Cum îți afectează viața un frate mai mic, mărturia celui mare

Pe la conferințele pe la care am mai fost, cu prietenele cu care am mai vorbit, toate lumea se întreabă cât de ușoară, grea, frumoasă, obositoare e viața cu mai mulți copii. Mamele se gândesc cum ar putea lua un toddler în brațe, când nou-născutul stă tot timpul la sân, tații socotesc cât ar costa hăinuțele, bonele, taxele de școlarizare. Bunicii fac planuri de pensie și se pregătesc să facă de gardă la nepoți. Știți vorba aia că e nevoie de un sat să crești un copil? Nu știu de ce s-au oprit înainte de a menționa resursele necesare și pentru al doilea născut.

Puțini însă sunt cei care se gândesc oare cum o să-i fie primului născut. Acelui copil care a fost totul pentru părinții lui o vreme, care nu a fost nevoit să împartă nimic cu nimeni, nici măcar o jucărie, nu mai vorbim de brațele mamei lui. Știu că iubirea se înmulțește, nu îmi imaginez că ai putea să nu iubești un copil al tău, dar timpul se împarte. E o lege a fizicii pe care nu o vom revoluționa prea curând.

Eu știu sigur că nu mi-ar fi plăcut să am un frate sau o soră. Niciodată. Mă enerva și tata când o lua în brațe pe mama, la o concurență directă nu aș fi rezistat. Mi s-ar fi rupt inima-n două și îi sunt etern recunoscătoare mamei mele că s-a oprit la primul copil. Știu cât de egoist sună, totuși e ceea ce simt.

În schimb, am întrebat câteva prietene ce se întâmplă cu viața ta perfectă ca cel dintâi născut, atunci când apare al doilea copil.

Iuliana D: Diferența dintre mine și soră mea mai mică este de 6 ani. Când a adus.o acasă ca nou-nascut ce era eu trebuia să tac că doarme bebelușa etc etc astfel încât am început să mă simt neglijată deși îmi doream foarte mult o surioară. Foarte amuzantă a fost o replică gen “ia-o și du-o de unde ai adus-o” într-o noapte în care eu tușeam și trezeam minunea și eram amenințată…tot eu…
Mi-o amintesc apoi pe la 3-4 ani cu o tunsoare gen castron alergând după mine la joacă. Adora să facă asta și dădea pe goarnă tot acasă. Ne băteam zilnic și o încasam și de la ea și de la mama, care zicea că eu sunt mare și trebuie să fiu responsabilă. Iaca așa am crescut și am devenit cele mai bune prietene. O iubesc până la Doamne Doamne și înapoi și sentimentul protectiv s-a născut odată cu o autoeducație. Îmi doresc ca micuță noastră să aibă soră/frate de preferat de vârste apropiate și având lecția învățată aș ști cum să mă manifest astfel încât diferența să nu se simtă.

Zlata C:  Eu am 4 frați: unul cu 2 ani mai mare ca mine și restul 3 mai mici cu 1,5 ani, 6 și respectiv 8 ani. De fratele cu 1,5 ani mai mic decât mine am fost cea mai apropiată, eram practic nedespărtiti, ne jucam și chiar dacă ne certam foarte des, în următoarea secundă ne și impăcam. De ceilalți doi mai mici trebuia să am eu mereu grijă, dar nu pentru că mă puneau ai mei, ci pentru că așa simțeam eu că e de datoria mea de soră mai mare să am grijă de ei. Nu am fost niciodată geloasă sau invidioasă pe frații mei. Și nici nu am simțit niciodată că unul dintre părinți îl iubește mai mult sau mai puțin pe vreunul dintre noi.

Avantajul de a avea mai mulți frați e că ai mereu un partener de joacă , mai târziu ai mereu pe cineva pe care te poți baza și căruia știi că dacă i-ai spus un secret, secret rămâne. La noi acum din 5 copii mai au ai mei unul singur în țară aproape de ei ( al patrulea născut ), restul locuim de mulți ani deja în afara țării.și asta mai consider eu un avantaj faptul că știu că e cineva aproape de ai mei în caz că doarme ferește e vreunul dintre ei bolnav. E minunat să ai mai mulți frați! Nici nu îmi închipui viața fără frați/ surori! Am avut o copilărie minunată alături de ei, am și foarte multe prietene din copilărie încă, dar nu e nici pe departe același lucru!

Adela C:  Eu am fost sora mai mare și cred că există “sindromul de frate mai mare” mai în glumă mai în serios. De la un punct-natural- începi să stai pe picioarele tale. Și zic natural pentru că oricum copiii au tendința de responsabilizare/independență. Dar e tricky, pentru că oricum te apasă, ai vrea mai mult ajutor (la teme etc). Dacă mai ești și copil responsabil și liniștit se adâncește capcana. Așa am fost eu, așa e și băiatul meu cel mare, ca personalitate. Și fac eforturi conștiente de a nu-i refuza ajutorul și de a fi alături de el chiar dacă cere lucruri care țin de regresiile aferente apariției unui frățior (ex ține-mi tu sticla să beau, că sunt mic)
Am rămas cu “tare” din perioada copilăriei-nu grave, le-am discutat și cu ai mei, dar cred că odată ce voi ajunge la psiholog le voi putea rezolva complet -scopul principal fiind să nu îmi afecteze relația cu cei doi copii și să nu se simtă unul mai puțin iubit (deși nu e cazul).
E greu cu doi copii mici, dar îi văd că se iubesc și cel mare de abia așteaptă să crească bebe ca să”se plimbe de mânuță, să alerge împreună etc” ( spuse chiar de el ieri) așa că îmi dă speranțe că oi fi făcut ceva bine și până acum.
În rest,  înveți să te reeduci și mai ales autocontrolezi când sunt mai mulți.

