Concurs: Cum să renunți la tonele de haine care-ți ocupă spațiu degeaba în dulap ca să poți cumpăra altele mai faine

Am o prietenă căreia îi plac mult rochiile, bluzele, pantofii și gențile, ca oricărei fete de vârsta mea și-a ei. Și cum aveau ei tot mai multe rochii, bluze și boarfe prin dulapuri, a înființat împreună cu soțul ei următoarea regulă: de fiecare dată când își cumpără fiecare ceva nou, aruncă ceva vechi. Până când, la un moment dat, ca să respecte regula în continuare, atunci când își cumpăra ceva nou ea, arunca ceva vechi de la el 🙂

Glumesc. Și nu prea. Soțul meu mă mai întreabă din când în când unde îi este puloverul portocaliu cu gaură în mânecă (de care nu mai știu dacă m-am ”ocupat” eu sau mama lui, noroc cu femeile din familia noastră, că, altfel, pe el nu îl deranjează găurile dintr-o mânecă, zice că nu e atât de superficial :P)

Mama mea zice că soțul meu e genul fidel, chiar și unui pulover portocaliu ponosit și că să nu îl mai cert pentru asta. Dacă stau să mă gândesc, s-ar putea să aibă dreptate. El nu e genul care vrea să aibă multe tricouri și multe bluze și multe pulovere (genul ăla sunt eu, așa a fost la împărțirea genurilor la noi în familie), ci mai degrabă câteva și bune. Geaca lui e mai veche decât mine, încă are sacouri din studenție (deși ele sunt mereu în Sibiu când noi suntem în București sau în București când noi suntem în Sibiu, mereu suntem în contratură cu aceste sacouri, zici că e făcătură! Ori mâna vreunei femei din familia noastră restrânsă 😉 ), până și saboții lui de clinică sunt din rezidențiat. Cică sunt saboții norocoși.

Eu sunt fix opusul. Încă nu am atins acea maturitate în care să îmbrățișez ideea de garderobă capsulă, în care să am maximum 3 rochii, 3 bluze și 3 perechi de pantaloni, pe care să le port în combinații ca la matematică. Eu sunt mai degrabă genul ”îmi place, îmi ridică moralul, deci trebuie s-o am” și genul ”nu se știe când îmi trebuie vreodată”. Aceste două atitudini m-au adus într-o aglomerație prin sertare și umerașe, mai ceva ca-n centrul Bucureștiului la oră de vârf. Nu numai că toată lumea se enervează când trece pe-acolo, dar nimeni nu găsește nimic. Și atunci, ajung să port constant aceleași 3-4 bluze, fiindcă ele sunt primele din vârful stivei, Dumnezeu știe ce balauri zac pe dedesubt, ele sunt primele băgate și scoase de la spălat, știți modelul.

Ce am învățat, deși nu vreau să dau lecții

• Pijamale: Nu am nevoie de mai mult de 3 pijamale: una pe care o port acum, una care poate fi în coșul de rufe murdare și una care neapărat să stea curată, în dulap.
• Lenjerii de pat: Nu am nevoie de mai mult de 3 seturi: unul în care dormim acum, unul care poate zace în coșul de rufe murdare și unul pentru musafiri. În Anglia aveam doar două, din simplul motiv că nu dura mai mult de 3 ore să spăl și usuc un set complet, fiindcă aveam, my love, un uscător electric.
• Hainele care mi-au rămas mici, fiindcă se mai întâmplă și accidente din astea, niciodată nu știm cine e vinovat, cel mai des zicem că precis au intrat la apă, cel mai rar e chiar adevărat: Le-am făcut un raft separat  într-un dulap în care nu umblu aproape niciodată. Fiindcă au fost momente în care mi s-au potrivit din nou. Ba mi s-a întâmplat să dau o rochie din asta senzațională, pe care am purtat-o o singură dată la o petrecere de Crăciun de la spitalul din UK unde lucra iubitul meu de atunci, în care toate grasele de englezoaice se minunau cât sunt de slabă și de blondă și ce bunăciune de iubită avea iubitul meu. Ei, am dat-o, fiindcă la scurt timp după asta, am considerat că niciodată nu voi mai fi la fel de obraznică și de curajoasă să port acea rochie foarte strâmtă și cu spatele gol. Ce să vă zic, cât de rău îmi pare acum, deși nu au mai rămas multe lucruri obraznice pe acest trup încercat de-o sarcină și niște ani de alăptat, dar curiozitatea încă mă roade. Cui oi fi dat-o și ce duh necurat m-a încurajat s-o fac? Rochia aia avea efecte grozave nu numai asupra englezoaicelor grase, fie vorba între noi. Deci pe hainele care mi-au rămas mici dar încă îmi plac le am bine păstrate, fiindcă pe astea când le dau, înseamnă deja parastasul speranței.
• Haine care mi-au rămas mici sau urâte, căci și asta se poate întâmpla. Cele urâte iau drumul Sibiului din start, în Anglia le donam la magazine de caritate, unde le puteai lăsa la ușă, fără să știe nimeni cine ești. Dacă mie nu îmi mai plac, mi se pare rușinos să le dau altcuiva, chiar dacă acela nu are cu ce se îmbrăca.
• Lucruri care încă îmi plac, dar nu mai sunt pentru mine. De exemplu: o pereche de botine de firmă, pe care nu le-am putut lăsa în magazin, deși nu erau mărimea mea (și nici nu s-au făcut, între timp). Niște cercei lungi pe care nu i-am purtat niciodată și pe care nu știu de ce i-am cumpărat. Probabil era alterego-ul meu care se crede un fel de Nicoleta Luciu cu picioare mai scurte și sâni mai mici. Sandalele alea minunate pe care, într-o lume ideală, aș avea unde le purta. Pe astea le dau, vă spun mai jos ce și cum.

