A patra luna din viata noastra in patru a fost cea mai grea pentru mine. Nu stiu de ce scriu despre crize mereu retroactiv, probabil ca nu sint intotdeauna sigura ca le vom depasi cu bine.
Cuplul e in picioare, sub o plapuma calda, intr-un echilibru firesc, compensatoriu, ne dam rand, radem cand nu mai putem, ne purtam aproape ca doi adulti. Cui ii e putin frig e copilul cel mare, care striga constant mamimamimamimami. Cam orice-as face, el mami-mami.
Am crezut ca ma voi descurca mai bine, am crezut ca voi putea fi destula pentru amandoi ai mei copii. Am crezut ca oboseala e o doamna pe care o pot recunoaste, cat sa nu o las in casa mea. In schimb, am invatat s-o servesc miere pe paine si ma mai lasa in pace putin. Aseara am halit trei.
Am ajuns sa ii inteleg pe acei parinti care pur si simplu nu aud cand copilul lor face o galagie intr-un restaurant, cand plange si ei poarta o conversatie ca si cand. Nu intelegeam pana de curand. Nu spun ca e ok, doar ca imi explic acest fenomen. Pentru ca cei carora li se intampla nu isi dau seama ca se intampla. Sint sigura de asta. Cand e atat de multa galagie in viata ta, nu o mai linistesti, ci inveti sa o ignori. E pur si simplu mai usor. Iar pentru “mai greu” n-ai resurse uneori. Nu zic ca e bine, zic doar ca e de inteles. Nu am stiut pana acum. Nu as fi vrut sa ajung aici. Fac eforturi mari, fac tot ce pot sa nu raman prea mult.
Sarbatorile au fost grele, toata agitatia, toata familia nu au ajutat. Dupa ce ne-am intors acasa, ne-am regasit. Dinamica e diferita sau doar ne-am adaptat.
Ne-am impacat.
Si cu gandul, si noi intre noi.
Bebelusul e aici si nu pleaca nicaieri.
A fost luna in care, pentru prima oara, s-au jucat amandoi. Acum sintem in masina, au adormit tinandu-se de maini. Nu stiu ce-i face, dar bebelusul rade in hohote la fratele lui. Sunt niste chestii intre ei, si nu ma refer la momentele cand Tudor zice “hai sa-l facem friptura, ca uita-l, ce dragalas!”, sunt niste lucruri pe care o fata singura ca mine nu avea de unde sa le stie. Cred ca la asta se referea mama, cand imi spunea: tu n-ai cum intelege, ca nu ai frati.
Nici acum nu pot intelege tot. De exemplu, cum de asta mic nu se supara, cand asta mare il trage de gura, de nas, de urechi. Sau cum de asta mare nu se trezeste noaptea, cand asta mic urla de zici ca are cinci plamani.
Si mai e ceva ce nu inteleg. Unde a trecut acest timp. Cat te-am asteptat! Cand ai crescut atat? Mai am doua luni de gingii stirbe, mai lasa-ma putin… imi place viata asta noua, cu tine, cand ne bucuram de fiecare pârț. Feliz navidad!
Miruna
Scuzati ca-i fara diacritice, e mai simplu asa, cand scriu de pe telefon.
Andressa
Esti enervant de optimista uneori :))))
Silvia R
Citesc articolul exact dupa ce l-am certat pe cel mare ca i-a dat cu feonul in cap lui bebe. Nu cred ca a facut-o intentionat. Nici cel mare nu e f decis, ba zice ca a facut-o intentionat, ba ca a facut-o din greseala. Off… astept cu nerabdare sa ii vad jucandu-se impreuna. E prea devreme acum
Miruna
Ohooo, e mult prea devreme. Mai avem de asteptat. Pana la momentul in care se vor juca impreuna, nesupravegheati, fara sa te temi pentru integritatea lor corporala.
Anca
Doar 1 an mai ai de asteptat…. apoi e mai usor. Acum, la mine e liniste…sau haos, în funcție de moment.
Sunt si zile usoare, cred :))
Oricum, e asa frumos cand ii auzi in cealalta camera cum se joaca…
Ana
E frumos in 4, chiar dacă e greu. Avem 2 băieți, cu diferența de 1 an si o luna. Acum au momente cand se joacă împreună, iar eu doar ma uit la ei si ma minunez cat de bine e sa ai un frate/sora!
Miruna
Poate o fi mai simplu cand e diferenta asa mica. Sa va traiasca!
Ana
Și eu mă topesc când ăla mare vrea să o ia în brațe pe aia mică și începe să îi cânte .
Cristina
“Hai să-l facem friptură, că uite-l, ce drăgalaș e!” :)) Ce simpatic e Tudor. Alex are o exprimare mai puțin gingașă la adresa Sarei. Și cred că în veci n-ar asemăna-o cu o friptură pentru că îi place prea mult. Friptura. :))
Miruna
Hahaha 😂😂😂 nu mi-l imagine pe alex zicand ceva mai rau decat “friptura”! Dar avand in vedere ca nu credeam ca jn frate mai mic te poate schimba in asa hal, nu te contrazic.
oita
Nici nu îți închipui cât de repede trece timpul! As vrea sa ma mai joc cu el, sa desenam, sa povestim, sa…. măcar o ora
Bibi
Sunt chiar fericita pentru tine, nu ca îți e greu, cât ca ai crescut! Primele luni sunt haos, ma tot repet, pentru toată lumea. Toți vrem sa credem ca vom face mai bine, va fi mai ușor.dar nu e. Oricum, toată răbdarea ta din ultimele luni o sa dea roade de acum și toată munca asta grea făcuta cu iubire o sa se vadă. Între ei. Liniște nu va mai fi la voi în casa multă vreme de – acum și dacă se înțeleg bine. Dar e gălăgie vesela când învață și ei sa aibă răbdare unul cu altul și sa se iubeasca. Hugs! Ești o mama bună!
Ioana
Urlete, urlete, urlete…dar nu-i asa ca putinele minute de liniste de dupa toata zarva asta sunt nepretuite? Si micile bucurii ale vietii au alt sens! Si tu devii un om mai bun, Miruna, trecand prin aceste situatii si invatand din ele. Noi, toti parintii, devenim oameni mai buni crescandu-ne copiii. Te imbratisez. Primul an e cel mai greu in 4. Apoi lucrurile parca intra in firesc cumva…