Liliana P:  Eu am fost sora mai mică, nu pot să îți spun din perspectiva lui frate-meu, care tot 3 ani avea când mami a fost diagnosticată cu mine. Țin minte că ne certam tot timpul când eram copii dar de când eram adolescenți și până acum am fost cei mai buni prieteni. Relația ce am avut-o cu fratele meu m-a făcut tot timpul să-mi doresc doi copii la rândul meu. Acum m-am răzgândit. Sebastian e minunat, dar cu încă un minunat ca el aș ajunge direct la spitalul de nebuni. Dar asta e o altă poveste. :))

Ceva tot pot să spun că m-a marcat, chiar și ca al doilea copil. O greșeală pe care părinții mei au făcut-o fără să realizeze și pe care foarte mulți părinți o fac. Știți cum se zice că fetele sunt feblețea tatălui și băieții ai mamei? Ei, părinții mei ziceau asta și eu am crescut crezând că mami îl iubește numai pe frate-meu. Asta până am fost destul de mare să realizez că nu e așa, dar mi-a marcat prima parte a copilăriei atât de tare că am jurat că eu n-o să zic asta niciodată dacă o să am cumva băiat și fată.

foto via Shutterstock, frate mai mare

Articolul anterior

Tu cunoști vreo femeie care a făcut avort?

Articolul următor

Alături de tine, viața mea s-a schimbat în bine (P)

76 Comentarii

  1. Andreea

    Pai, in primul rand, sa stai cu un toddler in timp ce ai un bebe non stop la san…well, nu se prea poate! De-asta am si abandonat lupta, este foooarte greu sa nu mai poti avea dintr-o data grija de cel mare, sa vezi cum se ataseaza tot mai mult de tati si sa prefere sa stea cu buni in detrimentul tau! Este oribil, jur. Am plans non stop cat am facut asta. Da, stiu, suna oribil dar am preferat sa ii dau lp si sa fim iar fericiti decat asa. Cat despre relatia dintre ei, well, cel mare il iubeste maxim, toata ziua vrea sa il pupe, sa il dragaleasca. Imi place tare mult de ei amandoi. Vom vedea mai incolo cum va fi.

    • Uite, la asta nu ma gandisem: ce simte mama cand vede ca apare distanta intre ea si primul nascut ❤

      • Andreea

        Nu e deloc plăcut. Oricum la noi, din păcate, acum băiatul cel mare este mai mult a lui tati și cel mic mai mult la meu… Cel mare, seara la culcare, vrea doar cu tati și mă trimite din camera spunând “pa, mami, Cais ” adică pa mami, du-te la Caius…

      • Liliana S

        Subscriu. Sunt mama de doi copii: un baietel de 2a4l si fetita de 3 luni. Baietelul a stat in permanenta cu mine pana a aparut surioara lui. A suferit enorm in prima luna, vazand ca mama lui, cea care ii dedica toata atentia lui, brusc se indrepta spre altcineva, total necunoscut, chiar daca noi am incercat sa-l pregatim din timpul sarcinii de venirea unui bebe. Suferinta mea enorma, vazand cat sufera el. Mai ales ca o alaptez pe ea, si el stie ca si el a fost alaptat(1a10l) si mi-a cerut de cateva ori “țâțica” . Alta problema majora la noi a fost cu somnul. Ca dormea cu mine, doar cu mine, nu accepta pe nimeni altcineva. Doarme cu tati acum, dupa o luna si jumatate in care am dormit cu amandoi copii. Mai zice din cand in cand ca doarme cu mine. E groaznic sentimentul ca, cumva, il dai putin la o parte, sa poti sa te ocupi cum trebuie si de nou-nascut.

        • Te cred. Si pe mine ma framanta mult aceste ganduri, am inceput sa visez noaptea chestii… dar stii, investitia asta merita, sper, pe mai tarziu. Sa fim intelepti si puternici, sa ajutam sa aiba o relatie apropiata copiii nostri.

    • Alexandra

      În primul rand, felicitări pt sarcina 😍
      Eu din păcate nu am frați, asa ca voi vorbi din perspectiva celei ce și a dorit cu ardoare un companion de joaca și un complice, dar nu l a primit niciodată.. Am avut o copilărie frumoasa, 2 părinți iubitori și familiști, toți bunicii sunt și acum în viata, am fost crescuta și pe lângă strabunica (o văduvă de război cu niște idei și principii strășnice), am fost înconjurată de unchi, mătuși și verișori din toate părțile.. Și totuși, ceva a lipsit. Cel mai tare ma durea când, după o vacanta la bunici petrecuta cu verișorii mei gemeni, eu ma întorceam singura acasă, iar ei se întorceau 2.. Evident, dacă ii întrebi pe ei, viata de împărțit totul la 2 era cu adevărat enervanta.. Cand mai e și o diferență de vârstă și unul e deja obișnuit sa ii aparțină totul numai lui, cred ca e și mai complicat..
      Din egoism probabil, am zis mereu ca fie nu voi face copii, fie voi avea 2. Acum ma aflu la stadiul de 1 luptator venit cu mari emoții + o beba în burtica.. Deși sunt conștientă ca domnisorul Mihnea nu va aprecia schimbarea prea mult acum la început (diferența va fi de 2 ani între ei, nici nu știu cât va înțelege cine e intrusa🙈), sper ca peste ani sa înțeleaga mutarea mea. Mai ales ca nu sunt privilegiați sa aibă și verișori, unchi și familie mare. Se vor avea unul pe altul😍

  2. Eu mai am 12 frati. 9 mai mari si 3mai mici.
    Pe cei mari nu mi ii amintesc decat in circumstante de cadouri, vacante si teme facute cu amenințări.
    Surorile mele au aparut intens in adolescenta si mi-au făcut cel mai frumos cadou! 😊
    Pe 1frate mai mare ca mine si pe ultimii 3 ii am complet in memoria afectiva ptr ca ei reprezinta TOATA copilăria mea care a fost fabuloasă.
    A fost cumplit cand a aparut sora mea mai mica cu 3,3 ani. Nu am acceptat-o până pe la 8 ani si ii ceream Moşului sa o ia de la noi, desi mama îmi tot zicea ca Moşul da, nu ia!
    Acum, estetare ca ne avem unii pe alții, iar surorile mele mari sunt geniale! 😊

