunează (nu ştiu dacă de bine sau de rău, dar încă se mai ..) când aude cum vorbesc
  • Dragoş Bucurenci ne-a dat o lecţie de domnie
  • am ratat o fază şi, astfel, o nouă cunoştinţă 🙁 să mai zică cineva că nu-s modestă, ia! (Fraza Următoare, ai legătura!)
  • totul este percepţie şi determinare,  când te vei uita în sus la cineva, în mod reflex, de acolo te va şi privi înapoi, asta…dacă te va vedea
  • blondele dau culoare oricărui peisaj fără să facă nimic :/
  • iar, în final, cu toţii vom muri offline!

LE: cer scuze, A.Faith. Bine c-ai zis.

Recapitulare

Probabil eu dorm puternic şi visez frumos când voi citiţi rândurile astea şi vă ia ciuda că nu aţi mai dat un bis şi înc-o găină de somn.

O scurtă trecere-n revistă a evenimentelor din viaţa unei blonde, din ultimele zile, nu că ar interesa pe cineva. Eventual pe mama, care îi duce dorul rău de tot şi mereu apreciază detaliile (încep cu partea a doua):

Vineri, la conferinţele BBC eram mai în temă, că se vorbea de bloguri. Bobby, Andrei şi Cabral au spus poveşti, nu au ţinut prezentări. Nu ştiu cât e publicul de sătul de ppt-uti, dar ei, cu siguranţă, sunt. Chiar dacă oamenii şi-au dat silinţa, au fost abordabili şi disponibili, mie publicul nu mi s-a părut prea receptiv, ba chiar uşor crispat. Parcă unii veniseră mai mult pentru cookies şi mai puţin pentru blogos. Nu vă fie cu supărare, e doar senzaţia mea.

Cu Bobby s-a interacţionat mai bine post-prezentare, ceea ce confirmă încă o dată importanţa contextului. De la el am rămas cu: dacă nu ai blog, ruşinică, treci acasă şi fă-ţi! În fine, eu aş zice că orice chestie făcută de ochii lumii nu ţine mult. Şi nici nu dă bine. Se caută autenticitatea, că silicoane se găsesc de cumpărat. Şi merci pentru menţionarea mea în enumeraţia aceea cu primele rânduri 😉

Andrei m-a băgat în ceaţă. Mă aşteptam să vorbească pretenţios, că a început să zică din cărţi cu Albert (aka Einstein) şi suna promiţător. Până a dat-o în culinare, cică că omul e fan cartofi prăjiţi. Mie nu-mi plac nici pe gratis 😉 însă am apreciat butonii. De la cămaşă. Foarte chic.

Iar Cabral a simţit nevoia să spună o poveştire proprie, că s-o fi săturat omul să zică tot pe ale altora. Să mă explic: “pove”- de la verbul prestat cu farmec exotic şi “-ştire” de la informarea publicului cu privire la Noul Cabral. Reinventat în online. Cică netunat şi fără flatulenţe. Hm. Oricum, orice ar zice, tot virtual rămâne. Plus, partea tuning-less a fost gogoaşă, că singurel s-a dat de gol, cică a citit mai mult de două cărţi în viaţă.

La final, am mai rămas la un pahar de vorbă cu Simona şi Hoinaru, organizatorii, doi oameni obosiţi, dar mulţumiţi, felicitaţi şi îndopaţi cu ciocolată :p  p.s. thanx for the drive home 🙂

© 2007-2021 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 129 queries in 0.154 s