Când voi citiți asta, noi suntem pe drum spre Cluj, mergem la întâlnirea de 11 ani de la terminarea facultății. Adică eu merg, domnul doctor e plus unu. Ce plus unu!
În timp ce conduceam astăzi spre șantier, unde m-am întâlnit cu macaragiul care vine săptămâna viitoare, mă întrebam ce îmi doresc de la această revedere. Un pic mă tem, dacă e să vă spun sincer.
Fiindcă nu e numai revederea cu toți colegii, e și revederea cu Miruna de atunci.
Pe care mi-o amintesc nu numai cu bune. Nu sunt ca după o relație, când v-ați despărțit și ții minte doar părțile bune. Nu, eu simt încă lacrimile pe obraji cum îmi curg pe Victor Babeș, în ziua în care ne-am luat manualele de la bibliotecă. Mi se părea atât de greu totul! Voiam să mă las în momentul ăla de școală și să mă angajez la McDonalds! Îl văd și acum pe necunoscutul care m-a luat în brațe, fiindcă mă văzuse în curtea facultății. Da, eram colegi, aveam să aflăm după.
Pentru mine facultatea a fost plină de întrebări, de căutări, de neîncrederi. Sigur că a fost și frumoasă, am legat niște prietenii, am iubit un băiat și a fost minunat o vreme. Viața de cămin m-a schimbat pentru totdeauna. Într-un fel fundamental și bun, desigur.
Dar n-am iubit Clujul niciodată.
Am iubit oamenii, da. Am iubit colegii, clar! Dar când plecam din fața casei și făceam stânga în intersecție, ceva se rupea în mine.
Acum știu că durerea aia a fost bună. Că doar proștii au la douăjde ani certitudini. Că întrebările sunt cheia spre cunoașterea de sine. Aveam să descopăr o mirună minunată printre taste. Fetița asta care a ieșit din mine s-a născut din cuvinte. Apoi au urmat Ziarul Studențesc, Olimpiadele Comunicării și blogul.
Știți cum am salvat Clujul?
Când l-am cunoscut pe el. Pe băiatul cu părul creț, care m-a fermecat din prima. Care m-a pupat din vârful buzelor sub un bec veșnic ars în căminul în care-am locuit trei ani fără să ne cunoaștem. Eu mă mutasem deja la București și venisem în vizită la Alexandra. Colega mea de cameră. Refuzasem invitația tipului de a merge la o petrecere, fiindcă îmi era dor de prietena mea veche. Și-am ajuns să-i port numele și copiii. Nu pe ai prietenei, ea e măritată cu alt om, deși niciuna nu ne-am gândit la căsătorie vreodată.
Eu îmi doream copii, asta da. Când l-am cunoscut pe brunetul ăsta care mi-a pus creierii pe moațe, mi-am dorit pentru prima dată copii care să semene cu altcineva în afară de mine.
Întălnirile astea sunt și revederi cu colegii, dar și o tragere de linie tu cu tine. Dă cu plus? vezi ce iese.
E bine c-am terminat școala. Facultatea de stomatologie a fost biletul meu spre fericire. Pentru că mi-a dat posibilitatea să plec după băiatul cu părul creț în Anglia. Să-l hărțuiesc pe banii lui n-ar fi presupus aceeași distracție. Nu m-aș fi dus niciodată fără să știu că pot câștiga realist o pâine.
E bine c-am păstrat scrisul. Blogul. Mai nou, și instagram-ul. Sunt vie, nu m-am trădat pe mine, îmi place de Miruna în această călătorie.
Și mi-am schimbat numele de familie de bunăvoie și nesilită de nimeni. Probabil cea mai importantă întâlnire a vieții mele a fost nunta acelei verișoare, de la care am refuzat invitația la petrecere, ca să o văd pe Alexandra. Doar că m-am pupat scurt cu un băiat cunoscut de nici 5 ore, cu care m-am și măritat câțiva ani după.
Sunt norocoasa mamă a lui Tudor și Victor. Cum zicea tipa aia pe reel-ul de 12 milioane, nu e distractiv în 80% din timp, dar adaug că e cea mai grozavă experiență a vieții noastre. Nimic nu e mai grozav decât să pendulezi între extaz și nebunie de o sută de ori în 24 de ore.
Nu sunt bogată, dar îmi duc și-mi iau copilul zilnic de la grădiniță. Nu sunt magna cum laude, dar am strâns aici mulți oameni care țin aproape. Nu salvez vieți la propriu, dar încurajez uneori suflete de la depărtare. Unele mi-au scris că au început recent să poarte fuste scurte 😉 Ce poate fi mai grozav decât să convingi femeile să se dezbrace?
Vă pup și stați de pace. Nu vă fac de rușine. Îi zic de voi, de copii, de grădiniță. Miruna de acum 14 ani o să fie mândră de mine.
Photo by Caroline Veronez on Unsplash
Oana
La mine ieri s-au împlinit 11 ani de la admitere. ❤️Have fun, soro! (Colegii mei vor fi frații mei.)
ametist
Distracție faină! Eu am avut în 3 iunie întâlnirea de 10 ani (Medicină Generală Tg Mureş). S-au schimbat multe lucruri de atunci, inclusiv eu, dar a fost o tranziție firească ☺
Sunt sigură că Miruna de acum 11 ani ar fi foarte mândră ❤
Sper să ai ocazia să revezi cât mai mulți dintre colegi, la noi din păcate ne-am adunat f puțini, deşi destul de mulți locuiesc în oraş/în țară.
Ioana
Imi amintesc si eu nunta aia. 🙂
Sa va fie reintalnirea faina!
Te imbratisez, Miruna draga!
Zina7
Intâlnirea de 10 ani de facultate a fost la noi acu 4 ani. A fost minunat , ne-am simțit ca în facultate. Eu aș organiza întâlniri de genul in fiecare an! Oricum noi am fost o generatie de ” medicinisti” ff uniți. Probabil a contat ff mult faptul că in proporție destul de mare am fost cazati in Observator sau Hasdeu 😉😊. Când mă mutasem in Babeș( parcă așa se chema căminul) aveam deja un iubit 😉.