  3. Anca

    Diferența dintre mine și sora mea este de un an. E adevarat că sunt sora mai mică, dar la diferența asta nici ea nu cred că știe ce înseamnă “fără frați”. Oricum, atât de mult mă bucur că am o soră, și la fel mă bucuram și în copilărie, încât mi-e milă de oamenii singuri la părinți. E greu și când ești adult și parinții au nevoie de tine. Dar în copilărie cred că e și mai greu. Prietenii mei singuri la parinți veneau mereu la noi in vizită. În mod special la masă, când lor le era urât să mănânce singuri. Acum poate nu mai exista asta, dar când eram mica mereu eram singuri acasă (cheia la gat). Acum am “pe drum” primul copil. Sper sa fie totul bine, dar vreau neaparat 2 copii. Financiar o să fie mai scump cu 2 copii, dar nu cu mult. Zic asta pentru că am observat la familiile din jurul meu ca al doilea copil reeducă părinții. Învață să fie mai cumpătați și mai echilibrați. Dragostea nu se împarte, se înmulțește. Mie îmi placea că am cu cine să împart. Am rupt banii în 2 parți egale (“vă dau 50 lei, să-i împărțiti” – nu a fost greu :)) ), dar și bomboane (asta poate nu trebuie să îi spun dentisului :)) ).
    Știu că ziceai zilele trecute că nu îți plăcea să dai ciocolata aia bună tuturor copiilor care veneau în vizită. Asta nu îmi placea nici mie. Când veneau unii copii ascundeam jucariile, să nu ni le rupă. Cu sora mea nu cred că ne certam, aveam 2 bucăți din aproape orice.

    Îți mai scriu peste câțiva ani, să vedem dacă lucrurile sunt așa frumoase precum visez eu.

    • Asa ar trebui sa vorbeasca toti copiii care au frati. Dar, in general, viata fratelui mai mic e mai usoara. Desi la voi diferenta e cu adevarat foarte mica.

      • Mariana

        “Mi-e mila de oamenii singuri la parinti”, nu as fi putut gasi ceva mai bun pentru a exprima bucuria de a avea un frate. 😍 Eu sunt sora mai mare si mereu sunt si am fost “cea rea” pentru ca desi tot ce vreau e sa il protejez, pe el cel cu 8 ani mai mic, mereu il imping sa iasa din zona lui de confort.

      • Anca

        Mulțumesc Miruna de amintiri. Azi am intr-adevar 2 pui. Fetița 1 an si 10 luni. Băiatul 9 luni. Pot pune doar un “happy face” aici, de drag, ca mi s-a împlinit visul. 😊 Prietenii ne spun ca suntem cei mai relaxați părinți pe care îi cunosc.

        • Anca

          E adevarat că am ajutor. Stau la 2 pași și de mama și de soacra. Soacra e în pensie, deci la apel în orice dimineata. Cel mai greu mi-a fost spre sfarsitul sarcinii 2 si dupa ce am nascut. Soacra, cu intentii bune de ma ajuta, o lua pe fiica mea si ii zicea “las-o pe mami ca nu mai poate”. Asta m-a durut cel mai tare. Si asta e ceea ce destramă relatia dintre frati. Cum mami nu mai poate cu mine, dar cu celalat poate. Eu pot cu amandoi! Si tu poti cu amandoi!

  4. Bibi

    Eu iti spun sincer ca nu m-am gandit foarte tare la sentimentele fiică-mii cand am conceput-o pe sora-sa. Ne-am dorit 2 copii, si ea nu are un cuvant de spus in asta. Sunt sigura ca ii va fi greu si ei, dar si noua si ne-am asumat asta. Vom face tot posibilul sa nu se simta neiubita, abandonata si cred ca vom trece cu bine peste acomodare. Nu cred ca ne vom descurca perfect dar o sa facem tot ce putem…
    Nu ne-am pus niciodata problema ca nu ne mai permjtem unul, ca mai stiu eu ce. Amandoi am crescut cu frati si ni se pare extrem de important sa ii oferim asta si fetei noastre. Plus ca mai voiam un bebelus godammit!

    • Daaaa… tu iti dai seama ca al meu inca e bebelus si mie imi e dor de unul mic. Are o prietena un bebe de 7 luni, minse pare ataaaata de lipicios si de mic :))
      Felicitari pentru bebe2! Succes cu nasterea si toate!

  5. Simona-Maria

    Eu am 2 frati mai mari decat mine. Cat am fost mici ne-am certat, ne-am batut, dar ne-am si jucat si acum ne intelegem tare bine. Eu cred ca e frumos sa ai frati, dar inca ma gandesc daca fac al doilea copil.

    • Viata fratilor mai mici e diferita, ei nu stiu niciodata cum e sa fii singur la parinti. Dar cred ca depinde mult si de parinti.

  6. Andreea Munteanu

    Eu am un frate mai mic, diferenta dintre noi fiind de aproape 9 ani. Am fost intotdeauna sora mai mare si probabil nu m-am comportat intotdeauna ca un partener de joaca, am fost mai mult vocea secunda a mamei mele 🙂 Imi aduc aminte ca ma enerva cumplit ca trebuia sa merg afara cu el si nu aveam timp de jocurile si prietenii mei. Mai stiu cand mi-a zgariat vinilul cu Michael Jackson exact pe partea cu piesele peferate :)) sau cand se smiorcaia ca vrea pe cartoon network si eu vroiam pe Rai 1 la emisiunea lui Ambra! Dar cam astea au fost conflictele noastre! Stiu ca mi-am dorit nespus un frate sau o surioara si m-am bucurat si l-am iubit din prima clipa in care l-am vazut! Nu am simtit niciodata diferente de iubire din partea parintilor. Atata doar ca acum desi are 28 de ani (waw ..nu-mi vine sa cred) a ramas tot un rasfatat si cocolosit de mine si de mama, dar nu as suporta gandul ca ceva rau i s-ar putea intampla vreodata! Iubirea dintre frati e una speciala, altfel decat oricare alta iubire!

  7. Luiza

    Am un băiețel de aproape 9 ani și…un bebe de 3 luni 🙂 . Și eu mă așteptam la crize de gelozie, reproșuri ca stau mai mult cu bebe însă nu e deloc așa. Poate pt ca l-am implicat activ în tot ceea ce înseamnă viața cu un frate, pornind de la discutia ,, ce-ai zice dacă mami și tati ar mai avea un copil” pana la vestea cea mare. Pe toată durata sarcinii am discutat, a mers cu mine la ecograf sa-și vadă frățiorul, am ales împreună hăinuțele, de Halloween a desenat burtica,Moș Craciun a venit si la el dar si la bebe, desi era in burtica.A fost 100% prezent în toate. Și marele moment a venit 🙂 Deocamdată totul e bine, facem temele în 3, baita lui bebe nu poate fi făcută fără fratele mai mare, îi cântă și îi vorbește. Relația dintre ei cred ca va fi strânsă, pt ca deja bebe îl caută cu privirea și e total fascinat de el când apare în raza lui vizuala.

