Sunt nominalizată la Best Blogger în cadrul Webstock. Mă votați?

Tocmai mă mutasem în București, aveam douăjde ani și tata îmi spunea că internetul e rău și într-o zi o să mor la calculator, fiindcă o să uit să beau apă și să mănânc. Și am mers la primul Webstock, unde oamenii credeau că internetul e ceva fain de tot. Cristi Manafu organiza eveniment cu microfon. Simțeam cu toții un fel de potențial și o curiozitate, genul ăla care nu te lasă să dormi. Tata nu neapărat exagera, chiar petreceam mult timp online. Vorbim de era de dinainte de facebook. Yahoo messenger, mai știe cineva?

Ne plimbam de la unul la altul pe blog și ne comentam reciproc. Singurul mod de a-ți promova articolul era să pui link la status. Aveai treijde prieteni în lista ta? Ăia erau singurii care puteau vedea. Habar n-aveam ce se va întâmpla.

Astăzi pe internet nu mai e joacă de copii, e ceva destul de serios.  Cu contracte, clienți și promisiuni. Cu responsabilități sociale și schimbat mentalități. Perspective noi. Sisterhood. L-am dus pe ÎMPREUNĂ la un alt nivel. Se poartă să spun că e comunitatea mea, doar că aceste femei nu îmi aparțin. Ce ne leagă e libertatea, și valorile, și alegerea. Noi alegem să facem lucruri care să ne dezgroape, să ne împlinească și să ne strălucească. Fiecare acasă la ea, păstrând însă Legătura.

Vreau și eu așa ca tine, mi-a zis recent cineva. Abia să aștept să mă întorc din vacanță, să lucrez. Abia să aștept să adoarmă copiii, să pot face munca mea. Să îmi doresc să vin, nu să fug de ea. 

Sigur că pare un vis, dar e și niște muncă în același timp. Chiar dacă îți place, nu e ca și cum stai. Scrisul iese din mine cum iese muzica din artiștii cei mari. Singurul efort e să mă așez la laptop și să nu fiu întreruptă de o mie de ori. După ce termin un articol, nu mă simt obosită, secată, sleită de puteri. Simt că aș putea urca pe Everest. Dați-mi o masă, că dansez. Cuvântul e pauza mea. Scrisul e calea mea preferată de conectare cu mine.

Am lăsat o ușă deschisă spre această lume interioară, populată de gânduri și simțiri. Unii au pășit. Le-a plăcut ce au găsit. Și au rămas. Alții au plecat, mulți s-au întors.

Astăzi sunt nominalizată la Webstock, la categoria best blogger. Mi-ar plăcea să câștig. Sunt mulți alți bloggeri acolo buni, știu. Habar n-am dacă merit, cine stabilește asta? Juriul și voi. Poate am o șansă. Dacă v-a plăcut vreodată ceva ce am scris, băgați un vot aici.

Tata e fericit că s-a înșelat. Că beau apă, mănânc și trăiesc. Că fac ce îmi place în fiecare zi. Zice că ăsta e cel mai mare câștig. Când a văzut femei care m-au îmbrățișat fără să le cunosc, îl vedeai cum îi crește inima sub tricou. Când am apărut la Pro Tv, s-a uitat. M-a sunat. Uneori mi-a zis să stau drept și să gesticulez mai rar, alteori mi-a zis că felicitări. Nu citește ce scriu, îi mai apare întâmplător câte un clip de pe tik tok. Se amuză, dar zice și că nu știe exact cum mai pot. E clar că am crescut, iar de o vreme simt că nu mai am 12 ani nici în ochii lui. Să vedeți cum o să fie, dacă iau și premiu la Webstock. Vă mulțumesc pentru fiecare vot.

foto Delia Simon Photography