-Văd că te-ai pus pe gătit serios.
(Îmi zice un prieten bărbat la Sibiu, poveste adevărată)
-Da, copiii mei n-au crescut cu aer.
(Adevărul e că m-am dat inclusiv pe deserturi home made, hello, pavlova la Paști și Crăciun. Încă n-am desăvârșit rețeta, că v-o transmit)
Și adevărul e că vreau să limităm mâncatul în și din oraș. Oricum am face acasă, facem în oalele noastre, știm ce punem în ele, ați înțeles.
Și-mi zice tipul ăsta:
-Daaaa, și noi am ajuns la concluzia asta. Nici nu îmi imaginam ce ușor e să facem în casă. Și mult mai bun. Am luat mai demult cozonac din ăla de 150 lei, abia l-am mâncat. Așa că, de Paști, am zis, gata, facem noi.
Deja îl și vedeam cu mânecile suflecate și șorțul la brâu. Dar înainte să leșin de admirație și să-i înmânez premiul Bărbatul Anului, a continuat:
-Deci s-a topit în gură, și ce ușor! Au frământat nevastă-mea și soră-sa doar jumătate de ceas la el.
ID 123602987 ©
Monstarrrr | Dreamstime.com



Violeta
😂
Astept retete. Inclusiv cea de sushi de acum cativa ani 🙂