    P.S scuzați romanul ☺

    • E binevenit! Felicitări că ați luat-o de la capăt!

    • Şulic Carmen

      Ce drăguț pare totul în povestea ta! Şi eu am un băiat de 7 ani şi un pic şi un bebe de 11 luni. La mine.. nu au fost probleme cu datul veştii ca va avea un frățior, chiar ni-l cerea, însă de când cel mic merge în picioare, vrea la fratele lui în cameră, îi mai împrăștie cărțile, mai vrea din jucăriile lui şi, na, cel mare e deja exasperat! Îi închide ușa în nas, îl scoate din cameră…desi zice ca-l iubește şi ca nu l-ar da nimănui. Eu ,însă…ma doare inima când văd astfel de situații, ma întristez şi…mai ridic tonul la cel mare… Pe cat de sigura şi mândră am fost de cel mare la început, pe atât de dezamăgita sunt acum…dacă lucrurile or s-o ia razna mai încolo? Sau…eu… 🤔😢 Am simțit nevoia să mă descarc…mulțumesc! 😉

      • Petruta

        Eu te inteleg perfect…am un baietel de 10 ani si o fetita de 18 luni…ma regasesc in ceea ce ai scris si ce simti…

  8. Ai ceva sa ne anunti? 😀 😀

    Eu am in jur multe familii cu 2-3-4 copii. Din experienta proprie (sora mai mare cu f. multi ani) si ce vad familiile din jur, pot sa zic asa: depinde numai de parinti cum trateaza copiiii. Ei fac diferenta. Asa ca situatia mea familiala nu este un bun exemplu – ci la ASA NU. Astazi fratele meu ma cauta sa imi ceara bani 😀 (multi ma banuie cu sange de evreica 😀 ) – doar ganditi-va insa cum ar fi pt el sa nu aiba de la cine cere….. Eu am pe verisoara mea de la Tulcea la care am apelat si cu sfaturi si cu cerut ajutor, si cu sfatuit in situatii critice, dar tare cald mi-ar fi fost sa imi fost ea mai aproape…

    Pot sa zic insa ca dupa 2 sapt. de avut 2 baieti de o seama cu fiica mea acasa (3 copii intre 6 si 9 ani) care s-au jucat minunat si nu s-au certat deloc, fiica mea ma intreaba cand se intorc la noi. Nu zic ca e usor cu copii de o seama, dar diferentele mici fac situatia mai simpla pt parinti: aceeasi gradi, aceleasi cercuri de prieteni si de activitati, aceleasi mancaruri si jucarii etc. si mai ales aceeasi minte.
    Si cu siguranta pot sa zic un lucru: parintii din jurul meu abia la al 2lea-al 3lea copil devin mai cumpatati la cheltuieli si la prioritati, abia atunci sunt mai senini si cu muci, mancare, taie facturi, isi iau concediu fara plata sa stea cu ei etc.

    • Da, și eu cred că de la al 5-lea în sus nu te mai stresezi. :))
      Nu am nimic de anunțat, dar mă gândesc cum ar fi, îți dai seama, mai ales că soțul meu mereu zice de 2-3 copii… El e exemplul de frate mai mare, care nici nu știe când a apărut fratele mai mic, pe care nu l-a urât, nu s-a simțit neglijat, nu nimic.

  9. Carmen

    Între ai mei este o diferență de 18 ani și cred că atât pentru ei cât și pentru mine este numai bine așa. Când era mică ea nu aș fi vrut în ruptul capului încă un copil, umplea casa ea singură și ne ținea în priză pe toți pe lângă că nu mă vedeam împărțindu-mi timpul și sentimentele cu încă un copil. Ei, a trecut timpul, a apărut cel mic, așteptat și dorit de toți în frunte cu soră-sa. Îmi amintesc cum stătea lângă mine și vorbea ca sa îi cunoască el vocea când s-o naște. I-o cunoaște, oioi… prezentă la baie, la plimbări, ei i-a zâmbit prima dată, primul cuvânt a fost “Sis”, stătea lipit de ea ca timbrul de scrisoare. Mai greu acum când locuim în țări diferite și a trebuit să îi explice că deși măritată şi poartă alt nume, tot sora lui este. În rest, planuri să opereze împreună (ce pacienți ai avut, vreau să fiu cu tine în echipă) dar până atunci le cumpărăm la amândoi ouă Kinder. Gândesc ele, blondele, da’ tot copii rămân, a mea, cel puțin.

  10. Hihihi! Ambele surorile mele sunt mult mai mari decat mine (intre ele 2 e diferenta de 11 luni) si una din cele mai funny povesti este cea cand m-au adus acasa de la spital. Una din ele era toata cocotata pe usa de la intrare, nerabdatoare sa ma smotoceasca si cealalta era baricadata in baie, protestand impotriva intrusului :)))

    • vezi?! :))) tu ai avut cea mai bună viață

      • In a twisted kind of way, da! :))) Sunt o multime de lucruri faine atunci cand esti crescuta de 2 surori pe post de mama. Funny fact: acum au proprii lor copii si spun ca le-a fost mult mai usor cu mine decat cu ai lor – mai putine ingrijorari si mai multa relaxare.

  11. Ella

    Sunt mai mare cu 4 ani decat fratele meu, si mereu am simtit diferente, chiar daca nu am crescut impreuna cand eram mici. Intotdeauna am fost obligata sa las de la mine pentru ca el era mai mic. Mereu mi s-au impus restrictii marite (crize pe care le au parintii la primul copil, cand sunt foarte crispati, dar la urmatorii copii se relaxeaza), in schimb fratele meu a avut limite mult mai putine.

    Si o greseala pe care o fac multi parinti cu doi copii: trateaza copiii egal cand nu e cazul. Un copil de 7 ani e foarte diferit de unul de 3 ani, de exemplu, nu-i pui pe amandoi sa se culce la aceeasi ora, deoarece nevoia de somn e diferita.

    Noi am crescut separat, eu la bunici pana la scoala, dupa care s-a dus el in locul meu pana a inceput scoala. Nu cred ca ne-am fi suportat reciproc cand eram foarte mici, eu fiind precoce, iar el pe langa ca era mai mic s-a dezvoltat si mai greu. Si asa, cand am inceput sa crestem impreuna, el clasa 1 eu a cincea, tot ne bateam, ma enerva grav ca se tinea dupa mine pe afara si trebuia sa am grija de el.