Am început să îmi debarasez garderoba pe vremea când locuiam în Anglia și purtam haine de oameni normali cel mult 2 zile pe săptămână, în weekend. În rest, la job stăteam 8 ore pe zi în pijamalele de medic, iar până acolo purtam aceiași blugi și aceeași bluză săptămâni la rând (ca să înțelegeți ce mișto era viața mea. Nu în sensul de steve-jobs-mișto.). Și, când am înțeles, că viață socială nu am (să ies în cluburi, la film, nici măcar în vizite nu mergeam), că obligații de business nu există (uniforma mea de corporație v-am explicat care era; aveam un halat roz-somon și eram extaziată când îi venea rândul la purtat), am început să rulez garderoba în felul următor.

Mi-am dat rapid seama că de bucuria cumpărăturilor nu o să scap prea curând și că mereu o să-mi placă să am ceva nou. Chiar dacă acel ceva era nou doar pentru mine. Am început să umblu pe site-uri de genul olx. Întâi am vândut chestii. Niște pantaloni Tommy Hilfiger care îmi făceau două picioare ca doi cârnați împachetați, fiindcă erau din material raiat. Ce o fi fost în capul meu să-mi cumpăr raiat! Îi luasem oricum din outlet și i-am vândut la aproape banii pe care îi dădusem pe ei. A doua chestie pe care am vândut-o a fost o rochie Vivienne Westwood, pe care o luasem tot din outlet, dar un pic cam scump. Am blufat ca la poker și am vândut-o cu fix același preț cu care am luat-o și eu. Ce m-am mai bucurat. Rochia era pe stilul sac, dar un pic prea ”Vivienne Westwood” pentru mine. Următoarea chestie pe care am vândut-o a fost o geantă-plic uriașă Calvin Klein, roz, luată tot din outlet, nepurtată niciodată, fiindcă e destul de greu să asortezi o geantă roz uriașă cam la orice ai purta. Mai ales la un set de pijamale.

Apoi am început să cumpăr. Cea mai tentată am fost de pachetele de hăinuțe de firme bune și de calitate, pentru bebeluși. Găsisem pachete de 10-15 body-uri cu 20-30 de lire, ceva în genul ăsta. Nu mi se pare niciun risc să cumperi așa ceva, doar hăinuțele le speli și din magazine înainte de prima purtare și, zău, dacă îmi mai părea rău să le arunc când nu ieșeau petele cum îmi plăcea.

Sau la pantofi pentru copii, nu mi-e rușine să spun că mi se pare supersmart să apelezi la olx. Mi se pare foarte nesmart, ca să zic așa, să iei papuci cu un număr mai mare, ca să-i fie buni și la toamnă. Uite, exemplu și chic și economicos: această pereche de converse mărimea 21 costă 45 lei, sunt noi, fără etichetă. În magazin, noi, cu etichetă costă mai mult decât triplu, adică între 179 și 199 lei. Dacă îi cumperi 4 perechi de încălțări pe an (piciorul unui copil mic crește fără să te întrebe ce buget ai), faceți socoteala. Și nu e vorba că te zgârcești, ci că pur și simplu nu merită să investești aiuria pentru câteva luni.

