Când un copil te dansează pe dinăuntru și altul te îmbrățișează pe-afară

Băiatul meu cel mare împlinește astăzi 3 ani și jumătate. Și fiecare zi cu el mi se pare o binecuvântare.

Când e moale, seara, la culcare.

Când vine la mine doar să-l țin puțin în brațe.

Când își ține cuvântul, pentru că vorba-i vorbă.

Când își aruncă la gunoi cola din magazinul de jucărie, pentru că, ”dacă e toxică, el nu vrea s-o vândă”.

Când urcă prima dată pe cele mai de sus tobogane.

Când se trezește în el Curajul și mi se face ghem stomacul de mamă.

Când, primul lucru dimineața, întreabă când vine tati.

Când râde cu poftă, de și cârlionții dansează.

Când îl rog să aibă răbdare, îl vezi că nu mai poate și, cu toate astea, are răbdare.

Când mă încuie cu argumente raționale.

Când zice noaptea, în somn, ich liebe dich în germană.

Când ține minte detalii importante. De exemplu, ce-ar mai trebui să luăm de la Mega.

Când știe atât de bine de ce are nevoie. Aici se cerea la culcare și spunea: Mami, eu sunt lovit în aripă.

Când un copil te dansează pe dinăuntru și altul te îmbrățișează pe-afară miruna ioani

Când mă invită să povestim cu frățiorul lui din burtă.

Când așteaptă să-i vină rândul.

Sau, când merg, în mall, la toaletă și strigă-n gura mare: ”Mami, faci pipi sau caca?”

Când își negociază încă o înghețată.

Când își șantajează încă o înghețată.

Când vorbește el și mă aud pe mine.

Când zâmbește el și-l vezi pe taică-său.

Când pupă, din senin, burtoiul.

Când eu îi explic lucruri foarte importante, precum importanța relațiilor interumane, iar el mă oprește și-mi zice că are o întrebare: de ce are mașina de poliție culoare albă?

Când adoarme și nu-l mai miști, nici să trăznească.

Când vezi în el un bărbat cum înflorește.

Și imediat apoi întreabă: Dacă Tudou via țiți, mami dă cu drag?


Ce frumoasă e perioada asta. Așa-i că n-o să se termine niciodată?

Image by Astrid Pereira from Pixabay

Articolul anterior

Bebelușul n-are nevoie de independență, ci de mama lui. Puteți face co-sleeping și dormi liniștiți (p)

Articolul următor

9 reguli serioase pentru mame, în concediu cu familia lor

13 Comentarii

  1. Eliza

    Vaaaai! Cum sa nu te topești de drag de el??!!! Este atât de dulce, si eu zic asta doar din citite!! 😍😍😍

  2. GabiV

    Wooow! Pare un copil de nota 1000. Si destept, si amuzant, si iubitor, si intelegator. Si sigur e si frumos.
    Sa va traiasca! Sa ramana copilul asta mult timp. ❤
    Sunt asa curioasa cum o sa fie si fetita mea la 3 ani jumate. Suntem la jumatatea drumului. Promite multe.😊
    Speram sa mai timp sa scrii si dupa ce vine a doua mogaldeata pe lume.

    • Este, mulțumesc.
      Bucură-te de fiecare etapă. De fiecare secundă. O să vină și la voi 3 ani jumate. Mie mi se pare tot mai frumos pe zi ce trece.

  3. Andreea

    Tu Miruna, minunată ești! Balsam sunt rândurile tale, zău!

  4. Bunica cu bundita

    Ma topesc de dragul vostru !!!

  5. Violeta

    Sa-ti traiasca feciorasul… Din cate scrii o sa fie foc de destept. MINUNAT. Sper sa fie fericit si sa va aduca numai bucurii. La multi ani!

  6. Sigur ca nu se va termina 🙂 O sa fie si mai bine, mai frumos. Uneori, mai greu putin. Dar dragul si pacea de acum se vor pastra acolo si aici, pe blog. Si e bine sa ne bucuram maxim de tot ce avem.
    La Piatra Neamt ploua torential, dar e fix momentul bun pentru a citi ce ai scris. Asa ma apuca un dor de copiii mei care au fost plecati, pentru prima data, in vacanta cu bunicii… 🙂

  7. Roxana

    M-ai topit cu felul in care ai scris!!
    Sa-ti traiasca puiul jucaus si baietelul intelept. E un scump!!
    Si chiar trebuie sa ne bucuram de fiecare minut,secunda.

  8. Evelina G.

    “Când își ține cuvântul, pentru că vorba-i vorbă.“ Am cunoscut mulți adulti cărora aspectul asta le e complet străin:( Felicitări băiețelului si tie pt educația pe care i-o oferi! Sa fiți sănătoși cu toții!

Leave a Reply

© 2007-2022 Și Blondele Gândesc | Powered by WordPress

Temă optimizată de Valeriu | 151 queries in 0.518 s