    In cele din urma am ajuns sa ne intelegem, cu cat am crescut diferenta s-a diminuat. Nu zic ca as fi vrut neaparat sa fiu singura la parinti, dar as fi preferat o sora, si cu o diferenta de varsta mai mica (2 ani).

    Ma indoiesc ca o sa fac al doilea copil (am un baiat de 4 ani). Dar daca l-as face ar trebui sa ma controlez sa nu dau in cealalta extrema, sa ma concentrez mai degraba pe primul copil decat pe al doilea 🙂

  12. Jual

    Am citit intr-o carte ca diferenta de ani intre frati, pentru ca gelozia sa se manifeste cel mai putin, trebuie sa fie de mai putin de 2 ani sau mai mare de 5 ani. Inainte de 2 ani, copilul mai mare nu constientizeaza, cind incepe sa priceapa ce-i in jur, fratele mai mic deja exista in peisaj. Dupa 5 ani e mai matur, stie ca locul lui nu i-l ia nimeni.

  13. Maria

    Am impresia ca am mai discutat subiectul. Eu, sora mai mare, dupa mine 3 frati si o sora. Nu am avut nici un complex legat de acest lucru. Ne-au crescut libertin si frumos, ne jucam mult impreuna, cand au aparut fratiori mai mici, am ajutat la cresterea lor. Si acum ei ma ajuta sa le cresc pe fete. Cand am anuntat pe fiica cea mare, 3 ani, ca vom avea un bebelus, a batut pe toti copii la cresa. Dar cu rabdare, iubire si timp dedicat exclusiv ei, pe zi, au trecut, suntem frumosi si o familie linistita. E greu, dar foarte frumos. De multe ori alaptez si cea mare imi sta pe umeri :))))). O implic in activitati ce tin de bebelusa, acum se joaca impreuna- cea mica are 8 luni, si e din ce in ce mai bine.

  14. cristina

    eu sunt cea mai mare. si am doi frati, cu 1a8l ,mai mic si cu 3a7l. i-am iubit din primele lor zile de viata, desi ne mai certam cand eram mici, si culmea e ca ne certam din cauza ca mama ma punea sa ii supraveghez, sa nu ii las sa faca unele lucruri. dar tot timpul simteam empatie fata de ei, e ciudat lucru, eu eram constienta ca nu e bine sa faca unele lucruri dar eram si constienta ca nu aveau cum sa asculte de mine ca doar eram sora-sa, nu parintele lor. si mama nu a constientizat asta niciodata. Si nu, nu m-am simtit nici o data neiubita sau neapreciata din cauza lor. Iar acum, mari fiind imi sunt atat de dragi si ma gandesc cat sunt de speciali si de deosebiti ( unul de celalalt ) si sunt sigura ca viata mea fara ei ar fi muuult mai trista si mai goala. eu pur si simplu ii ador, asa ca marturia mea e, un frate mai mic ( chiar doi, in cazul meu) in viata mea e iubire, intelegere, sprijin si multa mandrie, pentru ceea ce sunt ei, si ceea ce suntem impreuna!

  15. Miruna

    Eu am un frate mai mare, astea sunt etapele relatiei noastre: copilarie – agresitivate si respingere fata de mine, tinerete – acalmie, maturitate – iar respingere, neacceptarea alegerilor mele de viata. Da, eu sunt convinsa ca el ar fi fost mult mai fericit “singur la parinti” si nu, prieteni nu vom deveni nicioadata. Eu am sperat sa putem macar “colabora”, constat cu un mare ghem in stomac ca nu ne iese. Din restul comentariilor reiese ca suntem exceptia, sper chiar sa fie asa, desi ma tem ca multi dintre cei cu povesti mai putin idilice sunt mai putin doritori de impartasire a experientelor.

    • Asta mă tem și eu. Plus că mulți redresează relația la maturitate, bazându-se pe alte raționamente și interese de proximitate emoțională.

  16. oana

    Buna, eu am hotarat sa ma opresc la una 🙂
    In 2015, cand a aparut ea pe lume, alte 3 prietene au nascut in acelasi interval, iar acum 2 din 3 au trecut deja la al doilea bebe.
    De comun acord cu sotul meu insa eu am decis ca una si buna ajunge, e adevarat ca eu am fost singura la parinti iar el mai are 3 frati; imi respecta insa decizia, i-am spus ca eu sint mai maniaca, si ca acum, cu un copil, am senzatia ca tin lucrurile sub control dar cu doi nu as mai gestiona asa bine lucrurile, mi-ar parea un haos imens pentru cativa ani, iar idea sa o iau de la inceput cu trezit la 2 ore, alaptat (bebelusa s-a oprit abia la 1 an si 8 luni), diversificat….aaah!
    In trei mi se pare super, ne concentram amandoi asupra ei, avem timp si pentru noi, calatorim des si in curand face 2 ani asa ca vom avea 3 locuri in avion doar pt noi :)))
    Cine ne intreaba daca nu mai facem unul ii spunem ca am gasit perfectiunea la prima, nu mai trebuie sa incercam 😉

    • haha, bună replică! :)) sunt și avantaje să ai doi copii, știi asta, nu? E bine însă că ați luat o decizie asumat, cu maturitate chiar aș putea spune.
      Să vă trăiască și la cât mai multe călătorii!