Sau, punctul meu forte, gențile. Sigur nu știți că am o slăbiciune pentru o marcă italienească anume, unul dintre fixurile mele deosebite. Sunt genți foarte frumoase și de calitate, nu sunt Prada sau alte bling-bling-uri sinistre, mi se pare că sunt rafinate și foarte elegante. Sunt destul de fidelă acestui brand, cam ca soțul meu puloverelor portocalii, nu pentru că aș fi vreo bogătoaie, ci pentru că știu să fac shopping inteligent. În UK, mă aprovizionam mereu de la outlet, dacă aveți drum, musai să vizitați TK Maxx!!! Am visat și noaptea că sunt acolo, atât de mult îmi plăcea 🙂 Cumpăram, vindeam și o luam de la capăt. Era toată partea socială din viața mea.

Vedeți, eu nu merg la cosmetică și coafor, nu dau banii pe epilat, pe unghii false și vopsit de șuvițe, mă rezolv singură, acasă, cu grijă și deosebită plăcere. Dar îmi cheltui banii pe genți bune. Și pe pantofi. Pe unii nu îi port niciodată, desigur, dar tot mă simt bine doar fiindcă aș putea. Nu de alta, dar viața mea socială de acum e cu totul alta, doar știți cum e când alergi după copil prin parc 😛

Și cum am mai făcut o mică raită, sub pretextul curățeniei de primăvară și al acestui articol menit să vă încurajeze nu să dați banii pe pantofi pe care nu îi purtați niciodată, ca mine, ci să vă folosiți inteligent bugetul pe lucruri de calitate, fără a irosi banii atunci când există alte soluții, am scos de la naftalină câteva chestii pe care le ofer cadou într-un fel de concurs pe care îl organizăm pe olx.

Pun la bătaie următoarele lucruri:

Botine Miss Sixty, negre, mărimea 37 (giveaway)

Sandale chic, ruz pudrat, cu prindere pe gleznă, mărimea 38 (giveaway)

Salopetă bebelușească royal british, pentru 6 luni (giveaway)

Dacă vi se potrivește și vă place ceva, click pe poză, lăsați un comentariu acolo (pe olx direct la produs), cei de la olx îmi vor trimite o listă cu toate ID-urile înscrise pentru giveaway și voi trage la sorți câte un câștigător la fiecare. Ținem listele deschise până duminică seara, 1.04.2018, la ora 23.59. Anunț câștigătorii luni, printr-un update la acest articol. Baftă să fie! 🙂

• Uneori mai organizez concursuri pe acest blog, dacă vreți să aflați primii de ele, vă invit să vă abonați aici sau la push notifications.

Iar înainte de final, vă zic neapărat din experiența mea de comerț pe net, ce e foarte important atunci când vinzi:

Faci poze din toate unghiurile, la toate defectele posibile, le descrii clar și le declari. Nu presupui că cel care cumpără e un idiot chior și că va fi atât de fermecat de rochia ta de vânzare, încât va ignora că e arsă cu fierul sau că fermoarul e stricat.

Foarte important, împachetatul: ideal e să filmezi tot procesul, faci poze, documentezi totul foarte bine, ca să nu fie probleme apoi. Dacă apare un conflict, iar olx e nevoit să intervină să gestioneze, să ai toate dovezile și dreptatea de partea ta. Evident, pornind de la premiza că ești cinstit și nu vinzi rochii arse cu fierul.

Sper să vă fie de folos și să-mi ziceți și voi cum procedați cu puloverele portocalii ale soților voștri.

Update: Din păcate, OLX a avut niște dificultăți tehnice și nu mi-a transmis încă listele cu ID-urile participanților la giveaway. Mi-au promis că se lucrează intens la asta și revin cât de repede cu numele câștigătorilor. Îmi cer scuze pentru întârziere.

Update 2: Tocmai am primit numele câștigătorilor din partea celor de la OLX! 🙂

Iată:

Botine –  ID 14200046 – voicu andreea

Salopete – ID 3283309 – ramona oprea

Sandale – ID 4856893 – moni_tupeista

Felicitări și mulțumesc 🙂

p.s. Lista cu oameni înscriși este enormă, nu încape într-un print screen ca să vă arăt. Dar cine dorește să vadă cum a fost făcută tragerea la sorți poate primi pe mail dovada, lăsați mesaj și vă trimit.

foto Pixabay, Unsplash