Motive pentru care te cerți cu bărbatul: Că nu parchează mașina cu botul la perete, ci intră cu spatele ca să ne chinuim să scoatem lucruri din portbagaj. Că nu strânge farfuriile de pe masă imediat cum termină de mâncat. Că ascultă de waze în loc să asculte de tine. Că nu sortează șosetele albe de chiloții negri când bagă la spălat. Că nu îți spune rapid la telefon ce vrea, de parcă tu ai avea timp de stat la taclale. Chestii din astea importante, cum ar veni.
Mă tot străduiesc să îmi amintesc din alți ani, de când eram mică sau de când eram mai puțin mică despre cum era de Paști, că vreau să fie și acuma. Cred că viața în străinătate m-a stricat de tot, zici că sunt defectă la capitolul simțire.
A fost o vreme când aș fi încercat orice ca să slăbesc, inclusiv psihologia inversă. Așa că, am băgat atâta Mars în mine, până oricărui om normal i s-ar fi făcut rău. Nu mi s-a întâmplat, deci concluzionez că există o genă a toleranței la ciocolată, care în mod sigur la mine s-a exprimat.
Pe la conferințele pe la care am mai fost, cu prietenele cu care am mai vorbit, toate lumea se întreabă cât de ușoară, grea, frumoasă, obositoare e viața cu mai mulți copii. Mamele se gândesc cum ar putea lua un toddler în brațe, când nou-născutul stă tot timpul la sân, tații socotesc cât ar costa hăinuțele, bonele, taxele de școlarizare. Bunicii fac planuri de pensie și se pregătesc să facă de gardă la nepoți. Știți vorba aia că e nevoie de un sat să crești un copil? Nu știu de ce s-au oprit înainte de a menționa resursele necesare și pentru al doilea născut.
(…exceptând acei copii rezultați din violuri, probabil.)
Am întrebat câteva prietene cum a fost la ele gândul ăla, ce au discutat cu partenerul, care a fost procesul de decizie ”hai să facem un copil, deseară dăm drumul la robinet” 🙂
De mult timp vreau să scriu despre asta. Să fie o inspirație pentru cuplurile care își doresc copii, care au întâlnit persoana potrivită și care știu că ăsta ar fi următorul pas, dar nu îndrăznesc să deschidă discuția. Știu și eu că nu din vorbe se fac pruncii, dar știți și voi că mai întâi a fost Cuvântul.
La noi a fost așa:
Am întrebat, în glumă, câteva prietene cum ar defini soțul sau iubitul, ca să râdem și noi un pic. Evident că toate îi iubim, că doar sunt ai noștri prin alegere, nu prin obligație, evident că ei sunt mai mult decât șosetele nestrânse și vasele neduse la chiuvetă, dar ne face bine să mai ieșim din aura asta a perfecțiunii afișate pe internet și s-o dăm pe glume, pe râs și voie bună. Ca între fete, băieții n-au voie 😉
”Soțul este acea persoană care, după ce duce gunoiul, se poartă de parcă ar fi făcut curat în toată casa.” (Ioana C.)