  17. Bebe 2 se va naste cam in 5 saptamani (daca nu planuieste altfel). Fata are doi ani.
    Din perspectiva mea, deja ma macina ideea ca nu o sa mai am timp doar de ea. Dar sper sa trec peste asta. 🙂 Mai ales ca deja ea are un anume grad de independenta.
    In ce priveste al doilea copil, tocmai pentru ca primul stie cum e sa ai atentie neimpartita a parintilor, cred ca trecerea trebuie facuta treptat, nu brusc. Cel putin asta e planul la noi. Adica baiatul nu a trait cu sentimentul ca doar el exista pentru mine, deci poate fi obisnuit sa petreaca mai mult timp cu tatal sau. Poate sa-l poarte tatal sau, sa-l scoata la plimbare in week-end etc. Lucruri pe care in mod normal eu le-am facut cu fata.
    In plus, fata merge la cresa de la 4,5l (asa-i filmul in tara unde locuim si nu regret nicio clipa). Nu planuiesc sa o tin acasa dupa nastere. O sa stea o luna ca e vacanta, dar atunci o sa fie si bunicii. Asadar, ei nu ii schimb rutina si seara, cand o sa o iau de la cresa, baiatul poate sta cu tatal in timp ce eu ii acord atentie ei.
    De cand o sa mearga si el la cresa, sper sa fie mai simplu dpdv psihologic. In sensul ca o sa fie o rutina si or sa inteleaga amandoi ca mama nu e ziua cu niciunul din ei.
    Oricum, politica casei e ca dupa ce ma intorc de la munca si ii iau de la cresa, sunt doar a lor.
    Pana acum, fata e foarte pasionata de bebelusi (la cresa ii dragaleste pe toti) si chiar ieri tragea de burta sa il scoatem pe bebe afara. O sa vedem cum o sa se schimbe cand o sa-l aiba in fata.
    Am refuzat sa facem orice schimbari in rutina ei pe care ar putea sa le asocieze negativ cu venirea unui frate. Nu am vrut sa o intarc, nu vrem sa incepem potty training decat daca o sa solicite ea, nu vrem sa o obligam sa doarma cu tatal sau etc.
    Cred ca depinde mult de cum intelegi fenomenul ca parinte si ce incerci sa faci ca sa nu schimbi prea multe in viata primului nascut. Nu as pune niciodata pe umerii ei responsabilitatea de a avea grija de el, de a fi mai cuminte etc. Exact cum o sa incercam din rasputeri sa nu-l tratam pe el ca pe nevolnicul familiei care are nevoie de ajutor. Cu ea am fost foarte chill si e un copil minunat (deh, puiul meu de cioara!).
    Cel mai greu e pentru parinti care, in primele luni, trebuie sa faca eforturi constiente pentru a nu diminua brusc timpul petrecut cu cel mare si a-l acomoda pe cel mic cu ambii, nu doar cu mama. Da, instinctul mamei e sa il tina langa ea, dar trebuie luati in calcul si alti factori care influenteaza starea de bine a familiei pe termen lung. Parerea mea… 🙂

  18. Raluca

    Eu am o sora mai mare cu 3 ani dar la mine a fost altfel situatia decat in cazurile fericite de mai sus. In timp ce toata lumea e fericita ca are frati/surori (si nu ma plang nici eu, nu intelegeti gresit) totusi au fost lucruri care m-au afectat in ce priveste modul de relationare al parintilor cu mine si cu sora mea. Abia in ziua de azi resimt anumite frustrari ce se trag din copilarie: pe sora mea o sustineau mereu verbal, cu incurajari, mie imi spuneau mai mereu ca sunt mica si “prostuta” si nu stiu ce zic; pe ea o lasau libera sa iasa cand vroia cu prietenii/colegii de liceu, pe mine ma tineau mai mult pe langa ei – “ce-ti trebuie sa iesi in oras, lasa, stai acasa”; ea a fost in excursii…pt mine n-au mai fost bani si implicare in sensul acela “lasa ca nu se intampla nimic daca nu mergi” si alte exemple…uneori sugerau si ca nu sunt la nivelul ei si ca sa o ascult pt ca e sora mai mare. Poate inconstient acesta a fost si motivul pt care m-am mutat prima de acasa, la 21 de ani (acum am 27) si de atunci stau in chirie, desi parintii si sora mea stau in acelasi oras si as fi putut sa locuiesc cu ei in continuare si sa evit cheltuielile de intretinere.

    Acum ne intelegem bine, dar ca adulti, pot sa zic sincer ca sora mea este mult mai increzatoare si asta i-a adus multe oprtunitati, in timp ce eu am crescut mai inchisa in mine, nu sunt la fel de extrovertita ca ea. Stiu ca fiecare isi face viata asa cum isi doreste si ca nu e ok sa te complaci dar nu pot sa nu recunosc ca acest comportament de diferentiere al parintilor m-a afectat intr-o masura destul de mare.

    Imi doresc 2 copii in viitor dar voi incerca sa nu ii diferentiez sau sa nu-i critic in fata celuilalt, cel putin nu prin prisma diferentei de varsta.

    • Si eu credeam ca doar fratii cei mari sufera, cei mici fiind privilegiati. Iata ca nu e o regula!

      • Evelina G.

        Bineînțeles ca sunt si dezavantaje in a fi frate mai mic si, sincer, când am văzut titlul articolului am zis: “oh, Doamne, încă un articol cu aceeeeasi tema: suferința “bietului” frate mai mare!” Acum ,serios vorbind ,sunt zeci, sute,poate mii de articole si studii cu subiectul asta, in schimb despre traumele fratelui mai mic nu știu dacă se găsesc pe tot netul trei articole bine scrise! Exact ca si antevorbitoarele mele, am fost sora mai mică, tot la trei ani diferența. La dezavantajele menționate de ele as mai adauga următoarele: cel mic niciodată nu va avea întreaga atenție a părinților doar pt el si, ceea ce mi-a marcat si mâncat mie ficații in copilărie este veșnica comparație cu cel mare. Întotdeauna la vârsta ta, ala mare deja făcea cutare lucru, știa mai bine, se descurca mai bine, etc. Evident ca pe ala mare nu-l compara nimeni niciodată cu nimeni si cu nimic! A, da si cu hainele am suferit crunt, pur si simplu ma saturasem sa port de la ea, voiam si eu o rochița noua numai a mea, poate. Da, ajunsesem sa visez ca sunt mare, ca am salariu, Si ca îmi cumpăr haine, muuulte haine:)) Ceea ce si fac in momentul de fata, am 3 dulapuri de haine care vin peste mine si tot mi se pare ca nu-s destule. Deh, traumele copilăriei..Ar mai fi multe de zis dar ma întind prea mult. Concluzia e una singura: cei care va doriți mai mulți copii (eu nu fac parte din categoria asta, personal îmi doresc doar unul sau maxim gemeni:)) aveți mare grija cum ii Creșteți, fiți f atenți la nevoile si sufletul lor. A , si va rog, fără vorba aia idioata ca unde mănâncă o gura, mai mănâncă încă una doua, șapte sau noua:( Adică, așa, claie peste grămada se cresc oricum. Nu e chiar așa!

    • L.

