Amintiți-vă un moment foarte trist din viața voastră, o durere mare, din aia adevărată, nu când v-ați lovit în cot. Deși doare și aia foarte tare, dar măcar știi că trece rapid. Nu, gândiți-vă la ceva serios. Când v-a murit pisica sau v-a enervat șeful ultima dată. (Pentru copii, orice plâns e cel mai tare.) Oare nu s-a găsit vreun inteligent să vină la voi, cu cele mai bune intenții, și să spună numaiplânge? Mie îmi vine să îi tund zero pe acești sfătuitori enervanți. Cel mai nasol lucru atunci când tu ești supărat e să-l auzi pe altul cum râde cu poftă sau cum îți spune din suflet să nu mai fii. Supărat, domnule!

De câte ori nu am văzut un copilaș în lacrimi și un părinte nervos alături, care urlă aproape la fel de tare:

Nu mai plânge!

De câte ori s-a oprit copilul din plâns? Niciodată. Adesea am văzut însă palme trăsnite de către părinți, de parcă bătaia e de pus pe rană atunci când tu suferi deja.

Când plânge, omul nu are nevoie de ordine, să-i spui ce să facă, ci are nevoie de acceptare a sentimentelor sale. Să simtă că e cineva de partea lui. Uneori avem nevoie doar să fim ținuți în brațe. Exact așa și omuleții noștri dragi.

Cum îi putem ajuta pe copii să își controleze mai bine emoțiile

Din scurta mea experiență de până acum, vă pot spune un lucru simplu: orice fază ar avea bebelușul, ea trece. Mușcă, se dă cu capul de pereți, lovește părintele? Toate trec.

Mai ales când sunt mici, bebelușii explorează. Ei așa învață să cunoască lumea. Când te mușcă și văd că tu țipi, se gândesc, wow, ce grozav, iată butonul care schimbă volumul din boxe! Când ei se dau cu capul de pereți și tu sari ca ars să-i iei în brațe să-i consolezi, își zic, ce superputeri de control de la distanță!  Când ei lovesc și tu te superi, în continuare îți testează reacții și limite. Exact cum aruncă lucruri fiindcă li se pare fascinantă gravitația, tot așa explorează lumea și din punct de vedere social, comportamental, nu numai fizic.

Ce a funcționat la noi până acum:

Nu țipăm. La noi în casă se vorbește răstit în foarte puține ocazii. Eu am un fix de când eram mică, nu suport strigăte și uși trântite. Mi se blochează mintea și atunci le evit. Copilul a început de exemplu să ne imite cum vorbim la telefon. El însuși încă nu vorbește, dar își ia un telefon de jucărie, o carte de joc la ureche și se plimbă prin casă oftând în telefon. Deci ei copiază absolut tot. Dacă ne văd pe noi nervoși, că trântim și strigăm, va învăța să trântească și să strige. Din fericire, noi doar vorbim mult la telefon.

Îi acceptăm emoțiile, durerile, plânsul. De când era mic, dacă se lovea de ceva, nu îl luam în brațe să îi spun ”nu-i nimic, trece”. Nici nu-i dădeam bătaie obiectului de care s-a lovit, nici vina pe acesta. Cunoașteți sistemul ”na-na, masă, ce te-ai pus în calea copilului meu”. Cred că e greșit să învățăm copilul să caute vinovați mereu în afara lui pentru propriile probleme. Vai, ce te-ai lovit, știu cât de tare doare e o abordare pe care o prefer și eu să-mi spună alții atunci când mă lovesc. Pe bebeluș îl și iau în brațe de cele mai multe ori, dacă simt că are nevoie e asta. Uneori mă împinge cu mâna și nu insist. Și folosesc acest prilej să învăț copilul ceva: Te-ai împiedicat de masă, data viitoare poți merge pe aici, și îi arăt cum.

Îi oferim o soluție, un pansament pe rană. Asta am observat că funcționează încă destul de bine, am învățat de la mama. Și-a prins degetele într-un sertar și plânge fiindcă îl doare? Și știu că îl doare, nu face pe nebunul. Îl iau în brațe, îl asigur că știu cât e de dureros și că îmi pare rău și mi-e ciudă că i se întâmplă asta, apoi îi zic: Hai să punem niște apă rece, să vedem dacă ajută. Uneori nu vrea, de cele mai multe ori vrea. Și funcționează.

Transferul de furie sau durere. Vai, ce te-ai lovit de tare, dă-mi mie toată durerea ta! Sau furia sau nervii. Și pe asta tot de la mama o știu, o aud și acum zicând ”mai bine să mă doară pe mine!”Asta alături de empatia exprimată sincer și simplu sunt abordările care mie îmi plac cel mai mult și îmi fac cel mai bine și acum când sunt supărată, furioasă.

Lipsa reacției. Uneori îl văd că se plictisește de o anumită activitate sau se enervează că nu execut în primul moment ce vrea el. Și începe. Îl las să își termine spectacolul, înțeleg că încă nu vorbește, deci plânsul și trupul sunt singurele lui mijloace de exprimare, mă asigur că nu se lovește și aștept. Asta e strategia recomandată și la copiii care mușcă, lovesc ori se dau cu capul de pereți, de podea. Te asiguri că nu are o suferință anume, că nu se lovește, apoi ignori. Copilul are nevoie de o autoritate în fața lui, e important să simtă că ești mamă sau tată, nu o cârpă de șters pe jos.

Ne purtăm ca niște adulți când bebelușul se poartă … ca un copil. Soțului meu îi vine mai greu, mai ales când îi e foame 😛 dar învățăm. Adică, atunci când e furios și nu cooperează, copilul nu este un copil rău, ci unul nemulțumit sau nefericit în momentul ăla. Și ăsta e un drept. Nouă nu ne convine, normal, uneori suntem obosiți, cu nervii întinși la maximum, cu limitele depășite demult. Și ne enervăm, poate simțim și că ne facem de rușine dacă suntem undeva în public. Important e ca cineva să se detașeze de moment și să încalțe papucii de adult. Să numere în gând eventual până trece criza. Să nu o ia personal. Mai mulți nervi, amenințări, pedepse ori bătăi nu aduc nimic bun. Ne-am enervat și noi de câteva ori, dar, din fericire, pe rând. Iar unul a luat copilul până celălalt s-a calmat.

Habar nu am dacă astea sunt sfaturi bune, am căutat ceva mai deștept de la specialiști, dar am găsit multe generalități care nu musai m-au inspirat la mare lucru. Am povestit ce funcționează la noi deocamdată, sunt mari șanse ca peste un timp să nu mai meargă nimic. Dacă or fi faze, mai știți ce ziceam? 🙂

Profit de ocazie să vă reamintesc că în 13 mai vine Laura Markham la București, la Rin Grand Hotel. Va ține 2 conferințe, CUM SĂ DEVII UN PĂRINTE BLÂND și CUM SĂ CREŞTI UN COPIL INTELIGENT EMOŢIONAL. Fiecare costă 210 lei, iar dacă doriți să participați la ambele, prețul unui bilet este 340 lei. Vă puteți înscrie aici, iar dacă folosiți codul siblondelegandesc beneficiați de reducere 15%. Eu merg cu multe cititoare ale blogului, dacă veniți, dați un semn; vom face gașcă mare și frumoasă, abia aștept!

foto via Shutterstock, copii plângând portret