      Mă pregăteam să las un comentariu asemănător cu cel de mai sus (am soră cu 3 ani mai mare). Mi-a fost dat de multe ori de înțeles că nevoile ei sunt prioritare față de ale mele, că ea e mai mare și o să ajung și eu acolo, dar ca să vezi când ajungeam acolo ea tot mai mare era cu alte nevoi prioritare… Eram invidioasă când primeam hainele, jucăriile și cărțile ei vechi și vedeam că ei i se cumpără altele noi. Plus că părinții mei probabil că erau mai relaxați și mai puțin entuziasmați cu evenimentele importante din copilărie (prima zi de grădi, prima zi de școală etc) pentru că trecuseră deja prin toate cu sora mai mare. Atunci nu observam, dar când am mai crescut îmi dădeam seama și m-a afectat. Dinamica asta s-a cam păstrat și astăzi (acum am 23 de ani), dar mă înțeleg foarte bine cu sora mea și încerc să nu am resentimente pentru că nu am de ce să o învinuiesc pe ea, și nici pe părinți, sunt sigură că nu au făcut-o în mod conștient 🙂

      • Cred că ești prima soră mai mică ce spune asta, în general mezinii sunt cei răsfățați. De ajutor mesajul tău, mulțumesc!

  19. Un tata vare iubeste copii

    Analiza SWAT ?!? Daca iubesti copii o sa mai faci, daca nu o sa gasesti tot felul de argumente ca sa ramâi cu unul. Nici eu nu sunt singur la parinti si ma bucura nespus de mult acest lucru . Nu stiu cum va reactiona fetita mea cand va creste si îi voi spune ca mama ei n-a mai vrut sa-i faca un ”surior” tot din cauza acestor principii . 😓

  20. Simo

    Eu sunt sora cea mica. Cei doi frati si sora mea sunt cu 10,11,12 ani mai mari. Banuiesc ca pana sa apar eu, nu prea au simtit ce inseamna sa ai frate mai mic, diferenta intre ei fiind asa mica. Mie imi place sa spun ca sunt facuta la comanda 🙂 Sora mea si-a dorit mult o sora si iaca asa i s-a indeplinit dorinta. Viata ei a fost afectata in sensul ca tot timpul avea copil dupa ea 🙂 Peste tot unde mergea, ma lua dupa ea. Dar am fost un copil cuminte si nu le-am creat probleme. Am fost si suntem apropiati unii de ceilalti. Recent, imi spunea sotia fratelui ce bine e sa ai frati (ma rog, l-am ajutat eu pe el cu ceva). Cu toate astea, nu sunt sigura ca eu imi doresc al doilea copil. Cred ca mi-ar rupe sufletul gelozia dintre ei si faptul ca nu pot petrece mereu acelasi timp cu fiecare dintre ei. Vom vedea!

  21. Cricket

    Sunt singura la parinti si niciodata nu mi-am dorit frati. Nici ca adult nu m-am simtit vreodata singura, e drept am prietene cu care am crescut, parintii nostri fiind prieteni de familie. Nu-mi doresc si nu voi avea niciodata al doilea copil, nu vreau sa mai repet vreodata perioada de bebelusie, abia astept sa iesim din ea, sa devina din ce in ce mai independenta.

    • Lasa ca imediat sare cineva cu gura ca voi, astia rasfatatii, ati trait degeaba :))
      Mie imi place perioada bebelusiei si mi-a placut mult, m-as intoarce oricand la primele luni.

      • Cristina

        Cat mi-ar placea si mie sa simt asa, sa nu mai fiu atat de trista si obosita. Asta e…placa despre copiii singuri la parinti rasfatati si egoisti o stiu bine, dar ma lasa rece. Nu cred sa existe vreo remarca pe subiect care sa ma atinga in vreun fel.

  22. Bubulina

    Eu sunt sora mai mare si de cand am inceput sa constientizez lucrurile mi-am dorit un frate sau o sora. Am si sora si frate, dar cum am fost la 3-4 ani diferenta unul de altul nu prea am fost prieteni apropiati in copilarie, asa cum imi imaginam eu. O parte din vina o are si mama, care m-a nedreptatit sistematic pt ca eram “mai mare”. Acum, ca adulti, ne intelegem bine toti, dar locuim in orase diferite. E tare bine sa ai frati. Noi ne dorim doi copii, si ziceam sa fie la doi ani diferenta, dar baiatul are deja 1a7l si inca nu se aseaza lucrurile sa incercam pentru al doilea. Dar sigur ne mai dorim un copil

    • Oricand va veni cel de-al doilea, experienta personala te va ajuta sa nu repeti aceleasi greseli, sunt sigura. Succes si spor la treaba! 😉

  23. Vero

    Eu sunt sora mai mare! 10 ani diferenta!
    Acum avem o relatie foare faina, desi uneori fac pe sora cea mare si ii dau sfaturi fara sa le ceara 😀
    Din pacate parintii nostri nu prea au stiut sa gestioneze situatia si la inceput mi-a fost foarte greu sa inteleg ca inca ma iubesc. Multe traume pe care le-am trait atunci le depasesc si inteleg abia acum cand am si eu copil. Am reusit sa avem o relatie buna abia cand el a ajuns in liceu, pana atunci au fost multe certuri intre noi si din partea parintilor catre mine, pe principiul, esti mai mare, tu trebuie sa intelegi si sa cedezi! Cand aud replica asta din partea altor parinti simt cum as vrea sa le dau una peste ceafa si sa le explic cat rau pot face!
    Dupa un an jumate de trai alaturi de un nazdravan, n-as mai vrea inca unul la fel in preajma 😀 in plus, ma gandesc ca i-ar fi greu, oricat ne-am stadui sa-l facem sa nu simta diferente, timpul se imparte. Eu cred ca sunt unii copii care sunt facuti sa fie frati unici si asa cred ca e si el 🙂

    • Cristina

      M-a uns pe suflet replica de final. Da, sunt. Eu fac parte dintre ei si nici ca adult, nici copil fiind nu mi-a lipsit un frate sau o sora.

  24. Denisa

    Cât de tare m-a pus pe ganduri ultima replica a comentariului lui Vero”Eu cred ca sunt unii copii care sunt facuti sa fie frati unici”.Cu diferenta ca la mine este invers. Cred ca am fost facuta sa fiu sora mai mare, pentru ca de multe ori ma trezesc ca am un comportament protectiv si mamos cu cei din jur in momentele lor vulnerabile. Eu nu am simtit lipsa unui frate sau a unei surori pana la 10 ani cand mi-am dat seama ca ar fi fost tare sa am un frate mai mare. Dar cum asta a fost imposibil…am cerut unul mai mic. Mi s-a explicat ca este cam tarziu si oricum ar fi mare diferenta intre noi etc etc. Ani buni, ulterior, am aflat ca ar fi fost o posibilitate sa am un frate/surioara mai mici, dar mama a luat alta decizie(and she’s good with it, apropos de articolul tau de zilele trecute)…asa ca am ramas only-child….cu avantajele si dezavantajele aferente. Eu mi-am propus sa am 2 copilasi, chiar daca primii lor ani impreuna nu vor fi atat grozavi…sunt sigura ca vor aprecia la maturitate…asa cum am si inteles din majoritatea comentariilor de mai sus.

  25. Cris

    Cea “mare” are 2 ani si un pic, cel mic tocmai face o luna. Mi-am facut griji si inca imi fac referitor la ce va simti cea “mare” fata de fratiorul ei. Ei bine, e mai bine decat ma asteptam. cum a spus si Mirona mai sus, am incercat sa nu facem schimbari mari in rutina ei, o implicam cat vrea ea cu cel mic, e f mandra ca are un bebe fratior, ne ajuta sa il schimbam de scutec, ea aduce prosopel sa il stergem, il cere mereu sa il tina in brate (ma rog il tine cu manutele sub mainile noastre), vrea sa impinga ea caruciorul etc. Insa observ si nervisori din senin, aparent fara motiv, dar e clar gelozia cu coltisorii ei. Ii dedic si ei timp separat, asa cum faceam si inainte de bebe, tati la fel, si cred ca treptat cu cat si cel mic se va mari pt a se juca impreuna, va fi tot mai bine. Ne-am dorit mult 2 copii si cred ca pt noi asta e formula perfecta.

  26. Sunt multe studii despre influența ordinii nașterii. Vrem, nu vrem se întâmplă. Cum zici și tu, oricum contează ce simte copilul, nu ce ni se pare nouă că e.
    Nici eu, nici soțul nu avem frați. Dar am făcut doi copii.
    Înainte să îl nasc pe Glad, mă întrebam cum aș mai putea iubi încă un copil așa cum o iubesc pe Malvina. Mi se părea imposibil și deja mă simțeam vinovată față de al doilea.
    S-a născut și Glad, mi-am dat seama că nu e o problemă iubirea, că oricum îi iubești altfel. Sunt diferiți, și iubirea pentru ei e unică.
    Dar am inceput să simt că pierd momente din viața celei mari. Seara pe cel mic îl culcam la 8 și ea se culca la 10. 2 ore mi se păreau imense cât stătea ea cu tatăl său.
    Vestea bună e că ne-am găsit un ritm.
    Vestea proastă e că cel mare pierde atenția exclusivă și chiar la 4 ani reușește să articuleze această frustrare foarte bine.
    Și de reținut că gelozia și manifestările ei apar în orice fraterie și că vine și pleacă și revine… Exact ca și anxietatea de separare.
    Baftă multă!

    • P.S. Deși sunt convinsă că Malvina ar fi preferat să rămână singură, nu regret că avem un al doilea copil. E minunat băiețelul și odată apărut ne completează de minune.
      Mai mult, oricât de nașpa ar lua-o ei, mai vrem încă unul și încercăm o adopție. Ca să fie și mai mare brambureala.

      • Anca

        Asa ma gandesc si eu… 5. Unul înfiat…. dar sa mai treaca cativa ani… nu sunt inca suficient de sigura pe asta.

  27. Elena

    Pe sora mea mai mică cu 2 ani am iubito din prima clipa. Desi până sa apara ea am dormit cu parintii in pat, am fost mutata in patut pt ca ea sa imi ia locul. Problema mea a fost ca voiam să doarmă cu mine, nu cu ei :)). A tras mama mea săraca până la 6 luni ale ei când nu a mai avut ce sa faca Si au pus-o langa mine in pătuț. Pe perioada adolescentei am “pierdut-o” din cauza unui băiat, am suferit enorm 🙁 asa ca mi-am gasit o străină de care m-am atasat și am considerat-o sora mea. Cand aveam 19 ani, Dumnezeu mi-a luat-o de tot pe această prietenă asa ca mi-am jurat ca imi voi recupera sora ceea ce am și făcut. Mi-am pus în pericol și relația cu soțul și am făcut și imposibilul ca să o despart de acel individ. Au trecut 7 ani. De atunci stau ca ingerasul pe umărul ei și nu o mai las nici o secundă singura. Am suferit enorm pentru ea și voi suferi mereu. Sper ca băieții mei sa se iubească la fel.

  28. Ele D

    Draga Miruna, am un frate cu 6 ani mai mare decat mine si desi nu am avut o relatie extrem de apropiata pana in prezent, ma bucur ca-l am si ca-mi apartine, ca e acel om la care ma pot duce cand nu ma duc la ai mei sa discut un anumit lucru, ca indiferent ce se va intampla cu parintii nostri ne vom avea unul pe celalalt….acum are si el doua fetite de care, pana sa ii am pe ai mei, m-am bucurat ca si cum mi-ar fi apartinut, sentimentul de matusica fiind unul din cele.mai faine experimentate inainte de cel de mama…cred ca la fel ai fi spus si daca ai fi avut un frate sau o sora, e imposibil altfel, insa neavand, nu ai cum sa-ti dai seama cam cat de mult ai fi ajuns sa-l/s-o iubesti dupa ce ai fi terminat cu gelozia iscata din “impartirea” iubirii…sarcina usoara!

  29. Ana

    Urmează să nasc în câteva zile. Am un băiețel de 3,5 ani. Mă macină același întrebări, cum voi face să pot avea timp pentru amândoi. Sora mea a rămas cu traume de “sora mare”, pentru care mă acuza dintotdeauna pe mine. Părinții mei nici acum nu simt că a fost ceva în neregulă atunci. Frica mea cea mare e că acum fiind bunici deja, să nu-i umple capul fiului meu cu același replici de “tu ești fratele meu, trebuie să…” cât timp eu sunt în spital.

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 287 queries in 0.224 s